Sindicatele, la Cotroceni. Multe discuții, puține soluții

Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit, luni, cu reprezentanții

De L.V.
Sindicatele, la Cotroceni. Multe discuții, puține soluții

Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit, luni, cu reprezentanții

Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit, luni, cu reprezentanții sindicatelor Cartel Alfa, Blocul Național Sindical, CNSLR – Frăția, Meridian și Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR).

Update: La finalul întâlnirii cu Nicușor Dan, sindicaliștii s-au arătat fermi față de orice diminuare salarială nejustificată în sectorul bugetar sau introducerii de taxe arbitrare, precum „taxa pe orice tranzacție bancară”

”Nu putem accepta reduceri de personal generalizate în sectorul bugetar, în condițiile în care, în ultimii patru ani, angajările s-au concentrat exclusiv în instituțiile cu puternic control politic„, afirmă reprezentanții BNS.

În plus, sindicaliștii au solicitat organizarea unor sesiuni de lucru tematice cu partenerii sociali pe subiecte precum: reorganizarea sectorului public, absorbția fondurilor europene, redimensionarea și eficientizarea aparatului de stat.

‘Este absolut necesar ca președintele României și viitorul Executiv să accepte propunerea BNS privind constituirea unor grupuri de lucru tematice, cel puțin în domenii-cheie precum fonduri europene, administrație publică, justiție, fiscalitate și piața muncii. Numai cu sprijinul experților din organizațiile sindicale se pot propune măsuri coerente și eficiente pentru reducerea deficitului bugetar și creșterea gradului de colectare, evitând astfel restructurările brutale și reducerile salariale’, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, Dragoș Anastasiu, consilier prezidențial, a declarat ‘că nu mai este timp pentru ‘microchirurgie’, întrucât finanțatorii României așteaptă măsuri concrete și imediate pentru reducerea deficitului bugetar’.

‘Potrivit acestuia, grupul de lucru constituit la nivelul Administrației Prezidențiale s-a concentrat exclusiv pe identificarea unor soluții de diminuare a cheltuielilor publice, urmând ca noul Guvern să adopte, punctual, cele mai eficiente măsuri. Președintele României, Nicușor Dan, a subliniat că responsabilitatea adoptării măsurilor de reducere a deficitului aparține viitorului Executiv, însă a atras atenția că România trebuie să prezinte un plan credibil Comisiei Europene până la data de 30 iunie’, potrivit comunicatului.

Update: Blocul Național Sindical (BNS) a transmis Administrației Prezidențiale un document cu opt măsuri pentru reducerea deficitului bugetar 

1.Abrogarea prevederilor OUG 156/2024, care restricționează sau suspendă negocierile colective și aplicarea contractelor colective de muncă deja semnate de părți, afectând grav dialogul social și drepturile lucrătorilor.

2. Elaborarea unei matrice de evaluare instituțională și demararea de urgență a unui audit al instituțiilor publice, în vederea unei corecte dimensionări a resurselor umane. Nu putem accepta reduceri de personal generalizate în sectorul bugetar, în condițiile în care, în ultimii patru ani, angajările s-au concentrat exclusiv în instituțiile cu puternic control politic.

3. Punerea în aplicare a jalonului din PNRR privind operaționalizarea Autorității de Monitorizare a Indicatorilor de Performanță ai Întreprinderilor Publice, și oprirea controlului politic în numirea reprezentanților statului în structurile de conducere ale companiilor cu capital de stat.

4.  Identificarea unui pachet de măsuri care să conducă la reducerea cheltuielilor cu dobânzile plătite de statul român.

5. Îmbunătățirea colectării veniturilor fiscale, în special a TVA, prin utilizarea eficientă a personalului din instituțiile cu atribuții de control (poliție, antifraudă, servicii  etc.), în cadrul unor echipe mixte care să acționeze integrat.

6.  Asigurarea unui tratament fiscal unitar pentru veniturile profesionale ale persoanelor fizice, pentru a descuraja munca la negru și optimizarea fiscală prin înființarea de firme-fantomă.

7. Revizuirea sistemului de redevențe pentru exploatarea resurselor naturale concesionate. Se impune o atenție sporită asupra concesionarilor care întârzie nejustificat demararea exploatării.

8.  Solicitarea organizării unor sesiuni de lucru tematice cu partenerii sociali pe subiecte precum reorganizarea sectorului public, absorbția fondurilor europene și  redimensionarea aparatului de stat.

Liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat în debutul întâlnirii că măsurile de austeritate vehiculate în presă sunt inacceptabile.

„Noi am făcut apel la dumneavoastră, pe de-o parte, și prin pichetarea pe care am făcut-o la Palatul Cotroceni, tocmai pentru că sunt măsuri radicale, care s-ar putea să fie necesar să fie luate și trebuie să fie luate împreună cu partenerii sociali, iar rolul dumneavoastră ca președinte este de mediator între potențialii guvernanți care sunt legați în coaliția în discuție, sperăm că sunt toți, adică legat de acest lucru și partenerii sociali.

Din punctul nostru de vedere – al Cartelului Alfa, dar cred că și colegii mei sunt de acord -, măsurile de austeritate care s-au vehiculat prin mass-media sunt inacceptabile și nu suntem de acord ca pe un sistem heirupist să se taie sporuri și salariile, ceea ce ar conduce la o cădere a puterii de cumpărare, care și așa este erodată de inflația galopantă cu care ne confruntăm”, a spus Hossu, potrivit imaginilor publicate de Administrația Prezidențială.

Reprezentanţii Blocului Naţional Sindical au participat luni la o întâlnire oficială cu Preşedintele României, Nicuşor Dan, la Administraţia Prezidenţială a României, în contextul presiunilor tot mai mari asupra finanțelor publice.

Delegația BNS a fost formată din: Grigore Mare, vicepreședinte BNS și președinte al Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane, Cosmin Andreica, secretar confederal BNS, președintele Sindicatului Europol, și Radu Soviani, expert în politici macroeconomice.

Distribuie articolul pe:

16 comentarii

  1. @ Până în prezent au condus academicienii și alți universitari, urmează olimpicii, că ”s-au constatat plagiate” nedemostrate de specialiști ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate