Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat marţi că decizia Curţii Constituţionale cu privire la legea educaţiei reprezintă o satisfacţie personală, arătând că majoritatea guvernamentală nu are niciun motiv să susţină proiectul referitor la acelaşi domeniu aflat în dezbaterea Senatului. „Pentru mine personal este o satisfacţie, fiindcă de la început am afirmat că asumarea răspunderii Guvernului privind legea educaţiei este constituţională şi iată că decizia CCR dovedeşte acest lucru, dar este foarte important că avem o lege a reformei în domeniul educaţiei şi zilele următoare Ministerul Educaţiei poate să înceapă deja pregătirea implementării acestei legi, ceea ce înseamnă că unele măsuri pot fi aplicate imediat, altele începând cu următorul an şcolar”, a declarat pentru AGERPRES Marko Bela.
El a arătat că pentru UDMR sunt importante prevederile referitoare la minorităţi din acest act normativ, dar că acestea nu sunt cele mai valoroase.
„Din punctul nostru de vedere sunt foarte importante acele câteva dispoziţii care se referă la învăţământul în limba maternă, dar nici pe de parte nu acestea sunt dispoziţiile cele mai importante, ci cele care preconizează o reformă generală în întregul sistem de învăţământ. Eu aş sublinia în primul rând descentralizarea în învăţământul preuniversitar”, a precizat Marko Bela.
Marko Bela: Decizia CCR pe Legea educaţiei este o satisfacţie personală
Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat marţi că decizia Curţii Constituţionale cu privire la legea educaţiei reprezintă o satisfacţie personală, arătând că majoritatea guvernamentală nu are niciun motiv să susţină proiectul referitor la acelaşi domeniu aflat în dezbaterea Senatului. „Pentru mine personal este o satisfacţie, fiindcă de la început am afirmat că asumarea răspunderii Guvernului […]