BREAKING VIDEO Erdogan: Cel mai mare dezastru înregistrat în Turcia după anul 1939

Un seism cu magnitudinea 7,8 a lovit Turcia şi Siria şi a provocat numeroși morţi şi răniţi. Au avut loc zeci de replici, una dintre ele cu magnitudinea 6,6. Cutremurul care a avut loc spre primele ore ale dimineții, a fost urmat la prânz de un alt seism de magnitudine 7,6. Blocuri au fost doborâte la pământ, iar mormane de moloz şi fier beton blochează drumuri. Salvatorii încercau luni să scoată supravieţuitori dintre dărâmături.

UPDATE Bilanţul morţilor cutremurelor din Turcia a crescut la 3.549 de persoane, a anunțat marți președintele turc.

UPDATE Erdogan a decretat doliu naţional timp de şapte zile în Turcia

UPDATE Motivele pentru care cutremurele din Turcia au fost atât de devastatoare!

UPDATE Bilanţul comun al morţilor în prima zi a crescut la peste 2.600 după cele mai puternice cutremure care au lovit Turcia şi Siria în aproape un secol, relatează luni AFP.

Potrivit ministrului turc al Sănătăţii, Fahrettin Koca, în urma seismelor şi-au pierdut viaţa 1.651 de persoane în Turcia, cel puţin 11.159 au fost rănite. Un număr de 3.471 de clădiri s-au prăbuşit, existând temeri că bilanţul ar putea creşte pe lângă sutele de morţi în Siria vecină.

UPDATE ”Am crezut că este apocalipsa”

UPDATE Cel puţin 1.498 de persoane au murit şi 8.533 au fost rănite în 10 provincii din Turcia în urma a două cutremure puternice, de 7,7 şi 7,6 grade, care au zguduit luni sudul ţării în decurs de câteva ore, a anunţat şeful agenţiei pentru dezastre din această ţară, relatează Anadolu.

Yunus Sezer Sezer, şeful agenţiei pentru gestionarea dezastrelor şi a situaţiilor de urgenţă din Turcia (AFAD), a declarat că seismele au avut în total 130 de replici şi că 2.834 de clădiri s-au prăbuşit.

După cutremur, un „coridor de ajutor aerian” a fost creat de forţele armate turceşti pentru a trimite echipe de căutare şi salvare în regiune. Peste 9.000 de salvatori au fost desfăşuraţi pe teren.

Vicepreşedintele turc, Fuat Oktay, a declarat că aeroportul Hatay este în prezent închis pentru zboruri, precizând că şi aeroporturile Kahramanmaras şi Gaziantep sunt închise pentru zborurile civile.

Ministrul educaţiei naţionale Mahmut Ozer a anunţat că toate şcolile din Turcia vor fi închise până lunea viitoare, 13 februarie, iar ministrul tineretului şi sportului Mehmet Kasapoglu a comunicat că toate evenimentele sportive naţionale din ţară au fost suspendate până la noi ordine.

UPDATE Turcia a cerut oficial luni ajutorul NATO după cutremurele devastatoare în urma cărora au murit cel puţin 1.300 de oameni, informează dpa.

Pe lista solicitărilor către aliaţi figurează echipe medicale şi echipamente pentru urgenţe, unităţi de căutare şi salvare a victimelor, precum şi spitale de campanie izolate împotriva condiţiilor meteorologice extreme.

Documentul precizează că Republica Moldova, care nu este membră a NATO, s-a oferit să trimită o echipă de căutare şi salvare, care are însă nevoie de ajutor pentru a ajunge în zona afectată de seisme.

Reacţia NATO la cutremure este coordonată de centrul aliat de coordonare în caz de dezastre.

UPDATE (VIDEO) Momentul când s-a produs al doilea mare cutremur din Turcia

UPDATE Cel puţin 912 persoane au murit, iar alte peste 5.000 au fost rănite în urma seismului cu magnitudinea 7,8 produs în centrul Turciei la primele ore ale zilei de luni, conform cifrelor anunţate de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, transmite Reuters.

Erdogan a declarat că acesta este cel mai mare dezastru înregistrat în Turcia după anul 1939, adăugând că 2.818 de clădiri s-au prăbuşit în urma cutremurului.

UPDATE Turcia, lovită şi economic: Lira s-a prăbuşit

Primul seism a avut loc la ora locală 04.17 (01.17 GMT), la o adâncime de aproximativ 17,9 kilometri.

Vicepreşedintele turc Fuat Oktay a declarat inițial că 284 de persoane au fost ucise, iar 2.323 au fost rănite, în timp ce autorităţile au desfăşurat echipe de salvatori şi aeronave cu provizii în zonele afectate, declarând în acelaşi timp o „alarmă de nivel 4” prin care se solicită asistenţă internaţională.

În Siria, Organizaţia Căştile Albe a declarat să seismul „a avut drept rezultat sute de răniţi, zeci de morţi şi oameni rămaşi pe drumuri în frigul iernii”.

Comisarul european pentru ajutor umanitar şi gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, a anunţat luni într-un mesaj postat pe Twitter, că Bruxellesul a activat Mecanismul de Protecţie Civilă al UE şi că echipe de salvatori din România şi Regatul Ţărilor de Jos se deplasează deja către zona afectată de cutremur.

 

Recomanda 3
Author

25 de Comentarii

  1. @gelu
    -de originea nucleara a cutremurului din 7.12.1988 din Armenia
    ai auzi?

    musulmanii incepusera un genocid in Nagorno- Karabah
    si Partidul s-a gandit sa tempereze lucrurile,
    detonare subterana!

  2. ~BREAKING CEAUSESCU: Cel mai mare dezastru înregistrat în Turcia după anul 1939

    -dictatorii le cam umfla,
    E IN INTERESUL LOR!

  3. Pentru Editar ce lucreaza la Cotidianul si ma cloneaza. Citeste aici naparca si descbhide ochii daca te lasa Satana la care te ichini? „„Sincer să vă spun, nu am avut situația asta până acum, ca după un cutremur foarte mare să avem altul tot la fel de mare în decurs de câteva ore. Eu am lucrat foarte mult cu colegii din Turcia și nu am înțeles filosofia lor de gândire, pentru că aceste cutremure de suprafață produc deplasări mari. Propagarea de la est la vest merge până aproape de Spania, după ce traversează toată Marea Mediterană“, a spus Gheorghe Mărmureanu.”

  4. Spaniolii au Construit Blocuri Rezistente in Bucuresti . Dar sunt si Blocuri Construite din schelet Metalic , care sunt Construite foarte Bine . Dar problema este pe Strada Lipscani din Bucuresti unde sunt Case daramate si ar trebui de Construit alte Case din Otzel Beton , care sa Reziste pana in Anul 3023 !

  5. In realitate se pare ca sunt 10.000 de victime si din motive de panica autoritatile turce nu dau numarul real al mortilor.

  6. gelu Adancimea mica la care se produc poate fi considerata, eventual, vreun semn de activitate seismica indusa. Primul a fost la 16 km adancime si cel de la 10:24:59 de 7,7 la 10 km adancime, iar cel de 6 de la ora 10:36:05, coborat ulterior la 5, 7 grade, la o adancime de 60 de km. In momentul asta suntem in furtuna geomagnetica moderata, dar din pacate efectele sunt dezastruoase. Pe langa astea sunt zeci de replici destul de substantiale care nu fac decat sa agraveze lucrurile. Va invit sa intelegeti putin din paradigma universului electric:

    https://www.youtube.com/watch?v=_MVsFef4cJo&ab_channel=Suspicious0bservers

  7. Deci cutremulele nu e pe baza de pocaiala, de bagat dracu coada, pacatosenie.
    E de la shorosh si bilgheitz.
    Amin!
    Sfanta prostie fie cu voi!

  8. Blocuri prost facute fara piloni de beton armat. Sarma subtire . Oameni morti nevinovati pentru ca proiectele sunt proaste.

  9. Doua cutremure de fix magnitudinea 7, 7 Rh. intr-un interval de 7 ore denota faptul ca acestea sunt produse artificial. Al doilea s-a produs la 10:24:59!!!!!

  10. update: la 10:24:49 UTC a fost inregistrat un cutremur de 7,7 in Turcia.

  11. Coroborati datele activitatii solare (spaceweatherlive de ex.) cu activitatea seismica si vulcanica si veti avea imaginea unui proces aflat in plina desfasurare de forte. De la cele galactice pana la cele locale, cum este Soarele si planetele majore din sistemul solar, aceste forte se insumeaza si amplifica reciproc pana la punctul culminat aflat la o mica distanta in timp in care planeta va fi ,,restartata” din nou. cuvinte cheie: galactic sheet reversal, pole flip, magnetic excursion, micronova.

  12. @gelu spune:
    6 FEBRUARIE 2023 LA 9:01

    Gind la gind !
    Pai cum sa se opuna Turcia aderarii Suediei prin care se incearca inconjurarea ostila a Rusiei ?
    Iar aceasta, tocmai acum cind rusii bat ca la fasole la ucrainieni !
    Nu-i nimic, turcii nu uita si nu iarta !

  13. Uitati-va cu atentie la stalpii din partea dreapta a fotografiei cum se vad bucatile de poliester expandat cu care a fost inlocuit betonul. Cate asemenea cladiri or fi fost construite si-n Romania???

  14. Inca mai cad cladiri… cica au avut 66 de replici pana acum vreo 3 ore. Rusia a aterizat deja 2 IL76 cu echipe… Arahat abia s-a trezit, Grecia pregateste resurse, Borrel promite ajutoare.

  15. Ceva se va intampla in Turcia. De obicei vine ceva rau. Sa fie vre-un razboi. Vin la putere satanistii lui Sorosh.

  16. Sa fi fost pus la cale cutremurul de o mare tara pretena caruia ii sta in gatzi politica dusa de Turcia in NATO??? Intreb si eu nu dau cu parul.

  17. Sa nu se fi ‘speriat’ rau si sa emigreze spre egipt cum au mai procedat. Egiptul are tot ce le trebuie turcilor pentru furat prin completare?.

  18. Turcia a cerut ajutor international de urgenta, sa vedem cine trimite… sa vedem #valorileeuropene in actiune

  19. Unde este Ceaușescu să-i învețe pe capitaliștii turci cum se construiesc blocuri rezistente la cutremur? In Turcia nu mai cocioabe care se dărâmă la primul cutremur. Nici la noi nu se mai construiesc clădiri rezistente la cutremur și care acum se vând cu preturi duble față de cladirile construite înainte de 89. Banu sa iasă!

  20. Sa vezi ce va fi după seismul major din Vrancea, cu blocurile construite de turcaleți prin București…
    [INGINER Seismolog PoowliIeșean cu 2 perfecționări pe scara Richter…WOW !]

  21. Gaziantep este un oras populat masiv, cu peste 2 milioane de locuitori. La intensitatea cutremurului de 7,9 (in ’77 cutremurul care a lovit Bucurestiul a avut 7,4 grade) si imaginile care arata dezastrul local ne putem gandi la o mare tragedie umana. Sa ne rugam pentru vietile celor care sunt prinsi sub daramaturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.