Alegerile europarlamentare au arătat cum şansele de reformă continuă să scadă, că nu mai există nicio soluţie în acest moment. Singura speranţă a electoratului pare să fi fost legată de vreun scandal notabil care ar fi putut produce vreun miracol. Istoria românească europarlamentară arată ca un bagaj cu rufe tot mai murdare, căruia nimeni nu-i mai poate trage fermoarul de cât de burduşit este. Bruxelles-ul nu e Nufărul, nici DNA-ul, sau ANI, iar acestea nu pot stabili seriozitatea politicii româneşti, oricât ar fi corecte şi perfecte. Cei care au pus accentul pe aceste instituţii, drept salvare, şi-au construit un viitor care le va oferi multe surprize. Scenariile deja sunt previzibile, iar acest fapt transformă maşinaria politică într-o antidemocraţie făţişă. Nevoia de stabilitate socială a fost continuu folosită de politicienii noştri în cauze monstruoase. Confruntarea cu problematica europeană se va face în aceiaşi parametri ai unor relaţii ca la Înalta Poartă de acum câteva secole. Actualele partide politice s-au dovedit realmente inepte. Organizate mafiot, având obiectiv deturnarea banului public, acestea nu mai au nicio ofertă pentru alegători. Toate lozincile au fost folosite, încât mesajul politic nu mai încape în nicio formulă de comunicare. Credibilitatea politică este conexată armatelor de profitori, care sunt tot mai mulţi.
România ar fi avut, şi are nevoie, de alţi avocaţi ai cauzelor şi urgenţelor sale. Printre europarlamentarii actuali nu e aproape niciunul capabil, şi nici dispus, pentru o prestaţie veritabilă. Nişte jucători oarecare, scoşi din urne printr-o prestidigitaţie de prost gust. Criza europeană a României se va adânci inevitabil. Dacă la Bucureşti circul mediatic menţine la putere marii sforari, la Bruxelles acesta nu poate ridica decât semne de întrebare, impunând intervenţii brutale. Degradarea politicii interne nu poate fi salvată de reprezentanţii noştri comunitari, aceştia fiind identici celor din ţară. Din păcate, bulversant, mandatul de europarlamentar este prezentat ca un fel de recompensă asupra unor merite, care prin ele însele ar fi garanţii de reuşită ale unui mandat. Demagogia şi propaganda lucrează încă la tot felul de aberaţii pentru a bloca viaţa politică. Nu transformarea unui partid într-o gară, însă posibilitatea reformării prin apariţia altor formaţiuni politice trebuie să devină o realitate deschisă. Asta cu atât mai mult cu cât sunt partide care ar trebui intens monitorizate ca urmare a unei prestaţii împotriva intereselor generale.
Trezirea societăţii dintr-un somn indus de fosta şi actuala criminalitate ideologică nu se resimte. Există o industrie mediatică şi instituţională care ţine nemulţumirea generală cât mai departe de o reformă mai mult decât necesară. O afacere teribilă îşi face loc în această atmosferă de lagăr, aşa cum s-a întâmplat în toate situaţiile istorice similare. Aşa cum ideologia, cultura şi propaganda comunistă se constituiseră într-o veritabilă mega-afacere, la fel se repetă lucrurile. Regimul de austeritate şi monopol, care se regăseşte deja peste tot în România, în punctele esenţiale, face loc unei ierarhizări aproape militarizate. Sindicatele, drepturile constituţionale, tot mai opacizatele drepturi ale omului sunt de domeniul trecutului. Este o situaţie alarmantă. În loc să se maturizeze, să preia ştafeta confruntărilor cu sistemul malign, sindicatele dispar din România. În lipsa lor, clasa politică, dublată de o media propagandistică, fiind la dispoziţie pentru orice intervenţie, se vede stăpână absolută peste toţi şi toate. Instituţii pe care comunismul le mai păstra pentru firmă, însă chiar aşa puteau menţine parcă o anume decenţă publică sistemică, au dispărut. Credeam că mai rău decât atunci nu era posibil. În ce priveşte politica statală a prezentului, şi de perspectivă, situaţia a devenit mult mai complicată. Refugiul omului politic român în imunităţi, în sisteme de protecţie birocratică, situaţie inexistentă în Europa, aduce România în situaţia preluării puterii de către un grup absolut anti-social. Legitimitatea electorală nu mai poate fi invocată decât abuziv.
Alianţe şi alianţe stau să se înjghebeze fără nicio legătură cu vreun proiect public. Cât omul politic va avea mai multe drepturi şi libertăţi decât ceilalţi concetăţeni, orice discuţie despre libertate, democraţie, prosperitate este lipsită de sens. Să nu ne mai mire devierea comportamentului public, al celor tineri, care preiau această reţetă a succesului social. Societatea românească s-a constituit deja într-un poligon în care oamenii oneşti sunt sortiţi dispreţului, anatemizării. Infernala maşinărie face parte deja din strategiile falsei dezvoltări.
