Articole scrise de: Ioan Vieru

Actuala CE lasă în urmă o Europă împărţită în două. Nu atât criza globală pare să fie cauza, mai mult lipsa unui proiect cu adevărat democratic a făcut adevărate ravagii.

Dictatorii sunt produsul lumii în care trăiesc. Al celei extinse, aşa-zis democratice, şi al celei închise, de dictatură recunoscută. Deşi existenţa lor pare total exterioară lumii civilizate, nu e aşa.

Nu e zi, noapte, în care să nu auzim lucruri teribile, care să pună pe jar cam pe toată lumea. A doua zi, dacă nu cumva în acelaşi timp, auzim aceleaşi lucruri aduse în dimensiunea unei normalităţi la fel de credibile.

Adrian Năstase a pregătit pentru sine, şi pentru Europa, o dictatură perfectă, disponibilă amatorilor de sporturi politico-financiare extreme.

O nouă conştiinţă politică pare a se arăta la orizont, făcând presiuni, marcată de criza de legitimitate care nu mai permite succesul electoral chiar în orice condiţii.

Societatea românească nu mai are cum progresa niciun milimetru. Ne întoarcem în trecut, aceasta fiind direcţia în care este orientat angrenajul istoriei actuale.

Niciun partid politic cu pretinse standarde europene nu a ridicat problema nivelului tot mai scăzut, în avarie cronicizată, al climatului social.

Iese la suprafață din subterane politica ultimilor douăzeci de ani, într-o manifestare imposibil de temperat momentan. Putere și Opoziție se încurcă în declarații și abordări legislative, dând impresia că avem în fruntea țării niște infractori care știu legile mai bine decât judecătorii.

Încălcarea legilor, bune sau rele, deschide calea anarhiei, corupţiei şi imposibilitatea oricăror reforme. Respectarea legilor aberante ar duce în foarte scurt timp la reacţii publice de înlocuire a lor.

Un răspuns simplu, direct, la întrebarea de ce totul este anapoda în România îl dau logica şi modul de aplicare a legilor actuale. Nu mai este niciun motiv de a crede că aceste legi nu sunt adaptate pentru cei exteriori mediului politic, înalt infracţional.

Românilor li s-a pregătit mereu ceva. Fie o lovitură de palat, fie o propagandă susţinută de plutoanele de execuţie, fie o Justiţie fără legătură cu adevărul.

România se află sub narcoza unor vechi şi mari întrebări fără răspuns, de interes general, lăsate pe mâinile diverselor instituţii. Tergiversarea arată, monumental, cum funcţionează aceste instituţii.

Sondajele, anchetele de opinie, campaniile electorale au devenit, tot mai mult, în România, nişte abstracţiuni în slujba direcţiei fatale. De la prefabricaţii jurnalişti, sociologi, scriitori, filosofi de serviciu, la situaţia actuală, societatea românească s-a ales cu o compromitere generală a spaţiului public.

În media imaginarului colectiv românesc, în mod şocant, Securitatea rămâne un element al progresului social şi individual. Statul român, cu toate incriminările aduse, a făcut din această instituţie a terorii un ingredient al păstrării integrităţii teritoriale, al siguranţei publice, la nivel de ideologie mesianică.

Proiectul de la Roşia Montană a fost respins de toată lumea. Academia Română, societatea civilă, instituţii europene de protecţia mediului au spus Nu! Singura împotriva tuturor acestor contestatari raţionali s-a dovedit a fi puterea politică din România, indiferent de orientare.

Actualul prim-ministru face tot ceea ce vrea Domnia Sa în diriguirea treburilor ţării. Nu-l incomodează nimic. Deja se conturează un summum antidemocratic, împotriva intereselor generale, cu toată recuzita necesară.

Aruncarea României într-un politicianism tot mai tulbure, imediat după sfârşitul lui 1989, pentru a nu incomoda derularea marilor acte de corupţie şi furt din averea publică, nu s-a terminat.

Funcţia de preşedinte al României pare să fie râvnită de toată lumea cu aspiraţii politice, de parcă ar fi cea mai mare fericire de pe pământ. Cromatica în care a lucrat în cele două mandate suprarealistul Traian Băsescu o face şi mai atractivă.

Ungaria a devenit pentru toate ţările din jur o problemă. Unii iau în serios aberaţiile pe care le permite formula “ungurilor de pretutindeni”, riscând să facă involuntar propagandă unor activişti retardaţi. Implicarea diplomatică pe care mulţi o văd prea puţin vizibilă e normal să rămână aşa.

Actualul Guvern face totul să întoarcă România în trecutul sumbru, ca un program de calculator pentru amatorii de filme horror. Sistematic. Expectativa de peste un an şi jumătate în care a fost aruncată societatea ar trebui să aibă un final.

A guverna o ţară este, desigur, mai dificil decât a face un doctorat mediocru, aşa cum sunt atâtea. Cu o viaţă intelectuală pauperizată până la stingerea oricărui palpit, România se confruntă cu o cartonizare profesională mai ceva decât în comunism.

Mass-media românească, respectiv televiziunile, se îndepărtează şocant de realitatea zilei, din motive tot mai evidente. Rezultatul e monstruos. Propaganda naşte monştri, deturnând opinia publică.

Teroarea din Decembrie 1989 nu s-a terminat. Continuă cu evenimente năucitoare, care pot isteriza o întreagă planetă. Răpirea jurnaliştilor români în Irak se înscrie într-o asemenea succesiune tipologică.

Instituţiile publice au ajuns, tot mai mult, anexe ale mediului politic. Ca atare, ele nu pot fi diferite de acesta. Funcţionarea lor după alte criterii produce reacţii de respingere, de sancţionare drastică, a celor implicaţi, atmosfera generală fiind de conformism inacceptabil.