Avertismentul medicului Virgil Musta: „Orice persoană cu care ne întâlnim”

Potrivit acestuia, rata de infectare a crescut în România, dar și la nivel de Europa, pentru că măsurile de relaxare au fost…

De (N.C)
Avertismentul medicului Virgil Musta: „Orice persoană cu care ne întâlnim”

Potrivit acestuia, rata de infectare a crescut în România, dar și la nivel de Europa, pentru că măsurile de relaxare au fost…

Medicul Virgil Musta, șeful secției de boli infecțioase de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, a declarat la Digi24 că s-a ajuns la un nivel de infectare atât de mare, încât orice persoană cu care ne întâlnim poate fi considerată posibil infectată și poate reprezenta un risc.

„Asistăm la drame în familie, unde nu mai avem unde interna cazuri grave.

Aparținătorii insistă foarte mult ca pacienții să fie internați, dar noi nu mai avem locuri.

Această presiune face ca și medicii să fie foarte obosiți, tracasați, să aibă probleme în a-și desfășura în mod eficient actul medical.

Dacă acum trei luni riscul de a te întâlni cu o persoană bolnavă nu era foarte mare, acum putem considera ca orice persoană cu care ne întâlnim, prieten, cunoscut, este potențial infectat și ne poate îmbolnăvi.

Trebuie să purtăm masca permanent, când ne întâlnim cu cineva”, a spus Musta.

Potrivit acestuia, rata de infectare a crescut în România, dar și la nivel de Europa, pentru că măsurile de relaxare au fost percepute greșit: „S-a ajuns la o rea înțelegere a relaxării, lumea consideră că dacă ești relaxat nu trebuie să respecți regulile. Nu este adevărat”.

Distribuie articolul pe:

20 comentarii

  1. gogule , pe noi pana si iarna ne ia prin surprindere ,asa ca …lasati covidul sa-si faca „DATORIA” ,ca , oricum , nu stiti nici un tratament ,faceti experimente pe oameni … bajbaiti …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate