Carmen Dan: Sebastian Ghiță se află în sediul Poliției din Belgrad

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a confirmat vineri că Sebastian Ghiță se află în sediul Poliției din Belgrad.

„Pot să vă confirm că în acest moment Sebastian Ghiță este în sediul Poliției Belgrad, unde autoritățile sârbe desfășoară activități specifice. În cursul nopții trecute, însoțit de fratele său, au fost opriți de polițiștii sârbi pentru legitimare. Fratele a prezentat documente de identitate reale, el a prezentat documente de identitate false. Această procedură s—a desfășurat în baza informațiilor furnizate de Poliția Română”, a declarat ministrul Carmen Dan la România TV, potrivit Agerpres.

Autoritățile sârbe care îl au în custodie derulează toate procedurile specifice

„După finalizarea procedurilor specifice a statului sârb, urmează procedura de extrădare care se derulează prin Ministerul Justiției, iar Poliția Română va face activitățile specifice de însoțire. A fost o colaborare instituțională, atât în plan intern, cât și internațional foarte bună și s-au verificat absolut toate informațiile care au ajuns în posesia polițiștilor. Probabil că pe teritoriul statului sârb, având în vedere că a prezentat documente false, se va întocmi un dosar penal pentru uz de fals. Autoritățile sârbe care îl au în custodie derulează toate procedurile specifice”, a adăugat ministrul.

Fostul deputat Sebastian Ghiță a fost localizat și reținut de polițiști în cursul nopții de joi spre vineri.

Ghiţă a dispărut în noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016, fiind pierdut de poliţiştii care îl filau pe DN1, în timp ce se îndrepta către casă de la un eveniment al SRI.

Pe numele lui Sebastian Ghiţă au fost emise două mandate de arestare în lipsă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.