Analiză Banca Mondială: ”Povestea celor două Românii persistă”

Diagnosticul sistematic de țară actualizat, document elaborat de Banca Mondială, arată persistența a două Românii: una urbană, dinamică și integrată în UE, o alta rurală, săracă și izolată. Chiar dacă sărăcia a scăzut în țara noastră, rata sărăciei de la noi continuă să fie una dintre cele mai mari din Europa.

Conform DST pe 2023, creșterea economică a României continuă să fie printre cele mai ridicate din UE, sprijinind convergența nivelului de trai cu media UE. Cu o creștere economică anuală medie de 3,8 % în ultimele două decenii, nivelul de trai al românilor a crescut de peste două ori, de la 12 179 USD în 2000 la 30 777 USD în 2021. Venitul pe cap de locuitor al României (exprimat ca PPC) a crescut de la 26,4 % din media UE în 2000 la 74,2 % în 2021.

De la DST 2018 — pe care documentul de față îl actualizează — creșterea economică a României a demonstrat o reziliență semnificativă în fața pandemiei de COVID-19, a invadării Ucrainei de către Rusia și a altor șocuri economice. Creșterea economică se reflectă printr-o reducere impresionantă a sărăciei, dar rata sărăciei din România rămâne cea mai ridicată din UE. În perioada 2014 – 2019, ponderea românilor care trăiau sub pragul sărăciei stabilit pentru economiile cu venituri medii ridicate (având venituri de sub 6,85 USD/zi exprimate ca PPC 2017) a scăzut rapid de la 30,0 % la 11,3 %, pe fondul existenței unor piețe puternice ale forței de muncă atât pe plan intern, cât și la nivelul UE. O mare parte din reducerea sărăciei s-a datorat creșterii veniturilor din muncă și din pensii ca urmare a reformelor fiscale și celor legate de salariul minim și de pensii, cu toate că aceste măsuri au pus, totodată, presiuni tot mai mari asupra bugetului public. Impactul economic recent al pandemiei, efectul său semnificativ asupra capitalului uman și criza costului vieții au afectat în mod disproporționat segmentele mai vulnerabile ale populației și frânează progresele înregistrate în direcția reducerii sărăciei. În prezent, rata sărăciei din România continuă să fie, de departe, cea mai ridicată din UE, depășind în această privință state membre cu venituri medii similare sau mai mici pe cap de locuitor — cum ar fi Bulgaria, Croația, Ungaria și Polonia.

Inegalitatea rămâne, de asemenea, relativ ridicată în România, comparativ cu alte țări din UE, caracterizată prin disparități spațiale majore. Cu un coeficient Gini al venitului disponibil echivalent de 34,3 în 2021, România se află pe locul patru în UE ca nivel al inegalității veniturilor. Aproximativ 70 % din populația săracă a țării trăiește în mediul rural. În toate domeniile se constată disparități acute între mediul rural și cel urban — de la calitatea și disponibilitatea infrastructurii de transport și a serviciilor publice până la reziliența în fața dezastrelor naturale și a schimbărilor climatice. Din cauza deficiențelor de infrastructură și de furnizare a serviciilor în mediul rural, în 2020, România era singura țară din UE fără acces universal la apă curentă.

„Povestea celor două Românii” persistă. DST 2018 a descris pe scurt situația generală a dezvoltării socioeconomice a României prin sintagma Povestea celor două Românii: una urbană, dinamică și integrată în UE; o alta rurală, săracă și izolată. Cinci ani mai târziu, țara a realizat unele progrese în soluționarea constrângerilor privind creșterea economică, precum și înspre reducerea sărăciei și a inegalităților, deși a trebuit să facă față mai multor șocuri fără precedent — cum ar fi pandemia de COVID-19 și invadarea Ucrainei de către Rusia. Persistă însă diferențe de dezvoltare majore între zonele urbane și cele rurale. Vor fi necesare eforturi semnificative pentru a îmbunătăți substanțial rezultatele pentru cetățeni și întreprinderi din toate grupele de venit și din toate regiunile, astfel încât România să ajungă la nivelul standardelor europene.

Pentru a continua trendul de convergență a veniturilor și reducere a sărăciei, creșterea viitoare va trebui să fie sustenabilă din punct de vedere economic și al mediului, având în vedere mai ales estomparea efectelor de bază favorabile. Creșterea economică a României, deși rapidă, în medie, a fost până acum volatilă, s-a bazat în principal pe consum și a fost însoțită de externalități majore de mediu — cum ar fi nivelurile ridicate de poluare atmosferică în zonele urbane. În plus, constrângerile de pe partea ofertei, identificate în DST 2018, continuă să fie un obstacol pentru potențialul României. Efectul de creștere a productivității rezultat din reformele care au urmat aderării la UE s-a diminuat și ar avea nevoie de un impuls revigorant. În continuare, principalele constrângeri transversale care împiedică creșterea productivității și prestarea unor servicii publice mai bune sunt legate de guvernanță și de calitatea instituțiilor. Având perspective reduse de a beneficia semnificativ de pe urma creșterii economice și de îmbunătățire a nivelului de trai conform pregătirii lor, mulți români — în special cei cu competențe care ar fi putut ajuta țara să progreseze — au plecat să caute oportunități economice în străinătate. În consecință, emigrarea, caracteristicile de bază ale pieței muncii și deficitul de competențe afectează din ce în ce mai mult cantitatea și calitatea forței de muncă, precum și productivitatea. Creșterile salariale sunt corelate insuficient cu creșterea productivității muncii și, prin urmare, contribuie mai puțin decât ar putea la reducerea sărăciei. În pofida celor peste 15 ani de apartenență la UE, deficiențele de infrastructură rămân ridicate în raport cu nivelul veniturilor României, ceea ce limitează investițiile private și productivitatea în anumite sectoare esențiale. Toți acești factori pot să frâneze creșterea viitoare a țării, care se confruntă cu provocarea combinată de a deveni mai sustenabilă din punct de vedere economic și al mediului, mai incluzivă și mai rezilientă în fața dezastrelor și a schimbărilor climatice.

Dezvoltarea socioeconomică a României în următorii cinci-zece ani va depinde de valorificarea oportunităților de creștere sustenabilă și creare de locuri de muncă, simultan cu gestionarea riscurilor care ar putea agrava inegalitățile și constrângerile existente. Două șocuri provocate de evenimente externe, ale căror efecte negative se resimt încă — efectul traumatic al pandemiei de COVID-19 și repercusiunile invadării Ucrainei de către Rusia — vor necesita intervenții politice continue care să atenueze impactul lor asupra celor mai vulnerabili. Îndeosebi, invadarea Ucrainei de către Rusia — pe lângă faptul că a provocat îngrijorări pentru securitate și o criză umanitară — este însoțită de considerente de securitate energetică și de presiuni recesioniste, accelerând în același timp criza costului vieții. În ceea ce privește oportunitățile, dubla tranziție verde și digitală care are loc pe tot cuprinsul UE are potențialul de a stimula productivitatea și sustenabilitatea din punctul de vedere al mediului, însă necesită investiții substanțiale și eficiente, precum și măsuri de politică bine gândite care să atenueze impactul dublei tranziții asupra persoanelor vulnerabile care riscă să fie lăsate în urmă. Sunt disponibile niveluri fără precedent de finanțare din partea UE pentru a ajuta țara să contracareze riscurile și totodată să valorifice oportunitățile, însă pentru ca ele să fie utilizate eficient va fi nevoie de o capacitate instituțională mai mare.

Prezentul DST identifică șase Rezultate la Nivel Înalt (HLOs) care pot accelera realizarea în România a celor două obiective: promovarea prosperității în rândul tuturor cetățenilor și reducerea sărăciei. Dacă ar fi realizate în următorii cinci-zece ani, aceste rezultate ar marca o îmbunătățire a bunăstării populației, în special a persoanelor celor mai sărace și mai vulnerabile. Rezultatele la Nivel Înalt sunt următoarele: (i) un mediu instituțional și economic previzibil pentru cetățeni și întreprinderi; (ii) acces egal la servicii publice de înaltă calitate la nivel central și local; (iii) rezultate mai bune pentru toți în ceea ce privește sănătatea și educația; (iv) condiții favorabile creșterii numărului și calității locurilor de muncă în sectorul privat; (v) atenuarea schimbărilor climatice, pentru ca activitatea economică să fie sustenabilă în raport cu mediul; și (vi) reziliență la șocuri și adaptare la schimbările climatice, în special pentru gospodăriile vulnerabile. Multe dintre obiective sunt interconectate, însă HLO1 — un mediu instituțional și economic previzibil pentru cetățeni și întreprinderi — este obiectivul transversal. Se repetă principala lecție învățată din DST 2018: în pofida creșterii economice impresionante, realizarea prosperității pentru toți cetățenii și a unei bunăstări sustenabile vor rămâne o realitate greu de atins dacă România nu își va rezolva problemele de guvernanță.