Protestul nu are un ghid acceptat al bunelor practici și nici protestatari legitimați statutar, așa cum pare a fi inepta orientare în abordările unor oficiali.
Dacă lucrurile funcționează prin democrație sau aparența ei, acest fapt se datorează fundamental existenței în principiu a protestului ca mod de a preîntâmpina abuzurile, erorile administrativ-politice.
Cei care văd în protest un pericol sunt principalii fondatori ai anarhiei, asigurând o protecție abuzului atât de util imposturii din rândurile sistemului.
Comportamente private excesiv studiate sau nelegal supuse unui control de legalitate ale unor persoane fac tot mai mult obiectul activității instituționale implicând costuri absolute: deturnarea activităților de ordine publică și subminarea autorității de stat.
Actuala campanie electorală este de-a dreptul intimidantă pentru un minim de conținut constituțional care ar trebui să o fundamenteze.
Conformitatea pentru eligibilitate, vânturată de te miri cine, face loc decredibilizării tuturor instituțiilor care introduc o realitate sancționată penal de Constituție, și anume Cenzura.
România, prin mercenarii de serviciu, se întoarce mult anterior mineriadelor și căderii regimului ceaușist, în plină teroare care acoperă dramatic perioada 1945-1989.
Lucrurile au luat-o de tot razna încât simple scântei pot crea un dezastru, aceasta fiind dovada că nu există un viitor într-o asemenea fundătură.
Revenirea la autoritarism și brutalitate aplicată în viața publică a creat deja atmosfera unei campanii electorale care nu poate genera decât o confruntare cu accente perturbatoare pentru ca democrația să mai fie astfel posibilă.
