Lupta pentru putere și supremație, așa-zis politică, de la București, nu este expusă unei eroziuni firești, naturale. Singulara demisie, a lui Crin Antonescu, demagogică, însă reală, deschide calea unor posibile aranjamente și în alte partide. Nimeni nu mai este dispus a merge la infinit cu mentalitatea actuală, dar nici nu se propune un lucru simplu. Adică, debarcarea celor cu bilet expirat, care nu au nici unul de tramvai, însă au ajuns clienții rutelor aeriene intercontinentale pe banii țării. Instalați precum niște teroriști care țin sub control zonele ocupate, politicienii români ar trebui să știe a pierde, măcar din simplul și decisivul motiv că toată lumea bună din România este în avarie socială. Asta , desigur, dacă ar fi oameni politruci. Politica nu va putea fi eradicată total de infracțiunile legalizate sau nu, în actualul context. De undeva, cumva, mecanismul democratic trebuie pus în mișcare. El nu funcționează nicăieri în România momentului, probabil nu a funcționat niciodată la scara modernității. Modelul politic actual produce infracțiuni în lanț unor așteptări morale totalmente excedate. Democrația fără un înțeles individual, domestic, pornind de la sine, nu se poate fi regăsită în context politic.
Enel, distribuitorul de energie electrică, a încărcat facturile consumatorilor, situația fiind dusă oarecum spre derizoriu de oficialitățile cu responsabilități în sancționarea unor asemenea fapte posibil generalizate. Principalii furnizori de servicii, apă, telefonie, transport, privatizați în condiții știute, nu fac decât să încaseze facturile, tot mai mari, departe de a oferi o calitate de tip european. Serviciile Poștei Române sunt sub orice critică, nu și mișcarea unor fonduri publice uriașe. Pe de altă parte, spațiul public încredințat Poliției comunitare a ajuns la o degradare alarmantă în marile orașe, instituția în cauză protejând fățiș infractorii, neavând nicio strategie profesionistă eficientă de descurajare a violenței. Spre exemplu, străzile Bucureștiului au ajuns un loc al nesiguranței, imprevizibilului și promiscuității întreținute de o administrație coruptă, incompetentă. Centrul Capitalei României este invadat de adevărate rețele de parcagii improvizați, inserați în peisaj de decenii, cu o putere mai acerbă decât cei care au atribuții privind protecția cetățenilor. Există deja un cartel al solidarității celor care mimează responsabilitățile acționând contrar acestora. Toți invocă deficitul de legislație, după ce cu ani în urmă ridicau problema salarilor mici pentru acoperirea interesată a infracționalității. Aceste justificări sunt platoșa grotească a sistemului corupt spre a face din dezastrul general o afacere în interes propriu.
Tot în centrul Capitalei României , la doi pași de imensa aberație arhitectonică de lângă Catedrala „Sfântul Iosif „, în apropierea Pieței Amzei, se construiește o altă monstruozitate din beton și fiare , de aceeși amploare, pe strada George Enescu, într-un cartier rezidențial cu valoare istorică nesusținută ca atare . Desigur, constructorul are probabil toate avizele în regulă, dar prezența monstrului de beton trezește stupefacția cetățenilor și a oricărui turist, de oriunde ar fi, aflat prin zonă. Va reuși să blocheze cineva înălțarea aceastei apocaliptice mega-construcții într-un loc total nepotrivit ? Se va instala câte un car de televiziune, zi și noapte, în asemenea locuri până la stoparea acestor probe evidente de corupție și dispreț total ? Când vor fi consultați oamenii, prin referendum, privind aceste decizii frizând degradarea absolută a celorcare conduc administrația publică ? Dacă la construcția de lângă Catedrala „Sfântul Iosif” primarul Sorin Oprescu declara că nu avea nicio implicare, la construcția de pe strada George Enescu are.
Românii ar trebui să înroșească telefoanele cu apelurile lor, la instituții de intervenție, și nu o fac. Ar trebui să facă petiții, și nu o fac. Ar trebui să facă manifestații, să ceară demisii. Ar trebui să nu mai permită orientarea anti-statală și anti-populară a guvernului, care generează o degradare amenințătoare. Au încercat, uneori, i-ar rezultatul inițiativelor a fost deseori ofensator. Descurajarea atitudinilor morale, trivializarea lor face parte dintr-un cod încurajat al conduitei publice. Instituțiile obligate prin statutul de funcționare să respecte democrația trebuie puse în mișcare prin implicarea societății. Nu există altă soluție. De fapt, în condițiile unei societăți reactive, acestea ar trebui să funcționeze de la sine, autosesizându-se.
Se tot înființează partide, chiar mișcări civice. Pentru ce? Cine sunt cei care le constituie, ce garanții oferă spre a fi urmați ? Din păcate , aestea se înființează pentru ca unii sau alții să se conecteze la banii publici și cam atât. Demagogia totalitară, cu scările sale rulante, spectaculoase, a lăsat în urmă imensele scheme ale subminării societății. Se văd în aceste scheme integrate personalități cu oarecare ștaif, însă la o privire mai atentă se decelează imensa mașinărie fabulatorie în care s-au deplasat . Societate nu e doar o masă imensă de indivizi, este însuși adevărul care-i privește. Adevărul unei persoane îl cuprinde deseori pe al tuturor, iar asta ar trebui să fie o preocupare esențială. Refuzul de-a vedea acest lucru a dus societatea românească într-o dezarticulare dramatică, printr-o media la dispoziție.
Partidele politice trebuie scoase din captivitatea celor care au fost aleși pentru Bruxelles sau Parlamentul de la București. Impactul imagistic al acestora se situează deseori în zona șantajului și a sistemului mafiot veritabil. Partidele sunt blocate de aceste eminențe ale căror merite față de societate sunt inexistente. Puterea lor, care ar trebui să se canalizeze strict în direcția împlinirii promisiunilor electorale, este dusă în aria interesului de grup sau personal. Ieșirea din vedetismul politic de tabloid este încă îndepărtată. Șuetele de familie de la televiziuni arată situația profund ilegală, delirantă a partidelor, fără nicio legătură cu electoratul. Aceste șuete ale demagogiei au subminat media, care a ajuns o creație a mentalității sistemului piramidal. Se știe că jurnalismul de casă a invadat România, ca mai înainte propaganda comunistă, transformând-o într-un infern mediatic. Mercenariatul a confiscat paralizant orizontul adevărului cotidian. Societatea românească este sufocată pe toate căile posibile și împânzită de tot felul de instituții, una mai oficială decât alta.
Stabilitatea în care se situează liderii și partidele politice este bună atâta vreme cât prin ea se răspunde prompt nevoilor societății. Altfel, așa cum este situația politică actuală, reprezintă un dezastru, o compromitere a democrației. Mișcările interne, de reformă a partidelor ar trebui să se canalizeze spre o limitare drastică a exceselor de autoritate. Demisia lui Crin Antonescu este, deocamdată, un fericit exemplu pentru mulți alții, care ar trebui urmat. După gestul său, inclusiv Crin Antonescu va înțelege mai bine democrația, ceea ce reprezintă un câștig absolut. Eternizarea în funcții a făcut posibil dezastrul politico-economic actual. Un val uriaș de demisii ar fi mult mai util societății decât orice altceva pentru reformă.
