Amnezia unui ins în stambă de culoare albă

Din mahmureala chefului cu ștaif la care a serbat ziua de naștere a soției, Rareș Bogdan aterizează direct la tribuna marilor anunțuri.

Mai întâi a semnat condica, alături de jumătate de Guvern, la sindrofia săsească de la Criț, atât de iubită de Iohannis și unde era important să fie văzut de gazdă, nimeni altul decât boss-ul BMW și Rolls Royce din România.

Apoi, trepădușul european a descins pe la niște televiziuni, anunțând marea veste: Iohannis va conduce NATO, se va decide în iunie anul viitor, iar în România vor fi alegeri anticipate pentru președinte. La un podcast tv el a prezentat discuțiile secrete despre șefia NATO ca pe o cursă de formula 1. Știa cine e în pool position, cine vine pe turnantă, cine e pe linia dreaptă, dar tot Iohannis va trece primul linia de sosire. De parcă ieri ar fi vorbit cu Biden la telefon, Stoltenberg i-ar fi onorat masa festivă cu un bitter suedez, iar Macron tocmai l-a invitat la o școală de vară la Sorbona.

Megalomania și fudulia fac bună casă cu prostia. Rareș Bogdan a apărut de după perdea și în disputele despre discursul lui Viktor Orban. El este preocupat, la fel ca Iohannis, doar de aplauzele pe care le-a primit premierul ungar la Tușnad și, aidoma șefului său, cere liderilor UDMR să aducă „o clarificare a mânuţelor cu care aplaudau frenetic discursul domnului Viktor Orban”.

Reacțiile aproape identice, la nivel de cuvinte, pe care cei doi le-au avut față de UDMR se explică nu doar prin slugărnicia proverbială a lui Batistuță, ci mai degrabă prin faptul că a fost o singură fițuică de răspuns, elaborată cine știe unde și transmisă prin ordin de zi pe unitate.

Iohannis s-a pronunțat despre discursul lui Orban cu o săptămână întârzâiere pentru că a așteptat reacția SUA. Joia trecută a apărut o declarație pe temă a purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, care a citat un comunicat emis de Deborah Lipstadt, reprezentanta specială a Washingtonului pentru probleme de antisemitism. Dna Lipstadt a afirmase că este „profund alarmată” de discursul liderului de la Budapesta, care a folosit „o retorică evocând în mod clar ideologia rasială nazistă”.

La numai câteva ore, având în vedere și diferența de fus orar, a deschis gura și Iohannis, cerând UDMR explicații pentru aplauzele de la Tușnad. „Nu ne putem face că cele spuse nu au fost aplaudate”, spunea Iohannis, reluând o frază ce parcă i-a fost dictată prin telefon. „O retorică de această natură este de neiertat”, afirmase Ned Price. Ce înseamnă „de neiertat” pentru americani, vom vedea. Ion Cristoiu crede că lui Iohannis i s-a transmis de la Washington să scoată UDMR de la guvernare.
Ciudat este că toți se poticnesc de aplauze. De ce a fost aplaudat premierul maghiar? Dacă Orban spunea aceleași lucruri, dar era ascultat în tăcere, ca la parastase, nu s-ar fi întâmplat nimic. Iar dacă udemeriștii aruncau în el cu huiduieli și ouă clocite, România era premiată, probabil primea gaze de șist la butelie.
Deocamdată, sarcina lui Iohannis a fost să împingă UDMR într-o capcană, sugerându-i două variante de explicații, ambele șmecherești. Dacă liderii UDMR recunosc că l-au aplaudat pe Orban în semn de apreciere a discursului, înseamnă că Hunor și-ai lui și-au dat foc la valiză în fața americanilor. Iar dacă declară că au aplaudat din politețe, fără să înțeleagă ce-a spus Orban (!), ar fi o jignire adusă propriului electorat maghiar. Propunându-le cu dispreț această variantă „de ieșire”, Iohannis a fost în stare să creadă că liderii UDMR pot fi capabili de asemenea lașitate, lucru ce numai în capul lui poate să existe.

A uitat de „ciuma roșie”. Rareș Bogdan e din categoria celor care ar face orice ca să parvină. În politică și în viață. Presa abundă în detalii despre afacerile firmei sale cu statul ori despre combinațiile imobiliare pe care le-a avut cu anturajul penal al Elenei Udrea.

Carierismul său se întinde de la prezentarea Vanghelioanelor până la delirul politic în susținerea lui Cîțu la președinția PNL. Amestecându-se în ciorba despre Tușnad, Rareș Bogdan a ținut neapărat să spună lumii că „despre rase nu a mai vorbit din 1937-38 nimeni, doar Hitler, Mussolini la acea vreme vorbeau despre teoria raselor şi despre mixul de rase”.

Caracterul nu i se poate schimba, dar măcar să aibă mai multă decență când vorbește despre Hitler și Mussolini. Ar trebui să fie mai reținut din simplul motiv că el este cel care, alături de Klaus Iohannis, a fost promotorul readucerii în spațiul public românesc a unor teze naziste întâlnite în „Mein Kampf ”și în discursurile lui Goebbels.
Luni în șir, Bogdan a transformat emisiunea pe care o realiza la o televiziune în tribuna unor abordări inspirate sau copiate din ideologia nazistă. Apologet, în tandem cu Iohannis, al „depesedizării țării”, al unei „Românii fără PSD” și altele asemenea, Rareș Bogdan a pozat într-un fel de mesia chemat să scape țara de „ciuma roșie”. Expresia este proprie ideologiei naziste – a se vedea inclusiv comunicatul Institutului „Elie Wiesel” pe această temă. (https://www.inshr-ew.ro/ciuma-rosie-ciuma-bruna-formule-propaganda-ideologica/).

„În 2019, la europarlamentare, trebuie umiliti ca scor şi apoi, în toamnă, călcaţi în picioare la Prezidenţiale şi în 2020, la Parlamentare, aruncaţi la lada de gunoi a istoriei. Trebuie să ne implicam TOŢI şi să îi aducem acolo unde le este locul celor din “Ciuma Roşie”, clama europeanul, occidentalul, multiculturalul Rareș Bogdan.
Tactica i-a reușit. Nimeni nu s-a sesizat la prestațiile sale extremiste. Mucles – și la Bruxelles, și peste gârlă. Și la foarte activul Institut „Wiesel”. Mai mult decât atât, pentru delirul său politic, luni în șir, Batistuță a fost recompensat cu funcția de prim-vicepreședinte la PNL și cu primul loc pe lista de europarlamentare.
Dansul miresei în onoarea diasporei. Rareș Bogdan are mirări metafizice despre aplauzele primite de Viktor Orban la Tușnad. E de înțeles, n-a mai pomenit așa ceva, pentru că nu s-a întâmplat ca vreun lider politic român să aibă un discurs în fața votanților din diaspora, în care să le prezinte problemele țării din care au plecat.

Viktor Orban a ținut să prezinte maghiarilor din România preocupările guvernului pe care-l conduce pentru a 5-a oară, patru mandate din 2010 încoace fiind consecutive.
La alegerile din aprilie a.c., partidul său, FIDESZ – pe care l-a înființat, n.b., în 1988, pe când avea 25 de ani – a înregistrat o victorie zdrobitoare, obținând două treimi din mandatele parlamentare. Maghiarii din jurul Ungariei au votat pentru Fidesz în proporție de 84%. Iar învingătorii au obligații față de cei care i-au votat, așa scrie la manuale. Și Orban asta a făcut. A venit la Tușnad să se întâlnească cu minoritatea maghiară pentru a-i prezenta „la ce întrebări, în ce ordine și prin ce mijloace trebuie să răspundă Ungaria și națiunea maghiară provocărilor de astăzi”. Pentru asta a fost aplaudat politicianul maghiar – că i-a băgat în seamă pe votanții săi de peste raniță.
Pe lângă atâtea funcții, Rareș Bogdan este și președintele PNL Diaspora, funcție pe care și-a tras-o în primăvara acestui an ca să poată circula prin lume cu motiv. Este pasionat de turismul politic înainte de a fi europarlamentar. Dar n-am auzit ca vreodată să organizeze vreo întâlnire cu membri ai diasporei, după modelul de la Tușnad, în care lideri liberali să le prezinte după alegeri ce viziune de viitor au ei pentru cei rămași acasă.

Totuși, copleșit fiind de grijă pentru cei din diaspora, Rareș Bogdan a vrut să le fie aproape organizând săptămâna trecută aniversarea zilei de naștere a soției printr-o serbare di granda pe terasa unui hotel de lux din Toscana. Florina Bogdan a împlinit 40 de ani și a ținut să sărbătorească momentul într-un mod grandios. Politicianul i-a organizat o petrecere cu fast la care a invitat mai multe persoane publice. Relatări din presa mondenă arată că la petrecerea cu fast „totul s-a făcut ca la carte”, fiind impus chiar și un dress-code. Adică toți invitații s-au îmbrăcat în alb, tortul a fost cu trei etaje, nu a lipsit șampania scumpă, iar artistul care a ținut bâzul a cântat la vioară cu un arcuș luminat!
Badantele din Italia pot să fie mândre de finețea gusturilor șefului lor politic.

Recomanda 44
Octavian Știreanu 264 Articole
Author

30 de Comentarii

  1. @ „Gututenstain”, 3 august 2022 la 4:19
    Beeey, sfertodoctule regățean, Rareș Bogdna își are rădăcinile în Regat (ca și 1/3 din populația actuală a Transilvaniei, aduși în zeci de ani de nemernicii brătieni, de șuolduovianu’ Ghiorghi Ghiorghiu și de juvetele Ceașkă, cu papornițele goale în spate, la furat, pe „trenurili Foamei” special organizate)! Dacă tot suntem – de cînd Orbán Viktor a ținut discursul la „Tusványos” – la capitolul rasial, pentru cine s-a uitat atent la mîinile lui R.B. cînd era la iRealitateaTV și operatorii-l filmau pe șovin din imediata lui apropiere, a fost evident că are mîini de oltean. Pilozitatea lui e tipic oltenească (am un vecin oltean identic, de Drăgășani), cu fire pe falanga a doua a TUTULOR degetelor. Așa ceva nu întîlnești la românii ardeleni! Întîlnești la olteni, la „muntenii” dă șesu’ Barrakkanului kuman, la bulgari, la anatolieni, etc. Da’ nu la transilvăneni! Are membre cu segmente scurte (altă caracteristică tipic sudistă) și o mutră cu trăsături tipic oltenești (nu-ți pot explica asta, mai cauți în literatura de specialitate).
    Despre „hărnicia” regățenească avem de 100 de ani în Transilvania nu sute, ci mii de relatări, o colecție întreagă româno-maghiară-săsească-șvăbească, iar „cultura și civilizația” ale voastre, ce le mai și declari de nivel ioropenis, sunt doar glume de declamat la Cenaclul „Flacăra”.
    https://adevarul.ro/locale/timisoara/traian-vuia-despre-marea-unire-toata-unirea-s-a-redus-gest-pur-teatral-ciocoii-vechiul-regat-l-au-primit-zambet-1_50b9eef77c42d5a663acfd09/index.html
    https://adevarul.ro/locale/timisoara/scandal-cultural-vizita-regelui-ferdinand-muzeul-timisoara-1_51271fe000f5182b858d1746/index.html
    Ne provocați greață, de 102 ani, cu balkanizmu’ vost’ garnisit turcește.

    • gututenstein&flakkerea viollett – stau si ma uit ce roade da politica , cum se cearta ca la usa cortului poporenii suporteri de politruci ticalosi .Ideal ar fi ca noi majoritatea poporenilor sa-i coordonam pe politruci , dar atita poate democratura .

    • Poate asta explica faptul ca este educat si instruit comparativ cu alde Boc sau Helvig.Alora le mai trebuie inca o suta de ani.

  2. Rujatul number ziro l-a făcut pe Johannis prezident precum Turcitu cu rucsacul plin de pietre în spate pe Petrov! Prostii diasporeni rromani sa trăiască că l-au trimis la parlamentul u.e. pe 15.000 de euro lunar plătiți din sudoarea poporului român. Jigodiile se observa de la distanță! Ne mai trebuie vreo 2000 de ani până corcitura de popor roman nu va mai pune botul la toate șmecheriile scoase pe gura de către șmecheri! Succesuri popor rroman manelist!

  3. prostul daca nu-i fudul,parca nu e prost destul!E tipic la acest rares petrecerile cu manele,tiganeala,tigania, se vede extractia de rudar

  4. Prin votul și admirația lor nețărmurită, suficient de mulți concetateni au făcut dintr-o hahalera … mare om politic, reprezentantul țării în Parlamentul UE !

    • adaugam : eba , veorica , petrov , vadim , ciolos , avram ,blaga , buda , busoi , falca , grapini , manda … , de fapt putem sa-i enumeram pe toti fara a gresi .

  5. Acest rares bogdan, latrau lingusitor,supozitor la constipatia lui iohanis,paduche urlator este un sarlatan care amageste romanii naivi si ignoranti.Doamne,pana cand suntem blestemati sa-i suportam pe acesti imbecili cu morala falsa, ghiortani obscuri care au dus tara intr-o fundatura economica si politica?Unde este nucleul spiritual al nationalismului romanesc?

  6. Oricate „adevaruri” ar mai spune acest autor de articole de presa pentru mine NU MAI FAC DOI BANI!!!Mai ales ca si atunci cand pt
    „echilibru” mai spune cate un adevar, acum despre infama forma de viata securista Batistuta, tot il CIUNTESTE rastalmacindu-l!
    Care e RASTALMACIREA? Alogenul Secu-i din Deal NU A REACTIONAT LA ORDINUL PE FILIERA COLHOZULUI BOLSEVIC european DE LA RASPUTIN!!!
    Dar si in baza credintei sale ANTIROMANESTI de ILEGAL al Confreriei Mondiale!!! Pana la reactia SUA Colhozul a tacut cateva zile, dupa care a adoptat o pozitie ambigua care mai mult a dat apala moara AGENTILOR SOVIETICI din Colhoz pe toate palierele, inclusiv media asa cum am contatat si aici, unde „floarea cea vestita a intregului…Rasarit” a sarit ca STROPSITA in apararea ILEGALULUI sovietic Otilo, DUSMANUL Romaniei si al Romanilor!!! Asa ca, Alogenul Secu-i NU A ASTEPTAT vreun semn pentru ca SEMNUL ABSENTEI REACTIEI IL PRIMISE SI EXECUTASE!!!Nici administratia SUA nu a stiut cum sa reactioneze stand in expectativa pana sa vina un ordin
    superior…In ce priveste FLITUL cu sefia NATO, doar un „afon” in muzica geopolitica poate crede cu toata experienta jurnalistica
    de-o viata in Romania ceausista si neosecurista!!! Batistuta e cea mai stridenta trompeta a Securitatii basoid-yohanoid-rasputinoide
    si de aceea a fost trimis in lupta SA-I ASIGURE GOLEMEI DIN DEAL…TERMINAREA MANDATULUI!!! In asteptarea „alegerilor anticipate”,
    mioriticii vor sta in banca lor acceptand restrictii, inflatie, saracie lucie, boli si moarte, pentru ca „speranta moare ultima”…

  7. rares bogdan , o goarna politia ragusita , se crede buricul pamantului de fapt este motul …atului,atentie pe un de calci sa nu-ti murdaresti incaltarile ca asta pute rau ;r. b. te-as scuipa dar mi-e rusine nu de tine ci de mine ; insul nu merita sa strici pe el nici macar o flegma , ramane ce a fost mereu: un limbric politic cu batistuta!!

  8. Rares este un tip spalat spre deosebire de multi dintre tovarasii sai vechi (gen Boc) dar si noi (gen Helvig). Pare si cu maniere fata de acestia. Dar a facut greseli nenumarate de cand s-a vrut politician. Ori caracterul sau este de vina ori altii l-au determinat sa le faca. Dar sindrofia asta facuta la Toscana (o fi vrut sa nu-l stie prostimea, dar baietii…) a picat catastrofal pentru el in ochii romanilor amarati speriati de foamea care va veni. Rares si-a taiat sansele de a deveni cineva in politica. Dar mai stii, depinde cum va fi reabilitat de securitate.

  9. Pacat doar ca, multumita lui Octavian Paler, Basescu este detinatorul necontestat al titlului de „canalie perfecta”, chiar cu drepturi de proprietate intelectuala … altfel, aceasta cocota masculina dezgustatoare ar fi candidat cu succes !

  10. Pentru maghiari și Victor Orban principiul este “Minden magyar számít”. Dar noi Octavian Știreanu care nu crea să știe că în Ardealul dinainte de 1918 când numele Octavian nu se putea maghiariza precum al bunicului care apărea atunci în acte Janos și semna Ioan, copiii i-a botezat Cornelia, Octavian, Emil, Aurel. Deci noi mare român Octavian Știreanu vorbim de rău cu pasiune un român, ceea ce un maghiar nu va face niciodată public, vezi principiul, “Orice maghiar contează” ca să ridicăm în slavi pe Victor Orban. Victor Orban cel care când a dezvelit monumentul Trianon cu harta Ungariei înglobând Transilvania și Banatul a declarat în cuvântare care a ținut-o, despre, care Octavian Știreanu nu a pomenit atunci NIMIC, că “nedreptatea duce până la faptul Kolozsvár se cheamă, Cluj!!! Dați-i înainte domnule Octavian că dacă nu știți și acum au în depozite pregătite, ca și cu Ofensiva Păuliș, denumirile localităților și ale străzilor în maghiară pregatite să le schimbe în 24 de ore la o adică. Când au făcut cominca ofensivă în calea Tăvălugului rusesc care nu s-a oprit de la Stalingrad până în Austria și Berlin, cum au intrat în Arad au schimbat plăcile pe ungurește și a convocat populația la primărie să le scrie prenumele în maghiară, ex: Óctávian Stireánu. Nu cred că va apărea comentariu.

  11. Toată ziua tranca-tranca! Mai puneți mâna pi treabâ câ stau ogoarâli pârloagâ cu sutili de mii di hectarâ. Cumpărați haleala din import șî vă nirați apoi c-o intrat țara in faliment!

  12. Și voi vă legați de Orban al Ungariei!!..
    Uitați-vă la ce clasă politică avem noi în românia normală și educată a președintelui?…
    Nu va e rușine nenorociților, hoților!!..
    Auzi în Toscana ?…parcă alt criminal are palate prin Toscana !!..un nazist din ukraina, un actoraș…
    Și vine nistorescu cu comentarile lui la adresa lui Victor Orban!!..
    Nu vă e rușine !!..

  13. Suntem convinși ca nu peste mult timp, în semn de parvenitism absolut, își va lacui chelia, dar nu înainte de a o da cu grund. După acest eveniment marcant din cariera sa, va propulsa în scena politicii liberale un lacheu care sa i-o lustruiasca zilnic în spațiul public. Ii recomandam sa-si vopsească unghiile în culorile curcubeului și sa-si facă operație de mărire de nas. Unele dosuri s-au mărit peste măsură și nu mai pot fi satisfăcute cu aceeași dimensiune a distinsului sau organ olfactiv. Știm că e limbiglot. Și mai știm acesta aptitudine si-o antreneza în piata publica fie ca dosurile șefii sunt sau nu sunt în preajma sa.
    PS. Despre viitorul lui Jhoannys la NATO: Cu siguranță va ajunge un stâlp de odihna pentru porumbeii calatori sau ghid turistic la bazele din România. Exista și varianta de câine antidrog la Kogălniceanu, varianta care nemulțumește profund câinii profesioniști și catelele fără deviații sexuale. In schimbi cainii schizofrenici sexual, care-si plimba fizicul nehotarat asupra sexului prin lume,sunt extaziați. Ar mai rămâne ultima și cea mai sigura varianta: subalternul soției, la una dintre cele 6 case sau îngrijitor cu jumătate de norma, fiindcă a-i cere sa munceasca cu norma întreaga, înseamnă a-l jigni in orologiul sau propriu și intabulat la notariat.

  14. Petrecere de parveniți, ar trebui sa fie mai atenți la cei din “lumea buna” a lumii , aceștia sunt mai discreți și nu mai fac petreceri toparlanesti. Pe ce mâini a ajuns țara! Cine ne cheltuie bogățiile prin lupanare !? Câta dreptate a avut marele Eminescu : trăiesc ca ..in ceruri, n-au timp nici de-a muri. In tot acest timp, între petrecerile parveniților, țara este jefuita, poluata, urâțită.

  15. De-acu’ cred că vor veni diasporezii acasă cu mașinile bubuind de Vijelie, Salam și discursurile lui Rareș Bogdan.
    Asta înseamnă să fii patriot și să-ți iubești mașina.

  16. Acest Editat pripasit pe la casele sașilor asa cum le place acestora sa le spună ardelenilor nu face decât sa confirme caracteristicile ardeleanului neaoș.Lipsit de cultura,paralel cu civilizația o forma fără fond a istoriei o populație nu un neam care datorita unor conjuncturi favorabile și a sacrificiului suprem al regatenilor au ajuns cu o Pleșca numita Erdey în brate.Ajunsi la putere cu ajutorul rușilor prin revoluție acum pretind ca totul le aparține ei fiind o rasa superioara care are un bagaj uriași de cunoștințe și sunt depozitarii unei culturi străvechi ancestrale.Asta a fost momentul declanșator care a dus la executarea discreționare a bugetului de stat în dauna populației românești din regat și transformarea Ardealului intr-un adevărat șantier.Bani au curs și curg către autostrăzi,aeroporturi,cai ferate,orase și comune,spitale,facultăți TOATE FARA NUMAR.In acest context formele fără fond din zona ajung inevitabil sa își arate nimicnicia prin comportamentul lor in diverse ocazii.Multi o sa spună ca acelas fenomen se observa și în regat dar greșesc amarnic deoarece în regat oamenii muncesc,creaza și lasă în urma lor dovezi ale civilizației lor – vezi prima Universitate din România 1679 boierul oltean Brâncoveanu la Sfântu Sava Bucuresti,Teatrele din București,Craiova și Iași în care primele doua cu impact major internațional în timp ce în ardeal totul este de împrumut de la unguri sau de la sasi- vezi universitatea din cluj sau teatrul din cluj.Ceausescu a dat ordin sa se caute dovezi ale existentei ardelenilor și concluzia a fost ca s-au găsit urme ale dacilor,romanilor,popoarelor migratoare iar apoi ale ungurilor și sașilor dar nu a lor a geniilor din zona.Le place cultura și civilizația străină dar nu au capacitatea de a crea una a lor ci doar asa cum spune proverbul când t a ajuns împărat întâi pe tas-o la tăiat. NIET CULTUR CANCI CIVILIZATIA.

  17. Clitorisul Udrei a fost Boc. Cel al lui Iohannis este acest rares Bogdan. Un popârţan pipernicit din Cluj fugit la Bucureşti poentru a se-mbogăţi (ca şi ceilalţi popârţani piperniciţi din Cluj: Guşă, Boc, Dâncu, Hellvig).
    În rest, vorba celor de mai sus, cine l-a ales să se spele cu el pe cap! ….iahhhhhh, libidinos individ!

    • razbunarea ardelenilor pt. eliberarea de sub hunguri, recuperarea unui mileniu de slugarnicie pe seama celorlalti. Nu le-a mers cu ăia, le merge cu ăștia.

  18. Cocalar de provincie si inca unul infect care isi ascunde originile. Tac-su a distrus industria sodei din Ocna Mures la comanda FMI. Peste 3000 de oameni competenti profesional au trebuit sa-si restarteze vietile. Multi au luat calea pribegiei. Mari caractere, mari personalitati..

    • @balamuc
      „Cocalar de provincie” ..
      Da, nu e brunet de Buchale.

  19. „Mocartzanul” asta face mai nou „petreceri tematice”, ca sa arate lumii ce „european” a ajuns el.

  20. Cine l-a ales pe papagalul asta la Bruxelles, eu ? Manelistul era cunoscut decand prezenta vanghelioane. A fost pus primul pe lista tocmai ca sa fie ales peneleul de mai multi, adica partidul stia bine cine sunt „aia de dreapta” din tara asta, aia cu mertane care fura curent pentru casoaiele cu turnulete. L-ati imbogatit cu 1 milion de euro fara sa faca ceva, gratis. Sa nu va aud ca va plingeti … continuati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.