Când vom putea circula pe cei 22 km noi de autostradă

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunțat că lotul 4 din autostrada Lugoj-Deva, de 22 de km, este gata și, săptămâna viitoare, luni sau marți, va fi dat în folosință. „Lotul 4, după cum ştiţi, este finalizat, s-a făcut recepţia şi, ce este cel mai important de menţionat, săptămâna viitoare, cel târziu marţi, va fi dat în trafic”, a spus şeful de la Transporturi. Întrebat cum se va da în folosinţă lotul 4, având în vedere că descărcarea este pe lotul 3, ministrul a spus „categoric vor fi preluate bretelele. Nu există nicio problemă, nicio neconformitate până la bretelele de la nodul Ilia. Deci se poate da în trafic acest tronson (lotul 4 – n.r.)”. Inițial, s-a intenționat ca loturile 3 și 4 de pe Lugooj-Deva, care însumează 43 de km. să fie date în folosință în aceeași zi însă reprezentanții Transporturilor nu au fost de acord cu lucrarea făcută de constructorul spaniol de la lotul 3.

”M-am deplasat pe loturile autostrăzii Lugoj-Deva unde am constatat două lucruri: un lot care arată foarte bine – o bijuterie inginerească având în vedere celebrul “deal al liliecilor”, construit de către o firmă românească și un lot care a fost construit de către o firmă străină care a înțeles să muncească sau mai bine zis: să nu muncească și să nu respecte prevederile contractuale.
Ceea ce n-au înțeles cei de la Lotul 3 este faptul că statul român nu mai tolerează lucrări de mântuială sau nefinalizate și că nu mai acceptă nicio abatere de la condițiile contractuale. Comisia de specialiști și consultantul au constatat că nu sunt întrunite condițiile pentru recepția lucrărilor, la lotul 3 Lugoj-Deva, cu toate că antreprenorul a fost avertizat încă din luna iunie 2019, în cadrul celor 2 inspecții tehnice prin care li s-au adus la cunoștință neconformitățile și lucrările rămase de executat. Având în vedere solicitările comisiei de recepție, dar și faptul că specialiștii au dat un termen pentru remedierea lucrărilor (10 zile), dacă după acest termen acestea nu sunt finalizate, CNAIR va execută lucrările rămase, va solicită rezilierea contractului și executarea garanției de bună execuție. Totodată o să le emită și certificatul negativ constatator, să vedem dacă le convine. Trebuie dat un semnal că așa nu se mai poate. Nu accept niciun “șantaj moral” pe banii românilor și nu fac rabat de la condițiile de calitate a lucrărilor. Constructorii ori muncesc, așa cum și-au asumat când au venit la licitații, ori pleacă acasă. Dacă n-au înțeles că acest mandat l-am dedicat vizitelor pe șantierele de infrastructură, e rău pentru ei și pentru toți constructorii care nu au înțeles sau nu vor să înțeleagă.

Îmi pare rău că românii, care așteptau de mult deschiderea acestor porțiuni de autostradă, nu pot beneficia de tronsoanele respective, dar în cel mai scurt timp autostrada va fi dată în trafic în condițiile maxime de siguranță și confort, așa cum se prevede în contract. Românii trebuie și au dreptul la o infrastructură de calitate și acest lucru nu se poate face trecând cu vederea unele aspecte contractuale”, a declarat Cuc.

Lotul 4 al autostrazii Lugoj- Deva este parte integrantă a coridorului 4 Pan european (Rin- Dunăre), iar pe traseul acestuia se află Dealul Soimuș unde a fost pusă în operă una dintre cele mai spectaculoase lucrări de infrastructură din România. Antreprenorul acestui contract în valoare de peste 419 mil. lei fără TVA este Asocierea S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. SPEDITION UMB S.R.L.
Bretelele rutiere care ar fi permis descarcarea traficului auto de pe lotul 4, se află pe lotul 3 al autostrazii Lugoj-Deva, pe care nu a putut fi începută receptia din cauză că nu au fost îndeplinite condițiile tehnice necesare. Recomandarea ca recepția să nu fie demarată pe lotul 3 a venit chiar din partea Consultantului, care a monitorizat șantierul. În această situație, Antreprenorul spaniol (Asocierea S.C. Teloxim Con S.R.L. -COMSA S.A. – Aldesa Construcciones S.A.- Arcadis Eurometudes S.A.) a refuzat propunerea CNAIR de a recepționa ca obiect separat un sector care asigură accesul la bretelele rutiere de la Nodul Ilia, ceea ce ar fi permis deschiderea circulației între Nodurile Șoimuș și Ilia. De altfel nu este pentru prima oară când Antreprenorul de pe lotul 3 al Autostrazii Lugoj- Deva creează probleme din cauza calității slabe a lucrărilor, susțin cei de la Compania de Autostrăzi (CNAIR).
Asocierea S.C. Teloxim Con S.R.L. -COMSA S.A. – Aldesa Construcciones S.A.- Arcadis Eurometudes S.A a fost la un pas de rezilierea contractului în anul 2017 tocmai din cauza faptului că a folosit materiale de slabă calitate și nu a respectat metodologiile de lucru, situație care a dus printre altele la prăbușirea, încă din faza de șantier a unui segment de drum, pe o lungime de 70 m și o lățime de 11 m.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Cosmin Pam Matei 4533 Articole
Author

5 Comentarii

  1. Lasa agargara comunist ozerian, mafiot din teleorman. Spaga primita de la „spanioli” unde este ? Grijania mamei voastre de ciume rosii…..? ? ?

  2. … de autostrazile voastre de kakao.Sunteti hoti la drumul mare.Meritati sa aveti interdictie de a parasi Romania timp de 25 de ani, ca sa traiti doar in tara asta pe care ati facut-o praf, pe bune, neghiobilor!!!

  3. Cum unde-i spaga, mai nanas? E la mamica-ta-n bordei, pt imbunatatiri de termopane frumoase si bibilouri cu sclipici. Zit ciorane!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.