Repetiţie generală pentru parada militară de 1 Decembrie

Repetiţia generală pentru parada militară naţională din Bucureşti va avea loc sâmbătă, între orele 10,00 şi 13,00, la Arcul de Triumf.

De B C
Repetiţie generală pentru parada militară de 1 Decembrie

Repetiţia generală pentru parada militară naţională din Bucureşti va avea loc sâmbătă, între orele 10,00 şi 13,00, la Arcul de Triumf.

Repetiţia generală pentru parada militară naţională din Bucureşti va avea loc sâmbătă, între orele 10,00 şi 13,00, la Arcul de Triumf.

O primă repetiţie pentru paradă a avut loc marţi, în Poligonul Ghencea.

Aproximativ 2.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Autoritatea Vamală Română, cu circa 190 de mijloace tehnice şi 45 de aeronave, vor participa la parada militară care va avea loc duminică, 1 Decembrie, de la ora 10,00, în Piaţa Arcul de Triumf din Capitală, cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Alături de militarii români, la parada militară vor defila şi aproximativ 240 de militari străini, în cadrul unor detaşamente din Albania, Belgia, Republica Cehă, Croaţia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Spania, SUA, Turcia şi militari din ţările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României. Detaşamentele străine cuprind circa 21 mijloace tehnice, inclusiv aeronave de luptă, precizează MApN.

În perioada 29 noiembrie, ora 10,00, – 1 decembrie, ora 18,00, va fi restricţionat traficul rutier în Piaţa Arcul de Triumf, pe banda I de circulaţie, între strada Al. Constantinescu şi bulevardul Mareşal Al. Averescu, va fi restricţionată parcarea/staţionarea voluntară în supralărgirea şoselei Pavel D. Kiseleff (rond Kiseleff) din dreptul Monumentului Infanteriei, precum şi pe strada Docenţilor, va fi restricţionată parcarea pe Aleea Pescăruş (între Intrarea Pescăruş şi Restaurantul Pescăruş) şi vor fi eliberate parcările din zona de desfăşurare a antrenamentelor generale şi paradei militare.

Duminică, 1 Decembrie, sunt programate:

* o ceremonie militară şi religioasă cu depunere de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Ostaşului Necunoscut (Parcul Carol I)

* începând cu ora 10,00 – parada militară naţională în Piaţa Arcul de Triumf

* începând cu ora 11,30 – o expoziţia tehnică militară (Piaţa Arcul de Triumf)

* între orele 19,00 – 22,00, solemnitatea retragerii cu torţe pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional – Calea Victoriei – bulevardul Regina Elisabeta – bulevardul Mihail Kogălniceanu – Splaiul Independenţei – bulevardul Eroilor Sanitari – strada Profesor Doctor Gheorghe Marinescu – şoseaua Cotroceni – bulevardul Iuliu Maniu – bulevardul General Paul Teodorescu – bulevardul Timişoara – sediul Brigăzii 30 Gardă.

Distribuie articolul pe:

10 comentarii

  1. Tot NATO-ul e o gluma proasta care a dat chix in Ucraina. Armia romana e doar un apostrof. Stati dreaq in banca voastra, ca daca se apuca rusii sa dea cu alune, Alecu ne cheama. Dati bah banii la copiii amarati sa invete carte, lasati povestile belicoase. Ne bat si sarbii cu o mana legata la spate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate