Benzina se scumpește cu 36 bani/litru și motorina cu 38 bani/litru

Prețul unui litru de benzină va crește, de la 1 ianuarie 2023, cu 36 de bani pe litru iar cel al motorinei cu 38 de bani pe litru, nu cu 50 de bani așa cum se aștepta toată lumea după ce Guvernul a renunțat la plafonarea prețului carburanților. Vor fi 36 de bani și, respectiv 38 de bani în plus pentru că nivelul accizelor la combustibili va scădea din prima zi a lui 2023 cu până la 143 lei pe 1.000 litri, potrivit Ministerului Finanţelor.

Potrivit Ministerului Finanțelor, în anul 2023, accizele pentru benzină cu plumb se reduc de la 2.226,24 lei/1.000 litri la 2.083,07 lei/1.000 litri (scădere de 143,17 lei/1.000 litri), cele la benzină fără plumb scad de la 1.892,72 lei/1.000 litri la 1.776,30 lei/1.000 litri (116,42 lei/1.000 litri), iar cele la motorină de la 1.734,66 lei/1.000 litri la 1.632,81 lei/1.000 litri (scădere de 101,85 lei/1.000 litri).

„Ca regulă generală, nivelul accizelor aplicabil de la data de 1 ianuarie a fiecărui an este nivelul prevăzut în anexa nr.1 de la Titlul VIII – Accize şi alte taxe speciale din Codul fiscal actualizat cu creşterea preţurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, faţă de perioada octombrie 2014 – septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică. În contextul economic actual, prin Ordonanţa Guvernului nr.16/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.716 din 15.07.2022, a fost instituită măsura privind exceptarea temporară de la actualizarea cu creşterea preţurilor de consum a nivelului accizelor pentru benzina fără plumb, benzina cu plumb şi motorină în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023 inclusiv, iar în situaţia în care nivelul accizelor pentru aceste produse este mai mic decât nivelul minim prevăzut de Directiva 2003/96/CE privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice şi a electricităţii, se aplică nivelul minim prevăzut de directivă, respectiv, benzină fără plumb 1.776,30 lei/1.000 l, benzină cu plumb 2.083,07 lei/1.000 l, motorină 1.632,81 lei/1.000 l”, precizează Ministerul Finanţelor, într-un comunicat.

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, miercuri, că Guvernul nu va mai prelungi măsura de compensare cu 50 de bani a preţului la carburant, dar este pregătit să o aplice din nou în cazul în care “preţurile vor avea o evoluţie care să depăşească puterea de cumpărare” a cetăţenilor. “Trebuie să mă refer la compensarea preţului la carburanţi. Dacă iniţial măsura nu părea să fie una care să producă efecte, iată la sfârşitul anului putem să constatăm că a fost o măsură bună, preţul la carburant ajungând la un nivel de dinainte ca măsura să fi fost decisă la nivelul Guvernului. Şi trebuie să anunţăm că începând cu 1 ianuarie ea nu va mai funcţiona”, a afirmat Ciucă, înainte de şedinţa de Guvern.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Cosmin Pam Matei 4557 Articole
Author

5 Comentarii

  1. Va fi ca și cu curentul electric. De poimâine 1 Ianuarie 2023 OMV Austria și MOL Ungaria se vor dezlănțui progresiv la creșterea prețurilor. Poporul român captiv la mâncare, haine și detergenți, săpun, îngrășăminte, combatere dăunători, benzină și motorină pentru agricultură la străini va sărăci și dispera și mai tare strângând mai mult curea. An nou fericit! vă doresc cei care au condus și conduc România (PSD-PNDL-UDMR) spre desființare prin distrugerea industriei și ca atare alungarea tinerilor la muncă în țări străine.

  2. Niste escroci mincinosi sunt politicienii romani! Nu mai acorda reducerea dar cresc pretul imediat! De ce, daca pretul barilului a scazut la nivel mondial?

  3. Sfanta Treime fa ca praful si pulberea sa se aleaga de toate averile stranse prin tradare de cei care au condus si conduc tara in ultimii 33 de ani. Toti cei care au trada si tradeaza interesele romanilor si ale Sfantei Noastre Romani sa ajunga cat mai repede saraci lipiti pamantului. De haram sunt de haram sa se duca tot ce a fost furata de ei. Amin.

  4. asa o fi de la 1 ianuarie, dar se vedem ce va fi DUPA!, ca de obicei scumpirile le fac treptat in 1 – 2 saptamani!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.