Au distrus totul și au numit asta pace

”În cuvintele lui Tacitus, atunci când «pustiesc, sacrifică, uzurpă sub titluri false, numesc acest lucru imperiu; când transformă totul în deșert, numesc acest lucru pace». În vremurile noastre, Israelul și SUA au creat un desert și l-au numit pace”, scrie profesorul Jeffrey Sachs.

”Povestea e simplă. Cu violarea crasă a dreptului internațional, premierul israelian Benjamin Netanyahu și miniștrii săi au spus că au autoritate asupra a șapte milioane de arabi palestinieni. Când ocupația teritoriilor palestiniene duce la rezistență militanta, Israelul cataloghează asta drept ”terorism” și cere SUA să răstoarne guvernele din Orientul Mijlociu care îi susțin pe ”teroriști”. Sub influența lobby-ului israelian, SUA pornesc la război de partea Israelului.

Căderea Siriei este apogeul campaniei israeliano-americane împotriva Siriei care a început în 1996, odată cu primul mandat de premier al lui Benjamin Netanyahu. Războiul americanilor și israelienilor împotriva Siriei a escaladat în 2011 și 2012, când Barack Obama a însărcinat CIA cu debarcarea guvernului sirian, prin operațiunea Timber Sycamore. Acțiunea s-a încheiat abia acum, cu mai mult de 300.000 de victime”, scrie Jeffrey Sachs.

Siria a căzut repede pentru ca a fost mai mult de un deceniu de sacțiuni economice zdrobitoare, de război, de confiscare a petrolului sirian de către SUA. A fost și atenția mai mare acordată de Rusia războiului din Ucraina, precum și atacurile Israelului asupra Hezbollah, care era susținătorul guvernului sirian. A fost și normalizarea relațiilor lui Assad cu Liga Araba, care nu au fost văzute deloc bine de către Iran și Hezbollah, care au renunțat să mai sprijine regimul Assad. Fără îndoială, Bashar al-Assad a greșit și existau multe nemulțumiri, însă regimul său era vizat de decenii de către SUA și Israel.

Înainte de începerea campaniei de răsturnare a regimului, în 2011, Siria era o țară cu venituri medii funcțională. În ianuarie 2009, boardul executiv al FMI spunea că Siria avea performanțe macroeconomice puternice în ultimii ani, că avea o creștere rapidă a PIB-ului care nu este legat de petrol, că avea un nivel bun de rezerve valutare, că datoria publică era în scădere. FMI remarca și că autoritățile fac reforme pentru trecerea la o economie bazată mai mult pe piață. În 2010, Al-Assad sosea în vizită oficială în România, întorcând vizita președintelui Traian Băsescu din 2008.

Din 2011, războiul continuu al SUA si Israelului, cu bombardamente, jihadiști, sancțiuni, confiscarea câmpurilor petroliere, i-a aruncat pe sirieni în sărăcie.

”În zilele ce au premers căderea regimului, Israelul a executat circa 480 de lovituri în Siria și a distrus total flota siriană din portul Latakia. Netanyahu a intrat ilegal în zona demilitarizată de lângă Înălțimile Golan și a declarat că Înălțimile Golan vor fi pentru totdeauna parte a Israelului.

Ambiția lui Netanyahu de a transforma regiunea prin intermediul războiului, care datează de trei decenii, este evidentă. Campania Israelului împotriva regimului din Siria nu este înțeleasă cu totul, deși dovezile sunt limpezi. Războiul Siriei cu neoconservatorii din SUA și Israel a început in 1996. Strategia era ca Israelul să respingă principiul ”teritorii contra pace”, idee retragerii din teritoriile palestiniene ocupate în schimbul păcii. În schimb, Israelul urma să rămână acolo, să-i conducă pe palestinieni printr-un stat al apartheidului, să recurgă la epurare etnică treptată și să impună principiul ”pace pentru pace”, răsturnând guvernele din statele vecine care se opun revendicărilor teritoriale ale Israelului”, scrie Jeffrey Sachs.

”În 1996, în cartea sa Fighting Terrorism, Netanyahu susținea că Israelul nu va lupta împotriva teroriștilor, ci împotriva statelor care care susțin teroriștii. Răsturnarea guvernului din Siria era parte din acest plan. A fost confirmat de generalul Wesley Clark, după atentatele de la 11 septembrie 2001. El spunea că SUA vor ataca și vor schimba guvernele în șapte țări în următorii cinci ani, începând cu Irakul, continuând cu Siria, Liban, Libia, Sudan și Iran. Insurgența cu care s-au confruntat SUA în Irak a schimbat calendarul inițial, dar nu și strategia de bază.

Deși pare ciudat, CIA i-a susținut pe jihadiști în aceste războaie, iar jihadiștii tocmai ce au dat jos guvernul Siriei. CIA a ajutat și la crearea al-Qaeda, înarmându-i pe mujahedinii din Afganistan, începând cu finalul anilor 1970. Da, bin Laden a atacat apoi SUA, însă mișcarea sa era o creație a SUA. În mod ironic, după cum scrie Seymour Hersh,  serviciile secrete ale lui Assad au informat SUA că al-Qaeda urma să atace comandamentul Flotei a 9-a a SUA.

Operațiunea Timber Sycamore a fost un program de miliarde de dolari al CIA, lansat de administrația Obama pentru a-l răsturma pe Bashar al-Assad. CIA a finanțat, a antrenat și a oferit informații grupurilor islamiste extremiste. Acțiunea CIA a implicat și aducerea de arme din Libia (atacată de NATO în 2011) pentru jihadiștii din Siria. În 2014, Seymour Hersh a descris această operațiune în articolul ”The red line and the rat line”, în care vorbește despre o înțelegere prin care Turcia, Arabia Saudită și Qatar urmau să plătească pentru ca CIA și MI6 să aducă arsenalul lui Gaddafi în Siria.

În mentalitatea SUA și Israelului, apelul la negociere din partea adversarului este un semn de slăbiciune. Cei care cer negocieri sunt eliminați – sunt asasinați de Israel sau de interpușii SUA. Am văzut asta recent, în Liban. Ministrul de Externe al Libanului a confirmat că Hassan Nasrallah a fost de acord cu încetarea focului, cu câteva zile înainte de a fi asasinat. Faptul că Hezbollah dorea un acord de pace care să favorizeze soluția cu doua state pentru conflictul israeliano-palestinian este bine cunoscut. Însă, în loc să negocieze finalul războiului din Gaza, Israelul l-a asasinat pe șeful politic al Hamas, în Teheran.

La fel și in Siria. În loc să lase loc unei soluții politice, SUA s-au opus de mai multe ori procesului de pace. În 2022, ONU a negociat un acord de pace în Siria, susținut de americani, care au cerut ca Assad să plece în prima zi de la intrarea în vigoare a acordului. SUA au dorit schimbare de regim, nu pace.

Acum, SUA și Israelul se laudă că au răpus încă un adversar al Israelului și un apărător al cauzei palestiniene. Netanyahu chiar și-a arogat rolul de a fi început acest proces.

Pe scurt, intervențiile SUA de partea Israelului au lăsat Orientul Mijlociu în ruine, cu peste un milion de morți și războaie în Libia, Sudan, Somalia, Liban, Siria, Palestina și cu Iranul aproape de a dobândi arsenal nuclear și mai aproape de un război pe care nu și-l dorește. Toate acestea pentru o cauză nedreaptă: negarea drepturilor politice ale palestinienilor. Statele arabe și aproape întreaga lume fac apel la soluția cu două state și la pace între Israel și Palestina. În loc de această soluție, Israelul și SUA au transformat totul în deșert și au numit asta pace”, scrie Jeffrey Sachs.

În aceasta ”pustietate, doi clienți ai SUA – Turcia și Israelul – își aplică politica expansionistă, în vreme ce Washingtonul pare lipsit de direcție și incapabil să-i oprească. Turcia și Israelul se condamnă reciproc pentru acțiuni identice și amenință acum tranziția puterii in Siria, cu riscul de a provoca un nou val migrator spre Europa.

”Pe de o parte, acceptarea pragmatică a noului regim din Siria de către puteri regionale și internaționale precum Rusia și Iranul demonstrează cam cum ar putea arăta ”ordinea multipolară”: nu neapărat ca acea lume dura și cruda despre care se vorbește în Occident. Însă agresiunea oportunistă a Turciei și Israelului arată că cea mai periculoasă rivalitate multipolară vine din interiorul ordinii americane. Acum, America ar trebui să își țină în frâu clienții, pentru a menține suveranitatea Siriei. De asta va depinde supraviețuirea Americii ca actor regional în Orientul Mijlociu”, scrie Aris Rousinos.

”Pentru europeni, cu America începând să dispară din peisaj, stabilitatea Siriei și a Orientului Mijlociu este un obiectiv strategic. Lăsat doar în seama Americii și a rivalilor regionali, conflictul din Siria a destabilizat Europa prin valuri de imigranți și terorism, evenimente care au schimbat politica Europei pentru deceniile ce vor urma. Europa nu-și mai permite un nou val de imigranți sirieni, iar obiectivul este acum menținerea stabilității Europei, o stabilitate care a fost grav afectată de primul val de imigranți.

Este în interesul Europei să ajute la refacerea Siriei după un deceniu pierdut, ridicând sancțiunile și susținând refacerea economică a țării. Un pas pragmatic ar fi scoaterea Hayat Tahrir al-Sham de pe lista organizațiilor teroriste. La fel de pragmatic este ca statele europene să se asigure că membrii acestei organizații care provin din Europa nu se vor mai putea întoarce aici. Pragmatismul trebuie să decidă poziția Europei față de noul regim din Siria, care trebuie văzută ca o înțelegere făcută într-o lume multipolară, în care Europa trebuie să fie un actor independent care își apără propriile interese, nu o organizație de caritate de proporții continentale. Regimul rebelilor va însemna că Siria va fi alta. Trebuie să însemne că vom avea și un alt mod în care Europa va acționa într-o lume instabilă”, scrie Aris Rousinos, pentru UnHerd.

Este puțin probabil însă ca UE să fie coerentă în ce privește Orientul Miojlociu, oricât de multe crize ar pândi-o de acolo, scrie Eurointelligence. Noua șefă a diplomației europene are ochelari de cal. Estoniana Kaja Kallas știe să vorbească foarte bine despre Ucraina și amenințarea Rusiei, o ajută experiența estonienilor, a familiei sale. În rest, Kallas nu are vreo viziune și va contribui la negăsirea consensului în UE în ce privește Gaza, Siria, Orientul Mijlociu mai larg. Este de așteptat ca politica UE să rămână aceeași de până acum – multe vorbe despre importanța soluției cu două state, dar nicio acțiune. ”Fostul Înalt Reprezentant al UE, spaniolul Josep Borrell, spunea că diplomația este arta de a gestiona dublele standarde. Europa are multe duble standarde. Kaja Kallas va trebui să găsească un teren comun exact acolo unde UE pare să se scindeze. Nu-i este teama să se poziționeze față de Rusia. Ar trebui să-i fie și mai puțin teamă să se poziționeze față de Israel. Nu este vorba de a fi sau nu alături de Israel. Este vorba de a împiedica înrăutățirea situației, ceea ce este în interesul Europei”.