Aplauze în ecoul frisonantului hăhăit

Author

Politica nu poate fi confiscată de nimeni. Cei care în pretinsul nume al democraţiei fac această greşeală produc dezastre. Politichia românească are această tendinţă. N-a fost utilă, se pare, niciuna dintre lecţiile atât de înspăimântătoare. Din cetăţeni cu drept de reprezentare în forul public, politicienii s-au constituit în castă paralelă interesului general. Radicalismul post-electoral în apărarea acestei situări are accente paranoice. În anii hăhăitului frisonant, România a devenit tot mai intens o ţară căreia i s-a comandat. Pe toate căile posibile. Cum s-a ajuns în acest punct? Prin apatia generală, prin blocajul tuturor canalelor de reacţie. Există, indiscutabil, o vină colectivă de care societatea ar trebui să ţină cont pentru a nu mai ajunge la anihilarea prezentă.

Relansarea politică care ar putea începe acum pare asemănătoare celei de după prăbuşirea comunismului. Eliberarea din aceste cutume perfide ar trebui realizată într-un timp cât mai scurt. Respectarea legii pare să fie pe primul loc, împreună cu siguranţa publică. Responsabilizarea fiecărui funcţionar public în raport cu cetăţenii a devenit chiar o chestiune esenţială. Haosul pe care îl induce în oameni orice dictatură trebuie scos din realitatea cotidiană. Libertatea de tip occidental trebuie să redevină cadrul de evoluţie şi conduită în societate. Scoaterea ţării, a relaţiilor publice, umane chiar, din mentalitatea dement militarizantă, securistică, este încă un punct esenţial. România momentului este o mizerabilă cazarmă.

Oamenii trecutului interesează numai prin eroismul lor, formând, indiscutabil, omogenitatea unei avangarde sociale. Ceilalţi ar trebui să nu se mai implice în actul puterii. România se află sub o presiune maximă datorită lor. Rezolvările nu vor veni din negocierile politice, din comisii şi comitete. Reforma corectă, promisă, este unica soluţie guvernamentală. Trenul istoriei a trecut de mult pe lângă România. Trebuie reconstruit, în acest pustiu care este astăzi ţara, un nou vehicul politico-administrativ pentru revenirea în lume. Dacă în câteva săptămâni nu se vor implementa noi strategii cu spectru pozitiv general, aceste alegeri au fost un inutil exerciţiu de cheltuieli bugetare. Oamenii politici ai momentului nu mai pot face istorie cu zâmbetul. Vizibilitatea lor va fi necesară numai la dezbaterea publică a unor proiecte importante, şi nici atunci. Dictatura ar trebui să intre imediat fatală recesiune.

Numai trezirea integrală a societăţii poate da o linie corectă învingătorilor electorali. Stabilirea unui cadru cât mai larg şi funcţional al celor implicaţi în promovarea binelui public şi eliminarea actelor de corupţiei sunt încă un punct. Războiul propagandistic la adresa trecutului reprezintă temporizare. Ziua de astăzi trebuie să reconecteze România la sinele său. Sutele, miile de piramide sistemice vor perturba multă vreme societatea. Sistemul mafiot, după modelul comunist, funcţionează într-o legalitate perfectă. Decât compatibilităţi politice precum cele din trecutul relativ recent, sunt de dorit polemicile adevărate.

Minicriza politică din săptămânile următoare nu se poate situa decât sub angajamentul recuperării ţării din mâna aventurierilor interesaţi. Controlul marilor averi, desecretizarea unor contracte, declasificarea unor documente reprezintă un maxim interes naţional. Soarta naţiunii a fost din nou supusă celor mai obscure secrete, precum în perioada comunistă. Secretomania sub masca dreptului internaţional şi a parteneriatelor strategice a scos România din orice capacitare democratică internă. Sunt mult prea puţine documentele care reprezintă secret de stat. Inclusiv acestea trebuie să fie sub inventarul evaluat prin garanţi ai societăţii civile şi ai respectării democraţiei. Altfel, ne vom trezi într-o ţară angrenată în chestiuni delirante girate de nu ştiu ce preşedinte, prim-ministru, cum sunt deja câteva etc. Această ocultare a unor probleme sociale, economice, politice permite marea corupţie. De altfel, cei aflaţi în jurul acestor centre care gestionează marile secrete au averi uriaşe.

Această minicriză politică deja anunţată în ultimele ore tot mai intens va fi depăşită. Un program de guvernare cu implicaţii largi poate constitui o veritabilă şi necesară platformă de susţinere. Transparenţa asupra tuturor punctelor secrete care au şubrezit democraţia, economia, viaţa publică poate readuce de la sine calea corectă. Cei care nu se văd capabili, din diverse motive, să se implice într-o asemenea acţiune ar fi bine să se retragă.

O reformă de casă, de clan poate scoate România din Uniunea Europeană. Deocamdată, România a fost scoasă total doar din propria ei matrice, ceea ce e destul. Instalarea transparenţei, a calmului social va aduce destul de rapid evoluţie economică şi stabilitate politică.

Sunt vremuri în care victoria electorală trebuie luată drept o simplă iluzie.

Distribuie articolul pe:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate