Ce ascunde vizita în SUA?

Entuziasmul stîrnit de vizita lui Klaus Iohannis la Casa Albă are un iz patriotic găunos. Toată lumea își exprimă bucuria și convingerea că țara noastră se află într-o relație privilegiată cu SUA față de alte țări, inclusiv din Europa și că vizita președintelui Iohannis a prilejuit o consolidare a parteneriatului, a prieteniei, a cooperării economice etc.

Sec, corect și fără mare tam-tam! Numai că asemenea afirmații fac parte din lunga listă a exprimărilor de protocol și au doar o valoare generală. Exprimă bunele relații între cele două țări și perspectivele frumoase. Nimic mai mult!
Merita atîta efort o asemenea călătorie peste Ocean? Dacă președintele Trump ar fi fost îngrijorat de contractul și taxele pentru Exxon ar fi putut să rezolve lucrurile cu un telefon, nici măcar în legătură directă!
O asemenea vizită fulger, ca la ordin, nu pregătită prin Ministerul de Externe (absent total din peisaj) trebuie să ascundă altceva. În suita gesturilor de complezență după care aleargă lumea politică vizita președintelui Iohannis ne poate măguli. Pentru naivi, o asemenea întîlnire poate avea un rol important în crearea unei imagini publice. Alți șefi de stat și președinți ar cheltui sume enorme pentru a se vedea implicați într-o scenetă politică de genul celei derulate marți seara la Casa Albă.

Doar președintele Franței și-ar fi luat adio de la SUA pentru o jumătate de secol, iar cel al Poloniei, după un asemenea tratament, l-ar fi declarat pe Trump un dușman pentru istorie. Adevărul este că o vizită care să se desfăsoare asemeni celei îndurate de Klaus Iohannis ar putea fi considerată ”istorică” doar pentru șeful de trib al unei insule din Pacific. Sau pentru datul de pereți și minimalizarea unui președinte de țară din Europa de Est. Cum să fie ”istorică” o întîlnire pe fugă, ca între două trenuri, cu onoruri puține, fără fast, cu protocol redus, fără conferință de presă, fără delegație numeroasă, fără ambasador în biroul oval, fără conferință de presă (Iohannis n-a contat la întrebări, a trebuit să le mimeze la ambasadă). Și fără nici o hotărîre la a cărei lectură Parlamentul României să se ridice în picioare și să aplaude?

Nici dacă Iohannis ar fi fost convocat să primească cîteva sarcini importante nu ar fi fost primit ca un pizza delivery! Și toată primirea și despărțirea nu s-ar fi redus la un aer atît de rece și de grav.
Pentru mine, vizita istorică a lui Klaus Iohannis la Casa Albă trădează o problemă importantă pentru președintele american, nu știu care, și s-a încheiat mai degrabă cu unul sau mai multe avertismente.
Vorbele mari și frumoase au fost de fațadă, adică de politețe. Din ele, România nu se alege cu nimic. ”Ne vom gîndi și la vize” poate fi considerat orice, numai promisiune serioasă nu.
În fapt, întîlnirea între cei doi, în ciuda bărbilor de rigoare, a arătat ca o discuție personală pe o problemă extrem de gravă, la care n-au avut acces nici miniștri, nici ambasadorii, dar care vizează cu siguranță România.
Pentru că s-a întîmplat ceva (sau este pe cale să se întîmple) și o explicație ar trebui dată, mă limitez la preluarea unei ipoteze interesante publicată de Bogdan Tiberiu Iacob:

”Practic, Iohannis s-a declarat de acord cu boicotarea conductei de gaze Nordstream 2. Ca și cu sporirea prezenței militare americane în România, ceea ce poate include și relocarea bazei din Turcia ori transferul total sau parțial al militarilor americani din Germania. Iar a accepta cu atîta lejeritate surplus de armată americană pe teritoriul României înseamnă, indirect, o opțiune pro-NATO și anti-armata europeană a lui Macron și Merkel.
La fel de deschis s-a arătat și față de blocarea investițiilor chineze din domeniul 5G ori cel nuclear, via Cernavodă, pentru că industriile americane sunt de preferat, scrie în declarație. Ca să fie bătut în cuie, tot ieri s-a semnat un memorandum separat de către ambasadorii Hans Klemm și George Maior, care blochează categoric afacerea Huawei.
În fine, Iohannis s-a declarat de acord cu necesitatea exploatării de gaze din Marea Neagră, de către americani, ca o modalitate de a elimina dependența europenilor de Rusia.
Toate aceste chestiuni nu înseamnă automat ceva rău pentru România, dimpotrivă.
Dar îi creează lui Klaus Iohannis probleme de-a dreptul insurmontabile, pentru că toate punctele enumerate mai sus se plasează în contra politicii și a intereselor germane.
Iohannis e pus, cum scriam și luni, să aleagă între Berlin/Paris și Washington, și nu pe chestiuni mărunte, ci pe cele mai mari cu putință.
El are răgaz pînă în preajma alegerilor să arate care îi este opțiunea finală. Dacă se va repezi, ca după vizita din 2017, să dea raportul Angelei Merkel într-o vizită-fulger la Berlin și dacă nu va mișca urgent lucrurile în direcția promisă americanilor, costurile vor fi imense, dacă nu totale.
Între Scylla și Caribda, Iohannis va avea un final de mandat cel puțin fierbinte”

Înclin să cred că Bogdan Tiberiu Iacob a fost printre puținii comentatori care a citit corect încruntata primire a președintelui României la Casa Albă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 22

72 de Comentarii

  1. Kum numa Bogdan a citit corect convocarea sclavului de către stăpân?
    Păi Io* ce draaqu postez de vro 2 zile pe aicișa și-n late coclauri ale Net-ului?
    Io am zâs de cu o săptămână înainte care vor fi poruncile pe care i le va da Trump lui Arici Pogonici valah.
    Ieri am postat în premieră „stenograma” întâlnirii dintre autocrat și vasal.
    Azi am postat traducerea comunicatelor de presă comune, al sclavului și al Casei Regale Albe.
    S-avem rezon, monșer!
    Dați bogdanului ce-i al bogdanului și postacilor ce-i al postacilor!

  2. Ia acum să traducem, pe înțelesul poporenilor, care-i rezultatul convocării la ordin a Slave Plăvannis.

    Prima concluzie ar fi că Master Trump este un individ plin de suflet. Suflet pe care ni l-a arătat cu generozitate:

    „- Dorim să ridicați vizele pentru cetățenii wallachi”
    „- Sufletu’ !”

    Apoi, despre legea offshore, concluzia e clară. Chiar dacă Plăvannis este dispus să stea și în genunchi să le sufle-n saxofonul celor de la Exxon și BSO&G (Carlyle Group), actuala conjunctură politică din Kolonie nu permite satisfacerea pohtelor corporatiștilor yankei.
    Motiv pentru care în comunicatul comun s-a inserat acel fragment
    „România și Statele Unite vor analiza modalități de îmbunătățire a climatului investițional în domeniul energiei în beneficiul ambelor țări.”
    Adicătelea mai devreme sau mai târziu, atunci când Plăvannul va avea instalat un ”Guvern Miau”, alcătuit din Arici Pogonici, va fi modificată legea în favoarea exclusivă a corporațiilor gazeifere.
    Teza este confirmată inclusiv de Minotaurul wallach:
    „Președintele Trump a exprimat așteptarea ca legislația să fie ameliorată pentru a crește atractivitatea investițiilor”
    și
    „este nevoie de o legislație cinstită și favorabilă față de investitori. Atunci lucrurile vor fi foarte interesante.”

    Din fragmentele de mai sus se poate lesne deduce că pe Trump îl doare fics în dick iar pe Plăvannis fics în șpilhozeni de români, de oamenii acestor meleaguri. Singurul lor mobil este mânărirea celor 200 de miliarde de metri cubi de gaze (în valoare de 100 de miliarde de dolari), resurse cu care yankeul să-și securizeze poziția de influență zonală prin acoperirea consumului Ucrainei de cca 40 de mrd. mc/an.

  3. E foarte bine ca Johamuieles s-a dus in USA sa lucreze la teava Marelui Licurici, parte proasta pentu Romania si noi romanii este ca n-a cazut si nu cade avionul cu el.

  4. 1. Nordstream 2 nu are nici o legatura geografica si financiara cu Romania !Deci nu ne doare gura sa boicotam cu manie proletara:))
    2.Relocarea armatei americane din Germania sau a vreunei baze din Turcia e numai in capetele scorojite de caldura ale comentatorilor poolitici indigeni,costurile operatiunilor este de ordinul zecilor de miliarde de dolari,chiar e o gluma!
    Daca mai trimit 50-100 de militari,ar fi de mirare
    3. 5G ramane un vis pentru Romania,iar la echipamentele nucleare SUA nu mai fabrica,nu stiu Canada,deci vorbe goale
    4.gazele din Marea Neagra sunt o himera,zacamintele sunt microscopice la nivelul actual al consumului european!Nimeni nu se va baga intr-o afacere neprofitabila,necum americanii!
    Fata de cele de mai sus.vizita a fost un succes de gargara si de realegere linistita!O noua victorie a lui Pascupas in fata lui Turcutur!

  5. Miroase a ceva urat. Pare ca i s-a dat verbal sau scris pasii pentru secu.ro informatorul plus impingerea alogenilor spre est dar primul pas: mai multi sau peste limita amarlicani in tara pe toata partea estica.ro(mai e putin si se impung pe est.ro), sa se antreneze cu armament militar si fetite.ro inlocuitoarele egiptencelor din perioada cat se antrenau pe teritoriul arabiei saudite,ca faceau scurte la maini frecandu-si scula! Siktir bai pupatorilor de maini si cururi.

  6. Despre putregaiurile alea de Patriot, rămâne cum am stabelit: haraci anual de 2% din PIB dar nu mai puțin de 4 miliarde de dolari.
    (iar după ce se vor fi epuizat ruginiturile americane de stau azvârlite prin Deșertul Mojave, Rrömenika va trece la o nouă etapă de modernizare a forțelor navale: va achiziționa o navă de luptă de ultimă generație. Prin „last generation battleship” se face trimitere al epava navei „Arizona”, scufundată de japonezi în rada Pearl Harbour și care este disponibilă spre vânzare Rrömâniei la un preț chilipir: 3 miliarde de dolari și un sac de nuci. (!)

  7. Nu în ultimul rând, cele 2 elemente regăsite în comunicatele oficiale fac o pregătire perceptivă a publicului cu privire la evoluția ulterioară a Koloniei Penitenciare și Experimentale Rröemenika.
    Sporirea numărului militarilor yankei în Kolonie prefigurează redislocarea efectivelor de la Incirlik Turcia.
    Iar noua sintagmă referitoare la „colaborarea în domeniul nuclear” nu are altă semnificație decât pregătirea treptată a publicului cu perspectiva staționării pe teritoriul Koloniei a ogivelor nucleare de la Incirlik sau a altor capabilități balistice cu încărcătură nucleară.
    Deocamdată sintagma este aruncată așa la tatonare, arhicunoscut fiind că în materia (minciunii) persuasiunii guvernamentale, cel mai greu pas este cel inițial, cel în care se expune pentru prima dată o idee, o teză, o evoluție posibilă.
    În viitorul imediat, Ministerul Propagandei (MINADEV-ul) din subordinea Diviziei de Presă a SRI și Armata de Trolli coordonată de Ioana Ene Goebbels vor avea grijă ca ideea nucleară să urmeze cei 4 pași ai marketingului de tip AIDA: Attention – Interest – Desire – Action.
    Deocamdată sintagma novatoare „colaborare în domeniul nuclear” reprezintă primul pas: ATTENTION.

  8. Ca să nu speculăm, ar fi fost lăudabil dacă acum Presedintele, care ar trebui să fie al nostru, al tuturor, ar cere să meargă la Guvern, să prezideze ședința și să stabilească, clar și pragmatic, direct cu cei ce vor fi implicați, realizarea celor convenite. Chiar și cu ușile închise. Pentru că sunt angajamentele țării, care vor trebui implementate, indiferent de succesiunile la guvernare. Dacă vrem să fim credibili, serioși și statornici în opțiuni. Și dacă tot e convocată o sesiunea specială a Parlamentului, ar putea transmite și acolo un mesaj. Chiar n-ar strica un mesaj clar, adresat națiunii. Asta într-o țară cu minime reflexe de normalitate și seriozitate, respectiv de implicare a celor în numele cărora a vorbit. Pacta sunt servanda – evident dacă le stim…

  9. Tradatori,hoti,excroci,devalizatori ai Romaniei!
    Eu sper ca va veni vremea cind vor fi pedepsiti cu ani grei de temnita!
    Cei care vor veni la guvernare sper din nou sa fie romani adevarati:
    -legea raspunderii tuturor in fata legii si nici o fapta sa nu fie prescrisa!
    -toate institutiile(secaturile securiste) din Romania care au adus prejudicii romanilor si Romaniei pedepsiti!

  10. MIZERIA ROMANEASCA. „IOHANNIS apport!” …si si-a facut bagagele, si-a luat cativa sclavi de la „Cot-RO-Ce-Ni” si a traverasat Oceanul si-a prezentat la discutii. Singur de capul lui, fara ajutorul Guvernului, fara cunostinte in orice domeniu, sa dea „labuta” cu Marele Licurici! ASATA DA REALIZARE PENTRU Romania! Dar acest Iohannis Klaus Werner NU STIE ca Romania NU ESTE „tara nimanui” si nici domeniul lui, lasat de stramosii lui drept mostenire ca sa ceara si sa accepte „TRUPE STRAINE, a unei alte tari” pe teritoriul romanesc? NU AVEM NEVOIE DE SOLDATI STRAINI IN ROMANIA! De cine ne temem? Nici un vecin nu poate veni peste noi iar Rusia, daca ar dori, nImeni nu-i poate opri! Vezi Crimeea! Dar Rusii n-au nici un motiv sa vina in Romania! Deci sa fim realisti! Iohannis nu si-a facut vacanta in SUA, si a dorit sa se „parfumeze” in stil american pentru capital electoral! De fapt el ramane acelasi, o nulitate crasa!

  11. @Țvaiștain (cu capul mai tare decât două pietre)

    Ce vorbești Franț?
    Nordstream 2 nu are nici o legătură cu România?
    Unde ți-ai făcut „temele” acum vreun an de zile, când comentatorii cei adevărați (nu pârliți ca tine, din divizia copy-paste a SRI-ului) analizau în detaliu (titluri pe blog: „Tweet Twat!” (revista presei gazeifere)” și „Ruptrly (by RT)”) implicațiile perimetrelor gazeifere din Marea Neagră, principalii actori implicați în ansamblul pieței gazelor, ce anume reprezintă Nordstream 2, cine beneficiază de această facilitate, cine se opune și care sunt motivele, care este importanța dansului miresei pe care Karin Kneissl l-a acordat Czarului Putin I cel Groaznik, care-l jocurile la două capete ale Aishei Merkel ibn Kasser, ce e aceea BRUA, care-s pohtele ungarilor sau ale austriecilor, ce semnifică întâlnirea de la nivel înalt de la Helsinki dintre Trump și Putin – unde s-a împărțit piața gazelor și s-a satbilit prețul de desfacere, etc. etc.
    Tu, jalnic lătrău de partid și de stat, crezi că dacă vii pe un site și arunci o gulgută, gen: ”Plăvannis e genial dar nu se caută, fiindcă-i singur la nevastă”, fără să argumentezi în vreun fel, chiar crezi că toată lumea o să se uite în gura vuvuzelei securiste ca la Sfântul Ioan Gură de Aur?
    Băăăă, nărodule, marș de-aici cu tromboanele tale și cântă la altă masă, poate o să primești acolo vreo 50 de forinți!
    Amărâtule!
    Învață, bă trepădușule, regulile elementare ale logicii și argumentației.

  12. Adminule de la Cotidian, te rog să admiți publicarea în pagină a următoarelor 2 linkuri.
    Sunt semnificative referitoare la persuasiunea și dezinformarea ieftină pe care o practică acest diversionist ce utilizează nicknamele albert zweistein.
    Caă să-și facă nărodul ucenicia în domeniu, fără să mai fiu Io* nevoit să dau meditații la repetenții lui Ciocârlan & Co.
    links:
    https://tazmaniandemoon.blogspot.com/2018/08/tweet-twat-revista-presei-gazeifere.html

    https://tazmaniandemoon.blogspot.com/2018/08/ruptly-by-rt.html

  13. @edelweiss:daca e ceva de admirat la tine este prostia incredibila si postarile fluviu pe care nu le citeste nimeni,jucarica!Sa compari rezervele de gaze rusesti cu rahatul din Marea Neagra, denota imbecilitate!Macar fi civilizata,zdreanta olteneasca!

  14. Dar Doamna , Prima doamna pe unde fuse ? Cu rochiciara cu volanase ,cu sandalute , cu, cu , …sa n-apara’npoze ?!

  15. @ tâNpițelului Trompetă SRI,

    Băi amărășteanule, Nordstream 2 are implicații macrogeografice. Cel puțin în Europa poate doar țările Nordice, cele de la Marea Nordului, să nu fie influențate (deși nici asta nu e sigur, judecând după acționariatul consorțiului ce construiește Nordstream 2).
    Guguștiucule, realizarea lui Nordstream 2 înseamnă sistarea tranzitului de gaze rusești prin gazoductul ce trece prin Ucraina.
    Sistarea tranzitului rusesc prin Ucraina înseamnă un gol de vreo 40 mrd mc anual, care trebuie imediat acoperit prin începerea producției din perimetrele românești. (vasele gazeifere ce transportă gaze lichefiate din State nu pot face față unei cantități atât de mari)
    Pricepiaeș, caporal tâNpițel?
    Acum, dă fuguța la cele 2 linkuri, ia un caiețel dictando de 100 de file și IA MEDITAȚII!
    pentru postările alea, anul trecut am primit aplauze la scenă deschisă și mulțumiri directe pentru efortul de compilare într-o formă logică.

    În al doilea rând, știi că sunt Troll apostat, familiarizat cu grosolănia și neobrăzarea tâNpițeilor care nu mai au argumente și recurg la insulte ca ultim element argumentativ.
    Dar nu mă pot abține să nu parafrazez acea interpelare retorică, adresabilă plozilor neobrăzați.
    În cazul tău s-ar spune: Ciocârlan știe ce faci, trepădușule?

  16. În cadrul discuțiilor sau monologului, mă rog, o fi fost abordată și situația cu militari de la Deveselu, care au poftit la minorele din oraș? Prea a venit invitația pe neașteptate și în plin scandal. Se va pune batista pe țambal?

  17. @ Bardoului cu grad de caporal SRI

    Iar dacă tot m-ai scos din pepeni cu Pruostia ta tulburătoare, află amice că acei ce nu-mi citesc postările sunt cam vreo 500 per zi numai pe un site (494 doar ieri pe blogul meu).
    Așadar, ca să-ți intre și ție ceva în căpățâna aia seacă, plină cu câlți, bulendre și rumeguș:
    amice, aici, pe acest site, sunt oameni inteligenți.
    Fiind oameni inteligenți, voi – plotonerii din Divizia IED Goebbels și caporalii din Armata de trolli a lui Ciocârlan nu prea puteți face mulți purici.
    Fiindcă amiroase de la voi a Pruost.
    Ășta-i mirosul vostru naturel.
    Voi poate să aveți succes doar pe U.M. HotNews, acolo unde sunt cenzurate alte comentarii și sunt publicate doar ale voastre.
    Dar și în acest caz ajungeți în caraghioasa situație în care să vă citiți voi între voi, asta până când apare Ciocârlan, se înfurie văzând ce tăntălăi a recrutat și vă ordonă: Mai răsfirați, TâNpițeii lui tata, mai răsfirați!”

  18. @Edelweiss;chiar esti nebun cu acte in regula,tataita,si te mai dai si blogger:))) Cum de te-a ratat colegul de pat de la Sapoca?!iti facea un bine…

  19. de ce vorbesc „specialiştii despre rezervele de 200 mld de m.c de gaze, când, de fapt, acestea sunt de 10 uri mai mari?
    o chestie cel puţin ciudată ar fi aceea că tocmai aliaţii cei mai de încredere ai americanilor (adică noi şi polonezii) nu beneficiază de visa waiver, iar nord stream 2 înseamnă o rupere de europa a axei germania-austria-ungaria-rusia, o problemă mai veche pe care am semnalat-o acum câţiva ani…bulgaria şi serbia sunt deja mânărite de ruşi…

  20. Boicotarea 5G de catre muricani si sclavetii lor seamana cu rascoala tesatorilor din Lyon la aparitia razboiului mecanic de tesut. De rasul curcilor au ajuns cauboii sa interzica progresul tehnic prin tratate – un fel de OUG noaptea ca prostii !!!!!

  21. Ceea ce este cu adevart interesant este discutia fara ambasdor si consilieri, ceea ce ne duce cu gandul la CARACAL, altfel nu vad alte motive pentru care sa discute „face to face”, poate sunt eu paranoia, dar nu cred. Discutiile pe probeme de afaceri: ce avioane(rable) sa mai luam de la ei, afacerea cu gazele, nu sunt o problema pe care trebuia s-o discute in private. Sa urmarim cu atentie, implicarea presedintelui in „problema de la Caracal.” Un alt aspect interesant, te duci in vizita fara membrii importanti ai guvernului(ministrul de exeterne, ministrul apararii, ministru comunicatiilor), dar si fara oameni de afaceri? Nu vi se pare curios? Politica este politica, curva, dar interesul national, guvernul a alocat totusi 2% din PIB pentru aparare(sa cumparam tehnica numai de la SUA). Sa nu uitam ca presedentia UE a fost detinuta de Romania, desi inital Presedintele Iohanis a spus ca nu suntem pregatiti si sa preia conducerea UE Finalanda. Dupa terminarea mandatului, presdintia UE gestionata de ROmania, laurii au fost culesi de Iohanis, ceea ce nu este corect.

  22. Eu am impresia ca privirile multora, privind poza, au fost atrase de „bibilourile” de pe semineul din spatele plavanului (da’ chiar asa, domne, unde l-a primit ricanu’, in sala cu trofee sportive ?) sau de modul in care stau amindoi cu miinile, ca doi frati siamezi (o fi vreun discret semn de recunoastere, de loja … ?) Si cred ca putini au observat in dreapta, oarecum ascunzindu-se dupa „veioza”, pe dl Bolton … nu, nu Michael cel care extaziaza damele la concert, ci John. Adica unul din cei mai periculosi (se pare ca si usor deranjat la scufita !) apropiati ai lui Trump (noroc ca acesta nu-l asculta „à la lettre”, ca daca o facea pina acum planeta era scrum, iar bombele atomice explodau ca pocnitorile de Anul Nou ! El ci cu celalalt baiat supernervos, Pompeo (probabil ca numele vine dupa ruinele orasului Pompei …)

  23. @ bardoului cu dublu standard al încăpățânării

    Ț-ai făcut temele, prostea, de-ți permiți să accesezi „argumentum ad hominem”?
    Apăi atunci ia să te scot la tablă, poate împuști un 5 de trecere.
    Deci, Prostovane, iaca premisele problemei pe care trebuie s-o rezolvi:
    (zici că) Nordstream2 nu are implicații zonale largi.
    Boon!
    Mâncăule, acuma ia de la Iedelweiss numele țărilor care au semnat în 2016 o scrisoare de opoziție față de proiectul Nordstream 2. Acestea sunt:
    Țările Baltice – Letonia, Estonia, Lituania
    Grupul de la Vișegrad – Cehia, Slovacia, Ungaria și Polonia
    Kolonia Penitenciară și Experimentală Rrömenika
    (mai nou, prin 2018-2019, s-a sucit și Franța, dar asta-i altă poveste ce depășește de departe capacitățile tale cognitive).
    Acuma, dacă tu zici că n-are nici o implicație megațeava Czarului Putin I cel Groaznik, ia răspunde tu iute (și scrie pe tablă): ce anume le f… reacă grija pe țările central și est europene din Grupul de la Vișegrad despre Țava lui Putin?
    Dar pe ăia din Țările Baltice, exsovietice, ce i-a apucat?
    Au consumat hering alterat?

    Nu știi răspunsul, mocofane?
    Pentru că ai îndrăznit să te ceri la tablă și în loc de soluția problemei ai îndrăznit, nerușinatule, să scrii pe ea cuvântul acela rușinos din patru litere (L, P, A, U), drept pedeapsă treci la cornerul odăii, loc în care stai în „poziția Ghiocel” Cu capul plecat și rușinea sincer întipărită pe față.

    Iacătă care era răspunsul corect, citat din articolele de presă de la nivelul lunii martie 2016:

    „Proiectul Nord Stream-2 ridica anumite riscuri la adresa securitatii energetice in regiunea Europei Centrale si de Est. Acesta ar influenta puternic evolutiile de pe piata gazelor si tranzitul gazelor in regiune, mai ales ruta de tranzit via Ucraina”, se arata in scrisoarea datata 7 martie.”

  24. Johanis a venit cu nerealizarea…adica minus cinci G…viteza net.

  25. „BUM” „editorialul”, va fi o prima grasa de la cimarosie, poate si de la Sputnyk, daca nu macar „apreciereiu” pentru „lupta impotrivas imperialismului anglo-american”, iarv kopeikari au primit „material” pentru postari in care sa arunce cu zoaie in sas si…”ricani”!

  26. Nea Cornele , ne-ai lamurit bustean . Chiar , ce ascunde vizita in SUA ? De la postacii de serviciu te ia durerea de cap , totul se transforma in nebuloasa . Apropo , Edelweiss-Ivory Tower Antitroll Apostate Troll Translator Analist Eavesdropper e sigur si verificat ca nu este implicat in evenimentele de la Sapoca ?

  27. Lozinci, sloganuri, invective sau stereotipuri de care s-au plictisit și bolohanii uliței.
    Atât este nivelul maximal al Păduchelui urlător, teNbel, neobrăzat, tupeist și sfertodoct din Sturmabteilungurile Obersturmfuhrerului Ciocârlan.
    Nici un enunț valid, nici o argumentație cât de cât solidă, nici un fel de disciplină a dialogului.
    Doar aceleași prăfuite și vetuste „ciumaroșie”, copeici, ștevie murată la borcan, danturi lipsă, Sputnik.
    Nimic în sprijunul unei idei, a unei opinii enunțate.
    Dar invectivă, tupeu și grosolănie axate pe postulatul lui Adolf Schicklgruber:
    „Cine nu-i cu noi e împotriva noastră, deci să-i rupem capul”.

    Bă naziștilor, mai sunt multe milioane de oameni inteligenți în țara asta care vă scuipă pe voi între ochi cu același echidistant dispreț cu care îi flegmuiesc pe pesediști – tovarășii voștri de clică maimuțărească.

    Editat

  28. Daca Tramp face lobby agresiv pentru subiecte economice gen Huawei, Nord Stream etc – starea economiei SUA e in prag de belire.
    A doua concluzie – acuma se vede ce inseamna valorile occidentale care se numesc concurenta și piața libera…

  29. o intalnire cu presedintele usa, este un eveniment si nu este la indemana oricui. cui foloseste bagatelizarea vizitei?

  30. Bre oameni buni,dacă americanii au intercetat-o pe Merkel ce credeți ca pe puturosu nostru suprem nu l-au interceptat? Io cred ca da.Kemm nu reprezintă pt administrația Trump singura cale de informare atât asupra activității mutului cât și în legătură cu situația din România. Trump știe ca puturosu-suprem nu e în stare sa ia o decizie în timp util.El are nevoie de săptămâni,luni de zile pana sa ia o hotărâre și aia proastă. Io cred ca Trump la chemat la el în birou,l-a dat cu capu’ da masă ,s-a convins ca e plin de rumeguș și i-a zis cam asa:Bai fritz,noi știm ca ești tucalaru lu’Merkel ,nu mai merge sa stai cu curu-n doua luntre. Dacă vrei sa faci o poza cu mine,o poza care sa te ajute în alegeri ,faci ce-ți spunem noi conform pct 1;2;3…. și i-a dat lista.Dacă nu faci așa, ești dușmanul nostru!Mie ,care in nemernicia mea trebuie sa recunosc faptul ca sunt un filoamerican convins,mi-ar conveni ca Trump sa-l fi dat cu capul de masă suficient de tare încât sa-l trezească la realitatea care spune ca niciodată România n-a avut ceva de câștigat ,nici de la Germania nici de la Rusia.Numai belele si de la rusi si de la nemti.Pt.mine sunt la fel,n-an incredere in ei.Trump știe și el ca marile putori europene sunt pline de capital rusesc, fie direct, fie prin interpuși .Pe față cică se cearta si-și baga embargou, iar pe sub masa se-nteleg de minune.Nu mai tine șmecheria, d-aia le-a dat Trump cu flyt!Sa-l văz acu ce-o sa rezolve el,plavanu, când n-are guvern și nici Parlamentu’ lui și nici nu cred c-o sa le aibă p-amândouă .Nu știu ce i-au cerut americanii,dar n-as accepta orice numai ca sa le fiu pe plac.Îi iubesc pe americani dar nu în dauna tarii mele!Așa o gândi și cotroceanu cand vine vorba de nemti? Mira-m-as!

  31. Este evident ca, johannis penduleza intre unchiul SAM si ANGELA! Am invatat pe timpuri de la un profesor de algebra superiora ca: tot ce atarna si se misca se numeste pendulisca! Succesuri Johannis mare guvernator de Gubernie!

  32. Escu tot Escu,propaganda sputniky.Numai in Oltenia sant baze americane nu este asa?
    La Kogalnicenu,la Campia Turzii acolo nu sant americani?
    dar la Deveselu ii doare tare pe stapanii tai rusi.
    mai testati cinci rachete si poate scapa lumea de voi.

  33. Toti romanii sunt analisti politici.. vai de mama voastra…daca merge,de ce merge? …daca nu merge, de ce nu merge? Numai ďestepti!

  34. Dacă președintele american ar suferi de o boală intimă și prea puțin compătimitoare, cum este, să zicem, blenoragia, iar principele Andorrei ar fi un medic specializat în boli puțin stimate, întâlnirea dintre Trump și Principe n-ar fi decurs mai auster decât aceea dintre stimatul nostru președinte și stăpânul planetei. Nu tu ministru de Externe, nu tu șeful Guvernului, nu tu oficiali mai de soi. Doar fostul securist George Cristian Maior. Declarația comună este fățiș făcută în bășcălie, cu teme care n-aveau ce căuta între doi șefi de stat, în lipsa comandanților de profil. Așa, de ochii lumii. Chemarea la ordin a președintelui român nu putea avea ca temei decât caracterul urgent și intim al întâlnirii, iar urgent și intim de nasul lui Iohannis nu putea fi decât ceva care nu putea suferi amânare. Ce era intim pentru Trump și la dispoziția lui Iohannis? Eu am răspuns ieri. Dacă altcineva crede altceva, îi spun bun-venit!

  35. Milioanele de oameni inteligenți din țara asta votează Iohannis.

  36. Am observat ca Antena 3 a fost inregimentata intr-un program discret dar evident de sustinere a lui Iohannis – Nu stiu de cand s-a intamplat asta pt ca nu prea am timp de TV . Lansarea candidaturii lui Klaun am vazut-o intamplator pe Antena 3 – Am avut impresia ca privesc la Digi 24….:) Constat ca pana si Badea a fost nevoit sa-i acorde cateva glumite de PR vestimentar chiar inaintea plecarii in SUA…
    Probabil ca despre activitatile si functiile de trantor ale lui Klaun nici nu se puteau incropi si acoperi ceva timpi de emisie si aveam senzatia ca lipsa lui de la TV e de fapt o manipulare de tip soft -manipularea prin omiterea subiectului. Acuma, datorita factorului americanesc si „strategic ” se ajunge la o saturatie in final vomitiva..

    Alex Cumpanasu nu vrea sa candideze cu toate ca are sute de mii cereri pe contul lui de FB.- are o alta lupta de dat. Daca Liviu Plesoianu nu va aduna destule semnaturi si intra in alegeri , pentru mine VOTUL nu mai are relevanta in mascarada Klaun /Viorica/ Barna !

  37. Cand l-am vazut ce aer avea klaunul burlesc de la Cotroceni cu cascheta aia alba scoasa de la cadourile de protocol de marea speranta alba m-am cam catranit pentru cei pe care ii reprezinta. Apoi mi-am adus aminte ca are sange de maimuta, si mi-a trecut.

  38. cum bine spune Edelweiss,noi astia care nu sintem spalati pe creier precum halitoru de rahat secusorosist cu multe porecle de pe forum / lili-nasty, Altbleg Zevzecstein , nascracin / am stiut ca e o vizita stapin – sluga
    o vizita oficiala normala ar fi impus prezenta muierii hotului de case si traficant de copii.n-a fost cazul.ba mai mult nici frumoasa Melania Trump n-a tinut sa se pozeze cu debilul nostru cotrocenist.Stie ea ce stie despre trecutul celor 2 panglicari Joiannis.

    Se numeste ‘plastic smile” zimbetul de pe fata lui Boss Trump.Il afiseaza intotdeauna dupa ce a facut un gheseft bun cu cite un fraier.El semnifica ‘Bai ce te-am facut fraiere,iar acum a venit vremea sa pleci ca poate ai treaba si eu te retin’.Un fel de GFY adresat imbecilului sibian.
    in rest raminem cu aceeasi vorba :
    si batuti si f…. si cu banii luati.
    Ce ma mira totusi?propaganda lui soros n-a dat vina INCA pentru aceasta comedie proasta , pe Putin si Russia?

  39. Johanis a fost chemat la ordin. I s-a ordonat sa ia masuri, pentru ca americanii vor mai trimite trupe in Romania. NU l-a intrebat pe Johanis daca vrea, ci doar i-o comunicat decizia. Ma astept sa iasa diversi limbisti pe la televiziuni care sa vorbeasca despre necesitatea suplimentarii trupelor americane, avand in vedere ca navele rusesti au intrat in Marea Neagra, Rusia nefiind riverana la Marea Neagra, asa cum sunt USA, nu?

  40. fragment din postarea „Tweet Twat” revista presei gazeifere (aug 2018):

    „Neputând transporta asemenea cantități uriașe de gaze din USA tocmai până-n Ucraina, americanul s-a socotit să soluționeze problema orientându-se la fața locului. (după principiul „Croim haine din piele de damă cu materialul clientului”).
    Pentru a acoperi necesarul energetic al Ucrainei de cca. 40 de miliarde de metri cubi de gaz/ anual, americanul, om pragmatic aidoma lui Tramp, s-a gândit să aplice pilda talanților din „Evanghelia apocrifă a corporatistului american”.

    Adicătelea e vorba despre pilda stăpânului de robi, care avea 5 robi:
    primul avea 2 talanți (PL),
    al doilea avea 1 talant (SK),
    doi nu aveau nici un talant (HU și UA)
    iar al cincilea avea 9 talanți (RO).

    Atunci, stăpânul de sclavi a făcut „dreptate” între sclavi, luând cei 9 talanți ai sclavului RO împărțindu-i astfel:
    1 talant primului sclav,
    2 talanți celui de-al doilea sclav și
    câte 3 talanți sclavilor 3 și 4.

    Cu ce rămâne Stăpânul de sclavi? Rămâne cu satisfacția de a mai fi zădărit oleacă Ursul Slav, băgându-i bățul printre ostrețele gardului, ca să-l hărățească și să-l enerveze.

    Obviously, cetitoriul cel nătâng, ce stă ca pruostul să cetească aste năszbâtii narative, își va manifesta intriga: „Bine, dar cel de-al cincilea sclav cu ce mai rămâne?”
    La care povestitoriul-uricar răspunde sec: cel de-al cincilea sclav rămâne cu ce-a avut și înainte: Cu… MÜIEPSD ca să-i țină de cald la iarnă.
    MÜIE GRANITA- delicatesă cu specific mioritic!”

  41. Interesant articolul scris de Mircea Morariu , ieri , 21 August 2019 : ” Moduri diferite de a face politica si presa ” , articol publicat in ” Contributors . ro „. Merita citit , prietenii stiu de ce !

  42. Tranzactia….Trump a dat o vizita favorabila in viitoarele alegeri pt. Johanis….Trump a cerut…mute vrute si nevrute care aduc bani…multi bani pentru America…Analiza …care e desteptu si care a fost luat de prost..???? Deacord sa fim alaturi de americani dar sa luom noi banii contra interesele lor strategice. Cu bani cumperi mancare…dezvoltare…etc

  43. Cred ca ziaristul ar trebui sa lase la o parte sentimentele personale fata de presedintele Johannis , si sa faca o analiza serioasa si aplicata ! O vizita de stat in SUA , nu este o bagatela pt. nimeni !

  44. @Zzz
    Am încercat să accesez U.M. „Contributors”.
    La punctul de control m-a somat un derbedeu Dirlewanger SS ațintind înspre mine Schmeisserul:
    Halt! Ausweis bitte!

    Ce ausweis, ce parolă, ce user?
    M-am făcut că-i arăt santinelei de la Poarta Unității Militare Contributors un păianjen pe casca lui cu rune Schutzstaffel, am dat iute click pe iconul Exit ș-am luat-o la goană de-aclo.

    Bagabontul a apucat să apese butonul „ALARM” și din curtea cazărmii au dat năvală câteva Einsatzkommando-uri de Gefreiteri Trolli din Armata de Trolli aparținând de Divizia de Presă a U.M. 0296.
    Vaileu cât de greu am scăpat de ei!
    M-am pitulat într-o știoalnă ș-am respirat o noapte întreagă printr-un pai de papură.
    Uăi, di ci iești tu bulanjiu și trimeți lumea nevinovată să încalce consemnele Unităților Militare de Presă?

  45. Cand strugurii sunt acri si la PSD si la ALDE si la Cotidianul!!!!!!!!!!!
    Daca ajungea la Washington dl Tariceanu lider al micutului ALDE4,2%, aliat in guvernarea „impotenta” cu PSD, chiar numai la o simpla intalnire cu jurnalsitii CNN, cum ar fi scris dl Nistorescu??!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  46. „Ce ascunde vizita în SUA?” Nesimtitul hot de la Cotroceni a fost in vizita in SUA sa vanda tara pe o sapca!

  47. Eu mai remarc o chestie nefericita: stricarea relatiilor romano-chineze. Cine isi uita istoria risca s-o repete. In 1968 cand rusii au invadat Cehoslovacia era cat pe ce sa ne invadeze si pe noi, noroc cu China care ne-a tinut spatele. Acum intoarcem spatele Chinei? Si, pentru ce? Peste un timp Trump si China va negocia ce au ele de negociat si Trump se va suci. Ma rog, USA isi permite, dar noi vom ramane si cu burta goala si fara slanina din pod, iar Iohannis va „binemerita” de la noi o gramada de beneficii la fel ca si Basescu.

  48. Edelwax Igory Troller Skaput , de ce nu o arzi cu litere chirilice ? Oricum , ar fi acelasi lucru , esti obositor , agasant , cu tupeu specific vuvuzelelor muribunde mancurte si nu-ti citeste nimeni ineptiile . Lasi o duhoare pestilentiala de la statul in stioalna , iti vine prin san de la botinokurile muscalesti si de la samagonul lins prin paiul de papura . Cascada de postari demna de cascadorii rasului nu impresioneaza pe nimeni , cel mult castigi o doza de compatimire si lumea scuipa in san si-si face cruce . Esti platit la numarul de postari , ” bulanjiule „, sau ti-ai facut un tel sa te faci de ras prin publicatiile romanesti ? Continua , democratia din Romania permite , o sa vina vremea sa intarce balaia si n-ai sa te mai poti incropi de bietele copeicute pentru hleb , mahoarca si mitilic . Pasol , vine iarna , baga stevie si dude la borcane , lasa fitele de prost gust si apuca-te de munca cinstita , nu de latrat la luna si taiat frunza prin presa romaneasca . Panimaesi ?

  49. Tradarile de tara nu prea ma mai sperie,lucreza sistemul imunologic.A inceput sa-mi fie teama ca industria sapunului din USA sa nu ramîna fara materie prima.Ce problema e ca sa mai introduca un articol in „parteneriatul strategic”?

  50. Vizita ascunde pe unde scoate camasa Iohannis fata de masinatiunile din Ro si nu numai, prieten al Rusiei ,al lui Putin,Rainer Seele, șeful OMV Austria, unul din apropiații președintelui rus Vladimir Putin, a fost consul onorific al României mai mulţi ani.
    Seele a fost promovat în funcţia de consilier onorific al ţării noastre încă din timpul când era intermediar pentru gazele vândute de GAZPROM României. El a fost unul din intermediarii de gaze agreaţi la Kremlin.Nu este clar când Seele a renunţat la funcţia de consul onorific, el figurând până recent pe siteul MAE.OMV este acţionarul principal al gazoductului Nord Stream 2, care va transporta gaz rusesc direct spre Germania. În România OMV deține PETROM.Grupul austriac de petrol şi gaze OMV, proprietarul OMV Petrom, a investit deja 531 milioane de euro în proiectul gazoductului Nord Stream 2 şi va continua să finanţeze acest proiect şi în 2019, a declarat luni directorul general de la OMV, Rainer Seele, pentru RIA Novosti.Grupul rus Gazprom livrează gaze naturale Germaniei printr-o serie de conducte amplasate în Marea Baltică, denumite Nord Stream. În 2015, Gazprom şi un grup de companii europene, respectiv E.ON, Wintershall, Shell, OMV şi Engie, au semnat un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream-2, ce presupune construcţia a încă două conducte pe lângă cele două deja existente.Putin va putea ocoli Ucraina ,si in ac.context in care si UE-Ungaria,Austria vor „culoar de transport” de gaze de la Ro prin BRUA,care este soarta Ro ?Steel a santajat uE sa ia Germ-austria gazele si petrolul romanesc pt.a intra in UE, Petrom acum face pt.austriacul Steele si cu Gazpromul austriac NS2 ,unde sunt profiturile tarii?Edelweiss vb.de protejarea capului de pod din Ucraina de americani,cum .povestea talantilor nu prea lamureste !Ue a tradat Ro,Ucraina,Rep.Moldova ,Germ si AUstria predand-o rusilor lui Putin ptr.gaze si petrol ,pe spesele ROMANIEI!

  51. Pentru unii apare clar de ce era Trump incruntat la intalnire si cam ce s-a petrecut.Cum, tu, Iohannis pres de tara faci toate mendrele lui merkel si Austriei prin Reiner Seele,cot la cot cu rusii,Putin ii lasi si nu iei masuri contra NS 2,participa in fala OMW-Petrom si fac ce le zice Gazprom si cand vin si eu in Marea Neagra cu Exxonul si firma siberiana -tot a lui Putin, faci pe „legistul”?Deci ce pasti tu acolo, cand vorbesti de „viitorul Europei” si Ucraina e ocolita, lasata pe din afara ,jumulita de Donbas de Tarul Putina, Rep.Moldova- a ta, a ta Iohannise este calcata de UE-Merkela in picioare ?Este drept ca Iohannisul a „organizat revulutia” d ela 10 aug.2018, dar pana la urma nici PNL-USR-Secu-CIA nu au reusit „sa zdrobeasca” pe guvernul emitent al OUG 114, si sa faca cum o stii, Iohannis sa dea ceva „predictibil, stabil, clar,pe termen lung” sa poata Exonnul sa aiba curaj,viata lunga si linistita, cat si OMW,Lukoil, firma siberiana cu GAZPROMUL langa ei !Daca se poate sa dea Iohannis o „legislatie”adecvata adica- sa scrie cuvantul mirific,magic „DEGEABA”,veniti si luati „degeaba”de la taica Ion !Ca vad ca nu mai asteptati rabdarori sa fac „guvernul mieu”,”parlamentul mieu”,zau ca imi vine sa iau toti americanii de la Merkel aia gazoasa cu capul in Putina! O putina vreau si eu ca-mi palce varza acra,ca tot neamtu,deci,a venit sau nu a venit Iohannis cu „mandatu”???

  52. Unii se joaca de-a diavolii tasmanieni si habar n-au de Demos Venon : 1. Album 76-78 – Keith Balard =vocal , Conrad Lant = chitara , Ian Ischida – chitara , Graeme Newton -tobe .2. Ghilotina 1978 – Kevin Robson -bas , Dave Blackman -vocal , Jeffrey Dunn -chitara , Dave Rutherfooord – chitara , Dean Hewitt-bas , Chris Mc. Peters-tobe 3. 1978-1979 Dwarfstar – Kei Ballard -vocal, Conrad Lant-chitara , Philip Martin -chitara , Kevin Robson -bas , Gary Muckle -tobe 4. 1979 Venin – Dave Blackman -vocal , Jeffrey Dun -chitara , Dean Hewitt-bas , Chris McPeters-tobe . 1979 Oberon – Clive Archer-vocal , Eric Cook -chitara , Jeffrey Bray -bas , Tony Bray -Tobe. 5. August 1979 – Clive Archer -vocal , Jeffrey Dun -chitara , Dave Rutherford -chitara , Alan Winston -bas si Tony Bray -tobe . Comparati , dupa 40 de ani , cu bloggeristul nazdravan Tazmanian DeMoon , omul – orchestra Constantin Moldovean Tiraspol – Edelvax Igory Troller Skaput , cel ce interpreteaza non-stop vocal , la chitara , mandolina , bas , tobe , mandolina , acordeon , balalaici , buhai , frunza de stevie , sughituri , palme pe piept si zmuls peruca la tapraful ” Kopeika Gaurita ” , copeika castigata cu suferinta si basica la degetul aratator apasand inutil tastele laptopului gasit intr-o valiza labuita din sala de asteptare a garii Rabnita . …..!

  53. Mi-am schimbat pseudonimul , acum sunt Pax si Pusy , predic tot din Tazmanian DeMoon , joia prelungesc slujba pentru fraieri care pun botul .

  54. @Edelweiss .
    Poate doar Pusy -inexistent inca pe aici, Pax nu aveti cum sa fiti, sunt eu, este suficient ca adminii vad emailul si ca nu este vorba de vreo substituire.
    Este adevarat ca ati dat niste trimiteri interesante ,dar cam atat .

  55. @Când considerați că va comunica opiniei publice, președintele Iohannis, după referendumul referitor la funcționarea justiției independente, explicații referitoare la menținerea în funcția de ambasador în SUA, și în corpul diplomatic, a lui George Maior, un individ acuzat de politizarea activității SRI, de implicarea SRI în manipularea presei independente, de implicare SRI în cercetările penale și în deciziile instanțelor judecătorești, de întocmirea de protocoale neconstituționale între SRI și instituții din justiție și alte instituții publice, acțiuni ce au contribuit la înlocuirea din funcții a multora dintre cei aflați la conducerea SRI, ?

  56. daca verificau nivelelurile de anxietate si de stress ale lui stiau ca e la nivel de autist si deci degeaba l-au chemat sa-l ameninte , ca asta nu e neam cu Merkel care tremura zilnic de frica. o sa doarma in continuare si Dancila a fugit deja la Merkel ca si asta e beton. asa ca sa faca bine sa caute pe altcineva pana nu e prea tarziu pentru toti, sa numeasca odata ambasadorul ca informatiile din romania sunt acum via moscova si germania. meserie te halesc.

  57. @I-ați zice președintelui Iohannis și ,”Santa Klaus al lu’ Geoge Maior”, ?

  58. @Bre nea Nistorescule, consideri că ăștia de publică comentarii pe la gazeta la care publici dumneata, și unde ești „moț”, ar putea fi acuzați că au primit haine de firmă, de la doamna Elena Udrea sau de la apropiați ai dumneaiei, pentru a face comentarii, la gazeta unde ești dumneata „moțul redacției”, ?

  59. Nu ascunde nimic.E vizita sclavului la stapan pentru a primi ordine.
    E foarte simplu si nu-ti trebuie multa scoala ca sa intuiesti asta .

  60. Adminul Cotidianului, vă rog să ELIMINAȚI din pagină comentariul userului clonă de la ora 13. 27
    „Edelweiss spune:
    22 august 2019 la 13:27”

    E comentariu postat de un iNbecil nazistoid, furios de papara ce și-au luat-o zilele acestea pe acest site.

  61. Statcounter page analysys.
    Cele 2 linkuri postate ieri seară, la ora 18.14, au produs următoarea interacțiune organică, certificată de statcounter:
    a) „Tweet Twat” – Revista presei gazeifere – 82 de sesiuni, 26 sesiuni de vizualizare în 21 aug și 56 în 22 august
    b) Ruptly by Rt 38 de sesiuni , 12 în 21 august și 26 astăzi.
    Și acestea sunt doar accesările device-urilor standard, care varsă IP-ul în contor.
    Mai sunt gârlă de IP-uri care au setată navigarea confidențială. Nu le văd în Statcounter dar le pot contabiliza în diferența dintre gadgetul numărul total de vizualizări și cele evidențiate de statcounter.
    Ieri am avut 119 sesiuni de vizualizare cu 376 pagini vizitate.
    Deci, e perfect întemeiată furia zeloților neo-nazi care afirmă că „nimeni nu citește postările”
    (îi doare, îi doare loviturile nucleare ce le-au încasat ultimele zile și nărozii n-au habar că mesajele lor furibunde conțin INFORMAȚIE UTILĂ)

    Hai să citez și 2 opinii elogioase:
    a) pe un anume blog ce mi-a tăguit postarea „Când sonorul îl punem noi”:

    „gplubb says:
    August 22, 2019 at 05:08

    Mulțămim frumos de daruri. Citind “relatarea” de la “înfățișarea haraciului” m-a bine-dispus pentru o lună. N-am mai râs așa bine de nu știu când! Chapeau!”

    b) pe un blog al unui jurnalist celebru

    „(censored) a scris pe 22/08/2019 la 09:26

    @ (censored)
    Am citit linkul “Tazmanian ” . Un material excelent , cinste cui l-a conceput : cultura , inteligenta , sinteza. E ceea ce trebuia sa faca presa romaneasca de calitate daca ar fi existat asa ceva .”

    Așadar, Feldwebeli și Gefreiteri sufocați de furie, ascultă comanda la mine:
    Pe loc repaus, marțafoilor!

  62. Astept , in baza dreptului la replica , amabilitatea moderatorului in a publica postarea ” Bleah…! „, pentru a elimina orice suspiciuni de impartialitate . Refuz sa cred ca puteti proceda in baza dictonului ” Pentru unul muma , pentru altul ciuma „. Cam trece timpul si postarea nu apare . DE CE ?

  63. @ Remarcați totuși cât de ,incalificabil, este comportamentul individului ăsta de e ambasador în SUA , Maior, care după toate acuzațiile care i s-au adus și rezultatul referendumului despre funcționarea justiției, l-a pus pe președintele Iohanis în postura de a se prezenta împreună în fața președintelui SUA, individul având și un comportament de sustragere de la cercetările instituțiilor specializate în combaterea corupției, comportament pe care chiar nici președinții SUA nu l-au manifestat, ?

  64. A innebunit postacul lui Soros ^ Maior. S-a apucat sa bata cimpii dupa ce a mincat multe escremente sorosiste si securiste vazindu-si panarama de traficant de case si de copii, facut chisalita. E vorba de decerebratul din fruntea Cotrocenilor, pe nume Klaun…

  65. @Florin Vlad Florescu: Ai perfecta dreptate. Un parteneriat strategic cu China, incheiat in 1990 sau chiar mai inainte, probabil ar fi salvat Romania de a ajunge colonia care este azi. Quislingul Iliescu si ciracii sai aveau insa alta agenda.

  66. O fi fost chemat să-i „recomande” să încheie rapid cazul DinCĂ-CAracal ca să nu se întindă povestea spre violatorii și pedofilii trimiși la Deveselu pentru a ne „apăra” de ruși??

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.