În vremea rebeliunii sale militare, Prigojin n-a sperat că poate lua cu asalt ministerul lui Șoigu. A mizat pe cineva (Putin, desigur) care n-ar vrea să moară ofițeri ruși într-o bătălie ce în fond trebuia să rămână strict birocratică.
Putin a detensionat lucrurile promițând birocrație eficientă și rapidă. Dar Șoigu a rămas pe funcție. Lui Prigojin i-a dat înapoi banii confiscați și i-a spus că are nevoie de el în Belarus și în Africa. Prigojin s-a urcat în avion spre Moscova din nou. A încălcat vreun consemn? Putin era bine informat despre doleanțele lui Prigojin: capul lui Șoigu vrem! L-a demis pe 23 august pe Surovikin, complicele de rebeliune al lui Prigojin, și a lovit avionul cu care venea la Moscova Prigojin în aceeași zi. Așa pare.
Doi dintr-o lovitură? Trei: căci în avionul privat al șefului Armatei Wagner se afla și Utkin, fondatorul acestei formațiuni de mercenari, ofițer GRU, cel care ar fi putut organiza vendetta în contra vinovaților pentru producerea acestui „accident”.
Patru dintr-o lovitură, în fapt, căci Prigojin-cetățeanul pare că intenționa să candideze la următoarele alegeri prezidențiale. Așa spun ucrainenii din serviciile de informații.
În total, cinci. Căci Prigojin cel viu deținea cele mai abominabile secrete despre crimele politice ale Kremlinului.
La noi, din ură fără margini față de Putin, apăruse o simpatie fără margini pentru Prigojin. Deși suntem bine antrenați să optăm doar între două rele, am optat, iată, cu lejeritate și între doi războinici. Ne-a plăcut acest Ivan cel Groaznic întrucât ne-am imaginat că ne va scăpa de celălalt, acela de la Kremlin. Nu ni s-a dus gândul până la capătul neuronului: de la 500.000 de morți într-un an, războiul ar fi putut trece rapid la un milion.
În genere, dacă stai pe rețelele sociale în perioada aceasta, îți poți pierde ușor uzul rațiunii. Ne-am obișnuit inuman de repede cu moartea-marfă care plutește peste Ucraina.
Moarte-marfă? Da. Ucrainenii consideră că așa își plătesc suveranitatea, rușii consideră că așa își plătesc integritatea imperială.
După Primul Război Mondial, europenii au avut comportament posttraumatic sever. De pildă, nu au mai putut să cheme spiritul european la Versailles. Acolo a dictat spiritul unei liste de 14 puncte propuse de președintele SUA.
Mitul Prigojin abia și-a luat zborul. Simpatizanții lui îl cred în continuare viu.
 
					 
                       
                       
                       
                       
                       
                      
poate „la revedere”… „adio” nu prea cred… cred ca e mult mai util viu, „mort” fiind.