Afacerea Răpirea din Irak – două decenii (II) Mistificarea istoriei

După douăzeci de ani, vrem sau nu, răpirea jurnaliștilor români în Irak ocupă un loc de cinste în istoria noastră recentă. Societatea civilă, ținută în suspans timp de două luni, în 2005, cerea explicații, iar puterea nu avea de gând să-și fluture rufele murdare în fața oamenilor.

Sistemul corupt care de abia se așezase la Cotroceni la sfârșitul anului 2004 a căutat să palmeze dovezile care puteau rezolva enigma Afacerii Răpirea din Irak. Cum s-a întâmplat ? Cu ajutorul justiției. Mai întâi, sistemul și-a așezat un ministru convenabil la Ministerul Justiției, apoi a schimbat garnitura de procurori de la conducerea Ministerului Public. Fuga din țară a principalului vinovat, teroristul româno-sirian Omar Hayssam, a ușurat misiunea puterii, doborând șefii principalelor servicii secrete. Noii spioni numiți în funcții importante de la Palatul Cotroceni, cu mici excepții, erau nulități controlabile. Încet dar sigur, dosarele de infracțiuni majore, doldora cu secrete de stat, intrau pe mâna ministresei Monica Macovei, primadjunctului SRI Florian Coldea, cuplului “magistral” Laura Codruța Koveși – Codruț Olaru și în atenția noului procuror șef adjunct al crimei organizate cu nevastă la SRI, Ciprian Nastasiu. Vestitele protocoale prin care spionajul intervenea în actul de justiție funcționau acum și în patul magistraților. Mai grav, partenerii noștri din NATO și din zonele de conflict în care statul român se implicase și care aveau interese în operațiunea irakiană, SUA și Franța, aveau să participe și ei la această mistificare a istoriei.

Despre o anchetă serioasă în Irak nu se putea vorbi, având în vedere nivelul de corupție instituțională și conflictele interconfesionale din zonă. A existat totuși o tentativă de investigare a evenimentelor, materializată în discuții sterile în sala de consiliu a Parchetului General cu membri comisiei de anchetă a Direcției de Crime Majore de pe lângă Tribunalul Sharq El Khanat, din Irak. Întâlniri și dezbateri pe marginea operațiunii, în sediul Ministerului Public au mai avut loc și cu Gary Dickson, rezidentul șef FBI la București și cu un înalt demnitar din domeniul siguranței naționale din Franța. Ostaticii Roy Hallums și Florence Aubenois nu fuseseră încă recuperați. Speranța noastră atârna de interesul democrațiilor occidentale, unde, credeam noi că justiția funcționează.

Separarea apelor

Dar ca să fie totul “OK”, am aflat noi mai târziu, noul șef operativ al SRI și magistratul timișorean care aveau pe mână cele mai importante dosare ale țării în 2005 erau chemați în SUA , băgați în seamă de serviciile secret americane și premiați pentru merite deosebite. Cu această ocazie, premianții au primit și o documentație complexă despre celebrul contrabandist Viktor Anatolievici Bout, care figura în dosarul răpirii (540/D/P/2005) alături de rețeaua Hayssam, toți fiind cercetați pentru spălare de bani în interesul unor organizații criminale. Cine se gândea că, după carnagiul din 9-11 septembrie 2001, un eveniment atât de grav și excesiv mediatizat ca răpirea unor cetățeni de diverse naționalități, poate fi mușamalizat la nivel global, tocmai de cei care dădeau lecții de antiterorism ? Cine credea că Statele Unite ale Americii se vor preta la extragerea și protejarea unor teroriști ( frații Munaf, frații Mashhadani sau Viktor Anatolievici Bout ), judecați și condamnați pentru răpirea unor cetățeni români, francezi și americani și pentru trafic internațional cu armament ?

Cum au făcut? Tratând cazurile ostaticilor din “groapa leilor” separat, ca și cum nu ar fi avut legătură unii cu alții, de parcă ostaticii români nu ar fi existat în beci, alături de american și de franțuzoaică.

Astfel filmele de propagandă realizate ulterior de armata SUA, preluate în presa din Marea Britanie și pasate pe canalele prin cablu cu întindere globală, au ignorat aproape în totalitate legăturile dintre vicitimele adunate la 29 km sud de Bagdad și crima organizată și contrabanda cu arme.

Frustrările unui procuror mazilit

După ce jurnaliștii au pus cap la cap informațiile disponibile pe piață “separarea apelor” nu a mai funcționat. Magistrații DIICOT care coordonau cercetările în dosarele de terorism și contrabandă cu armament 540/D/P/2005 și 628/D/P/2005 au fost maziliți. Dosarele au fost închise în grabă, dar au prilejuit o rundă nouă de dezvăluiri. Astfel, cel mai important anchetator atât în cazul răpirii, ci și în cazul traficului internațional cu armament, Ciprian Nastasiu, căzut în dizgrație, avea să pună pe tapet rețeaua criminală din care făceau parte Omar Hayssam, Mohammad Munaf și Viktor Bout. Rămas fără funcții, Nastasiu a devoalat relațiile dintre crima organizată și instituțiile statului român, mai întâi într-o serie de interviuri televizate, apoi într-o carte finanțată și publicată de un american ( Victor Gaetan ) intitulată “Prădarea României”. Oficial, Afacerea Răpirea din Irak avea deja o dimensiune internațională. În cele din urmă, autoritățile americane l-au săltat de inamicul public nr. 1 Viktor Bout, în Thailanda și au ținut să ne muțumească pentru cooperare. La noi, singurii țapi ispășitori au rămas Omar Hayssam și Mohammad Munaf, amândoi dispăruți de sub ochii autorităților române.

Cum l-au rezolvat pe Munaf

Problema teroristului american Mohammad Munaf a fost rezolvată atât de rapid, încât am avut impresia că acesta nici nu a fost părtaș la răpire. Imediat după eliberarea din beciul cu ostatici de lângă localitatea Mahmudia din Irak, cei trei ostatici români, însoțiți de Munaf au fost duși în Ambasada României din Bagdad, adică pe teritoriu românesc, și luați în custodie de SIE și SRI. Brusc și fără nicio explicație, a doua zi, din patru persoane au rămas doar trei. Pe Munaf l-au dus pentru audieri la armata SUA și acolo a rămas timp de zece ani. Pe fratele său, Youssif Al-Amin, care a fost șofer în timpul deplasării românilor prin Irak, americanii îl săltaseră deja. Dispariția teroristului american din ambasadă a fost tratată de președintele de atunci, Traian Băsescu, drept o normalitate, ca și cum Munaf, pus sub acuzare pentru acte de terorism, nu ar fi fost părtaș la răpirea celor trei jurnaliști români sau pentru simplul fapt că era cetățean american. La București, ordinul 1855/C, din data de 5 decembrie 2005, emis de Ministerul Justiției și semnat de Monica Luisa Macovei împiedica definitiv aducerea şi judecarea unui martor cheie în dosare de terorism, trafic de armament și răpire.

„Art.1. Cererea de extrădare formulată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I Penală, prin care se solicită extrădarea din Statele Unite ale Americii a numitului Munaf Mohammad, născut la 29 noiembrie 1962, în Irak, fiul lui Munaf şi Suat, nu se transmite autorităţilor americane.” Mohammad Munaf a fost readus și încarcerat, pe ascuns, în România în 2015, apoi eliberat cu scandal, cu trei ani înainte de termen, în iulie 2022.

Românii lipsesc din documentarele propagandei americane

Deși la noi era de notorietate prezența jurnalistei Florence Aubenais alături de români în groapa cu ostatici, iar serviciile secrete franceze ( DST) și americane (FBI) s-au deplasat la București, pentru a colabora cu românii în cazul ofițerului Roy Hallums (inclusiv cu jurnaliștii proaspăt eliberați), vreme îndelungată, nici unii nici alții nu au făcut referire în mod public la ostaticii români din Irak.

Franțuzoaica Aubenais nu a recunoscut public prezența noastră în captivitate, până când s-a deplasat personal în România la un eveniment matrimonial, unde s-a întâlnit cu Băsescu. Un deceniu mai târziu, fostul președinte avea să recunoască public contribuția autorităților române la eliberarea jurnalistei franceze.

În SUA, armata a dat publicității numeroase imagini cu eliberarea ofițerului Roy Hallums, alături de care am suferit aproape două luni, dar nici aceste imagini documentare sau interviurile ulterioare acordate de Hallums, nu au făcut referire la români. Americanii tăcuseră și ei. O tentativă subțire de prezentare a operațiunii din Irak s-a făcut în micul documentar intitulat Delta Force & The Rescue of Roy Hallums din septembrie 2005. De abia în anul 2010, armata SUA și-a dat acordul pentru prezentarea documentarul Kidnap and Rescue, declasificând informații, filmări și imagini de la eliberarea spionului Roy Hallmus. Primele imagini clare din groapa cu ostatici (Groapa leilor cum a fost numită de ofițerii HWG) în care au zăcut toți, români, americani, francezi, filipinezi, irakieni, au fost realizate de echipa specială Hostage Working Group ( un detașament al Delta Force, însoțit de Regimentul 160 Aeropurtat de Operațiuni Speciale), care a filmat în detaliu operațiunea de eliberare a ofițerului american Hallums, evitând să scoată vreun cuvânt despre români.

În fapt, după cum se poate observa în imaginile de mai jos, primele informații date publicității fac referire doar la șase ostatici (1 american, 1 nepalez, 3 irakieni și un filipinez ).

Roy nu a vorbit prea multi nici despre teroristul Mohammad Munaf, deși au stat nas în nas, sub pământ, mai bine de două luni. Poate că lipsa informațiilor, despre ostaticii români, din interviul oferit de Hallums în septembrie 2005 (în emisiunea “60 minutes”,realizată de corespondentul de război Leslie Stahl) este de înțeles, americanul fiind la vremea aceea încă sub presiunea evenimentelor. Trebuie să nu uităm că Hallums fusese toată viața omul serviciilor secrete, lucrând cel puțin patru ani la Pentagon și fiind supus unor restricții chiar după trecerea sa în rezervă. Până la urmă, adevărul a venit tot de la acesta, din cartea Buried Alive (publicată la editura Thomas Nelson Inc. în 2009) unde ne-a dedicat un capitol – Cap. 20 Românii. Probabil că primise aviz de la contrainformații să ofere mai multe detalii despre epopeea sa de 311 zile în captivitate.

Teroriștii care au chinuit ostaticii din Irak hălăduiau de un deceniu prin SUA

În anul 2017, în presa americană a explodat un scandal după ce pe teritoriul SUA au fost identificate familiile unor presupuși teroriști care participaseră la răpirea și torturarea ofițerului de informații Roy Hallums. Cei doi frați irakieni Yousif al-Mashhadani și Adil Hasan au fost arestați și acuzați de imigrație frauduloasă după ce, împreună cu familiile lor, au trăit și muncit, nu se știe cum, mai bine de un deceniu pe teritoriul SUA.

Cei doi erau frați cu teroristul Majid al-Mashhadani căutat de autoritățile americane pentru răpirea lui Roy Hallums. În cazul lui Yousif existau chiar probe (amprente) ridicate din groapa cu ostatici din Irak. Astfel, deși jurnaliștii români au stat cot la cot în groapă cu Hallums, iar anchetatorii americani au găsit probe la fața locului ( amprente ale celor doi irakieni), în dosarul de la DIICOT nu apare nicio referință la aceștia. Nu s-a făcut nicio legătură între frații Mashhadani și frații Munaf, care fuseseră și ei reținuți pentru răpirea unor cetățeni. Inutil de adăugat că, odată condamnat pentru răpirea românilor, automat, teroristul american Munaf făcea parte și din combinația care l-a răpit și torturat și pe ofițerul american. Fratele teroristului Munaf, Youssef Al Amin a fost și el arestat în 2005, pentru participarea la răpirea jurnaliștilor români, dar, în mod miraculos a fost eliberat și trăiește liniștit în Irak, unde activa ca medic oftalmolog.

Așa s-a fabricat o frumoasă mistificare a istoriei contemporane.

Afacerea Răpirea din Irak (I) Două decenii de împliniri mărețe și de minciună