Dintre cei peste trei milioane de români care lucrează în Vest, cei mai mulţi proveniţi din populaţia tânără şi activă a României, majoritatea şi-ar dori să trăiască în propria ţară. Momentan însă, lucrurile stau invers.
Câștigul civilizațional al României după integrarea în Uniunea Europeană este uriaș, și totuși impardonabil mai mic decât era normal să fie.
Ultima conferință de presă a candidatului Nicușor Dan este o diversiune și nimic altceva. Însă, înainte de a vorbi despre ce a motivat diversiunea, am obligația de a răspunde atacului său
Fără demnitate, supuși minciunii și întinăciunii, vom fi țara europeană din care milioane de români ”se duc să măture străzile altora”, spunea Noica.
Cu oameni ajunși în politică și în justiție, pe pile, combinații și relații, cu un slab sau chiar inexistent profesionalism, (…) avem (…) impotența în orice încercare de așezare a administrării țării într-o albie curată.
Din păcate, în România, ca și în alte țări ieșite din coșmarul lipsei de libertate (…), se răspândește opinia că am ajuns, de fapt, un fel de anexe la UE.
Deficitul acțiunii politice se traduce întotdeauna în dezordine. Iar noi avem mai multe deficite: de leadership, de competență, de inteligență, de management și nu în ultimul rând de atitudine morală.
România se află în plutonul celor nepregătiți, în primul rând pentru că testarea masivă a populației nu a fost și nu este un obiectiv al actualului guvern. De ce? Nu am reușit să înțeleg.
Când politica se desfășoară în același cadru al intereselor de partid împletite cu interese personale, iar problemele realității trăite sunt ignorate sau neglijate avem haos în nemișcare.
Petre Roman: Carențele lumii românești par exasperant de înrădăcinate, însă asta nu înseamnă că anulează posibilitatea afirmării.
Trebuie să fim pe deplin conștienți că atunci când oamenii schimbă natura/clima este imposibil să stabilim cum s-ar fi comportat clima (…)
Lungul drum al României de recuperare a întârzierii în dezvoltare faţă de Occident este departe de a se fi încheiat
Zilele astea politica nu mai este altceva decât ciocniri fără dialog, acuzații de tot felul fără vreo legătură concretă cu problemele adevărate ale românilor, ale economiei, ale iureșului global
Uniunea Europeană, constituită ca un ”stat al statelor”, adică un ansamblu al stărilor și instituțiilor, nu și-a pierdut eficacitatea instituțională, dar a început să piardă un lucru mult mai prețios
Pentru milioane de români, Noua Românie a fost…în afara României! Vina nu e doar a PSD, așa cum se vede privind spre opoziția de azi. Dar PSD a fost incomparabil mai mult la cârmă.
UE nu este doar un spațiu democratic al oamenilor și popoarelor care vor să trăiască în pace și bunăstare, ci un spațiu al asumării diferențelor (…)
Uniunea Europeană nu este un automatos (din scrierile filozofice ale Greciei antice), nu se mișcă pe sine, spontan, la întâmplare, ci în virtutea unei voințe care este necesară.
La urma urmelor cum mai e democrația la noi? Neîmplinită, efemeră, sub asediu? Zilele acestea pare că un fel de neocomunism se normalizează.
Cine să mai accepte dreptul la existență al unui argument și al unei opinii dacă nu mai există cinstea de a recunoaște măcar și o fărâmă de adevăr, acolo unde el există?
De ce în România e atât de ușor să-i spui unui cetățean sau unei întreprinderi „NU, nu se poate” sau să tărăgănezi la nesfârșit aplicarea legii? De ce e atât de greu și complicat ceea ce ar fi simplu și normal?
Catedrala Mântuirii Neamului, o construcție frumoasă în sine, stă acum să spună ce e credința față-n față cu suferința îndurată dintr-o voință a necredinței.
Un document programatic pentru România propus de un grup de oameni de carte și de știință.
Am citit scrisoarea lui Cornel Nistorescu adresată lui Rudolph Giuliani și mi-am adus aminte de îndată de o altă scrisoare a sa
Ne-am fi dorit certitudine acolo unde, ca la orice început, e incertitudine și impredictibilitate, în loc să ne asumăm prin curaj schimbarea.
În aceste zile, după alegerile din Austria și Italia, suntem obligați să constatăm că Uniunea Europeană este mai puțin decât oricând un întreg.
În România s-a instalat o guvernare – numele prim-ministrului nu prea contează, de vreme ce am avut trei într-un an – care a indus în societate nu inteligența, ci incompetența.
