PNL a făcut, duminică seară, un bilanț la două luni de la preluarea Guvernului. Printre măsurile considerate realizări de către liberali se numără creșterea salariului minim, eliminarea split TVA, eliminarea supraaccizei la carburanți, desecretizarea dosarului 10 august și începerea procesului de desființare a Secției speciale.
Astfel, în opinia liberalilor, principalele realizări ale guvernului #PNL, în cele două luni de la preluarea mandatului sunt:
↗️ Am eliminat supraimpozitarea contractelor part-time;
↗️ Am eliminat supraacciza la carburanți;
↗️ Am crescut salariul minim;
↗️ Am înghețat salariile demnitarilor ca să nu fie recalculate odată cu creșterea salariului minim;
↗️ Am eliminat split TVA;
↗️ Am început procesul de desființare a secției speciale;
↗️ Am demarat procesul de digitalizare a ANAF și a MFP;
↗️ Am abrogat OUG 51, pentru că siguranța copiilor este mai presus de orice;
↗️ Am debirocratizat învătământul;
↗️ Am semnat contractul de finanțare pentru primul spital regional din România;
↗️ Am asigurat cheltuielile pentru funcționarea administrației în 1680 de localități;
↗️ Am crescut bugetul Sănătății cu 2,4 mld lei;
↗️ Am plătit concediile medicale, restante de 8 luni;
↗️ Am desecretizat dosarul 10 august;
↗️ Am rambursat TVA, restant din luna aprilie și am asigurat Cash Flow-ul firmelor;
↗️ Am plătit facturile proiectelor derulate prin PNDL, finalizate și verificate;
↗️ Am prorogat plata pensiilor speciale pentru primari;
↗️ Am crescut bugetul pentru Educație de la 36 miliarde lei la 38 miliarde lei;
↗️ Am corectat prevederile toxice ale OUG 114;
↗️ Am salvat Pilonul 2 de Pensii;
↗️ Am micșorat cu 30% subvenția acordată partidelor politice;
↗️ Am transparentizat Guvernul României.
Toate variantele sunt valabile si reale! Le stiu de cand lucram la Directia Agricola Judeteana! Si panaramele astea de la PDL exact la fel lucreaza! Niste jeguri mincinoase in cautare de bani multi fara sa faca ceva! Ma mir ca nu au rusine, daca nu fata de noi, macar fata de copiilor!