La lansarea unui ziar, se cuvin, înainte de orice, felicitări celor care au făcut-o posibilă. Exprim urări sincere realizatorilor „Cotidianului de Hunedoara” de împlinire rapidă a ceea ce-și propun. Ei au din nou premise ca importantele tradiții de presă ale Orăștiei, ale acestor locuri din jurul Devei să fie duse mai departe.
Dar tocmai pentru că suntem la lansarea unei publicații promițătoare, nu putem să nu reflectăm la situația primejdioasă din aceste zile, care se simte pretutindeni. Se petrec fapte grave, ce pun pe gânduri.
În România, avem, firește, satisfacția înaintării proiectului postbelic al industrializării într-o țară socotită multă vreme “eminamente agrară” și al împlinirii aspirației de după 1989 de integrare europeană și nord-atlantică. Acestea sunt înfăpturi istorice, încât greșesc cei care spun că nu s-ar fi făcut nimic de-a lungul deceniilor.
Ele oferă, firește, motive de încurajare. Bunăoară, încurajare să profităm de noua situație a țării făcând simțită prezenta întreprinzătorilor români nu doar acasă, ci în diferite țări ale Europei unite. Câți operează în alte țări? Încurajare să valorificăm libertatea pentru creație și să cultivăm inovația competitivă. Câte frământări de azi duc dincolo de banalitate și clișee ieftine și ajung la creație? Încurajare să instituim o democrație propriu-zisă, nu alt autoritarism. Încurajare să trecem, cum formula pătrunzătorul journalist, care este colegul dvs., Octavian Știreanu, “de la România controlată la România emancipate”.
Oricare concetățean conștient știe cât de multe s-ar putea face în cadrul creat de cotitura din decembrie 1989, încât nu aș detalia aici. Mă opresc însă, la trei chestiuni stringente: ce poate face presa? Ce avem de făcut în România? Cum se poate elibera lumea de primejdiile actuale. Le iau pe rând.
În multe țări, o constatare este greu de contrazis: aceea că s-a produs o ruptură între misiunea originară a presei de a reprezenta interesul public și de a informa onest cetățenii și realitatea în care mass media au fost subordonate intereselor de grup. Ca urmare, multe societăți s-au umplut de propagandă, încât cititorul este copleșit și devine indiferent.
Or, nu putem să nu spunem că numai dacă este presă liberă și acurată democrația este posibilă. Unde presa este strivită de interese particulare democrația se stinge. De aceea, dacă vrem dezvoltare nu există altă cale decât să democratizăm, iar dacă vrem democratizare trebuie vegheat la libertate și integritate. Fără sferă publică nutrită de pluralism, cu parlament și presă de calitate, se bate pasul pe loc.
Se bate pasul pe loc și dacă în dezbateri nu se înțelege un fapt simplu. Anume că datele lumii sunt multe și diferite, mai ales astăzi, încât cu exemple se poate susține aproape orice. Numai că, așa cum spune o regulă a logicii, exemplele nu sunt automat argumente, iar chestiunea nu este de a găsi exemple, ci de a croi soluția scoaterii din necazuri.
Ce avem de făcut în România? Spus direct, s-au făcut multe, dar avem azi, poate înainte de orice, de promovat cooperarea forțelor creative și, în mod exact, demnitatea în relația dintre oameni și dintre instituții și ei. Din nefericire, spre deosebire de prevederile constituționale ale SUA, Franței, Spaniei și de legea fundamentală a Germaniei, în Constituția României demnitatea este luată doar ca valoare. Consecința practică o vedem zi de zi – ignorarea cetățenilor, până și a Parlamentului, în angajarea soartei țării și călcarea în picioare a demnității persoanelor.
Eu cred că trebuie accentuată statura de principiu juridic a demnității umane, pentru a o feri de dizolvare. Mai ales că în geneza modernității și, eo ipso, în funcționarea statului modern, din însăși demnitatea omului derivă libertățile și drepturile fundamentale.
Nu se poate cultiva demnitatea fără a restabili cetățeanul care suntem fiecare. Organizațiile și partidele sunt, cum știm, indispensabile democrației. Dar, la noi, partidele consacrate nu au reușit să ducă democratizarea dincoace de ceea ce era atins în 2000 și să fructifice poziția internațională a țării dobândită prin invitațiile din 1996-1999, de aderare la Uniunea Europeană și NATO. În destule privințe democrația și valorificarea poziției au fost, din păcate, desfigurate. Mai nou, partidele se dovedesc formatabile de inși și servicii secrete și s-au rupt de opinia cetățenilor. Dovadă este, între altele, faptul că puterea executivă a țării a fost aleasă abia de ceva peste o treime din electorat.
De aceea, urgența României este ieșirea din obsesiile de parvenire și stoarcere de resurse ale unor grupuri, spre vocea liberă a cetățenilor, ce rămâne temelia societății democratice. Ieșirea aceasta îl privește pe fiecare – din orice generație, profesie, ocupație și afinități politice – ca cetățean. Fiecare este de prețuit pentru capacitatea lui.
Crizele în care ne aflăm nu sunt oarecare și izbucnesc unde nu te aștepți. Analize ale unor istorici, economiști, juriști, sociologi, scriitori responsabili din țară au spus lucrurilor pe nume, în imagini zguduitoare . Deunăzi, fostul comisar UE din partea României, menționa că țara are cea mai mare extindere a sărăciei din uniune și că sărăcia lovește mai mult copiii decât maturii și se adâncește. Relatări oficiale spun că România trăiește cotidian pe datorie, încât guvernanții nu se mai întrec în măsuri de dezvoltare, ci în dobânzi favorabile la împrumuturi.
În mod tot mai clar, România a intrat în două cercuri vicioase. Pe de o parte, împovărarea cetățeanului român îl împinge la emigrare, iar emigrarea multora are ca efect mărirea poverilor pentru cei ce rămân, care sunt împinși și mai mult la emigrare. Pe de altă parte, capitalul investițional este sacrificat continuu, încât se apelează la capital extern care, firește, are pretențiile sale la taxe și dividente reduse, ceea ce afectează veniturile la buget și împiedică încă odată dezvoltarea.
Nu se poate ieși din dificultăți fără decidenți noi, calificați și devotați, capabili de rezolvări profunde. Așa cum arată acum scena politică, se vrea, însă, perpetuarea, prin alegeri comasate și făcute oricum, a celor care au dus România în situația de „stat mafiot”, cum spunea un fost președinte, de „stat eșuat”, cum spune actualul, oricum, de „stat avariat”, cum se poate spune. Cu perpetuarea aceasta se riscă însă prelungirea stărilor nefaste cu o întinsă „înșelare de sine”.
Spus fără ocolișuri, după două decenii de prăbușire în timp scurt fără precedent în istoria țării, cum ne spun istoricii, ar fi cazul ca în fața oricărui candidat la alegeri să se pună întrebări. A fost fruntaș profesional al generației sale? A urcat prin propriile puteri sau ca odraslă? A prezentat vreodată alte opinii decât cele ale șefilor? Știe prelucra crize existente sau trăiește din propagandă? A luat decizii păguboase democratizării? A dovedit capacitatea conceperii și organizării?
Altfel, compromisurile cu valoarea scăzută a decidenților vor avea efectele de azi. Și vor lăsa mai departe loc să se flateze cu realizări tocmai cei care s-au opus la timpul potrivit reformelor serioase.
Și România s-ar cuveni, ca în interesul propriu, să lase cale liberă unor candidați instruiți, propulsați de meritele personale și devotați. Ei există cu siguranță printre cetățenii ei. Doar astfel și țara noastră se poate despărți de înțelegerea capitalismului ca șansă de fraudă, a privatizării ca devalizare, a moralei ca ciocoism, a politicii externe ca excursie.
În fapt, nicio țară nu a ieșit la liman fără democratizare. Nu o pot scoate din crize inși nimeriți în funcții prin proptele și acționați din umbră. Incompetența nu se compensează cu învrăjbire, iar starea unei țări nu o pot normaliza amatorii, oricât de agresivi și vulgari. Numai dacă se ajunge la cetățeni România va ieși din crize.
A ajunge la cetățeni nu mai este de la sine înțeles în lumea scindată, plină de riscuri a acestor ani. Ca urmare, suntem nevoiți să ne întrebăm: cum s-a ajuns la conflicte tot mai multe și mai grave și, odată cu ele, la expansiunea urii și la a periclita conviețuirea și a relativiza viața?
Teza mea este că s-a ajuns aici pentru că în despărțirea de ideologia care a justificat socialismul răsăritean nu s-a mers destul de departe în a recunoaște libertatea și drepturile cetățeanului. Spus mai direct, s-a înlocuit simplismul unei ideologii, marxism-leninismul, care deriva viața societății din modul de producție, cu simplismul altei ideologii, neoliberalismul, care derivă societatea din competiția pe piață. În fapt, s-a rămas departe de ceea ce spunea Montesquieu – libertatea constă în a face ceea ce vrei, firește în cadrul legilor raționale și rațional adoptate.
Știm prea bine că operarea cu termenii filosofiei nu este nici ușoară, nici populară și adesea este doar eronată. Numai că realitățile istorice sunt generate de oameni cu vederile lor, încât oriunde ceea ce și cum se gândește este inevitabil spațiul opțiunilor ultime. De aceea, îmi permit să mă refer, acum, la inaugurarea unei publicații, la opțiunile prevalente astăzi, care au dus la crizele pe care le trăim, la suficiența ideologică, la noua „corectitudine politică”, la încercări de a modifica sexul și natura oamenilor, la subminarea religiei, la proliferarea de fake news-uri.
La începutul erei postbelice, Karl Popper a propus interpretarea societății ca un câmp al luptei între libertate și autoritarism. El considera că doar așa se poate evita disoluția libertății și întoarcerea regimurilor totalitare, ale căror efecte tragice se cunosc. Lupta pentru libertate a devenit astfel sfântă, pe bună dreptate.
Această interpretare a fost convertită, însă, în ultimii ani, în axiomă a politicii internaționale, înlocuindu-se astfel cooperările existente. Deși tradiția democratică putea extrage din imensa ei arhivă soluții mult mai profunde! În definitiv, de ce nu ideea trecerii de la democrație ca tehnică de alegere a decidenților la democrație ca formă de viață, a lui John Dewey? De ce să nu se pună în fața lumii asemenea țintă nobilă?
Se poate indica lanțul de pași de la interpretarea amintită la starea lumii de azi. Adică la o lume conflictualizată, cu falii înăuntrul societăților, cu reideologizarea minților și cu inflație propagandistică. O lume în care destule democrații au luat practic calea autoritarismului, iar crizele sanitare și energetice lovesc din greu.
Libertatea persoanei rămâne esențială pentru o viață ce merită a fi trăită. Dar așa cum o tratează, neoliberalismul a transformat-o tacit în trăire egoistă, în descurcare cu orice mijloc, în privilegiu, după ce a refeudalizat instituții și a aservit chiar state unor dispoziții private. Și după ce a despărțit democrația de meritocrație – cu toate urmările păguboase. Popperismul și neoliberalismul pe care-l alimentează îmbrățișează libertatea ca valoare pentru care este de luptat, dar o pierd pe drum.
Nu se iese din această situație fără a lărgi orizontul. Să observăm că în ultimul secol luptele între unii și alții nu au rezolvat crizele. National-socialismul, sovietismul și, mai nou, neoliberalismul, diferite cu siguranță în substanță, ilustrează, totuși, „lupta între”. Iar din istorie este de învățat.
Scurt și filosofic exprimat, este timpul trecerii de la “lupta între” la “lupta pentru o valoare”. Numai așa se va putea evada din crizele ce se amplifică azi. Care este soluția? Teza mea este aici că a venit ora la care “lupta pentru libertate”, ce rămâne naturală, este de prelungit cu cooperarea și, cu încă un pas înainte, cu “lupta pentru demnitate”.
Pentru demnitatea fiecăruia care suntem, pentru demnitatea celui de lângă noi, a celuilalt în general, pentru demnitatea fiecărei comunități și a fiecărei națiuni. Este ora dezvoltării luptei pentru libertatea fiecăruia într-o luptă pentru demnitate.
Este timpul să se înțeleagă mai profund că a avea constituție liberală nu înseamnă încă libertăți cetățenești, că liberalismul nu este automat democratic, că simpla proclamare a democrației nu aduce respectul regulilor, că doar din organizare nu rezultă umanitatea în relații, că fără educație libertatea devine arbitrar. Că, pe scurt, “societatea organizată”, fie și pe baza libertăților, nu este prin ea însăși “societatea valorilor civice”. În fond, poate exista o “societate civilizată”, adică una în care oamenii se raportează ca oameni unii la alții, care să nu fie și “societate decentă”, adică una în care instituțiile se raportează cu respect la conștiința și voința oamenilor (Avishai Margalit,The Decent Society, 1996). Viața de zi cu zi o confirmă.
Este astfel și la noi timpul concentrării reflecțiilor asupra crizelor de azi și asupra abordărilor aduse la zi, ce au schimbat științele sociale. Îl amintesc aici doar pe cel socotit “cel mai important teoretician politic al secolului XX”, John Rawls, care observa că “libertatea și egalitatea persoanelor” sunt de asumat, dar a venit timpul să explicăm “sensul acestora”, căci cetățeanul a apărut ca “participant la cooperarea socială și, de aceea, ca ființă în vederea cooperării” (Justice as Fairness. A Restatement, 2001). Iar „principiul demnității”, cu care începe de fapt liberalitatea propusă de mult prizatul John Stuart Mill, duce evident la a întregi libertatea cu demnitatea în orice acțiune.
Cu posibilitățile de comunicare aflate la dispoziție, cu forța de azi a mass-media, cooperările, dar și lupta pentru demnitate sunt mai promițătoare. Și sunt, la orice analiză, veritabila ieșire din crizele lumii în care s-a ajuns. A le îmbrățișa și a face încât să câștige teren sunt imperative ale zilelor noastre. (Cuvânt la Deva, în 19 octombrie 2023, la lansarea ziarului „Cotidianul de Hunedoara”).
@ Vanatorul….Postarea de la 11.35 a Marelui Urs NU este contra romanilor. Este adevarul, valabil in tot Estul european, transformat dupa 1990 in Bordel, spalatori de cururi si sparanghelisti pentru cativa euroi.
…in final, pt cititorul interesat…nu vreau sa te cataloghez, o faci singur, prin postari…trecerea de la axioma confruntarii la cea a colaborarii nu poate fi valabila decat in conditii comparabile…nu poti pune un geniu sa colaboreze cu un stupid!…persoanele de fata-asimilate geniilor-se exclud…pana si ursuletul de plus are, intr-o oarecare masura, dreptate, in comparatie cu tine…dar el are o scuza, este un caz medical fara rezolvare…posteaza aici gratie unor vicii legislative intentionat generate de alesii lui, pereni la conducerea tarii, chiar daca alesii nu sunt parte a unui partid, cum ar fi normal…
…in continuare, ca argument al ipotezei mele, se merge pe construirea soclului statuii personale, si citez:”si romania s-ar cuveni, ca in interes propriu, sa lase…unor candidati …pregatiti etc…cum adica sa lase romania?…romania este suma cetatenilor!…nu lasa cetatenii?…ba da, cetatenii sunt extrem de permisivi, voteaza cum simt, instinctual!…problema este ca nu mai conteaza ce voteaza-vadim versus iliescu, a castigat, in mod real vadim, geoana versus basescu, geoana, demitre basescu,chiar a fost demis-problema este ca nu va intelegeti-oare?-rolul…si anume, acela de iepure controlat…padurenii au o problema, ca si in cazul prm…poarta numele de aur…din practica, pionul dirijat a fi la butoane tre sa aiba un iepure, un concurent marioneta…de ce este marga atat de vizibi, nu numai pe acest site?…simplu: practica ultimelor alegeri din alte yari arata doua lucruri:tendinta alegatorilor de a vota suveranisti la parlamentare/guvernare si independenti la prezidentiale…de ce ai risca in turul doi sa ai un rebel propus de aur si prezidentiabilul preferat si nu doi candidati controlati de tine, indiferent de metoda prin care o faci-santaj sau manipularea naivitatii?…
Marele scUrs La ce caracter infect ai nu scapi o ocazie sa dai cu chicioru, oricand, oriunde ti se ridica o mingiuta la fileu. Zici bozgor rasist si tragi apa ca dupa o dizenterie
” Cotitura din decembrie 1989 ” ! Asa , da !Sa mai spuna cineva ca prof. Marga nu are contributii originale , proprii , la articole !
Tot pe lîngă bre.. Nu nimerești cuiul in cap..Azi ai peste opt milioane de ”duși”..Greu mai pot pleca mai mulți, pentru că nu mai e cine să mai plece. De ce s-au dus ?? Nu neapărat pentru un salar, ci pentru o organizare statală corectă, protecție socială, disciplina munci și incredere financiară,.. și evident mult mai puțină corupție. Că mai trăiește romînu din tomberoane, sau papă lebedele reginei,, astea sunt doar tradiție populară. Că mai intră peste case unde proprietarii iși permit vacanțe de o juma de an , sau fură spectaculos, sau umple trotuarele de boarfe, sunt deja normalități.. Doar mafia patriotică cu epoleți are măcar ceva de lucru,..căci altfel leafa e mică..Deci dusul e justificabil și nu degeaba mulți regretă că nu au plecat. Romania nu e stat unde să supraviețuiești..
Sunteti un idealist. Vreti sa ramaneti in istoria locala si ca fondatorul unui ziar. Pentru localnici este ceva. Aduceti valoare locului natal. BRAVO ! Asa trebuie sa facem toti care putem.
Dl A.M. vrea un candidat care este fruntas profesoinal, a urcat prin propriile puteri, a dovedit capacitati,etc. Dansul viseaza,inca nu s-a nascut cetateanul dorit si chiar daca se va naste, va primi repede o lovitura in cap.
Libertatea atit de mult adusa in discutie are si ea limitele ei atunci cind facem referire la societate ca un intreg .Sa nu confundam libertatea cetateneasca cu libertatea individului .Individul poate fi ,la nivel filozofic ,liber in orisicare dintre societatile lumii .Intregul nu poate avea decit libertatea data de catre o majoritate ce isi exprima prin vot dorintele atita timp cit cetateanul intelege ce inseamna asta totul privit ca o motivatia e responsabilizarii alesilor .A fi liber nu inseamna a face ce vrei sau ce iti trece tie prin cap .Libertatea consta tocmai in posibilitatea legislativa oferita tuturor membrilor comunitatii de a-si dori crearea unui sistem .Cu totii ne putem alatura sau putem a ne idividualiza dorintele intrind in jocul politic universal .Faptul ca cineva asteapta ,ca si individ , ca libertatea sa îi fie oferita de altcineva nu face altceva decit sa te reintoarca in Comunism .Lupta pentru demnitate este o fantosa un nonsens .Lupta pentru libertate este doar un ideal .
Pe de altă parte, dacă avem în vedere că prin raportare la miliarde de indivizi trăirea vieții autentice se poate manifesta în miliarde de moduri, încercarea de a prezenta prin vorbire, scriere sau mijlocirea cuvintelor, orice formă a realității drept adevăruri absolute, orice demers ar putea fi sortit eşecului, viața urmând propriile-i reguli şi legi. Este aşadar explicabil faptul că nici istoria, nici filozofia, nici ideologiile politice şi nici ştiințele nu au putut reda prin cuvinte o formă perfectă de organizare a ei. La drept vorbind, nici nu putem pretinde că cineva ar fi vinovat sau responsabil pentru asta. Limbajul îşi are limitele lui. Scris sau vorbit, el ne ajută la trăirea vieții numai că pentru a se manifesta ca atare, viața reală ne-a arătat că nu este dependentă în mod direct de un anume limbaj sau doar de limbaj. Vorbirea excesivă, la fel ca şi scrierile excesive, chiar dacă pot da naştere multor consensuri, pot da naştere şi multor controverse şi contradicții ce pot fi sau deveni fără început sau sfârşit. Viața autentică pare a fi prin ea însăṣi o formă de consens greu de înțeles sau imitat dar poate nu trebuie să facem nimic altceva decât să perseverăm în… cunoaşterea ei.
…urmeaza o lunga confuzie, in cazul in care profesorul nu incearca sa ne induca, sa dea o alta interpretare notiunilor de libertate si demnitate…libertatea omului poate fi ingradita prin legi, daca nu se autoregleaza prin educatie, morala…demnitatea este un atribut intim, propriu, se refera la comportamentul persoanei, la caracterul acesteia…un om lipsit de libertate poate fi demn-se poate ridica deasupra motivelor incarcerarii, a comportamentelor legiuitorului si a unelterol acestuia…iar problema relatiei stat/functionar al statului(statul, in sine, este o abstractie, este suma institutiilor cu caracter legal indrituite sa administreze o populatie stabilita intr-un teritoriu recunoscut)nu are legatura cu demnitatea persoanei ci, fara indoiala, cu politica acelui stat, dublata de imbecilitatea functionarului…se pune intrebarea: de unde vine confuzia pe care o face filosoful atunci cand vorbeste despre incalcarea demnitatii?…raspunsul este extrem de simplu:desi pozeaza in mare democrat si iubitor de libertate, nevoia de control-controlul se realizeaza prin legiferare, prin impunerea actiunii corecte dpdv al statului, nerespectarea atragand sanctiuni-incearca sa atinga si un comportament propriu, rezultat al educatiei si modului de a gandi al persoanei…in fapt, autorul inventeaza conceptul de demnitate colectiva, facand o confuzie impardonabila intre demnitate si constiinta colectiva…
Asa nu confundam „ demnitatea” cetateanului cu profitabilitatea ce produce false demnitati umane ce doar isi doresc a-si asigura confortul propriilor vieti .Demnitatea nu este un concept ce poate fi legalizat .Demnitatea este o chestiune personala .O ai sau nu o ai .Demnitatea produce efecte atunci cind o majoritate a societatii civile priveste , cu demnitate , spre viitor .Demintatea nu are nimic de a face cu trecutul sau cu societatile Iliberale , revansarde si nondemocratice .In aceste societati, incaadulate de unii profitori , demnitatea nu exista decit la nivel individual ea neavind o proiectie in deciziile dorite in societate toate dorintele de libertate fiind rapid inabusite de sistemul ce doreste sa isi pastreze privilegiile .Aveti o sumedenie de exemple in fata si aveti o sumedenie de naratori ce inca spera la intorcerea sovietelor .Cine vede intregul intelege foarte bine imposibilitatea de a se reveni ,in Romania ,la ceea ce numim dictatura proletariatului .
Spuneam şi în alte comentarii că un om nu poate cunoaşte dinainte realitatea pe care o va trăi peste cinci minute sau în ziua următoare. Cu toate acestea, orice va trăi, percepe şi înțelege în viitor, va accepta ca fiind realitatea sa pe aceleaşi considerente utilizate şi la înțelegerea adevărurilor anterioare întipărite în memoria sa, indiferent de forma rațională pe care o va îmbrăca respectiva realitate. În aceste condiții, în lipsa unor idei clare, susținute atât de mari mase de cetățeni obişnuiți cât şi de anumite foruri cu puteri decizionale la nivele naționale şi internaționale, întreaga omenire pare a se zbate precum peştele pe uscat, încercând să supraviețuiască sau chiar a se salva. Idei se pare că există dar atâta vreme cât ele nu sunt împătăşite de masele largi, şansele ca acestea să devină realitate rămân foarte mici. Cum pot fi ele promovate, nu ştiu dar se pare că este nevoie de oameni foarte calificați. Ceea ce numim mass-media sau presă, la fel ca şi alte domenii ale vieții cotidiene, par de multă vreme depăşite. Poate media însăşi încerca să se reformeze sau reinventeze din interior, dând astfel exemplu şi altor domenii? Greu de spus.
Promteristele dupe „Romania tv” ne spun că în Piața Universității va fi un miting pro-Hamas. Huuo jigodiilor naziste, protestul este pro-Palestina, jigodiilor naziste!
Cică Emma (stăpână iadului) Răducanu nu-și găsește antrenor in ultimii ani. Panarama după ce și-a concediat antrenorul cu care a câștigat open-ul american, crede că o va mai servi cineva. Așa și cu Carlito care i-a spus „tu” regelui Spaniei. O generație needucata e o generație pierduta!
Singura sansa pentru o Romanie Suverana, Independenta, Industriala, Stiintifica, cu adevarat Moderna, singura care mai poate sterge ceva din catastrofala ramanere in urma fata de China…este un nou Partid Comunist….Palavrageala pretins democratica nu duce nicaieri…Libertatea NU iti este data de Politic, libertatea ti – o asumi. Internetul, tehnologia este adevaratul izvor al libertatii
…. Politicul iti ofera 5 partide, toate la fel, din care nu ai ce sa alegi, ca nu poti impiedica cu forta migrarea politica…Dupa 33 de ani Romania este intesata de Armament si baze militare Americane, de 30 ani romanii lupta in razboi pentru altii, dupa 30 de rusofobie Romania este pe picior de Razboi cu Rusia, Iran si alte tari care nu se SUPUN Americii.
…incurajat fiind de aparitia criticii facute de mine la adresa lipsei de impartialitate a cotidianului in publicarea comentariilor, remarc subtilitatea celui facut de emile…ce spuneam in primul comentariu, interpretand spunerile filosofului:recunoasterea realizarilor si a starii actuale a tarii nu este etapizata…impartirea intre autoritarism/dictatura si democratie nu este suprapusa celor doua situatii amintite inainte, respectiv industrializare versus starea prezenta…autorul recunoaste-nici nu ar putea sa nu o faca-faptul ca, in regimul autoritar, conform narativului de dupa 89, a avut loc industrializarea…starea prezenta este consecinta democratiei, asta sugereaza, fara sa vrea, proful…ma intreb:fara sa vrea sau cu intentie?…fapte:toti cei care au pus umarul la distrugerea tarii, care nu mai sunt la butoane au devenit sfatuitori…pt a fi credibili, induc maselor ideea vinovatiei colective-nu-i asa?,voi i-ati ales(se scot pe ei insisi din ecuatie), voi sunteti vinovati…proful ne spune acum ceea ce ar fi trebuit facut spre bine in perioada in care si el facea parte dintre cei care puteau face aceste lucruri dar…nu le-au facut…
‘ … Oricare concetățean conștient …’, jignire la adresa celor care nu rezonează ‘gândirea sa’ Corect comentariul lui Mărgelatu !
A considera ca transformarea Romaniei intr – o Colonie este o realizare inseamna Tradare Nationala…Politica dupa 1990 este antinationala, este tradarea si bataia de joc a azupra intregii Istorii a romanilor…Daca asta e doctrina Marga inseamna ca este pierdere de vreme… Dupa 1990 o tara Suverana cum e China a ajuns Prima putere industriala a Lumii, asta este o realizare….SUA, Rusia China, etc. sunt tari Suverane…Acestea sunt modele pentru Romania.
…in linii mari, primul comentariu, argumentat, spunea ceea ce sustin in ultimele doua fraze din cel aparut…primul nu a aparut-esec la trimitere-intrucat devoalam scopul acestei avalanse de citari din galacticul filosof in cotidianul, legatura cu romania cetatenilor, urmand sa-mi expun teoria in ulterioara analiza pe text…ciudat, pt un articol care face apel, in prima parte, la libertatea presei care, nu-i asa?,este expresia suprema a libertatii de exprimare!…in speranta ca aceasta postare va fi redata, sar direct la concluzia mea, pe care, daca nu ar exista cenzura, as fi argumentat-o temeinic: miscarea romania cetatenilor este doar o poleiala in care pepiniera padurarilor impacheteaza urmatorul pas…dupa suveranismul de mahala promovat de aur si sos, vine inlocuitorul acestuia, cu elevatii…primii sunt periculosi pt padureni pt ca sunt impulsivi, energici, imprevizibili, tineri si oameni de actiune greu de controlat…elevatii sunt contemplativi, ganditori, inteleptii care se arunca in balta in cautarea pietrei aruncate de nebun…as vrea sa ma insel dar prea multe date din trecut-recursul la istorie, nu-i asa?-conduc, pt cunoscatori, la aceasta concluzie…
Ce spune un articol depinde și de capul care citește. Cu un cap de prost obsedat și verificat ca Vînătorul de inepții proprii se obține un rezultat, cu alte capete alte rezultate. De pildă teza cheie a articolului, trecerea de la axioma confruntării la axioma cooperării și demnității, este, pentru o minte deschisă și cultivată, o propunere dintre cele mai actuale. Că unii își amintesc ce elaborau ei în tinerețe este o coincidență. Nu toți au amintiri de acest fel, dar nu aceasta-i în discuție. Dacă românul va discuta mereu altceva decît subiectul, să nu ne așteptăm la altceva decît la prostocrație. Marele Urs va spune adevăruri. Nici să nu-și închipuie cineva că formulele de discurs în public sunt infinit de multe. Un orator ia în seamă, în mod firesc, contextul și pe cel căruia i se adresează.
…cu intentie am sarit peste introducere…pe care o consider o perfida pregatire a atacului cu ajutorul artileriei…recursul la istorie!…facut pe jumatate…ce spune filosoful?… in linii mari, recunoaste schimbarea de statut, de la agrar la industrial…insa distinsul se limiteaza in a comenta esenta articolului, totalitarism-perioada 45/89 care coincide cu trecerea respectiva, respectiv industrializare-versus democratia de dupa 89, echivalenta cu dezindustrializarea tarii, argumentand progresul prin cauza insasi a realitatii de azi, rasturnand, cum s-ar spune, probele…proful induce, in mod intentionat, ideea vinovatiei colective, atat in privinta alegerii-implinirea aspiratiei-cat si a rezultatelor acesteia-cate s-ar putea face dar nu s-au facut, explicitata expresis verbis mai jos, in spalatura…pregatirea de artilerie este preambulul, rezumat prin trei intrebari…la prima, am dat raspunsul pe care-l consider corect:presa independenta, ca rezultat al democratiei si nu fauritoare de democratie, trebuie doar sa aduca la cunostinta publicului faptele, fara interpretari…cititorul de presa este suveran, el este interpretul…
Așteptăm cu nerăbdare articolul de sfârșit de săptămână a domnului profesor Andrei Marga care ne informează și rezumă ce se întâmplă în zonele superioare ale gândirii din lumea actuală. Este o cadoul Cotidianului de sfârșit de săptămână. De data acesta însă ne amintește de analiza la ședința de bilanța anual a tov. de la Partid care începea cu 3 minute de laude și continua 30 minute de critică. Începutul: “ În România, avem, firește, satisfacția înaintării proiectului postbelic al industrializării… încât greșesc cei care spun că nu s-ar fi făcut nimic de-a lungul (3)deceniilor.” “ încurajare să profităm de noua situație a țării făcând simțită prezenta întreprinzătorilor români nu doar acasă, ci în diferite țări ale Europei unite”. După care: “ Spus fără ocolișuri, după două decenii de prăbușire în timp scurt fără precedent în istoria țării, ar fi cazul…” “ fostul comisar UE din partea României, menționa că țara are cea mai mare extindere a sărăciei din uniune… Relatări oficiale spun că România trăiește cotidian pe datorie” “ au dus România în situația de stat mafiot, stat eșuat, stat avariat”. “ împovărarea cetățeanului român îl împinge la emigrare,” “ ignorarea cetățenilor, până și a Parlamentului, în angajarea soartei țării”. Și încheiem cu “Lupta cea mare… “a venit ora la care “lupta pentru libertate”, ce rămâne naturală,” rob români UE să ne unim, România pentru români prin noi să o înfăptuim.
Neoliberalismul este un dusman sistemic al democratiei. Capitalul striveste forta de munca, politicul este deja cumparat la pachet. Intentia de a actiona doar asupra efectelor e sortita esecului, din start. Lasati orice speranta.
Despre participarea cetatenilor
„Standardele democratice actuale merg dincolo de democrația clasică reprezentativă, în care rolul cheie al cetățenilor este să delege prin vot reprezentanților lor responsabilitatea pentru elaborarea și implementarea politicilor publice, ajungând la o democrație participativă, în care instituțiile publice respectă principiile unei bune guvernări și cetățenii au legitimitatea să se implice în toate etapele ciclului de politici publice.”(Consiliul Europei )
Intensitatea participării poate varia de la 1(dictatura) la 5 (autonomie totală).
1.Oamenii nu sunt informați despre o decizie care îi privește. Se așteaptă ca oamenii să se supună regulilor și să îndeplinească ordinele.
2.Oamenii sunt informați despre o decizie care îi privește. Dar nu au nicio posibilitate de a o influența.
3.Oamenii sunt consultați. Dar poziția lor nu este neapărat luată în considerare în deciziile care îi privesc.
4.Oamenii sunt abilitați. Poziția lor este luată în totalitate în considerare în deciziile finale care îi privesc.
5.Oamenii sunt autonomi. Iau deciziile care îi privesc pe cont propriu
In articol cel mai mult mi-a placut gaselnita domnului profesor „cotitura din decembrie 1989”
PS nu era mai bine saa fi ramas pe scurtatura?