Ați băgat de seamă? La un momen dat, când a fost dată afară din Parlamentul European, Diana Șoșoacă a strigat…
Comentariu
Conform dicționarului explicativ al limbii române, “ținta” poate fi “semnul sau locul în care se ochește cu o armă de foc sau o săgeată”, dar și
Donald Trump urmează să fie nominalizat în calitate de candidat oficial al partidului la f
Departe de mine gândul de a încerca
Pe data de 11 iulie 2024, în marja Summitului NATO
Am argumentat deja că „inteligența”, „intuiția”, „intelectul”, „rațiunea (gândirea)”, „reflecția”, „conștiința”, „conștiința de sine” sunt distincte.
Gruparea Ciolacu–Predoiu–Despescu atinge maximul
Declarația summit-ului NATO de la Washington are meritul de a spune
Cu ce drept poate să facă același agent o percheziție a mașinii, să ia la mirosit sticle ori damigene din portbagaj, ca pe baza acestora să-l suspecteze pe șofer că a consumat alcool?
Dacă știai de unde și pe cine trebuie, puteai face rost de droguri și înainte de 1989, iar drogurile au fost mereu o realitate în România.
Premierul Ungariei Victor Orban a suscitat perplexitate prin vizitele pe care le-a inițiat la Kiev, Moscova și Ucraina, ca deținător pentru 6 luni al președinției UE.
Alegerile franceze, convocate înainte de termen prin efectul calculelor greșite ale unui Președinte aventurier, au dat un câștigător moral absolut în persoana forțelor politice eurosceptice
Democrația este decisiv marcată de starea justiției. Insă dacă politicienii cu grave deficiențe sunt imuni în fața legii, aceștia sunt completați simetric de magistrați.
Gheorghe Piperea: nu este nevoie de mai mult de 12 ministere și de mai mult de 50 de secretari de stat; nu este nevoie de alte clădiri ministeriale decât Casa Poporului,
Succesele fac din „inteligența artificială” cel mai mare eveniment științific și tehnologic de la mecanica cuantică și atomistica de la începutul secolului al XX-lea încoace
Iar dacă intră amândoi în turul doi, deal-ul rămâne același: nu se vor ataca (pasămite, campanie pozitivă!) și – oricare dintre ei ajunge președinte – îl nominalizează pe celălalt prim-ministru.
Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, a tras covorul de sub picioare Uniunii Scriitorilor. Printr-o sentință definitivă, care nu lasă (…)
Este nevoie de un program national de corecție a contractelor de credit în vederea echilibrării prestațiilor, mai ales prin refinanțarea cu dobânzi subvenționate de stat.
La ora la care am început a scrie aceste rânduri,
„Inteligența artificială” reia ideea „l’homme maschine”, a lui La Mettrie.
În primul rând, probabil orbit de viziunea ce i-a fost abil inculcată, a acceptat funcția de președinte al unui partid istoric, fără…
Aș paria că Florian Coldea nu a avut chemare către comedia politică jucată pe scenele teatrelor, poate nici nu a (…)
Klaus Iohannis nu s-a remarcat mai mult decât un purtător de geantă, îngâmfat însă de condiția sa.
Bagă strîmbe și pune tălpi și nu lăsa alegerile prezidențiale să treacă de septembrie că ăștia te fac varză!
Ni s-a cam terminat fotbalul în meciul cu Ucraina. După partida epuizantă cu vecinii noștri de la nord am rămas doar cu