„Bomba” momentului vine de la Dăncilă!

Viorica Dăncilă a declarat, luni, că în momentul în care șase partide care au votat moțiunea nu pot forma o majoritate parlamentară, PSD-ul va încerca să formeze o majoritate și să vină cu o propunere de premier, care să formeze un alt guvern.

„Este adevărat că în momentul în care şase formaţiuni politice nu reuşesc să creeze o majoritate, vom încerca să creăm noi o majoritate, dar deocamdată noi suntem în Opoziţie şi lăsăm pe cei care au dărâmat acest Guvern să vină cu o soluţie. Cel care trebuie să regleze această situaţie este preşedintele Iohannis, care este, de fapt, şi autorul a ceea ce s-a întâmplat. Ştim foarte bine că preşedintele Iohannis a cerut demiterea Guvernului, s-a implicat pentru demiterea Guvernului şi s-a comportat ca un preşedinte de facto al PNL”, a spus Dăncilă, la Parlament, întrebată dacă PSD se gândeşte să alcătuiască o altă majoritate în cazul în care Guvernul Orban nu va reuşi să treacă.

Ea a refuzat să spună care ar fi primul partid cu care va discuta pentru această nouă majoritate.

Dăncilă a menţionat că PSD nu va merge la Palatul Cotroceni cu o propunere de premier, în cazul în care Guvernul Orban nu va reuşi să treacă de Parlament, precizând: „Lăsăm şi a doua oară, să vedem ce pot să facă. Haideţi să pornim de la buna credinţă că vor reuşi să creeze o majoritate şi să treacă acest Guvern”.

Aceasta a mai spus că în PSD există și alți colegi care pot prelua funcția de premier și că ar putea fi un alt nume desemant la Palatul Victoria.

„În PSD sunt mai multe colege și colegi care pot fi premier. Eu am fost premier. Acum, dacă reușesc să ajung la Palatul Cotroceni, bineînțeles că putem avea un alt nume la Palatul Victoria”, a conchis Dăncilă.

Ludovic Orban a purtat negocieri săptămâna trecută, cu partidele parlamentare, în vederea susținerii unui nou Guvern care îl va avea pe el ca premier, dar până acum nu s-a conturat o majoritate pentru susținerea sa, în ciuda declarațiilor optimiste.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Ioana Radu 8516 Articole
Author

18 Comentarii

  1. O sti Dancila ceva ce nu stim noi 🙂 si se leapădă de functia de premier sa vin presedinte

  2. Pana anul viitor,hat catre „locale”,va fi un circ maxim!
    Regina Vasilica I-a nu se lasa lucrata de doi nespalati ca Victor Agentoianu si Kuki Tradiceanu!
    Suntem o tara comica,bufonul Europei!

    • Ne’ne <> culmea e ca acu’ rRomanica-bramburica nu mai e bufonul iEuropei si s-ar zice ca e depasita de englezii cu al lor Brexit…
      Si asta spre mandria lor ca au parlament-milenar !

  3. Veorica vrea o alianta si cu Tariceanu?!

    „Dăncilă regretă că PSD l-a salvat pe Tăriceanu de urmărirea penală pentru acuzația de luare de mită: Cred că a fost o greșeală.
    Preşedinta PSD, Viorica Dăncilă, a recunoscut luni că a fost o greşeală protejarea de către PSD a lui Tăriceanu în Senat atunci când s-a discutat ridicarea imunității acestuia, așa cum a solicitat DNA, ca să poată fi investigat pentru acuzația de luare de mită pe vremea când era prim-ministru.

    Întrebată, la Palatul Parlamentului, dacă protejarea lui Tăriceanu de către PSD când s-a cerut de către DNA începerea urmăririi penale a acestuia a fost o greşeală, Dăncilă a răspuns: „Cred că da”.

    Plenul Senatului a respins, în luna iunie, cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale în cazul lui Tăriceanu, care, la acea vreme, era preşedintele Camerei superioare a Parlamentului.

    Votul a fost secret cu bile, în favoarea cererii pronunţându-se 38 de senatori, 71 au votat împotrivă şi unul s-a abţinut.

    Pe 7 noiembrie 2018, DNA a cerut Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pe numele lui Tăriceanu. Procurorii susţin că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007 – 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.”

    Javra ordinara!

  4. Analfabeta cu „bombe”:
    „Viorica Dăncilă are vești noi pentru cei care vor să dea rezidențiatul: „Voi verifica. Dacă este posibil acest lucru, cu siguranţă voi face”.

    Guvernul va adopta o hotărâre privind deblocarea examenului de rezidenţiat, după ce va verifica dacă acest lucru este posibil, a declarat, luni, premierul demis Viorica Dăncilă.

    Întrebată, la Palatul Parlamentului, de ce nu dă Guvernul o hotărâre pentru deblocarea rezidenţiatului, aşa cum a recomandat senatoarea PSD Ecaterina Andronescu, Dăncilă a spus: „Voi verifica. Dacă este posibil acest lucru, cu siguranţă voi face”.

    Citește și: Elena Udrea ar putea da lovitura în Justiției! Avocatul său a intrat la rupere

    Andronescu i-a spus premierului, în şedinţa parlamentarilor PSD, că poate da Hotărâre de Guvern, pentru că o astfel de hotărâre excede ordinul de ministru, despre care şefa Executivului spunea că nu se poate da pentru că nu are cine semna hârtia.

    Acum e evident: Guvernul a VRUT in mod intentionat sa amane examenul de Rezideantiat, pentru ca NU au BANI la Buget ca sa-i plateasca pe Medici!!!
    Javra ordinara, merita la Targsor, acolo vei ajunge!

  5. Inca o „bomba” de la analfabeta:
    „Viorica Dăncilă îl pune la colț pe Eugen Teodorovici: ‘Impozitarea bacșișului a fost o greșeală, pentru că nu a fost discutată’
    Viorica Dăncilă a declarat, luni, că propunerea legislativă, depusă de Eugen Teodorovici, care prevede impozitarea bacșișului și includerea acestuia pe nota de plată și pe bonul fiscal a fost o greșeală. Președintele PSD a precizat că această propunere nu a fost discutată în partid.

    Întrebată dacă propunerea legislativă depusă de ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici a fost o greșeală, Viorica Dăncilă a răspuns: „Da, a fost o greșeală pentru că nu a fost discutată”.

    Senatul a ADOPTAT, săptămâna trecută, proiectul de lege depus de senatorul PSD Eugen Teodorovici, care prevede impozitarea bacșișului și includerea sumei denumite „bacșiș” pe bonul fiscal. Propunerea se aplică serviciilor de restaurant, baruri, nivelul bacșișului oferit de client fiind între 0% și 15%.

    Proiectul a fost adoptat de Senat cu 43 de voturi „pentru”, 23 de voturi „contra” și șase abțineri și urmează să fie dezbătut și votat în Camera Deputaților.

    Javre ordinare!

  6. Breaking News!!! Maine Orban se va interna de urgenta la Sitalul Floreasca pentru a fi supus la o tansfuzie preliungita cu lapte concentrat de cuc domnesc. Toti pnlistii spera ca aceasta transfuzie ii va intari sistemul neuronial astfel incat prin hipnoza Orban sa poata sa-si treaca guvernul prin Parlament. Daca guvernul nu trece Johannis va aduce cu el din Japonia un samurai care-l va invata pe Orban sa-si faca un harakiri de onoare. Urmasii lui Bratianu mor mereu doar in picioare.

  7. SCHIMBAREA PROSTILOR BUCURIA NATIEI…
    Urangutanul Acefal care doarme boiereste la Cotroceni s-a dovedit a fi chiar mai toxic decit veninosul Basescu de care se pare ca nu mai scapam. Sa fim cinstiti, Veorica van der Teleorman nu e mai proasta decit Angela Merkel dar nu are in spate cimpanzeii si gorilele dotate cu Leopard sau Mercedes si BMW. Klaus Iohannis este presedinte Zombie iar Ludovic Orban vine sa confirme Teoria Conspiratiei cum ca Epoca moderna a Fanariotilor a inceput cu Bulibasa de Oltenita Ion Iliescu si Blondul de coviltir Adrian Nastase. PNL este un partid Zombie pentru un presedinte Zombie. A venit timpul sa curatam Tara de Fanarioti, carora le pasa de romani exact cit ii pasa lui Nero de Plebea Romei.

  8. Mai tanti, ce sa mai credem despre clasa politica dupa ceea ce ai declarat? Editat
    Viorica Dăncilă a declarat că a fost o greșeală protejarea președintelui ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, prin respingerea Senatului a cererii DNA pentru începerea urmăririi penale.

    Întrebată dacă protejarea lui Călin Popescu Tăriceanu, în cazul începerii urmăririi penale a liderului ALDE, a fost o greșeală a PSD, Viorica Dăncilă a răspuns: „Cred că da. Eu nu am fost parlamentar, deci nu am votat”.” Ai ajuns precum cantecul:
    „Amintirile ma chinuiesc,
    Amintirile ma rascolesc
    ……..”?

  9. Dancila se profileaza ca pretendentul justificat pentru prezidentiale. Cei doi politicieni semetisti din urbea lui Cioaba sunt foarte slabi pregatiti in materie.

  10. Aceasta Dancila impreuna cu Stanescu sutin pe criminalul Dinca, asa se spune in Olt! Ce guvern, ce presedinte poate sa faca sau sa fie aceasta creatura din Videle!?

    • @XXL In restul tarii se spune ca Dinca e omul lui iohanis. Ce presedinte poate sa faca sau sa fie aceasta creatura !?

  11. Pentru Dancila personal poate fi o miscare politica de maestru. Un guvern PSD fara Dancila si apropiatii sai i-ar ispiti pe Ponta si Tariceanu sa il sustina. Desi este posibil ca aranjamentul sa se fi discutat deja. Iar faptul ca Dancila este lasata a fi perceputa ca initiatoarea acestui proiect spectaculos de scoatere a Romaniei din criza in care au bagat-o Johanis si PNL-ul ii va crea un mare avantaj electoral in fata acestuia perceput ca pierzator.

  12. @XXL
    Macar incearca sa scrii romaneste sa intelegem si noi ce vrei sa zici.

  13. Succes, dna Dancila !votez Dancila presedinte, sa moara lili si gasca ei de analfa-ciumeti de ciuda frunte cu Jojanis.

    • De data asta cineva a invat-o bine pe Viorica. Indiferent de rezultat a castigat puncte in fata lui Iohannis.

  14. @ lili Nu te mai screme! Toata lumea vede ca esti doar ub tonomat! Nimeni nu te citeste!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.