Cei care știu câte ceva rareori intuiesc cât de mare e oceanul a ceea ce nu știu. Nici n-ar avea, desigur, cum să fie preocupați de mările acelui „ce”. De altfel, Socrate nu zicea „Știu că nu știu, de pildă știu că nu știu astronomie”. Ar fi fost nedemn să vorbească așa, în loc să învețe cele ale astronomiei.
Nu mulți au învățat să înțeleagă acel „Știu că nu știu”. Niciodată ca azi această majoritate n-a prins atâta curaj de a scoate „știința” în public. Iată unul care semnează Păun Andrei Robert. Ca la catalog: cu numele de familie înaintea prenumelui. Ce semnează? O broșurică. În concret, opt pagini în vechiul stil dactilo, adică 16.000 de semne de tipar. Broșurica nu are ISBN editorial. Orice tipograf gutenbergian poate scoate așa ceva în câteva ore. Tipograful lui Andrei Robert Păun e din Petroșani. Autorul e de pe câmpii. Din 2021, împarte broșurici pe la mesele celor care vor să le primească. Ce ne comunică el? Că ateii se pot baza pe Biblie pentru că acolo (Iacov 2: 8, 9) nu se vorbește despre Domnul, ci despre iubirea de aproapele.
Broșurica are și titlu, bineînțeles: „Evanghelia Ateistă”. Corect gramatical ar fi fost „Evanghelia ateistă”. Iar corect semantic ar fi fost „Și ateii se vor mântui”.
Acest titlu propus de mine nici n-ar fi aberant dacă introducem în ecuație posibilitatea reîncarnărilor. Dar să nu complicăm lucrurile. Așa cum le înțelege autorul broșuricii, ar fi posibil să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuși fără ca mai întâi să-L iubești pe Domnul.
Ce știm noi despre noi înșine dacă ne raportăm la noi înșine? Tot ce știe Darwin despre noi. Că venim din regnul animal, de pildă. Cum am ajuns să mergem vertical? Prin evoluție. Dar să vorbim cum vorbim? Ce fel de evoluție prin selecție naturală poate explica necesitatea vorbelor acestora: „Dă nume lucrurilor, Adame!”? Nu le spune vreo maimuță din Rai. De ce oare Biblia a consemnat acest îndemn? Ne-am putea iubi aproapele ca pe noi înșine dacă n-am avea nume pentru lucruri, bașca pentru persoane? De ce alte animale nu au dat nume lucrurilor și nici azi nu evoluează vreunul în direcția aceasta?
Machiavelicul Nae Ionescu întreba: „Și dacă nu mă iubesc pe mine însumi?”. Biblia nu lasă niciun loc pentru situația în care cineva nu s-ar iubi pe sine. Nu avem texte biblice care să ne ajute să înțelegem de ce. Trebuie să subînțelegem că a nu te iubi pe tine însuți ar fi un mare păcat, precum sinuciderea, dar e unul mult mai puțin plauzibil decât uciderea de sine.
Inspiratorii esențelor biblice (care sunt, în fapt, nume ale lucrurilor) lasă loc pentru presupunerea că s-ar putea să nu-L iubim pe Domnul, dar nu lasă loc pentru ipoteza că nu ne-am iubi pe noi înșine. Oare de ce? Poate pentru că avem a înțelege că primul semn al acțiunii divine e chiar faptul că ne iubim pe noi înșine?
Altcineva, în secolul al XX-lea după Hristos, spunea că nu putem scăpa de egoism decât dacă avem puterea de a înțelege că scânteia spirituală din eul nostru pro-vine din Eul divin.
Ce înseamnă eu dincolo de faptul că aproape toate formele verbale îl conțin chiar și când nu-l exteriorizează? „Sunt”, „cuget”, „merg”, iată, și despre eu vorbesc. Doar verbele impersonale nu vorbesc despre eu.
Heidegger credea că formele verbale de tipul „se cuvine”, „se zice”, „se face” ar fi semne ale decăderii noastre din demnitatea noastră ființială. Ceea ce ar însemna că demnitatea noastră ori este domnitate, ori este cădere.
Fericită limba care a păstrat curat acest joc de cuvinte…
Andrei Robert Păun nu vrea să transforme egoismul în altruism, ci să scape de datoria de a-L iubi pe Domnul. Zice că prin Iacov 2: 8, 9, cu toții am scăpat.
Și că vom învăța mai ușor să ne iubim pe noi înșine fără Domnul și, apoi, să-l iubim pe aproapele după acest model de egoism. Până la urmă, se va găsi un aproape milostiv care să redacteze broșurica sa într-o limbă română onorabilă, oricât de lipsite de sens ar fi ideile sale.
si daca iubesc orice fiinta din aceasta simulatie, dar nu ma iubesc pe mine? cred ca filozofia credintei si stiintei este mult mai ampla de atat. cred ca toatre aceste credinte si stiinte inseamna tot ideologie. ce a fost religia mai mult decat prima lege? fara religie masele nu ar fi putut fi controlate. fara a avea credinta oamenii nu se pot uni, nu se pot alinia la un ideal – de a fi mai bun si, prin urmare, sa se supuna legii. nici unul dintre noi nu stie nimic pana la urma. stim ca stim cate ceva… daca am sti TOT ne-ar exploda capatanile. de pilda, va uitati la mainile Dvs. si va intrebati: cine sunt? ce caut aici? de ce sunt ca intr-un joc pe calculator „first person”? ce rol am in aceasta „existenta”? de ce uneori cand ma rog („arata-mi Doamne ce trebuie sa fac ca sa nu gresesc?”) vad „calea” de urmat? de ce uneori aud parca o „voce” care spune: „ajuta!” sau „fereste-te?” cum sun americanii: ignorance is bliss. sau „fericiti cei saraci cu duhul, caci a lor va fi Imparatia Cerurilor”? saraci cu duhul – nevinovatii, naivii… dah aia pe care cei ca „stiu” (ce a ingropat pisica, in mare parte) ii considera „prosti”.