Emiratele Arabe Unite (EAU) vor construi în Franța un campus axat pe inteligența artificială (IA) cu un centru de date uriaș cu o capacitate de calcul de până la un gigawatt, ”ceea ce reprezintă investiții de 30 până la 50 de miliarde de euro”, a anunțat joi Palatul Elysée, transmite AFP.
Aceste investiții fac parte dintr-un acord de parteneriat privind AI semnat joi seară la Paris în prezența președintelui francez, Emmanuel Macron, și a omologul său din EAU, Mohamed bin Zayed Al Nahyan.
Acest campus, a cărui locație precisă urmează să fie decisă, va fi dezvoltat de ”un consorțiu de campioni franco-emirieni”, și în special de fondul de investiții MGX, susținut de Emiratele Arabe Unite.
Potrivit unui comunicat comun, ”un anunț cu privire la prima tranșă de investiții va fi făcut la Summitul Choose France 2025”, întâlnirea anuală instituită de Emmanuel Macron pentru a promova atractivitatea țării, prevăzută în mai.
Acest campus va fi cel mai mare din Europa consacrat inteligenței artificiale, a afirmat anturajul liderului francez.
Aceasta este prima investiție majoră anunțată la summitul dedicat IA, programat să aibă loc până marți la Paris, cu ocazia căruia care Franța și Europa doresc să se poziționeze ca puteri competitive în fața Statelor Unite și Chinei.
Guvernul francez a anunțat joi dimineață că a identificat 35 de noi site-uri pregătite să găzduiască centre de date. Aceste centre de date stochează date și oferă capacități enorme de calcul cerute de inteligența artificială, o tehnologie foarte consumatoare de energie.
 
					 
                       
                       
                       
                       
                       
                      
Acum nu mai e problema cu incalzirea globala? unde e greta energeta? numa besinile vacilor trebuie oprite?