Fără categorie

Până astăzi, 26 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 795.732 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Fără categorie

Aceste grupuri infracționale s-au dezvoltat continuu sub protecția ministerelor, președinției României, Parlamentului, parazitând democrația, statul (…)

Fără categorie

Plecarea sa vine pe fondul criticilor ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, privind majorările de salarii aprobate anul trecut și situația financiară generală a companiei

Fără categorie

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Cei o sută, Ecce Homo. Acesta este cel de-al doilea volum, din cele (…)

Fără categorie

Grupul a profitat de oportunitățile de cerere existente pe piață panourilor solare și a vândut mai mult cu peste 4.500 tone produse extrudate în 2020 față de aceeași perioada a anului trecut

Fără categorie

De la începutul anului trecut, trenurilor li s-a interzis intrarea sau ieșirea din țară. Majoritatea zborurilor internaționale de pasageri s-au oprit și ele

Fără categorie

Statele Unite au atacat poziţii militare ale unor grupuri islamiste proiraniene, ca reacţie la atacurile cu rachete care au vizat obiective americane din Irak

Fără categorie

Dosarul scandalului de pe Râul Alb, judeţul Hunedoara, din 24 mai 2015, când un activist de Mediu a trecut cu maşina peste un om de afaceri, nu a ajuns nici acum (februarie 2021) la instanţa de fond.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate