Şoşoacă şi lumea ei paralelă

Să ştiţi că partidul SOS România conduce, este mai sus decât PSD şi PNL,…

De (I.R.)
Şoşoacă şi lumea ei paralelă

Să ştiţi că partidul SOS România conduce, este mai sus decât PSD şi PNL,…

Senatoarea Diana Şoşoacă, liderul Partidului S.O.S. România, care nu a trecut pragul, conform exit-poll-ului, a declarat, duminică, după închiderea urnelor şi publicarea sondajelor, că nu crede absolut nimic din ceea ce vede la televizor şi nici în rezultatele sondajele exit-poll.

„Am numărătoarea noastră paralelă la acest moment, să ştiţi că partidul SOS România conduce, este mai sus decât PSD şi PNL, care nu mai au nici măcar 10%. Tot ceea ce se întâmplă în acest moment, şi îi rog pe oameni să nu mai creadă niciun sondaj, pentru că m-am săturat de toate sondajele pe care eu le-am văzut în aceste ultime luni, când ba Firea avea 45%, Nicuşor 42%, Piedone 30%, depăşeaţi cu mult 100% deci peste tot (…) Eu nu cred absolut nimic din ceea ce văd la televizor. Nu cred niciun exit-poll, pentru că oamenii, în primul rând, ştiu ce au votat”, a afirmat Diana Şoşoacă, într-o intervenţie în direct la postul România TV.

Ea a cerut să înceteze manipularea opiniei publice prin intermediul televiziunilor şi a îndemnat oamenii să se ducă la secţiile de votare ca să împiedice furtul.

„O să vă rog frumos să nu se mai manipuleze atât în opinia publică, pentru că suntem sătui de minciună. Şi rog oamenii să se ducă peste ei la secţii, să se desfacă sacii, să arate adevăratele voturi, pentru că ceea ce face acuma PSD-ul şi PNL-ul, se pregăteşte de furt. Nici măcar nu s-au numărat voturile în toate secţiile de votare. Nu s-au numărat voturile în diaspora”, a mai spus Diana Ivanovici-Şoşoacă.

Potrivit rezultatelor exit-poll-ului realizat de CURS-Avangarde. Partidul S.O.S. România a obţinut 3%.

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

  1. Nu vă mai puneți nădejdie în cineva ce zice că ne dezrobește intrînd în întrecerea organizată și arbitrată de cei ce ne-nrobesc; fie sînt prostuți dea binelea și atunci nu merită, fie, mai degrabă, sînt lupi în blană de oaie. Tot acolo la urma urmei. Nici n-are însemnătate dacă Șoșoacă și Simion sînt de partea noastră, nu prea cred, sau de partea puterii, mai degrabă.
    Măi oameni buni, au infiltrat sau chiar înființat Mișcarea Legionară și prin Căpitan ce după tată e Zelenski iar după mamă Brauner. Primul seamănă cu cel al preș Ucraiiinei ce-i fenician iar al doilea e fenician nu german. Douglas Reed, redactor șef la The Times la vremea aceea scria despre căpitan, după două vizite la București, că are mamă nemțoaică și tată polonez, iar despre ansimetismul legionar că face victime doar în rîndul românilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate