De ce (nu) moare literatura

Între numeroșii colaboratori ai „României literare” (nr. 23-24 a.c.), doar Marta Petreu vede jocul zarurilor literaturii (a supraviețui ori nu) în paradigma cea mai adecvată acestor posibilități: antropologicul.

A fost o vreme când structura noastră antropologică nu a făcut necesară existența exprimării literare. Apoi, după apariția imnelor vedice, această exprimare nu a mai încetat să existe, dar s-a modificat de la o epocă la alta în chip drastic. Nu a urmărit nimeni (putea?) ce modificări au avut loc, epocă după epocă, în structura noastră antropologică.

Târziu, la începutul secolului al XX-lea, cineva a dat tabloul acestor modificări:

– în epoca oralității imnelor vedice, corpul vitalității noastre (așa-zisul eteric) nu era compactat încă pe structurile fizice ale corpului omenesc, astfel încât, prin „ferestrele” etericului, umanitatea vedică avea acces deschis (perceptual) la entități spirituale;

– mai târziu, în epoca transcrierii imnelor vedice, acest acces era doar o amintire depozitată în subconștient;

– și mai târziu se formează în corpul nostru astral (sentimentele) un organ al cunoașterii de sine; i s-a spus în fel și chip, azi i se spune rațiune; nu era ceea ce azi considerăm a fi inteligența creativă;

– această inteligență a eclozat doar atunci când vechea rațiune a fost deposedată de încrederea ei în existența celor spirituale (după 1400).

Structura antropologică ce supraordonează creativitatea literară azi este, așadar, una care consideră ființele spirituale drept produse ale fanteziei.

Dacă zarurile evoluțiilor antropologicului sunt predestinate să cadă din nou cu fața către „ferestrele” etericului, șarpele își va înghiți coada și vom avea iarăși literatură imnică? Nu neapărat. Atâta doar că expresivitatea vedică își va restaura sublimul, iar inteligența cea naturală și cea artificială vor avea de înfruntat o minte emoțională cu care în trecut nu s-au mai confruntat. Nu va fi pace sub măslini. E de prevăzut că, după mileniul al patrulea, unele suflete vor putea prelua karma altor suflete. Raționaliștii vor râde sarcastic, dar în realitatea cea reală cei despovărați își vor fi schimbat viața în bine ca prin miracol. Și acest fapt are a fi documentabil.

O asemenea structură antropologică vine pe spirala care a început să urce în vremea oralității imnelor vedice și se va afla în punctul în care va putea opera „medical” în substanța eterică preluată de la „pacienți”.

Aici, găsim sensul deplin al zicerii lui Malraux despre secolul XXI (va fi spiritual ori nu va fi deloc). Numai că secolul de început al unor asemenea „miracole” are a fi mai degrabă secolul XXXI.

Noua structură antropologică a oamenilor (nu o largă majoritate) are a da contrareacții de anvergură. Războiul nevăzut dintre Bine și Rău nu se va da în primul rând pe fronturi militare, ci pe frontul cunoașterii de sine. Domeniul vital de care are a fi legată noua structură antropologică (o necesitate a evoluționismului spiritual) are a fi acela pe care îl numim medicină. Primul roman despre terapii aplicate pe o karmă de împrumut nu are cum să nu reîntemeieze literatura pe termen lung.