Ungaria tună și fulgeră legat de reuniunea de la Paris

Vorbim despre două țări care au susținut întotdeauna o poziție propace și au urmat o…

De (R.C.)
Ungaria tună și fulgeră legat de reuniunea de la Paris

Vorbim despre două țări care au susținut întotdeauna o poziție propace și au urmat o…

Lideri europeni ‘prorăzboi și anti-Donald Trump’ se vor întâlni luni la Paris pentru a încerca să zădărnicească obținerea păcii în Ucraina, a declarat ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, aflat în vizită la Astana, informează MTI.

Potrivit unui comunicat al MAE de la Budapesta, Szijjarto a declarat, într-o conferință de presă susținută împreună cu omologul său kazah, Murat Nurtleu, că odată cu învestirea președintelui american Donald Trump a apărut o realitate complet nouă în politica mondială de care ar beneficia atât Ungaria, cât și Kazahstanul.

‘Vorbim despre două țări care au susținut întotdeauna o poziție propace și au urmat o strategie politică patriotică, suveranistă’, a declarat Szijjarto, care a adăugat că ambele state au adoptat o poziție în favoarea normalității și au considerat interesul național drept cea mai mare prioritate.

Pentru această poziție, ambele țări au devenit ținta atacurilor mainstream-ului liberal internațional, dar de acum încolo respectul reciproc va servi drept bază pentru relațiile internaționale, pentru că noul președinte american a ‘pus capăt resurselor financiare pentru orientarea politică bazată pe intervenție’, a apreciat el.

Szijjarto a declarat că încheierea rapidă a războiului din Ucraina reprezintă un interes comun, deoarece Ungaria și Kazahstanul au fost grav afectate de război, și a adăugat că Donald Trump și politicile sale propace ar putea oferi cea mai bună șansă pentru o astfel de încheiere.

‘Prin urmare, salutăm faptul că dialogul ruso-american a fost reluat la cel mai înalt nivel. Am aflat cu bucurie și ușurare că Donald Trump și (președintele rus) Vladimir Putin au avut o conversație lungă. De asemenea, am aflat cu bucurie și ușurare că, în urma acestor discuții, cei doi miniștri de externe, Marco Rubio și Serghei Lavrov, au discutat, de asemenea, despre relațiile ruso-americane și despre oportunitățile viitoare de reglementare în Ucraina’, a mai declarat Szijjarto.

Șeful diplomației ungare a susținut că țara sa a făcut eforturi similare pentru a menține canalele de comunicare deschise în ultimii ani, fapt pentru care a fost supusă atacurilor constante din partea Occidentului. ‘Am fost etichetați propagandiști și spioni ruși doar pentru că am susținut o soluție diplomatică… și am declarat clar că acest conflict nu poate fi rezolvat pe câmpul de luptă’, s-a plâns el.

Până acum, s-a dovedit că Ungaria are dreptate, a insistat ministrul ungar, care și-a exprimat speranța că discuțiile ruso-americane vor fi fructuoase și pacea ar putea reveni în curând în Ucraina.

‘Dar vedem că în Europa cei care nu vor pacea sunt în mișcare. Tabăra prorăzboi se organizează în Europa. Se vor întâlni astăzi la Paris. Cei care se întâlnesc la Paris sunt cei care au aruncat constant gaz pe foc. Țări prorăzboi care au urmat o strategie nechibzuită în ultimii trei ani, ale căror politici au adus pericolul escaladării. În plus, acele țări și-au făcut obiceiul să-l dojenească pe Donald Trump în ultimii ani… la Paris, prin urmare, se vor întâlni lideri europeni prorăzboi, anti-Trump, frustrați, care vor să împiedice încheierea unui acord de pace în Ucraina. Spre deosebire de acești lideri, susținem eforturile lui Donald Trump… și sprijinim discuțiile americano-ruse și dorim ca în Ucraina să existe pace’, a declarat Szijjarto.

Summitul de urgență de la Paris, la care vor participa liderii principalelor țări europene și înalții oficiali ai Uniunii Europene (UE), a fost convocat de președintele francez, Emmanuel Macron, ca răspuns la planul lui Trump de a-i marginaliza pe europeni în privința negocierii unui eventual proces de pace în Ucraina, notează EFE.

Distribuie articolul pe:

18 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate