A căzut un principiu

Știm însă ce gândește Putin: că NATO a păcălit Rusia după anul 1997, când a început să se extindă în estul Europei

A căzut un principiu

Știm însă ce gândește Putin: că NATO a păcălit Rusia după anul 1997, când a început să se extindă în estul Europei

Cel mai puternic principiu strategic era acela ca forțele Tratatului de la Varșovia și cele ale NATO să nu se întâlnească față în față pe aliniamentul unei granițe. Acest principiu a fost respectat și de Federația Rusă, moștenitoarea URSS. Tamponul dintre forțele NATO și forțele militare ale Rusiei era reprezentat în estul Europei de Ucraina. Acum, după atacul Rusiei asupra Ucrainei, ne aflăm într-o situație în care acest principiu pare a fi pe cale de eliminare.

Ce poate însemna asta? Nimic altceva decât un risc major de confruntare directă NATO-Rusia. Dacă ar cuceri tot teritoriul Ucrainei, Rusia ar ajunge față în față cu NATO pe granița cu Polonia și pe granița cu România fără tampon între armate.

Dar oare n-ar fi dispărut tamponul și dacă Ucraina ar fi fost integrată în NATO? Mulți comentatori au considerat că autoproclamatele republici separatiste din estul Ucrainei au apărut tocmai pentru ca un tampon să existe acolo în cazul în care Ucraina ar fi fost integrată în NATO. Unii chiar sugerau că separatismul din acele regiuni ar fi avut aprobarea secretă a membrilor NATO.

Cea mai mare surpriză a acestor zile în care Rusia atacă Ucraina constă în posibila intenție a lui Putin de a ajunge față în față cu NATO. Altfel spus, Putin a căutat una din două: ori își retrage NATO bazele militare din Polonia și din România, ori vom avea confruntări Rusia-NATO pe granița cu Polonia și pe aceea cu România. Hărțuirea forțelor NATO de către Rusia ar putea cauza o conflagrație mai largă? Nu avem acum decât ipoteze de răspuns la această întrebare.

Știm însă ce gândește Putin: că NATO a păcălit Rusia după anul 1997, când a început să se extindă în estul Europei. Putin spune că înalții reprezentanți ai SUA au promis conducerii URSS că o asemenea extindere nu va exista. Vorbe diplomatice de acest gen au existat, într-adevăr, dar ele nu au devenit niciodată garanții scrise și parafate, iar după 1991 URSS nu a mai existat, așa că și dacă ar fi avut garanții scrise ele ar fi devenit caduce după dispariția URSS ca subiect de drept internațional.

Federația Rusă este moștenitoarea drepturilor URSS, iar Putin consideră că între aceste drepturi figurează și cele ce decurg din promisiunile verbale ale înalților reprezentanți ai SUA. Acest fel de a vedea istoria recentă este revizionist? Înainte de a fi ori nu revizionist, este periculos câtă vreme Putin face apel la documente” din folclorul diplomatic. Cel care a făcut cel dintâi apel la aceste documente” (în fapt, niște stenograme) a fost Gorbaciov, atunci când a fost acuzat de trădare. Nu eu am trădat sfera de influență a Rusiei, a replicat el, ci SUA a trădat promisiunile pe care mi le-a făcut. Ce face acum Putin în Ucraina nu are cum să fie o ilustrare a voinței rușilor de rând. Este o ilustrare a voinței elitei ofițerești din Rusia, educată în sensul patriotismului imperial încă de pe vremea țarilor, o elită care n-a putut macera frustrarea ivită din dispariția URSS. Au macerat bine dispariția comunismului, nu și dispariția imperiului. O elită pe care nu o interesează voința rușilor de rând. O interesează să-i pedepsească pe cei care, cred ei, ar fi profitat de dispariția URSS și ar fi pătruns nelegitim în sfera lor de interese.

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

  1. Nu are rost sa taiem firul de par in patru acum invocand tot felul de argumente de pe vremea URSS. Noi romanii stim foarte bine ca a locui pe langa un imperiu nu e usor.
    Dar nici nu cred ca nesupunerea ucrainienilor fata de ukaz-urile venite din est merita o asemenea interventie curat imperialista fata de niste europeni ca si noi, cu toate pacatele lor, pe care nu le neglijeaza nimeni, ca am avea ce le reprosa ucrainienilor, daca am dori. Dar nu e timpul potrivit acum. Se stie ca sangele varsat lasa urme profunde.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate