Discursul lui Bolojan, la Cotroceni, integral

Preşedintele interimar Ilie Bolojan s-a intalnit marţi, pentru prima oară de la preluarea mandatului, cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România.

In discursul rostit cu acest prilej, președintele interimar a declarat că România este un stat democratic și o țară stabilă, făcând referire la anularea alegerilor prezidențiale și spunând că au existat ingerințe externe, dar că situația a fost gestionată „în interiorul cadrului constituțional al legii și al democrației”. Bolojan a vorbit și despre negocierile de pace în războiul pornit de Rusia, dar nu numai. 

 Iată discursul integral:

Domnule Decan al Corpului Diplomatic,
Domnule ministru,
Excelenţele voastre,
Doamnelor şi domnilor ambasadori şi şefi de misiune acreditaţi în România,

Sunt onorat să mă adresez dumneavoastră în calitatea mea de Preşedinte interimar al României pentru a vă transmite câteva mesaje referitoare la ţara noastră şi la politica externă a acesteia.

Primul mesaj este unul despre stabilitate. În condiţiile unui an dificil din punct de vedere financiar-bugetar, România are o coaliţie de guvernare ce asigură stabilitatea ţării. Gestionarea responsabilă a bugetului, menţinerea unui nivel ridicat al investiţiilor, care să genereze creştere economică, şi creşterea calităţii serviciilor publice sunt condiţiile pentru o bună guvernare.

Al doilea mesaj este că România este un stat democratic, care lucrează în continuare pentru a consolida instituţiile şi încrederea în acestea, aşa cum aşteaptă cetăţenii noştri. Întărirea democraţiilor noastre este un obiectiv permanent, iar România nu face excepţie. La sfârşitul anului trecut, pe fondul unor ingerinţe externe, Curtea Constituţională a luat o decizie legată de procesul electoral. Este evident că această situaţie a generat provocări, iar unii au perceput-o drept o criză. A fost o situaţie excepţională, gestionată cu instrumente democratice. Doresc să afirm, cu toată responsabilitatea, că ne aflăm în interiorul cadrului constituţional, al legii şi al democraţiei.

Pentru alegerile prezidenţiale ce vor fi organizate în luna mai, obiectivul nostru – al tuturor instituţiilor – este de a lucra pentru un proces electoral liber, corect şi transparent. Din poziţia în care mă aflu, în acord cu atribuţiile ce îmi revin, voi veghea la îndeplinirea acestui obiectiv.

Al treilea mesaj este că politica externă a României îşi va menţine cursul firesc, ca membru al Uniunii Europene şi al NATO, având un Parteneriat Strategic cu SUA şi fiind deschisă spre cooperare cu toţi partenerii care împărtăşesc aceleaşi valori şi principii pe care le susţinem şi noi.

Direcţiile principale ale politicii externe rămân neschimbate.

Am o echipă consolidată alături de mine, consilierii prezidenţiali şi colegii din guvern, împreună cu care voi lucra intens în perioada următoare.

Rămânem un stat ce crede ferm în viitorul Uniunii Europene. Rămânem proatlantici şi un stat aliat responsabil. Suntem un partener de încredere în plan bilateral şi în comunitatea internaţională.

Peste câteva zile se împlinesc trei ani de la atacul Rusiei asupra Ucrainei, în sine doar o continuare a aceluia din 2014. Este timpul ca această agresiune a Rusiei să înceteze.

O încetare a focului, urmată cât mai curând de o pace justă şi durabilă, reprezintă un obiectiv care trebuie urmat nu numai de părţile aflate în conflict, dar şi de întreaga comunitate internaţională.

Negocierile începute sunt un prim pas, dar pacea nu va fi una durabilă dacă ea nu va reprezenta rezultatul unor compromisuri acceptabile pentru ambele părţi în egală măsură şi dacă actorii internaţionali nu vor pune la dispoziţie un pachet cuprinzător de garanţii de securitate pentru Ucraina, pe termen scurt şi lung.

Aranjamentele de securitate trebuie completate de un plan amplu de reconstrucţie, care să permită nu numai refacerea rapidă a ţării, dar şi sustenabilitatea din punct de vedere economic a suveranităţii Ucrainei.

În asigurarea tuturor acestor elemente ale păcii, rolul Uniunii Europene, inclusiv al ţărilor din vecinătatea Ucrainei, va fi esenţial.

În faţa agresivităţii Rusiei, calea integrării europene a devenit mai necesară ca oricând. Anul 2024 a adus progrese majore pe această cale, atât pentru Ucraina, cât şi pentru Republica Moldova. Este important ca aceste progrese să continue. La fel, integrarea europeană a regiunii Balcanilor de Vest, care rămâne de interes strategic pentru România şi pe care o vom susţine prin acţiuni concrete de sprijin.

Sprijinul pentru Republica Moldova este pentru România o datorie. Republica Moldova va avea alegeri parlamentare în acest an, iar rezilienţa sa trebuie întărită. Nu putem permite ca Rusia să folosească în continuare instrumente de şantaj şi constrângere, aşa cum am văzut recent cu folosirea energiei. Soluţia pentru securitatea energetică este o cât mai bună interconectare cu România şi cu Uniunea Europeană, iar pentru asta lucrăm intens.

Pentru noi, securitatea şi stabilitatea în zonă sunt esenţiale. Însă vecinătatea noastră nu ne oferă doar provocări, ci şi oportunităţi, iar aici mă refer la conectivitate. Fie că vorbim despre transport, despre energie sau despre reţele digitale, există un potenţial imens în regiunea noastră şi pentru rolul României.

De aceea, coordonarea şi proiectele comune cu Republica Moldova şi Ucraina sunt vitale, ca şi implicarea noastră în viitorul proces de reconstrucţie a Ucrainei. Mă refer aici şi la potenţialul relaţiilor noastre cu parteneri din regiunea Balcanilor de Vest, cu Turcia, precum şi cu state din Caucaz şi din Asia Centrală, lucrând pe coordonatele conectivităţii.

Uniunea Europeană se află într-un proces de transformare care nu mai poate aştepta. Sunt propuneri bune, pe care noi le susţinem:

– luarea mai rapidă a deciziilor;

– simplificarea, dereglementarea şi debirocratizarea;

– creşterea investiţiilor în sectorul apărării, cu excluderea acestor cheltuieli din Pactul de stabilitate, aşa cum am solicitat împreună cu mai multe state;

– stimularea competitivităţii economiilor noastre;

– poziţionarea Europei pe harta dezvoltărilor în materie de inovare şi de inteligenţă artificială;

– protejarea democraţiei, inclusiv de interferenţele şi de acţiunile hibrid din ce în ce mai sofisticate;

– pregătirea unui nou buget, care să ţină cont de evoluţiile în materie de securitate şi apărare, dar şi de protejarea intereselor noastre pentru politica de coeziune şi agricultură.

Ne bucurăm de la începutul acestui an de circulaţia deplină în spaţiul Schengen, poziţie din care rămânem un partener angajat şi activ în consolidarea securităţii interne a Uniunii Europene şi a securităţii frontierelor externe.

Se vede deja cum prezenţa României în Schengen aduce evoluţii pozitive pentru turism, transport, comerţ şi mediu.

Avem fondurile din PNRR şi cele europene, iar guvernul trebuie să rezolve întârzierile şi să utilizeze resursele cât mai eficient, pentru că acestea înseamnă investiţii şi locuri de muncă pentru români. Acestea înseamnă prosperitate.

Beneficiile apartenenţei noastre la Uniunea Europeană sunt clare, iar România susţine orice proces la nivel european care are ca ţintă sporirea coeziunii şi a rezilienţei strategice a Uniunii şi a statelor membre.

Din perspectivă strategică şi de securitate, România şi-a asumat un rol activ în consolidarea apărării şi a descurajării, precum şi a prezenţei NATO pe Flancul Estic şi la Marea Neagră. Este o regiune de importanţă strategică pentru securitatea euroatlantică. Vom continua coordonarea strânsă cu aliaţii, pentru asigurarea măsurilor de apărare şi descurajare ale NATO.

Mulţumesc pe această cale tuturor aliaţilor şi partenerilor noştri pentru contribuţia pe care au adus-o la securitatea României şi a regiunii Mării Negre prin dislocările de personal militar, de echipamente şi de tehnică militară pe teritoriul ţării noastre.

Doamnelor şi domnilor,

Parteneriatul Strategic cu Statele Unite a fost şi va rămâne un pilon al politicii externe a României. Legăturile noastre sunt profunde şi împărtăşim o comunitate de valori şi de destin.

Noi credem în această relaţie, care a progresat substanţial de-a lungul timpului, cum credem că se poate consolida şi mai mult în substanţa ei prin proiectele noastre comune, fie că e vorba despre domeniul securităţii, energetic, al comerţului sau al investiţiilor în general.

Salut includerea României în Programul Visa Waiver, care va avea un impact crucial asupra relaţiilor noastre inclusiv din perspectiva schimburilor culturale, ştiinţifice şi a relaţiilor dintre cetăţenii noştri.

Împărtăşim cu Statele Unite convingerea că investiţiile în Apărare trebuie consolidate, ceea ce România face deja prin creşterea ponderii Apărării în Produsul Intern Brut şi prin proiectele de înzestrare.

Excelenţele voastre,

Un obiectiv important în perioada următoare rămâne aderarea României la OCDE. Procesul de aliniere la standardele organizaţiei, prin transformarea internă a politicilor, a practicilor şi a legislaţiei, va continua. Suntem angajaţi în finalizarea procesului de aderare şi doresc să vă mulţumesc tuturor partenerilor pentru sprijinul pe care ni l-aţi oferit constant.

Rămânem ferm convinşi că dialogul, cooperarea şi diplomaţia rămân căi de a ne promova interesele comune, dar şi de a rezolva problemele cu care ne confruntăm, inclusiv crizele globale.

În acest sens, salut eforturile diplomatice ale Statelor Unite ale Americii, Israelului, Qatarului şi Egiptului pentru a ajunge la acordul de încetare a focului în Gaza. Mulţumim pentru eforturile de eliberare a ostaticilor, inclusiv a celor având cetăţenie sau origini româneşti.

Este important ca aceste demersuri să continue, pentru o pace de durată în Gaza şi pentru implementarea soluţiei celor două state, cu asigurarea securităţii Israelului şi a dreptului la autodeterminare al palestinienilor. Vom continua să ne implicăm umanitar în Gaza, inclusiv prin continuarea preluării de copii care au nevoie de asistenţă medicală.

Cred, de asemenea, în dezvoltarea parteneriatelor noastre. România rămâne ferm interesată să deschidă noi orizonturi de cooperare, vom continua să acordăm o atenţie deosebită relaţiilor nu numai cu statele europene, dar şi cu statele din Asia, Africa, Orientul Mijlociu şi America Latină, în special cu cele cu care împărtăşim aceleaşi valori, abordări şi interese. În acelaşi timp, vom fi pragmatici în relaţia cu toţi actorii cu care putem identifica interese comune.

România rămâne un partener de încredere şi ofertant în plan economic. Realizăm deja măsurile pentru a asigura o creştere economică sustenabilă şi pentru a creşte interesul investitorilor străini pentru ţara noastră.

Am cerut miniştrilor şi diplomaţilor români să promoveze companiile româneşti şi să se implice cât mai mult în atragerea de investitori, cu prezentarea oportunităţilor oferite de economia noastră.

În relaţia cu toate statele pe teritoriul cărora există comunităţi româneşti, vom continua să valorizăm rolul acestora de catalizatori ai cooperării bilaterale, dar şi să urmărim constant obiectivul esenţial al românilor din străinătate să le fie respectate drepturile, în conformitate cu standardele europene şi internaţionale.

Cred în continuare că România trebuie să promoveze şi pe mai departe un cadru multilateral, însă unul eficient, şi să rămână activă şi implicată la nivelul tuturor organizaţiilor internaţionale relevante. Vom fi parte responsabilă şi angajată în eforturile internaţionale de gestionare a problemelor pentru care doar cadrul multilateral oferă posibilităţi reale de rezolvare.

Doamnelor şi domnilor,

Anul 2025 va fi crucial, observaţie valabilă atât pentru România, cât şi în plan global.

Vedem în jurul nostru şi în întreaga lume numeroase forme de agresiune, de la războaie la noi spaţii de confruntare şi riscuri geopolitice care creează unde de şoc pentru pieţe, lanţuri de aprovizionare şi industrii.

Vedem acţiunile hibride tot mai intense, mai sofisticate, cu utilizare de reţele online, de algoritmi, de surse de finanţare ilegale, care generează riscuri de securitate la adresa noastră, a tuturor.

La acestea se adaugă atacurile directe la infrastructura critică şi, chiar mai grav, campanii masive de dezinformare şi fake news, completate cu campanii la adresa instituţiilor democratice şi de divizare a populaţiei. Este o nouă realitate şi este clar că trebuie să fim mai bine echipaţi şi coordonaţi.

Am încredere că vom găsi cele mai bune răspunsuri pentru provocările cu care ne confruntăm. Chiar dacă implică eforturi mari, aceste răspunsuri pot fi găsite cu seriozitate şi perseverenţă.

Dumneavoastră, ca diplomaţi, aveţi un rol important în acest context. Sunteţi în situaţia privilegiată de a fi elementul de legătură ce poate facilita eforturile internaţionale despre care vorbeam.

Doresc să vă mulţumesc dumneavoastră, ţărilor şi organizaţiilor pe care le reprezentaţi, pentru munca depusă în consolidarea şi aprofundarea relaţiilor cu România.

Vă invit să colaborăm şi în continuare pentru un viitor comun mai bun, mai sigur şi mai prosper pentru toate ţările noastre şi pentru cetăţenii noştri.

Vă mulţumesc!

Recomanda

25 de Comentarii

  1. Bolovane,da’ cu statuile ce avusesi,bolovane ?Le-ai daramat tot conform cadrului Constitutional ? Ai dreacu,ce mai respectati voi Legile si Constitutia,si ” drepturile „hotilor de partid si de stat.Ai semnat impotriva Legii trecerea in rezerva a generalului dovedit de coruptie,ca sa nu spun ” ca corupt „,cercetat cu probe in regula.Tagma jefuitorilor este solidara.

  2. @Ileana Rollanson, 18 feb. 2025 la 12:52-cred că aberezi drăguță.Precis votezi cu unul care zice că sa întâlnit cu extratereștrii.

  3. La porcǎria asta de comunicat „lucra” deci geniul de Cristian Diaconescu. Asta era deci „opera” magistralǎ la care se tot lǎuda la Oana Zamfir cǎ muncește împreunǎ cu „echipa” lui. Și unii chiar îl credeau inteligent, mare „specialist” în afaceri externe și diplomație…

  4. După ce-am avut la cârma țării un profesoraș de mână a doua navetist la Agnita ,este rândul unui alt semidoct profesoara la școală ajutătoare din Tileagd ,asta este nivelul slujilor globaliste

  5. Așteptăm o țară întreagă dovezile ,dar am alatf de la partenerul strategic ,că UE cu ai ei sorosisti satanici au fost actorul statal ,este imperios extinderea curățeniei generale către UE ,apoi pedepsirea gunoaielor și trimiterea pe front în Ucraina a iubitorilor de lgbt și woke

  6. Dații fesul lui Axinte că de aia n-are minte, băi oameni ăstai omul minune de la oradea.doamne ferește,noi vrem probe pt ce sa anulat votul nostru,avem un fel de cititor de prompter.

  7. Bolojane, bai manivela, SUA nu te-a intrebat daca ar fi fost vreun motiv de kaka pt care ati pus-o pe c….va aia de CCR sa anuleze scrutinul, deoarece americanii cunosc in detaliu infractiunile adunaturii psdpnlusrudmrpnp si panica ce v-a bagat in sevraj sa comiteti asemenea infractiune. Americanii ti-au transmis sa fie reluat turul2 intact, asa cum a iesit legal din voturile romanilor.

  8. Ba ingerințe externe, ba ingerințe interne. Poate se hotărăsc mafioții ăștia și ni le prezintă și nouă, așa mai pe înțelesul tuturor.
    Având în vedere aspectul exterior al bolovanului, aspect care ne duce pe toți cu gândul la lumea interlopă, va contribui în mod decisiv la credibilitatea afirmațiilor sale. Dacă se mai știe și aspectul cu camionul furat și cu Interpolul, nimeni nu se va îndoi de ceea ce afirmă bolovanul.

  9. Sorosh a intrat in fibrilatie cu copii lui din Iad cu tot. Dracu a pierdut lupta.

  10. Nu este normal ca reprezentantul partidului aflat pe locul 3 sa fie presedinte chiar interimar.
    Urata specie acest monstru Bolovan dupa numele de nastere.

  11. de asta mi-e teama, de aceasta colaboare care, de cind a inceput si pina azi, a produs doar dezastru! bolojan intentioneaza sa perpetueze dezastrul.

    „Vă invit să colaborăm şi în continuare pentru un viitor comun mai bun, mai sigur şi mai prosper pentru toate ţările noastre şi pentru cetăţenii noştri.” bolojan, la fel ca intreaga calsa politica, un inanimat!

  12. Au existat, exista si vor exista ingerinte externe rusesti. Chiar si Musk&IVance s-au amestecat. Este imperios ca Herr Putin si gașca lui să fie judecati, iar RuSSia să contribuie la reconstrucția Ucrainei.

  13. Partidul Comasat Român aprobă în totalitate mesajul de la 14.10. Nici partidul însuşi nu putea să o zică mai bine!

  14. NOI trebuie sa NE REFACEM doar taramul NOSTRU cel stravechi istoric de pe maidan (Bucovina de Nord, Herta, Bugeac, Gurile Donarii, Insula Leuce) … si SA-L APARAM prin DESFASURARE de forte armate ROMANESTI de descurajare.

    Precum in 1918. Este de menționat că România a trimis trupe în Bucovina numai după ce a primit asentimentul Aliaților prin telegrama din 6 noiembrie 1918.

  15. E leit Chivu Stoica la Plenara CCR a P.Comasat.R./ Ăla a fost tot așa Provizor cu una mai tinerică ( pănă la alungat Ceaușescu pe motiv de etică și echitate socialistă) . După Plenară se trezește că-i aduce Tinerica o pereche de indispensabili de schimb . Aflase de la ^Vocea AMERICII că ăla după un discurs CONTIPAT luase un laxativ .

  16. Au trecut mai bine de 2 luni și ăștia mestecă pofticios același 💩 $oro$iZd expirat.
    Sau explicați cum au pus Marțienii ștampila pe Buletinul de vot, sau TURUL DOI ÎNAPOI, măR🤮g…
    ●●● RumburKK ●●●

  17. Şi în încheiere aş dor-i să adaug că a-m adus gumă Turbo, Bonibon, Jelibon, de floare şi dă bostan la Minimarket. Avem de toate!

    Vă aştept-ăm!

    Cu drag, preşedintele-şofer-buticar interimar.

  18. …sa fie cenzura?
    Sunt intrebari pertinente totusi, poate avem dreptul sa stim ce s-a intamplat cu alegerile si ce urmeaza sa se intample.

  19. Ce subtil! ‘Ingerintele externe’ s-au transformat peste noapte in ‘ingerinte interne’. Mai sa fie!
    Cristian Diaconescu, invitat permanent la Digi 24, seful cancelariei prezidentiale si consilier al lui ilie bolojan crede ca e mai jmecher? Mai Diaconescule, te credeam om serios, ce naiba?

  20. Bolovan are dreptate. Ingerințe dovedite de LASCONI care a primit susținere pe față de la MACRON, a vorbit în timpul campaniei cu IOHANNIS, iar Ursula a dictat prin telefon : ” faceți orice ,dar numai opriți dracului alegerile alea!”.
    Toți fiind finanțați de Biden și Soros vor trebui să deconteze sumele primite , pentru că nu au prestat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.