Ilie Bolojan, huiduit în Senat

Ilie Bolojan și-a stricat relația cu angajații din Senat. După ce a anunțat reducerea numărului de posturi, președintele Senatului s-a trezit huiduit fix de către cei cărora le dăduse vești proaste.

„Stimați colegi, dacă vreți să vă respect, așteptați să termin. Dacă strigați, nu veți rezolva nimic”, li s-a adresat Bolojan protestatarilor, angajați ai Senatului, în timpul conferinței de presă. Președintele Senatului a încercat să continue discuția cu jurnaliștii în ciuda vociferărilor, însă zgomotul a devenit din ce în ce mai mare și Bolojan nu mai auzea întrebările presei, moment în care și-a încheiat conferința.

„Huooo! Plecați acasă la Oradea!”, i-au strigat lui Bolojan câteva zeci de protestatari care au asistat la conferința sa. „Abia ați venit, nu știți problemele reale. Vă readucem aminte că președinția Senatului, ca toate funcțiile acestea, sunt efemere”, i-a spus o angajată lui Ilie Bolojan, „noi suntem cei care asigurăm continuitate, expertiză… nu se poate să veniţi cu idei de genul: vrem să schimbăm oameni, vrem să… Vrem să avem expertiză? Vrem să avem specialişti?”.

Președintele Senatului anunțase că vor urma disponibilizări și „de la 796 de posturi în total vom avea aproximativ 618 posturi”.

VIDEO

Bolojan scutură bine Senatul (video)

 

Recomanda 5

25 de Comentarii

  1. Sa fie evaluați toti medicii de la stat degeaba (fii de medici,politicieni) care au dat spaga pentru o funcție în spitale,asistentele medicale și lucratorii APIA care nu au nicio tangenta cu agricultura! Și dați afară ca își schimba jeep-anele lunar! Nu mai zic că spaga are circuitul natural in natura! De aia au plecat valorile din tara din cauza spagarilor care sunt cei mai incompetenți dintre pământeni dar au părinții bine înfipți in sus! Jos EBA!

  2. I-au cerut să plece acasă la Oradia, dar viniturile coate-goale sinecuriste aduse de Partid când pleacă înapoi acasă la Teleorman, Voluntari, Cluj, Dolj, Olt, Vaslui, Dâmbovița, Giurgiu, Sălaj şi Buzău?

    Gata! Am venit, am văzut Bucureştiul, e frumos, dar mai plecăm şi noi acasă!

  3. Bolojan îi concediază, concediații sau sindicatul apelează la justiție. În majoritatea proceselor dintre stat ca angajator și angajați concediați aceștia din urmă au câștigat obținând reîncadrarea și plata restanțele salariale din perioada de la desfacerea contractului de muncă . Totul este o glumă pentru imaginea publică a politicianului.

  4. Atat timp cat nu vor exista normative de personal, normative de salarizare, de la vladica pana la opinca,va fi haosul bugetar atat de dorit de Sistemul Andropov
    Primarii cu 10 angajati la 100 platitori de taxe,numai in Romania

  5. „și-a stricat relația cu angajații din Senat”

    -cu liftierele
    din cauza carora miroase a pixxda in lift…..

    -PREA PUTIN,PREA TARZIU!

  6. Bolo a lovit unde ii doare mai tare pe pilosi. Dovada ca au inceput sa ‘chitaie’. Normal este ca fiecare parlament/parlamentar sa isi aleaga oamenii cu care lucreaza, inclusiv femeia de serviciu si soferul (garanteaza cineva ca un sofer angajat anterior nu da raportul despre ce face actualul parlamentar catre cei care l-au angajat). Are cineva impresia ca a fost vreun concurs de angajare la parlament nearanjat? In felul acesta nu mai ai scuze ca te-au sabotat subalternii si de aia nu ai facut ce ai promis.

  7. Sa inteleg ca Nicusor Dan se pregateste sa conduca tara ca presedinte, cu Ilie Bolojan premier. Mai vedem noi!

  8. Toate fufele (amante,soții) rujate și cu ochii cat cepele din Senat au intrat în fibrilație când au auzit că trebuie să meargă la munca in privat! Pe când și la camera deputaților? Pe când în ministere,Cj,primarii si deconcentrate! Și la APIA unde sunt cei mai mari bogătani hoți! Aici sunt banii dumneavoastră!

  9. Tipul face pe surdul: n-aude si huiduielile zecilor de milioane de români, le-aude numai pe-ale de foarte aproape de ureche! AFARA!!!

  10. Numai în Senat?! tipul n-aude si huiduiele de masa, din afara lui? asemenea bataie de joc de popor, mai rar!

  11. Asta a demontat statuia lui Mihai Viteazu asa ca nu îl plac deloc.
    politicienii trebuie hulitii nu lăudați.ei au dus tara de râpă cu masurile lor tâmpite.asa se lauda și Base cu câinii și cu bugetari.pe o parte taia și pe alta fura.

  12. Ha, ha! Fraierii! O căz’t în aceiaș’ capcană în cari-o buctat-o ș’ ilectoratu’ PNL. Aieștia nu ș-o dat s’ama că băietu-i campion internațional la joc di gleznă…

  13. Asta da organigramă…100 de senatori si o mie de plosnițe bugetare…
    Va dati seama la deputați cat hoți și (editat) sunt…
    465 de deputați, câți bugetari sunt?…adică (editat),nepoți,amante,neveste,…

  14. Daca il scutura bine veti gasii milioanele de euro primite de la magnatul imobiliar din Oradea Domnuk Copani proprietarul grupului PRima care ca si prin minune a inceput si in Bucuresti proiecte de anvergura. Dosarele sunt in sertarele bine inchise ale Dicot Oradea

  15. Dar pe liftieră n-o dă afară ? Dup-aia mere cu ligheanu la Mucușor la Premarie să se spele pe chelie . Bă , voi ziceați să-l puneți prezident și omul are atâta treabă… Înainte să privatizezi – cu partenerii stratejici – un stabilament , o întreprindere orce , întâi dai oamenii afară , că Stratejicii cu ce să-i plătească ? Asta e de cănd HĂUL . Rămâne Directoru ce secretarele care-și dublează LEAFA + bonus de performanță de la Stratejic. Dup-aia trece pe un post similar la Stratejicu dar OFICIAL – nu pe Șestache ca înainte.

  16. Toti care vor sa nu se schimbe ceva trec acum in tabara lui cg11, tot „raul” celor 35 de ani se va gasi la ei. Adica se schimba firma, pe scurt, hahaha. Pana si SimIon a ajuns sa fuga de voi, cica-i stricati pedigriul !

  17. ”Huooo! Plecați acasă la Oradea!”
    Le-a stricat bisericuta.
    D-ul Bolojan huiduit de ”statul dodolot”, dar va fi iubit de ”NORMALITATE, DE CORECTITUDINE, SI ECHITATE”.
    Prea multi „stau de pomana” pe o economie subrezita de ac. metehne si mai multi sunt vaduviti de drepturi elementare si legale.
    Nu e vina celor care huiduie, ci a celor care i-au angajat.
    Sa-i uram succes domnului Bolojan, sa traga cu ochiul si prin vecini, nu doar in ”ograda” Senatului.

  18. Știu de-o specializdă în juridice, fata de casă a unui parlamentar, adică consilieră. Nemăritată nici măcar de formă.
    Ar trebui dați afară toți. Că doar parlamentul nu e fabrică de legi. Mai degrabă n-ar trebui să fie, că e.

  19. si astia aveau pensii speciale si lucrau si in conditii vatamatoare!
    Ca aia din Valea jiului, lucreaza numai intre panselute! Anapoda tara!

  20. Ho, ho, ho!!
    Sinecuristii vor ajunge oare in somaj?
    Mergeti la MUNCA in sectorul privat, in Bucuresti sunt cele mai multe locuri de munca, „profesionistilor”!
    NU va place, ati lalait-o 35 de ani cu sinecuri bine platite, desi treceati pe la locul de munca doar ca sa va luati banii!

    „După ce protestatarii i-au întrerupt conferința de presă, Bolojan a spus: ”eu respect pe toată lumea, dar nu merge așa cu mine. Cei care sunt profesioniști NU au de ce să se teamă. Dar cei care au venit fără concurs și nu își justifică existența vi se pare normal să fie plătiți?”

    Succes, Bolojane, altfel Grecia scrie pe noi!

  21. Ceausescu merge intr-un sat de Editat
    Mai puradeilor, sa va facem si voua un restaurant sa va distrati, uraaa, un pahar de vin tovarasului.
    Sa va facem si voua o discoteca, sa va distrati, uraaa, un pahar de vin tovarasului.
    Acum, sa va facem o fabrica, sa lucrati ca sa aveti bani pentru restaurant si discoteca. Huooo, i-ai paharul, s-a imbatat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.