Biden: „Cred că avem nevoie de o pauză”

Solicitată să facă unele clarificări cu privire la această afirmaţie, Casa Albă a precizat ulterior că prin „prizonieri” Joe Biden s-a referit la (…)

De (V.N.)
Biden: „Cred că avem nevoie de o pauză”

Solicitată să facă unele clarificări cu privire la această afirmaţie, Casa Albă a precizat ulterior că prin „prizonieri” Joe Biden s-a referit la (…)

Preşedintele american Joe Biden, abordat miercuri în timpul unei reuniuni cu caracter politic cu privire la conflictul între Israel şi Hamas, s-a declarat favorabil unei „pauze” în război pentru a permite „prizonierilor” să părăsească enclava, transmite AFP.

Biden, candidat la al doilea mandat, s-a exprimat în cursul unui eveniment destinat colectării de fonduri la Minnesota, când cineva din public i-a strigat: „În calitate de rabin, vă cer să lansaţi un apel la încetarea imediată a focului!”. Cea care s-a prezentat drept femeie-rabin a fost îndepărtată apoi de la eveniment de gărzile de securitate, în timp ce striga: „Încetaţi focul acum!”, notează EFE, preluată de Agerpres.

„Cred că avem nevoie de o pauză. O pauză înseamnă să dăm timp pentru a-i scoate pe prizonieri” de acolo, a declarat liderul de la Casa Albă.

Solicitată să facă unele clarificări cu privire la această afirmaţie, Casa Albă a precizat ulterior că prin „prizonieri” Joe Biden s-a referit la ostaticii pe care gruparea islamistă Hamas îi deţine în Fâşia Gaza.

„Eu sunt cel care l-a convins pe Bibi (premierul israelian Benjamin Netanyahu) să facă apel la o încetare a focului pentru a scoate prizonierii de acolo. Eu am vorbit cu (preşedintele egiptean Abdel Fattah) al-Sisi pentru a-l convinge ‘să deschidă poarta'”, adică punctul de trecere de la Rafah în sudul Fâşiei Gaza, a afirmat preşedintele american.

Executivul american a indicat apoi că Biden se referea la recenta eliberare a două ostatice americane de către gruparea islamistă palestiniană.

În cursul acestui miting de campanie, Biden a spus că, în prezent, este o situaţie foarte dificilă atât pentru israelieni, cât şi „pentru lumea musulmană”. Preşedintele democrat a subliniat că a susţinut întotdeauna o soluţie cu două state în conflictul israeliano-palestinian.

Casa Albă a refuzat până acum să ceară o încetare a focului, apreciind că aceasta ar face exclusiv jocul Hamas, dar a făcut deja apeluri la „pauze umanitare” pentru a permite furnizarea de ajutoare sau realizarea evacuărilor.

La 24 octombrie, Washingtonul a făcut pentru prima dată apel la „pauze umanitare” în Gaza pentru a aduce ajutor civililor din Fâşie, în timpul unui discurs al secretarului de stat Antony Blinken în faţa Consiliului de Securitate al ONU, deşi nu s-a alăturat apelului la încetarea focului lansat cu puţin timp înainte de secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

Războiul între Israel şi Hamas a intrat joi în cea de-a 27-a zi. Ca represalii la atacul sângeros al grupării islamiste palestiniene din 7 octombrie, armata israeliană a bombardat de atunci fără încetare Fâşia Gaza, controlată de Hamas, şi desfăşoară în prezent operaţiuni terestre din ce în ce mai adânc în enclavă.

Distribuie articolul pe:

13 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate