Senatul a respins OUG 13

Plenul Senatului a adoptat, cu 110 voturi pro, 9 abțineri și un vot împotrivă, legea de respingere a OUG 13/2017

Senatul a respins OUG 13

Plenul Senatului a adoptat, cu 110 voturi pro, 9 abțineri și un vot împotrivă, legea de respingere a OUG 13/2017

Plenul Senatului a adoptat, cu 110 voturi pro, 9 abțineri și un vot împotrivă, legea de respingere a OUG 13/2017. Ședința a început la 16.00, dezbaterile durând aproape două ore. Șeful grupului PSD din Camera superioară a Parlamentului, Șerban Nicolae, și-a exprimat rezervele cu privire la această inițiativă. „Soluția pe care o găsim acum este forțată, nu este neconstituțională, dar este nefirească”, a afirmat Nicolae.
Anterior, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că nu participă la vot și a părăsit sala de ședințe, nefiind urmat, însă, de niciun coleg din grupul ALDE. De asemenea, grupul PMP și-a anunțat decizia de a se abține de la vot, Traian Băsescu criticând inițiativa legislativă în cauză și afirmând că abuzul în serviciu a fost dezincriminat.
Marți, plenul Camerei Deputaților se va pronunța asupra Legii de aprobare a Ordonanței 14 de abrogare a OUG13, adoptată săptămâna trecută în Senat.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate