“Nymphomaniac Vol. II” va rula în cinematografele româneşti
Aflăm cu satisfacţie şi uşurare că Centrul Naţional al Cinematografiei” a revenit asupra deciziei iniţiale, iar filmul “Nymphomaniac Vol. II” va putea fi difuzat în cinematografele din România.
Nu considerăm această nouă decizie ca fiind o victorie, ci pur şi simplu o reîntoarcere la o stare normală. Nu există cenzură, filmul nu va fi interzis şi fiecare spectator cu vârsta peste 18 ani îl va putea vedea (sau nu).
Independenţa Film mulţumeşte CNC-ului “pentru rapiditatea cu care a acţionat pentru a îndrepta situaţia” şi regretă “efectele colaterale nefaste ale deciziei iniţiale asupra imaginii României. Interdicţia a trecut, însă penibilul situaţiei din păcate rămâne”.
Lungmetrajul a fost lansat în două părţi, astfel că “Nymphomaniac Vol. I” a avut premiera în 17 ianuarie, în timp ce “Nymphomaniac Vol. II” va intra în cinematografe pe data de 7 februarie.
Un film picant. România este una dintre primele ţări în care “Nymphomaniac”, cel mai recent film al lui Lars von Trier, considerat “copilul teribil al cinema-ului”, a intrat imediat după lansarea oficială din Copenhaga, distribuit de “Independenţa Film”.
Estetica lui Lars von Trier este impresionantă şi radicală. Dieter Kosslick, directorul Festivalului de Film de la Berlin, a fost captivat de farmecele erotico-pornografice ale filmului. Oricum, “Nymphomaniac” este un eveniment, iar Lars von Trier, un as al marketingului.
Explicând absenţa regizorului Lars von Trier din campania propriului său film, Philip Einstein Lipski, directorul de marketing, a declarat la o conferinţă de presă la “Danish Film Institute” că, în ciuda aparenţelor, “tăcerea lui Lars von Trier i-a ajutat mult pe cei care s-au ocupat de marketingul filmului”. Una dintre contribuţiile lui Lipski la munca de promovare a “Nymphomaniac” a fost ideea afişelor promoţionale “O” faces – 14 personaje în căutarea orgasmului.
Lars von Trier a mai regizat: “Breaking the Waves” (1996), “Dancer in the Dark” (2000), “Dogville” (2003), “Antichrist” (2009), “Melancholia” (2011). Distins cu Palme d’Or la Cannes în 2000, pentru “Dancer in the Dark”, Lars Von Trier n-a încetat să suscite controverse. În egală măsură, agasează prin provocările sale şi seduce prin îndrăzneală.
Regizorul explorează, în “Nymphomaniac”, frământările sufletului omenesc, până la o profunzime greu de suportat, prin intermediul unor scene de sex frizând pornografia.
Lars von Trier învăluie totul într-un discurs poetico-filosofic, în care amestecă arbori, faună şi Bach.
Filmul este pe cât de şocant, pe atât de stimulator intelectual.
“Nymphomaniac” (2013) este jurnalul erotic al unei femei, Joe (interpretată la maturitate de Charlotte Gainsbourg), din perioada adolescenţei până la vârsta de 50 de ani, momentul la care se confesează. Este povestea nebună şi poetică a unei femei, de la naşterea ei până la 50 de ani, Joe, care s-a autodiagnosticat nimfomană. Un bărbat fermecător şi celibatar, Seligman, o descoperă pe Joe, bătută şi căzută la pământ, pe o străduţă. După ce îi îngrijeşte rănile, o interoghează despre viaţa sa. Aceasta îi povesteşte, capitol după capitol, diferite fragmente ale biografiei ei, cu ramificaţii şi faţete, cu asociaţii şi incidente de parcurs.
Filmul are o galerie impresionantă de actori. Charlotte Gainsbourg (Joe la maturitate), Stellan Skarsgård, Uma Thurman, Willem Dafoe, Shia LaBeouf, Udo Kier, Christian Slater, Stacy Martin (tânăra Joe) şi alţii.
Charlotte Gainsbourg. Portretul “nimfomanei” la maturitate
Un film controversat, cu puternice elemente erotice
Actriţa Charlotte Gainsbourg interpretează rolul principal, acela al nimfomanei la maturitate, în filmul regizorului Lars von Trier, “Nymphomaniac”.
“Nymphomaniac” reprezintă cea de-a treia colaborare dintre actriţa britanică Charlotte Gainsbourg şi regizorul danez Lars von Trier. Ea a mai jucat în “Antichrist” (2009), unde a avut tot un rol principal, alături de Willem Dafoe (actor distribuit şi în “Nymphomaniac”), rol pentru care a primit premiul pentru “Cea mai bună actriţă” la Festivalul de la Cannes în 2009. De asemenea, Charlotte Gainsbourg a jucat în “Melancholia” (2011), cel mai recent film al lui Lars von Trier, înaintea lui “Nymphomaniac”.
Alt film celebru în care aţi putut-o vedea pe Charlotte Gainsbourg este “21 Grams” (2003), în regia lui Alejandro González Iñárritu, unde a apărut alături de Sean Penn, Benicio Del Toro şi Naomi Watts.
Despre rolul din recentul “Nymphomaniac”, Charlotte declara: “Scenele de sex nu au fost atât de complicate. Greu mi-a fost la fazele cu masochism. Acelea au fost cele la care m-am simţit jenată şi, da, atunci a fost puţin umilitor”.
Iar despre actriţă, Lars von Trier îşi aminteşte: “Charlotte mi-a zis ceva ce mi-a plăcut foarte mult: a spus «Este un film ciudat». A fost foarte drăguţ din partea ei, pentru că fusesem chiar îngrijorat că filmului îi lipsea oarecum trăsătura asta”.
Pe numele complet Charlotte Lucy Gainsbourg, actriţa s-a născut în 1971 la Londra, într-o familie de artişti. Tatăl ei a fost cunoscutul cântăreţ francez Serge Gainsbourg, iar mama este actriţa britanică Jane Birkin. Cei doi părinţi sunt celebri, printre altele, pentru interpretarea în duet a melodiei „Je t’aime… moi non plus”, în 1969, piesă care a ajuns pe primul loc în Marea Britanie, dar a şi fost interzisă în câteva ţări pentru conţinutul explicit. Bunica lui Charlotte a fost actriţa Judy Campbell. Iar actorul Yul Brynner i-a fost naş.
Debutul său muzical a avut loc în 1984, la vârsta de 13 ani, cu controversata piesă “Lemon Incest”, cântată împreună cu tatăl ei. Primul album, produs tot de Serge Gainsbourg, a fost lansat când a împlinit 15 ani. S-a numit “Charlotte for Ever”.
Tot la vârsta de 13 ani a jucat în primul ei film: “Paroles et musique” (1984), alături de Catherine Deneuve. Doi ani mai târziu primeşte un Premiu “César” pentru “Cea mai promiţătoare actriţă” în filmul “L’effrontée”, iar în 2000 câştigă titlul de “Cea mai bună actriţă în rol secundar”, pentru personajul din “La Bûche”.
O peliculă provocatoare care seduce prin îndrăzneală
Charlotte Gainsbourg este iniţial aleasă să joace în filmul “21 Grams” (2003) datorită faptului că regizorul Alejandro González Iñárritu este un mare fan al tatălui ei. Ulterior, recunoaşte că s-a îndrăgostit de ea.
În 2006 apare împreună cu actroul Gael Garcia Bernal în “The Science of Sleep”, regia Michel Gondry. În 2009, rolul din “Antichrist”-ul lui Lars von Trier îi aduce un premiu pentru “Cea mai bună actriţă” la Cannes. Continuă colaborarea cu regizorul danez şi, doi ani mai târziu, o vedem având un rol secundar în “Melancholia” (2011).
Recent a jucat în “Confession of a Child of the Century”, film care a avut premiera în 2012, dar nu a ajuns şi pe ecranele din România.
“Îmi place să joc roluri foarte diferite de felul meu de-a fi. Astfel încât să mă pot ascunde mai bine după ele”, a spus la un moment dat actriţa.
În timpul filmărilor Shia LaBoeuf, Lars von Trier, Manuel Alberto şi Stacy Martin
În 2001 era membru în juriul de la Cannes, iar în 2012 făcea parte din juriul celei de-a 62-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin.
Al doilea album muzical a fost lansat în 2006. S-a numit “5:55” şi a fost un succes, cel puţin în Franţa. Spre sfârşitul lui 2009, Charlotte Gainsbourg lansează un al treilea album: “IRM”, produs de Beck (“Loser”). Numele albumului este acronimul traducerii din engleză pentru “magnetic resonance imaging”, echivalentul RMN-ului de la noi. În urma unui accident la sky nautic în SUA, actriţa a suferit o hemoragie cerebrală pentru care a fost nevoie de intervenţie chirurgicală şi, probabil, de mai multe analize de tip RMN, fapt care a inspirat-o.
Al treilea album se numeşte “Stage Whisper” şi a fost editat în 2011. În 2013 lansează un cover după melodia “Hey, Joe”, înregistrat cu Beck, pentru coloana sonoră a filmului “Nymphomaniac”.
Partenerul de viaţă al actriţei este, de mai mulţi ani, actorul franco-israelian Yvan Attal (“Munich”, “The Interpreter”, “Rush Hour 3”), alături de care Charlotte are trei copii.
Stacy Martin, noua muză a lui Lars von Trier
Actriţa debutantă Stacy Martin
Tânăra Stacy Martin, o falsă ingenuă, o interpretează pe Joe tânără. Spectatorii o urmăresc cum îşi pierde virginitatea, cum acumulează amanţii chiar şi pentru un pachet de ciocolată. Dar nimic nu este simplu când jocurile antrenează suferinţa altora, aşa cum apare într-o scenă memorabilă cu Uma Thurmann.
“E incredibil ce poţi face azi cu efectele speciale! Eu una ştiu foarte clar că nu am făcut sex!”
Actriţa debutantă Stacy Martin este personajul principal feminin în filmul lui Lars von Trier, “Nymphomaniac”, şi noua muză a regizorului danez. Stacy Martin o interpretează pe “tânăra Joe”, de la vârsta de 15 până la 31 de ani, în timp ce restul rolului (de la 31 la 50 de ani) este jucat de experimentata Charlotte Gainsbourg.
Stacy Martin este născută în Franţa, dar acum trăieşte şi lucrează în Londra. Până ca Lars von Trier să o remarce, să îi dea unul dintre rolurile principale în distribuţia “Nymphomaniac” şi să ajungă în compania selectă a unor vedete de cinema precum Uma Thurman, Shia LaBeouf, Charlotte Gainsbourg, Willem Dafoe, Christian Slater etc., tânăra Stacy Martin (22 de ani) avea o carieră de fotomodel pentru compania “Premier Model Management”. Fotografiile sale pot fi găsite în reviste precum: “US Vogue”, “V Magazine”, “Italian Vogue”, “Russian Vogue”, “i-D”, “Wonderland” şi, de curând, a apărut pe coperta “Jalouse Magazine”.
“The Independent” nota cu mult înainte de lansarea filmului că “tânăra Joe” Stacy Martin din “Nymphomaniac” seamănă foarte bine cu actriţa Jane Birkin (“Blow-Up”, “Death on the Nile”).
“Partea pe care am interpretat-o eu în film este foarte diferită de cea jucată de Charlotte”, spune tânăra actriţă. “Nici nu am prea vorbit mult despre acest aspect, adică cine e Joe sau cum e ea, deoarece, în mintea mea, la 15 ani nu eşti la fel cum eşti la 30 sau 40. Aşa că ar fi fost greu să joci acelaşi personaj tot timpul. Asta mi s-a părut foarte interesant: să nu trebuiască să mă gândesc cum să ne potrivim între noi, să nu trebuiască să mă gândesc eu cum ar fi crezut Charlotte că ar fi ea în adolescenţă.”
Un film incredibil de tehnic. Foto Christian Geisnaes
După debutul în “Nymphomaniac”, Stacy Martin a mai jucat anul trecut alături de actorul scoţian Tommy Flanagan în “Barking at Trees” (2013), o poveste de dragoste a unui artist de succes, în regia lui Heidi Greensmith. De asemenea, se află în pre-producţie filmul “The Clown”, în regia americanului Anthony Lucero, în care Stacy Martin are rolul principal. Imaginea acestui film va fi semnată de un român: Marius Panduru (“Poliţist, Adjectiv”, “Weekend cu mama”, “Eu când vreau să fluier, fluier”, “Restul e tăcere”, “A fost sau n-a fost?”, “Periferic”, “Loverboy”).
Stacy Martin spune despre personajul ei: “Joe este împotriva dragostei, nu crede în ea. Pe măsură ce înaintează în vârstă, tânăra Joe devine într-un fel aproape mândră de ceea ce este. Nu va avea nici o ruşine în a dori să facă ceea ce-şi doreşte cel mai mult, adică sex”.
Unul din lucrurile pe care le-a remarcat la regizorul danez a fost că toţi actorii alături de care lucrează încearcă să aducă în faţă ceva ce cred ei că lui i-ar plăcea să vadă. Iar el le lasă libertatea de a o face. Nu încearcă să îi limiteze în niciun fel. “În plus, este foarte răbdător”, spune ea. “Şi foarte precis. Nu se opreşte până nu obţine ceea ce îşi doreşte, la milisecundă chiar. Dar nu îţi spune niciodată cum să ajungi acolo. Te lasă pe tine să descoperi asta.”
Majoritatea întrebărilor pe care le-a primit au fost cele legate de ce anume s-a întâmplat şi ce nu s-a întâmplat pe platou, la filmări. În această privinţă, fostul fotomodel devenit actriţă este foarte sinceră: “E absolut incredibil ce poţi face în ziua de azi cu efectele speciale! Adică, eu una ştiu foarte clar că nu am făcut sex. Dar, ulterior, pe bune dacă nu părea că chiar am făcut-o! Aproape că m-au convins şi pe mine după ce am văzut imaginile. Este incredibil!”.
Charlotte Gainsbourg
Mai exact, cum au decurs lucrurile? Stacy Martin, “nimfomana principală” din “Nymphomaniac Vol. I”, explică: “De multe ori am filmat scenele noi, actorii, înainte. Apoi ei le-au filmat din nou cu dublurile. Sau invers: au filmat mai întâi cu dublurile, pentru că au vrut să vadă ce poziţii se potrivesc mai bine la cameră, şi apoi eu a trebuit să copiez poziţiile respective la filmările noastre. A fost incredibil de tehnic totul! Lumea mă întreba «Şi, o să te exciţi…?!». Ei bine, nu! O spun acum: este cea mai puţin excitantă situaţie pe care am văzut-o în viaţa mea! Tot timpul era cineva care îmi spunea cum să-mi mişc degetul mic sau cum să stau ca să nu se vadă nu ştiu ce punct negru sau verde pe corpul meu…E foarte clar că nu e un film porno! Nu ştiu pe nimeni care să-l fi văzut şi să se fi excitat cât de cât. Eu una nu am făcut-o. Şi, oricum, eu nu mă uit la filme porno, nici nu aş avea cu ce să compar…”, râde tânăra debutantă. “Pe de altă parte, n-am crezut vreodată că am să-mi întâlnesc dublura porno!”, povesteşte ea într-un interviu pentru “The Independent”.
Vorbind despre cel mai ciudat lucru la filmări, ea îşi aminteşte: “Am trăit o senzaţie ciudată pe platou în momentul în care intrau dublurile porno care făceau… mă rog… ceea ce trebuie să facă nişte dubluri porno. Prima reacţie era să încerc să mă strecor uşurel afară din platou şi să-mi iau o cafea, orice. «Hei, dar tu joci rolul nimfomanei», mi se spunea. «Ar trebui să accepţi mai uşor lucrurile astea». Ei bine, nu… chiar nu! Eu ies să-mi iau o cafea…”.
Uma Thurman, în rolul soţiei înşelate
Uma Thurman în rolul soţiei înşelate
Ea joacă rolul Doamnei H (Mrs. H), o soţie pe care bărbatul său o înşală cu tânăra Joe, personajul principal care îşi povesteşte viaţa. În clipul de promovare a Capitolului 3 din film, Mrs. H ne este prezentată dând indirect o lecţie dură soţului adulter: le arată celor trei copii minori, de faţă cu cei doi implicaţi surprinşi împreună, dormitorul în care se consuma relaţia extraconjugală.
Cele mai cunoscute filme în care aţi putut-o revedea recent pe Uma Thurman, în afară de celebrul “Kill Bill: Vol. 1” (2003) şi “Vol 2” (2004) în regia lui Quentin Tarantino, sunt: “The Producers” (2005), “Playing for Keeps” (2012) şi “Bel Ami” (2012). În 1995, actriţa a fost nominalizată la premiile “Oscar” pentru “Cea mai bună actriţă într-un rol secundar” în filmul “Pulp Fiction” (1994) al aceluiaşi Quentin Tarantino.
Uma Karuna Thurman, pe numele complet, s-a născut pe 29 aprilie 1970 în Boston, Massachussetts. Tatăl, profesor newyorkez budist. Mama, născută în Mexico City (Mexic), dar cu descendenţă germană, daneză şi suedeză. O bună parte a copilăriei Uma şi-o petrece în oraşul himalayan Almora, din India, unde familia ei este vizitată chiar de liderul spiritual Dalai Lama, o cunoştinţă bună de-a tatălui ei. Însuşi numele Uma are provenienţă indiană, fiind unul dintre numele zeiţei Parvati, şi înseamnă “lumină” în limba sanscrită. Uma nu este singura din familie cu nume exotic. Fraţii ei se numesc Ganden, Dechen şi Mipam, iar sora vitregă se numeşte Taya.
Uma Thurman îşi începe cariera ca model la vârsta de 15 ani. Printre primele apariţii în presa fashion se numără cele din “Glamour” (1985) şi “Vogue”-ul britanic (1986).
Debutul în cinema are loc în anul 1988, când joacă în nu mai puţin de patru filme: “Johnny Be Good”, “Kiss Daddy Goodnight”, “The Adventures of Baron Munchausen” (regia: Terry Gilliam, cu Oliver Reed) şi filmul premiat la Oscar, “Dangerous Liaisons”, cu John Malkovich, Glenn Close, Michelle Pfeiffer şi Keanu Reeves.
În 1990 Uma are un rol în primul film “Interzis minorilor” (rating NC-17 în SUA): “Henry & June”. Ratingul respectiv este motivul pentru care filmul nu este promovat prea mult în SUA, aşa că puţinele cronici favorabile nu ajung la marele public.
Secvenţă din film
Succesul incontestabil vine odată cu rolul din “Pulp Fiction”, în regia lui Tarantino, cu Bruce Willis, John Travolta şi Samuel Jackson. Uma este nominalizată la premiile Oscar pentru “Cea mai bună actriţă în rol secundar” şi devine actriţa favorită a regizorului Quentin Tarantino. Filmul a avut un buget de 8 milioane de dolari şi încasări de 107 milioane de dolari.
În 1997 joacă alături de viitorul ei soţ, Ethan Hawke, în SF-ul “Gattaca”, apoi în acelaşi an, în “Batman & Robin”, împreună cu Arnold Schwarzenegger şi George Clooney. Anul următor apare în “The Avengers”.
Între 1998 şi 2002, Uma Thurman se concentrează mai mult pe sarcină şi naşterea primului său copil. Joacă în filme cu buget mai mic, mai ales de televiziune.
În 2003 revine în filmul lui John Woo, “Paycheck”, un succes nu prea mare de box office. Cel care îi relansează cariera cinematografică este tot Quentin Tarantino, cu “Kill Bill”. Personajul ei, răzbunătoarea Beatrix Kidoo, este scris de Tarantino special pentru ea. Despre actriţă, regizorul american a declarat că este muza lui. Cu această ocazie, Uma îşi petrece trei luni antrenându-se în arte marţiale şi cursuri de sabie. Este nominalizată cu ambele filme la “Globul de Aur”.
Succesul în lumea cinematografică îi readuce şi contracte pentru mai vechea ei meserie, aceea de model. Este solicitată pentru a fi imaginea firmei de cosmetice “Lancôme” şi apoi, în 2005, a casei de modă “Louis Vuitton”. În 2014, Uma va fi imaginea “Calendarului Campari”.
În 2011, Uma Thurman face parte din juriul competiţiei Festivalului Internaţional de Film de la Cannes. În 1994 fusese prezentă în juriul Festivalului de la Veneţia.
Uma Thurman a fost căsătorită cu Gary Oldman, pe care l-a cunoscut pe platoul de filmare la “State of Grace” (1990), un film cu Sean Penn şi Ed Harris, cu muzica lui Ennio Morricone. Divorţează doi ani mai târziu, iar în 1998 se căsătoreşte cu actorul Ethan Hawke, pe care îl cunoaşte la filmările “Gattaca”. În 2005 divorţează şi de acesta.
Cel mai mult a fost plătită pentru filmul “My Super Ex-Girlfriend” (2006): 14 milioane de dolari. Pentru “The Producers” (2005), “Prime” (2005), “Kill Bill” 1 şi 2 şi “Paycheck” (2003) a primit câte 12 milioane de dolari. Pentru “Gattaca” (1997) 5 milioane. La marele succes “Pulp Fiction” (1994) a încasat doar 300.000 dolari.
Pe plan politic, Uma a susuţinut Partidul Democrat din SUA, respectiv campania lui John Kerry şi Hillary Clinton.
Legat de recunoştinţa pe care i-o poartă lui Tarantino, actriţa a spus: “În show business nu prea ţi se deschid uşor uşile în domenii în care nu ai confirmat deja. Spre exemplu, lumea nu crede că eşti haioasă până nu ai avut succes într-un film de comedie. Asta îl face pe regizorul Quentin Tarantino atât de special. El vede dincolo de lucrurile pe care le-ai trecut în CV.”
O peliculă erotică cu o distribuţie de prim-plan
Afişul filmului
“Nymphomaniac (Long version) Volume 1” va avea premiera oficială la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, ediţia 64 (6-16 februarie 2014), în afara competiţiei. După Berlinală, “Nymphomaniac (Long version) Volume 1” va fi “îngheţat” şi va aştepta până ce “Volume 2” va avea şi el premiera internaţională.
Pe lângă câteva scene în plus (cca 90 de minute în plus), versiunea lungă conţine scene de sex explicit, în care actorii principali au fost înlocuiţi la post-producţie de dubluri profesioniste din lumea filmului porno.
“Am filmat actorii prefăcându-se că fac sex, apoi am folosit dubluri care chiar au făcut asta. În post-producţie s-au suprapus imaginile. Deci, de la mijloc în sus veţi vedea actorul şi de la mijloc în jos vor fi dubluri”, a spus într-un interviu producătoarea Louise Vesth.
“Hollywood Reporter” din Statele Unite afirmă că “pelicula provoacă şi stimulează, fără a entuziasma”, dar “stilul montajului şi folosirea muzicii sunt evident cele ale regizorului”, deşi “«Nymphomaniac» nu are frumuseţea întunecată şi luxuriantă a filmului său anterior, «Melancholia»”.
Peter Debruge de la “Variety” consideră că “singura emoţie pe care Trier o provoacă este aceea a varietăţii intelectuale”. Deşi apar multe scene cu nuduri integrale, totuşi, Stellan Skasgard, actorul-fetiş al regizorului, consideră că nu este un film porno, ci explorarea vieţii până la limite extreme.
Pelicula va fi interzisă minorilor. Dar fiecare ţară are propria strategie şi propriile reguli ale cenzurii. Regizorul a aprobat diferitele versiuni cenzurate.
“Ţineţi-vă de scaun, de Biblia voastră sau a unuia din prietenii voştri”, scria Xan Brooks de la “The Guardian”. Pentru el, “Nymphomaniac” este “un film despre sex care nu înseamnă în mod deliberat sex” şi care “îmblânzeşte spiritul”. Şi tot acesta subliniază: “Poate este senzaţional, poate este chiar artă: Dar nu sunt sigur că este potrivit marelui public”.
Tin Robey, de la “Telegraph”, se amuză scriind despre această peliculă, devenită “sursă de speculaţii dezlănţuite încă înainte de a fi terminată”, adăugând că “nu totul funcţionează în film şi unele elemente eşuează”.
