S-au săturat germanii din România de disputele noastre politice: „E de neînțeles”

Criza politică ce durează deja de câteva săptămâni și situația actuală dificilă din domeniul sănătății creează condiții din ce în ce mai dificile pentru…

De (C.C.)
S-au săturat germanii din România de disputele noastre politice: „E de neînțeles”

Criza politică ce durează deja de câteva săptămâni și situația actuală dificilă din domeniul sănătății creează condiții din ce în ce mai dificile pentru…

Criza politică ce durează deja de câteva săptămâni și situația actuală dificilă din domeniul sănătății creează condiții din ce în ce mai dificile pentru mediul de afaceri din România și duc la o pierdere suplimentară a încrederii în sectorul privat, a transmis AHK Romania, camera de comerț româno-germană, într-un comunicat de presă. AHK Romania spune că situația sanitară din țară este dramatică, iar impactul direct asupra economiei este clar vizibil și continuă să se agraveze

Iată comunicatul integral

„Avem nevoie urgent de condiții-cadru politice stabile

Criza politică ce durează deja de câteva săptămâni și situația actuală dificilă din domeniul sănătății creează condiții din ce în ce mai dificile pentru mediul de afaceri din România și duc la o pierdere suplimentară a încrederii în sectorul privat, inclusiv din cauza lipsei perspectivelor de îmbunătățire.

Situația sanitară din țară este dramatică, iar impactul direct asupra economiei este clar vizibil și continuă să se agraveze. În prezent, își pierd viața în medie aproape 500 oameni în fiecare zi. Este de neînțeles cum pot fi purtate dispute politice în acest moment în loc să se ajungă la un consens politic. Cu atât mai mult, factorii de decizie politică sunt chemați să ofere condiții-cadru sigure și stabile, să găsească soluții concrete pentru ieșirea din actuala criză și să își asume responsabilitatea.

Având în vedere provocările, dar și oportunitățile globale și regionale, România ar putea fi unul din învingători, mai ales în contextul finanțărilor care urmează să vină din partea UE, dacă se asigură stabilitatea necesară, o direcție clară și dacă se pun în aplicare soluții concrete. Din nefericire, reprezentanții mediului de afaceri german au în prezent impresia că se întâmplă exact contrariul, iar măsurile necesare ieșirii din impas sunt inexistente.

În acest context, facem apel la toți factorii de decizie politică să găsească o cale de ieșire din situația actuală cât mai curând posibil. Este vorba de a lucra împreună în mod constructiv pentru formarea unui guvern stabil, capabil să acționeze, să readucă țara pe drumul cel bun și să abordeze provocările imense. Prin implementarea agendei de reforme și a proiectelor susținute din fondurile UE, România beneficiază de reale oportunități pentru a crea bazele unei dezvoltări pozitive și durabile a țării. Această oportunitate nu trebuie să fie pusă în pericol de nimeni și de nimic„.

Despre AHK Romania
AHK România este reprezentanța oficială a economiei germane și totodată cea mai mare Cameră de comerț bilaterală din România. Înființată în 2002, AHK numără peste 550 de firme-membre și oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe. Prin serviciile pe care le oferă și prin evenimentele pe care le organizează, AHK România spune că susține activ companiile germane la intrarea lor pe piața românească și este totodată partener al firmelor românești interesate de piața germană.

Distribuie articolul pe:

27 comentarii

  1. Vorbesti de mere cand , e vorba de pere!!Sasu/ nu e neamt asta o simte tot germanul.La noi ,Ro a fost colonizata cu sasi, nemtii au stat si stau la ei acasa, la comandament!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate