900.000 de euro consultanță pentru evaluarea compatibilității României cu valorile UE

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a scos la licitație în SICAP SEAP un contract de consultanță de 4,5 milioane lei pentru servicii de evaluare a Acordului de Parteneriat a României cu UE 2021 – 2027, care vizează mai multe capitole. Astfel, consultantul/consultanții desemnați vor prezenta progresele făcute de țara noastră înspre valorile UE, așa cum au fost ele definite de Comisia Europeană. În prim plan, concepte precum REZILIENȚA, TRANZIȚIA VERDE și INCLUZIUNEA SOCIALĂ.
‘”În acest context, reiese necesitatea realizării primelor studii de evaluare incluse în Planul de Evaluare a Acordului de Parteneriat 2021-2027, prevăzute pentru evaluarea următoarelor obiective de politică (OP): • OP 1 – O Europă mai competitivă și mai inteligentă, prin promovarea unei transformări economice inovatoare și inteligente și a conectivității TIC regionale – Evaluarea AP3 „Progresul înspre competitivitatea, inovarea și transformarea digitală a societății românești” (Lotul 1); • OP 2 – O Europă mai verde, rezilientă, cu emisii reduse de dioxid de carbon, care se îndreaptă către o economie cu zero emisii de dioxid de carbon, prin promovarea tranziției către o energie curată și echitabilă, a investițiilor verzi și albastre, a economiei circulare, a atenuării schimbărilor climatice și a adaptării la acestea, a prevenirii și gestionării riscurilor, precum și a unei mobilități urbane durabile – Evaluarea AP7 „Progresul pentru reducerea emisiilor de CO2″(Lotul 2); • OP 3 – O Europă mai conectată prin dezvoltarea mobilității – Evaluarea AP11 „Progresul pentru dezvoltarea mobilității” (Lotul 3); • OP 4 – O Europă mai socială și mai favorabilă incluziunii, prin implementarea Pilonului european al drepturilor sociale – Evaluarea AP14 „Progresul pentru dezvoltarea României sociale și mai favorabile incluziunii” (Lotul 4)”, este descrierea achiziției.
Ofertele se deschid în 6 februarie, ele vor fi departajate după cel mai bun raport calitate/preț. Contractul durează 8 luni, finanțarea vine din Programul Asistență Tehnică 2021 – 2027.
Recomanda 2
Mihai Soare 1244 Articole
Author

25 de Comentarii

  1. Jaf din „consultanta”! Coruptie legiferata si datorii adaugate pe vietile romanilor de rand. Cine sunt beneficiarii consultantelor?

  2. Ah Miorițo! Ți-a dat drumul moș Soroș din staul numai ca să behăi pe aici? De unde atâta ură??? Astă vă învață?

  3. …bani aruncati fara vreo utilitate. Cine si ce se invata din studiul asta, atat de pretios sa merite 900.000 Euro? Probabil trebuie sa mai intre niste lovele prin ce buzunar deochiat… Daca sunt din fonduri UE este problema lor. Totul e sa nu afecteze bugetul RO pe criza asta. Orium UEar fi bine sa-si regandeasca modalitatile de cheltuire a banilor si asta exclude proiecte reci fara finalitate.

  4. bani tocati degeaba, folositi ca sa plateasca ONGisti care au „studii” in domenii fara practicalitate in economie sau societate, dar care in 5-10 ani, o sa-i vezi candidati ca politicieni, si cu CV-ul plin de „activitati in cadrul programelor UE” si pe care focile o sa-i voteze

  5. Astea sunt valori doar pentru clasa neofeudală care a deturnat un continent întreg. Europenii vor ce au vrut dintotdeauna: libertate, pace, bunăstare, siguranță.
    Reziliență la ce, la catastrofa socială și economică programată? Tranziție „verde” și „echitabilă” a săracilor la făină de greieri, orașe de 15 minute și credite sociale, în timp ce „aleșii” servesc vită Kobe și caviar în avioane private? Incluziune socială a străinilor care înlocuiesc nativii sărăciți și înfometați până la dispariție?

  6. UE stadardizeaza mintea prin politia gandirii. Ideologul de Bruxel militzian sef gandeste pentru restul si stabileste compatibilitatea de scor social.

  7. Uniunea Europeana trebuie de urgenta sa instituie MCV-ul pentru Romania datorita gravelor derapaje existente.

  8. UE s-a declarat la infiintare ca o uniune economica . Declarau ca ar fi urmarit standardizarea procedurilor si produselor . Acu’ a devenit o entitate politica si a trecut de la standardizarea curburii castravetilor , a incarcatoarelor si a prezervativelor la tentativa de a ne standardiza sculele proprietate personala .

  9. Finantare pentru sorosisti. Este finantare dar si propaganda sorosista. Va fi folosita sa ne spuna ca nu suntem total compatibili ! Va rog frumos sa urmariti sa vedeti cine va lua banutii ! Din banii acestia sunt platiti multi ziarici si televizii globaliste….

  10. Finantare pentru sorosisti. Este finantare dar si propaganda sorosista. Va fi folosita sa ne spuna ca nu suntem total compatibili ! Va rog frumos sa urmariti sa vedeti cine va lua banutii !

  11. O forma de bagat banii in buzunarele unor firme de partid. Nici nu este nevoie de 6 luni si de atatia bani. Datele statistice de la INS si Eurostat ne ofera tot ce este nevoie. Un draft de 50 de pg este suficient sa ne arate ca suntem la coada UE si prima tara cea mai corupta.

  12. Soros primeste Medalie prezidentiala. Cine nu-l agreaza, ci vrea o democratie pidosnica adica hartuirea altora fara motiv si o libertate si mai prost inteleasa, in fapt o raliere in rele si ilegalitati cu scop precis de exaltare sub steagul lui Putin, bagati-va undeva toata curvia si minciuna de tip kgb-ist si expansionist de care e in stare oligarhul rus! Valorile lui Soros sunt valori pentru intreaga umanitate. Valorile lui Putin sunt doar pentru Rusia, iar in Rusia cand vine timpul distributiei doar pentru el rezervate.

  13. ”900.000 de euro consultanță pentru evaluarea compatibilității României cu valorile UE
    ”În acest context, reiese necesitatea realizării primelor studii de evaluare incluse în Planul de Evaluare a Acordului…”

    La ce ajuta?
    La ce se refera? Daca ne-am insusit valorile, daca ne-am civilizat –intr-un cuvant (noi fiind coborati din copaci) daca ne-am aliniat la denumirile impuse cu parinte unu sau doi?….?!!!
    Ce facem cu rezultatul: pozitiv sau mai putin?
    Ai nostri sunt doar ridicatori de maini in parlamentul UE.
    Daca ne convin sau nu progresele …..care-i diferenta. ?! Bifam ceva ….nu? Avem bani.

  14. Xompatibilitate european masurta de la Muti Merkel la ScholZ crenvurst oparit economia germana si europeana un muzeu in aer liber, buna de vizitat turistii ne-europeana.

    Economia Rusiei cea cu Putin cel bolnav de toate, o duce surprinzator de bine.

  15. Si uite asa se mai sifoneaza niste milioane.De euro.Pe niste vorbe pompoase de parca Romania este in Africa nu in Europa.

  16. ha ha ha ha ha ha ha ha ha

    multi prosti pe lumea asta… asa se fac parandaraturile fara dureri de cap…

  17. CEEE?!!! A cui a fost ideea de-a „consulta” „compatibilitatea României cu … ‘valorile’ UE ???!! cum se cheama asta, daca nu DETURNARE DE FONDURI, când tara-i în faliment?!!! Plus ca România dintotdeauna a fost în Europa, n-are picioare sa circule-n alta parte!! @beta-pinen: Bravo! @impostorii: Da. Soarta lashilor loviti, în compensatie, de-Alzheimer: si saraciti, si cu „pretentii”.

  18. Mai bine ieftin s-ar compara starea bibliotecilor. Citim presa românească veche pe Arcanum, iară nu pe site-urile Bibliotecii Naționale sau Academiei. Din 2002, ținem Muzeul Național de Istorie în reparații, încât ne învață alții cum a fost.
    Poporul zice că clasa intelectuală nu e mai brează decât aia politică!

  19. De 35 de ani se defriseaza sub nasul pro european al FSN PSD, PNL si UDMR. Si mai recent salvatorii anticorupti USR. Si direct la Ursulei si Kovesi. Dar cine primeste lemnul defrisat ajunge la procesatorii mari corporatii multinationale fix ale celor cei mai compatibili cu valorile. Cu cat mai combatbili cu conturile mai pline, din ilegalitatim

  20. „Acordului de Parteneriat a României”… Hai, dom’le, nici gramatica elementara nu mai conteaza la „Coti”? Si vorbim. totusi, de un acord.

  21. hai sa mai ciordim ceva lovele prin cei alesi sa aiba liber la ciordit..
    nu ca ar face ceva cu banii in afara de cumparat vreo tinichea pe 4 rotzi si vro doua trei pasarici tinere

  22. O parte importantǎ din finanțarea europeanǎ este obligatoriu îndreptatǎ cǎtre ONG-uri care fac „studii”, diverse „servicii” de vizibilitate, conferințe etc prin care taie frunzǎ la câini. Așa impune Comisia Europeanǎ, ca sǎ finanțeze indirect zecile de mii de ONG-uri, multe apǎrute ca puiuți soroșiști, și care lucreazǎ în continuare tot pentru Davos, dar sunt plǎtite chiar de cǎtre statele pe care le distrug.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.