Paul Ionescu, consilier al preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, s-a prezentat, luni dimineaţă, la sediul DIICOT.
Paul Ionescu a declarat după audierea de la DIICOT că dosarul în care a fost citat nu are legătură cu zona politică sau parlamentară, menţionând că are calitatea de martor.
„Este un dosar deschis în 2017, care nu are legătură cu zona politică. Nu vă pot spune despre ce este vorba. Nu are legătură nici cu zona politică, nici cu zona parlamentară, este un dosar din viaţa mea privată, având calitatea de martor. Nu m-a citat nimeni până acum în niciun alt dosar”, a declarat Paul Ionescu.
Consilierul preşedintelui Camerei Deputaţilor a făcut referire şi la dosarul în care a fost începută urmărirea penală in rem pentru infracţiuni de înaltă trădare şi divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională în cazul plângerii depuse de Ludovic Orban împotriva premierului Viorica Dăncilă.
„Ăsta e un dosar care se cercetează şi este din zona, dacă mă întrebaţi pe mine, o acţiune politică a domnului Orban. Să mă citeze, dacă e nevoie, şi vin „, a completat Ionescu.
La începutul lunii iunie, procurorii DIICOT au început urmărirea penală in rem în acest dosar, în urma plângerii depuse de Ludovic Orban, în care se fac investigații privind infracțiunile de înaltă trădare și divulgarea secretului care periclitează securitatea națională.
Ludovic Orban, a depus pe 17 mai la Parchetul General o plângere penală împotriva premierului Viorica Dăncilă. Liberalul o acuză pe șefa Guvernului de înaltă trădare și uzurparea funcției pe motiv că a făcut publice informații confidențiale și i-a transmis președintelui Klaus Iohannis informații false cu privire la intenția mutării ambasadei României de la tel Aviv la Ierusalim.
 
					 
                       
                       
                       
                       
                       
                      
Si cercetarea familiei penale Johannis cumparatori de rea-credinta a unei case, pe cand incepeti?