Budescu atacă arbitrajul

Budescu nu se mulțumește cu atacuri verbale, ci le susține foarte explicit postând pe contul său imagini clare cu loviturile foarte vizibile

Budescu atacă arbitrajul

Budescu nu se mulțumește cu atacuri verbale, ci le susține foarte explicit postând pe contul său imagini clare cu loviturile foarte vizibile

Campioana sezonului anterior, Farul Constanța, a mai făcut un pas greșit în epilogul etapei a 14-a din SuperLiga, pierzând cu 3-1 la Cluj, pe terenul lui CFR. Cu acest succes, echipa lui Andrea Mandorlini pune acum serios presiune pe liderul FCSB, pentru că vine la doar o lungime în spatele bucureștenilor care rămân lideri. Farul a dat pentru câteva minute iluzia că ar putea produce surpriza, dar egalarea a venit după numai cinci minute și apoi gazdele au mai punctat de două ori. Cu toate acestea, cel mai bun jucător din lotul echipei pregătite de Gheorghe Hagi, Constantin Budescu, vede altfel desfășurarea partidei, atacând arbitrajul pentru maniera de o toleranță incredibilă la adresa jucătorilor ardeleni, care au comis atacuri dure asupra sa fără a se fi luat vreo măsură, iar din continuarea acelor faze s-au înscris primul și al doilea gol al gazdelor. Budescu nu se mulțumește cu atacuri verbale, ci le susține foarte explicit postând pe contul său imagini clare cu loviturile foarte vizibile pe care le are pe picioare în urma acelor intervenții neregulamentare nesancționate de centralul partidei, bucureșteanul Marcel Bîrsan, altminteri unul dintre arbitrii cu vechi state de serviciu în SuperLiga. Jucătorul Farului comentează ironic toleranța centralului.

Mister ne tot zice să nu vorbim despre arbitraj, dar cred că au fost niște greșeli. La primul gol, a fost fault la mine, am glezna toată tăiată, dar nu a dat fault, s-a ajuns la acea fază și am primit gol. La al doilea gol, cred că a fost fault la jumătatea terenului, eu dau cu capul în minge și primesc un cot în cap. Nu se verifică, nu a dat fault și s-a făcut 2-1. Vă pupăm și la casierie, asta este. Nu jucăm extraordinar, dar nici nu trebuie să ne batem joc la fiecare fază și să dăm credit gazdelor.

Iar în dreptul imaginilor cu vizbilele urme ale crampoanelor adversarilor a adăugat  „Nu a fost mai nimic, dacă nu e rupt merge!”.

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate