Ce primește Rusia pentru a spune că un război este de ”neconceput”?

Un război în Ucraina este ”de neconceput”, a declarat, joi, un purtător de cuvânt al Ministerului rus de Externe, potrivit Bloomberg.  ”Țara noastră nu va ataca pe nimeni. Considerăm inacceptabilă ideea unui război intre popoarele noastre”, a spus adjunctul șefului Departamentului de Comunicare al Ministerului rus de Externe, Alexei Zaițev, citat de Interfax. ”Însă tutorele de peste mări al Ucrainei gândește altfel. Se pare că intenționează să meargă pe scenariul cum că Rusia ar trebui să atace Ucraina, pentru a ridica întreg Occidentul împotriva ei. Când ceva începe să meargă prost, încep să inflameze în mod artificial situația”, a mai spus Zaitev.

Tot joi, oficialii din Belarus au confirmat că tehnica militară rusă care a ajuns în țară va fi retrasă de Moscova, după exercițiile militare programate în luna februarie.

Declarația Ministerului rus de Externe și anunțul venit din Belarus au dus la o creștere rapidă a rublei și a cotațiilor pe bursă pentru Rosneft, Gazprom și Sberbank. Aceste evoluții au avut loc la o zi după ce Rusia a primit din mâna ambasadorului american scris al Washingtonului la propunerile pentru o nouă arhitectură de securitate pe care le-a trimis la începutul acestei luni Statelor Unite.

”Toate documentele sunt la președinte”, a spus purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin. ”Va fi nevoie de ceva timp pentru a le analiza – nu ne vom grăbi să venim cu concluzii”, a mai spus Dmitri Peskov, adăugând că ”nu sunt multe motive de optimism”.

”Mingea e în terenul lor”, a spus secretarul american de Stat, Antony Blinken. El a precizat că SUA au respins limpede ideea opririi extinderii NATO. Alianța va rămâne deschisă pentru noi membri.

Ministrul de Externe Serghei Lavrov a declarat că răspunsul american nu conține „o reacție pozitivă” la principala solicitare a Rusiei – oprirea extinderii NATO, însă conține inițiative care pot fi ”începutul unei conversații serioase”.

Potrivit The Telegraph, „conversația serioasă” Rusia-SUA poate începe de la inspecții al Rusiei la bazele de rachete din România și Polonia, despre care Moscova a susținut mereu că nu sunt menite să contracareze o posibila lovitură iraniană, ci pot fi convertite în baze ofensive care să vizeze Rusia. Dacă SUA vor cădea de acord în privința acestor inspecții, Rusia va obține accesul la bazele NATO pe care și-l dorea de ani de zile. În luna decembrie 2021, militarii ruși au inspectat, în virtutea Documentului de la Viena din 2011, o bază militară americană din Germania unde tocmai fuseseră instruiți militari ucraineni.

”Rusia va fi cu un pas mai aproape de statutul de garant al securității europene, un rol pe care Moscova și-l dorește de aproape trei decenii”, spune analistul militar Pavel Luzin, citat de The Telegraph, comentând pe marginea unui potențial acord pentru inspectarea bazelor din România și Polonia. Rămâne însă de văzut dacă România și Polonia vor permite accesul inspectorilor militari ruși, mai scrie cotidianul britanic.

”Am spus limpede că există principii fundamentale pe care ne-am angajat să le susținem și să le apărăm, inclusiv suveranitatea Ucrainei, integritatea teritorială și dreptul statelor de a-și decide propriile aranjamente de securitate și alianțele”, a spus Blinken, subliniind ca ușa NATO este și va rămâne deschisă.

Ucraina nu a reacționat oficial în legătură cu răspunsul oferit Rusiei de Statele Unite. CNN realatează însă că o discuție telefonică între președinții Joe Biden și Volodimir Zelenski a fost caracterizată de un oficial ucrainean drept una care ”nu a mers bine”. Biden l-a avertizat pe omologul său că un atac rus poate fi iminent și că o invazie este aproape sigură, după ce terenul va îngheța, în luna februarie. Mai mult, oficialul de la Kiev a declarat pentru CNN că Biden a avertizat că trupele ruse ar putea ”jefui” și ocupa Kievul. Însă președintele Zelenski a replicat că amenințarea rusă este „periculoasă, dar ambiguă” și că nu este sigur că va urma vreun atac. Liderul ucrainean i-a cerut lui Joe Biden să ”calmeze mesajele pe care le trimite”, pentru că ele pot provoca panică și pot avea impact economic. Potrivit oficialului citat de CNN, Zelenski a spus că serviciile ucrainene percep altfel amenințarea Rusiei. Potrivit aceleiași relatări CNN, Joe Biden l-a informat pe omologul ucrainean că SUA nu vor trimite Ucrainei mai multe arme sofisticate și nici militari americani.

Casa Albă a infirmat declarațiile oficialului ucrainean pentru CNN, avertizând că sursele anonime ”răspândesc știri false”. ”Președintele Biden a spus că există posibilitatea clară ca Rusia să atace în februarie. A spus asta public și avertizăm în legătură cu acest lucru de luni de zile. Relatările despre mai multe aspecte sau despre alte lucruri sunt total false”, a spus purtătoarea de cuvânt a Consiliului Național de Securitate.

Dincolo răspunsul scris al SUA la propunerile Rusiei pentru securitatea europeană, Germania, Italia, Spania și Grecia au semnalat limpede că se opun trimiterii unei misiuni a Uniunii Europene pentru antrenarea militarilor ucraineni. Țările amintite au propus ca UE să trimită, în schimb, un sprijin financiar pentru Kiev. Este ultima manifestare a reticenței evidente a Berlinului pentru un ajutor consistent și ”vizibil” pentru Ucraina, în contextul disputei cu Rusia. În timp ce SUA și Marea Britanie au livrat arme Kievului, Germania a trimis 5.000 de căști pentru militari, ceea ce a stârnit indignarea primarului Kievului. El s-a întrebat dacă următorul ajutor din partea Germaniei nu vor fi cumva niște perne.

 

 

Recomanda 15

25 de Comentarii

  1. @IR: Cum Dumnezeu am reusit sa te insult? Acum ai scris mai concis si te pot urmari mai usor. Da frumusel un exemplu de moneda de larga circulatie acoperita in aur mai mult de citeva procente si te cred. Franta si Anglia, de fapt UK, erau imperii coloniale de forma, pierzindu-si coloniile in urmatorii 10-15 ani, de voie au de nevoie. Franta a fost insa de rea credinta, pentru ca promisese, prin vocea lui de Gaulle, independenta coloniilor care ramin fidele metropolei in timpul razboiului, ceea ce nu s-a intimplat. Existenta lui de Gaulle a salvat aparentele dar Franta nu avea cum sa fie lasata in afara constructiei europene preconizate dupa razboi. Nu au fost ele lasate Italia si Germania, daramite Franta si asta multumita ingerintelor sovietice. Vor fi fost ei americanii niste brute dar cele sovietice erau si mai si. Intre imperiul american si cel sovietic, alegerea era de facut fara ezitare. Aceasta s-a vazut prin diferenta de la cer la pamint intre nivelurile de dezvoltare de o parte si de alta a Cortinei de fier. Spune-le cunostintelor tale din Romania sa-ti trimita o lada de sfecla printr-un serviciu de curierat si te-ai rezolvat cu borsul. Mai poti cere si bors de putina adevarat. Vezi ca ma mai pricep ceva la bucatarie 🙂 Succes!

  2. @Anonim; Asa de întrat ti-e-n sânge, ca nici macar nu-ti dai seama ca ma insulti în mod continuu. Etalonul aur: spui de „motiv rezonabil”: impus de SUA, dupa WW2. Chestiune de ocupatie teritoriala si mentala. Nu uita ca, la data respectiva, SUA aveau de-a face, în Europa, cu imperii coloniale (Franta, Marea Britanie), carora li s-au impus. Franta fiind in extremis salvata de de Gaulle de la ocuparea teritoriala, drept tara învinsa. Imperiul punând ghearele pe Europa (vestica, la-nceput, si toata, actualmente). Asta fiind primul „motiv”. Si-al doilea, volatilitatea $, care nu-si revenise din criza 1929-1933, si cu atât mai putin dupa WW2. Sfecla : uite ca n-am gasit. La Match. Sa caut si la Casino (alta retea de magazine). Cum sa cer sfecla din România ? în borcane? fii serios! ps : nu mai am decât o singura ruda acolo, restul fiind prieteni-prietene.

  3. @IR: Iar intinzi o polologhie, adica iar faci bors, nu cu sfecla ci cu aiureli. Daca toata lumea a renuntat la etalon aur pentru moneda nationala, inseamna ca exista un motiv rezonabil. Rusii sint cei care domina emigratia din URSS, nu ucrainenii, mult mai putini ca proportie si care au propria identitate. Emigratia rusa este compusa atit din oameni obisnuiti in cautare de o viata mai buna, cit si de talente in toate domeniile, in cautare de un cistig mai bun. Nu stiu de unde lipsa de sfecla acolo unde esti dar poate ca este ceva de sezon, temporar. La urma urmei, borsul nu se face numai cu sfecla, ma rog, atit cit ma pricep eu. Spuneai cindva ca mai ai rude in tara. De ce nu le spui sa iti trimita un sac? Daca imi dai adresa, iti trimit eu gratis. Desigur, glumesc. Prefer sa ramin anonim, just a pen friend…

  4. @Anonim (II): Rusii imigrati actualmente-n Vest sunt … ucrainieni. Cei deja în Vest, la a treia-a patra generatie = familiile emigrate la Revolutie (Marina Vlady, Masha Meril…) + ale militarilor din Germania dupa WW2, casatoriti acolo, etc. Rusii fac excursii prelungite-n Germania (ei si nemtii si fiind înruditi, BORUSIA), + baletele ruse, despre care mai vorbisem, si tot în Germania. În Franta, ansambluri de muzica si dansuri populare + patinajul. Borshul : nu era vorba sa-l fac astazi. Întâi sa gasesc sfecla, mare problema mare, daca vrei sa stii.

  5. @Anonim (I): Citeste-l pe Radu Humor, mai sus, si-ai sa pricepi, sper, situatia. Rubla-aur, la finele secolului al 19 lea (1893): o rubla = 0,987412 grame de aur fin. De-atuncea, desi a trecut prin WW1 (pe care l-a pierdut), Revolutie, invazii si razboaie civile urmate de stalinism (reconstructia, câstigarea rangului rangul de mare putere, pierdut, de fapt, în secolul al XIX lea) si WW2, Rusia se dezvolta, nu regreseaza. Sanctiunile (din pretexte politice cusute cu ata alba), fiind în intentia americana (si-a unor tari europene revansarde, adica fasciste), de-a-mpiedica evolutia inexorabila a tarii spre primul rang mondial. Tara reusind, în ciuda a 105 ani de sanctiuni financiare, întâi, din cauza de „comunism” (pâna la WW2 si dupa, de la Acordurile de la Bretton Woods, pe care Stalin nu le semneaza), de „lagare”, si-acuma, de … „Ucraina”. Atentie, asadar, la acordurile de la Bretton Woods, cacialma uriasa, când $ se clatina, deja, dupa crizele anilor ’30 + WW2, si anume: singurul direct indexat la aur era, cf. Bretton Woods, $ SUA. Restul monezilor fiind indexate la … $ SUA. Sistemul se prabuseste sub Nixon, si, oficial, în 1975 (Acordurile din Jamaica). Etalonul aur fiind abandonat de SUA, asadar, Canada … Elvetia (din cauza aderarii ei la FMI, în 1992), si, bine-nteles, de Franta (Frontului Popular, 1936, Leon Blum. A carui evolutie politica ulterioara va fi rusinoasa si la adresa propriei etnii). Actualmente, rubla rusa, $ AUSTRALIAN, $ CANADIAN si coroana norvegiana (nerusinatii care i-ar propune la Nobel pe … Navalnâi si Tihanovskaia …), sunt monezi-materii prime. Criza provocata de SUA a preturilor petrolului si gazelor având în obiectiv, ca-ntotdeauna, slabirea Rusiei. Cu repercusiuni, însa, asupra lor însile si-a vecinilor si aliatilor lor (Canada, Australia, Norvegia …).

  6. @IR: Rezerva de aur a SUA e de cam 4 ori mai mare decit cea a Rusiei. Rubla nu e garantata in aur, cum nu sint nici alte monede, fara ca de asta sa se sinchiseasca cineva. Las-o jos ca macane cu mersul in Rusia. E plin Occidentul si SUA de rusi imigranti, plecati din paradisul lui Putin. M-ai convins. Imi iau si eu pisica. Cum ti-a iesit borsul?

  7. @Anonim: Impostura : de la Bretton Woods. + Fondul Monetar International, „dezvoltarea prin îndatorare”. Rubla : nu stiu care-i sistemul ei de referinta, am sa caut. Cred, însa, ca-i garantata în aur, stiu ca Rusia (si nu-i singura) si-a marit, în ultimii ani, considerabil rezervele de aur ale Bancii Centrale. Daca nu ma-nsel, data fiind situatia grava a $, si SUA au cumparat aur bancar. De ce nu se merge spre Rusia : ba se merge. SUA : fascinatia „Lumii Noi”, a „visului american” înca nu s-a stins. De-aia înca „se merge”. Pâna la caderea finala, de care toata lumea-i constienta. Europenii, inclusiv, desi de-o rara prostie, de unde si analfabetismul (cf. România) si fascismul revansard (Polonia, Balticele) + ca la conducerea institutiilor = numai indivizi „verificati” de SUA (cf. Barroso, von der Leyen, Santer, seful NATO, Iliescu, Nastase Adrian, Basescu, Johannis, etc.). Bors : am sa si fac, saptamâna asta. Pisicile : scrii prostii. Sunt foarte sensibile, nu suporta proteinele, care le ataca rinichii, de-aia au nevoie de mâncare speciala, care sa le protejeze. Firmele de alimente pentru pisici îsi au veterinarii proprii, retetele sunt sub controlul tipilor. Pisicile fiind omnivore. Manânca si legume si fructe (afine …) daca le suporta organismul. Si le recunosc prin miros, extrem de puternic. Nu vazul (sunt prezbite), ci mirosul e arma lor, atât de aparare, cât si de atac. + ca fac alergii (intoleranta la grâu, de pilda), cancer, artroza, la batrânete + bolile endocrine + inima … aceleasi cu omul. Nemtii produc serii surprinzatoare de alimente pentru pisici. + americanii, dpdv al medicamentelor. ps nici eu nu-s vegetariana, sunt LACTO-vegetariana.

  8. @IR: Impostura de care vorbesti functioneaza de zeci de ani si azi este norma. La urma urmei, de ce nu isi acopera Rusia moneda 100% in aur, daca tot spui ca plesneste de bunastare? Daca SUA sint asa de prapadite si Rusia asa de prospera, de ce se merge catre SUA si nu spre Rusia? Tot asa spuneai despre dolar si acum 10 ani. Ocupa-te deci de bors. Nu e nici un misoginism. Chef-ii sint in majoritate barbati. Pe tine insa facutul de bors te prinde mai bine. Poti sa incerci si cu mincare pentru pisici. Vezi insa ca dragutele de ele nu sint vegetariene.

  9. @Anonimâi Anonimovici Anonimov : Trec peste debutul (halucinant al) interventiei tale, privind acoperirea-n aur a monezilor internationale. Dovada cea mai limpede a imposturii „economico-financiare” actuale. Si repet : care si unde-s „bunurile cu valoare de întrebuintare” pe care le produc SUA”? nici macar ordinatoarele. Pâna si armele tipilor au componente chinezesti. Nu-i adevarat nici ca „Rusia e foarte departe de SUA”: scriam si mai sus ca, din bani putini, a reusit cele mai performante arme mondiale. Asta, ca raspuns la „valoarea” ta „de întrebuintare” a unei monezi. ps mysoginie perfecta, din partea ta, sub acoperirea „borshului”. Ramâne-te-ar în gât. + „Rusia, foarte departe de SUA”: se vede ca nu stii ce-i în 90% din teritoriul SUA: si desert, si fara sate, orase, si fara soseli, si cu gaurile într-un sol distrus, produse de exploatarea petrolului de shist: SUA n-au decât Coastele : Estica si Sud Estica, ultima, prin rapt si alte pacaleli sângeroase, si-aia Vestica, Los Angeles, Hollywood si San Francisco (marele cutremur). + Alaska. Ultima, din tâmpenia unui tzar. Nicolaie al II lea? sau altul? ps: 80%, 20% : ti-am spus s-aibi rabdare înca 10 ani, dom’le!

  10. @IR: Komisar Rolasova, timpul Liubliankai a trecut demult. Degeaba imi rusifici deci numele. Nu am in plan sa ma mut in Rusia dar poate o faci tu, ca a iti onorezi zelul. Acoperirea in aur nu mai exista demult pentru majoritatea monedelor in circulatie, inclusiv pentru cele forte, intre care rubla nu se afla, nici yuanul chinezesc. Peste 80% din tranzactii se fac in dolari americani, nu in ruble sau yuani. Cindva am vazut ca moneda cea mai acoperita in aur este cea a Mongoliei si totusi nimeni nu se da in vint dupa ea. Ceea ce conteaza este puterea economica, capacitatea de a produc bunuri cu valoare de intrebuintare. Or, aici Rusia este departe, foarte departe, de SUA. Ea se aseamana perfect cu Cupidon, adica umbla in fundul gol dar e inarmata pina in dinti. Forta bruta este moneda forte a Rusiei. Ocupa-te deci de bors, fie el si rusesc, ca iti sta mai bine, chiar si cu centura si diagonala peste sortul de bucatarie.

  11. @Anonimâi Anonimovici Anonimov (II): De unde scandalul Nord Stream 2 : SUA vor sa-si vânda … gazele de shist, si sa concureze Rusia, care are gaze naturale. Fa socoteala : ca sa-i vânda Europei gaze de shist, SUA trebuie sa-si miste toate flotele, aeriana si maritima. Costuri de transport uriase, pentru un gest simbolic. Nu stiu cine-ai fazanul în situatie, nu zau. La fel întretinerii a peste 1100 de baze militare-n lume. Pacalitorul Pacalit. Opera bufa. Rossini si Donizetii, macar, au scris muzica de calitate. SUA, însa, pardon. Fals de la un capat la altul.

  12. @Anonimâi Anonimovici Anonimov (I) : de când e $ o moneda „puternica”, te rog sa-mi spui ?! când nu mai are acoperire-n nimic, e calp, scos în prostie din teascurile imprimeriei si raspândind inflatia-n lume? Italia si Spania + Franta: Toate trei având lucruri în comun cu Rusia, si anume, luxul. Toate trei îsi vând bine luxul : Cartier, Dior, Versace, Nina Ricci, Chanel … (nu-mi amintesc nici un nume spaniol, dar tara-si vinde luxul, statiunile balneare, de pilda, si istoria, la fel celorlalte doua…destinatii turistice de prima marime. + imigratia: Franta fiind plina de rusi, între altele, fie rezidenti permanenti (prin traditie), fie turisti. La fel Germaniei, care, însa, îsi are luxul discret, prin comparatie cu restul. Apropo, francezii si-l vând si pe Napoleon, desi, de fapt, tipul nu era francez … si unde-si vând indivizii luxul? pai, în Rusia. Moscova, plina de magazine Dior, Chanel, Cartier, si restul bijutierilor … Rusia vânzându-si si ea luxul, chiar daca nu i se face publicitate : de la caviar, la bijuterii, blanuri pretioase (ultimele, tarilor din Golf, extrem de bogate, pline de miliardari, si Vestului, dineele „private”, „intime” à la Ludovic al XV lea, cu lume putina, însa lobbyista, si petrolul si gazele. Altceva, nu cred s-aiba nimenea, la capitolul „lux”. SUA vor sa bata Rusia, în privinta asta, dar, ca de obicei, nu vin decât cu kitsch-uri de „efecte speciale” de tip Hollywood, à la D-Day.

  13. @IR: Komisar Rolasova, bati cimpii. Moneda de referinta este cea sustinuta de o economie puternice, nu a uneia de talia Italiei sau Spaniei, cum este cea a Rusiei, care nu are la export decit materii prime, nicidecum produse finite, altceva decit armament, si acela plasabil doar in putinele state clientelare. In rest, sint pure speculatii de prost gust moscovit.

  14. @Radu Humor (II): Ori, ea se foloseste numai în Israel si si-n teriroriile ocupate, si care, cu toatele, erau ale Israelului istoric. Asa-zisa „Palestina” (de la filistini), fiind, istoric, numai în fâsia Gaza + la granita cu Egiptul. Hadrian si Otomanii depopopulând (vânzându-i ca sclavi) Israelul istoric, pentru a-l popula cu, privind Imperiul Otoman, turci si mameluci. De unde „Palestina”, tara la fel de artificiala ca Ucraina. Cu locuitori de religie musulmana, fanatici pâna la terorism (si-n Israel, si-n Europa). Yasser Arafat = unul din cei mai mari teroristi ai lumii. Si laureat al … Nobelului pentru Pace … + ca, si nu uita asta, daca SUA ar fi fost filosemite, criminalii de razboi nazisti nu s-ar fi refugiat, nepedepsiti, ba chiar si rasplatiti, în SUA, la finele WW2. Unul din exemple, Walter Hallstein, repatriat, dupa „educare” în SUA, în Europa, si nu oriunde, ci la vârful a ceea ce va deveni Comisia Europeana. Propriul nepot al lui Hitler fiind în SUA, „pictor peisagist”, si el.

  15. @Radu Humor (I): N-ai dreptate privind Israelul „soricel”. Tara are o istorie bogata si glorioasa, monoteismul ei (judeo-crestinismul nostru) i-a adus de câteva ori raderea de pe harta lumii (Mesopotamia, împaratul Hadrian al Imperiului Roman, Imperiul Otoman…). Sper sa n-am de-a face c-un adorator al teroristilor musulmani, fiindca asta ne astepta, iudeo-crestinismul fiind luat cu asalt de tipii, vezi Europa musulmanizata. SUA si „banca proprie”, „camatarii”, etc., „interese personale”. La FED injecteaza $ în toata economia SUA. Redusa la Pentagon, pe care tu nu-l vezi, la fel cum nu vezi nici singurul lucru datorita caruia SUA s-au catarat, desi deja-n faliment, la vârful puterilor economice mondiale, în 1945, si anume, acordurile de la Bretton Woods. Sapate înca de la-nceput, în realitate: Stalin îsi refuza participarea. De unde, ca sa pricepi importanta Bretton Woods, si diabolizarea tipului. La fel cum Rusia, Putin, sunt diabolizate, acuma, din cauza Crimeii, strategica pentru SUA, daca tot voiau Marea Neagra Mare Nostrum, cu drumuri comerciale pe care sa le controleze. China reluându-si, în context, rolul istoric, de prima putere economica mondiala. SUA, însa, = anti-semite : atentie la Partidul Democrat, desi-n bucatele, si la miscarile de masa, pe net, actualmente, si tot anti-semite. Pâna una alta, nu moneda Israelului (shekel, daca nu gresesc) a facut ori face politica nici macar a unei a parti din lume, darmi-te-a-ntregului, ci, pâna de curând, $. Daca Israelul ar fi o mare putere, moneda lui ar fi cel putin regionala.

  16. @tovarasului Anonimâi Anonimovici Anonimov: Nu ma convingi, komisare. ps raspunsul tau lui Radu Humor: prohodul SUA, în vreo 10 ani. Rusia nu mai face tranzactii-n $, parte a Americii latine, nici ea, UE, progreseaza-n aceeasi directie, mai ales c-are euro, yuanul e moneda de rezerva bancara mondiala. Observi ca „sanctiunile”-s contraproductive. Privind UE, ai dreptate ca uniunea nu face puterea si n-ai dreptate când spui c-ar avea „continuitate teritoriala si cultura aproximativ unitara”. Asa zisii „progresisti” depunând, în ultima vreme, eforturi disperate s-o uniformizeze, s-o aduca la un numitor comun halucinant, cu rezultatul caderii peste tot a socialistilor (bolta UE) si resuscitarii miscarilor patriotice, anti-sorosiste. În ciuda politicii bugetar-strategice ale actualei Puteri UE (Comisia) si-a garniturii de lideri aliniati, fara calitati, à la omul lui Musil, cu ifose si pretentii, plus lashi, atât în PE, cât si-n tarile componente. Rusia are propriul net, si China, la fel. BRICS: nu-i o himera, date fiind China si Rusia. Restul statelor, imense ca teritorii, economie monotona, si, mai ales, sefi mâncati de serviciile de spionaj ale SUA. Cheltuieli uriase, à la Hitler, în propaganda, lovituri de stat si ocupatii teritoriale. Arhidatorii. Trilioane de trilioane de trilioane, de trilioane, vorba lui de Sica. Partidele politice mor, net-ul prospera. Schimbari haotice-n timp record, cf. alegerile prezidentiale SUA falsificate, într-o tara devenita, însa, bucatele woke. SUA auto-distrugându-se. N-au nevoie de nici un ajutor, stiu s-o faca, si-nca temeinic, si singure.

  17. @Radu Humor si altii: Dolarului si Americii i se cinta prohodul de mai bine de 10 ani si totusi America ramine principala putere economica si militara a lumii iar moneda ei cea in care se fac majoritatea tranzactiilor. Singura care poate concura SUA este China, pentru ca este un stat puternic centralizat, nu o uniune cum e UE. UE are continuitate teritoriala si o cultura aproximativ unitara, pe cind BRICS este o himera.

  18. @IR: Hai ca iar ai facut iar un talmes-balmes, adica bors, tovarasa komisar. Sacrificarea Cehoslovaciei a fost un act repudiat pina la urma de toata lumea, idem pactul Ribbentrop-Molotov. Pe scurt, cum Tandea asa si Mandea. Cirdasia germano-sovietica avea deja istorie in 1939. Te-ar surprinde sa afli ca si ajutorul dat de URSS Spaniei Republicane, si asa insuficient, a inceput sa paleasca prin 1938 tocmai pentru ca URSS incerca o apropiere de Germania nazista, ca opozitie la blocul anglo-saxon? Frumos din partea ta ca iubesti animalele, in special pisicile, si te cred ca borsul de post este la fel de bun. Nu imi rusifica insa pseudonimul, pentru ca eu nu ridic osanale Rusiei si lui Stalin, asa cum faci tu. Sa auzim de bine!

  19. @Anonim: Lasa-ma cu tratatul tau „Ribbentropp-Molotov”, când în 1938 au fost acordurile de la München, care-au scos Cehoslovacia de pe harta. Din ea-nfruptandu-se, cu polonicu’, si Polonia(prometeista). Bine-nteles ca Stalin a semnat si el lui Hitler, la fel tuturor celorlalti lideri europeni ai momentului. Stia c-un atac al tarii de catre ultimul se soldeaza c-un dezastru. Cu totii, în afara lui Hitler, iluzionindu-se ca un acord, fie si rau, tot mai bun decât un razboi. Chamberlain, Marea Britanie. Daladier, Franta. N-ai decât sa te iei de toti, daca tot te iei, tovarasu’. ps borshul, bine ca-mi amintesti : am uitat de smântâna. Si de alte ierburi si condimente, pentru gust. Încearca-l, e foarte bun. Eu manânc borsh lacto-vegetarian. Nu suport carnea, tortura si sacrificiile animale, în general. Ai priceput, tovarasu’ Anonimâi Anonimovici Anonimov?

  20. Văd că nimeni nu pomenește de BRICS, această nouă alianță care a înființat o Bancă proprie și în curând va scoate pe piața financiară o nouă valută care va înlocui deocamdată dolarul, aflat în moarte clinică și încă ținut în viață de tiparnița FED.
    Acum este lupta finală între banii lor, tipăriți și cei munciți .
    Niciodată n-am înțeles cum ar putea supraviețui o mare putere, fără o bancă proprie, aflată la mâna unor cămătari ordinari care-o conduc după interese proprii de grup, nu naționale, cum ar fi firesc .
    V-am mai spus de caricatura cu elefantul (SUA) dus de nas de șoricel ( Israel)până pe marginea prăpastiei…..
    P.S.
    Singurii interesați de un război sunt americanii care-s cu-n picior în groapă și li se fâlfâie dacă trag și pe alții după ei.
    Dacă nu le reușește nici anularea conductei de gaz Nord Strem 2 , complet finisată , care așteaptă doar o decizie birocratică pentru intrare în funcțiune, se duce și speranța că europenii vor ajunge la mâna SUA pentru gazul adus de ei prin vapoare și atunci nu mai au alt motiv de a se da cocoși prin partea asta de Lume.

  21. @IR: Bati cimpii si maninci bors tovarasa komisar Rolasova. Tratatul a fost semnat pentru orice alt motiv decit evitarea razboiului, intrucit si Germania si URSS au purces imediat la razboi. Daca URSS nu ar fi atacat Romania prin ultimatum si ar fi recunoscut de la bun inceput unirea, nici Romania nu ar fi cazut in bratele Germaniei ci, dupa toate probabilitatile, ar fi fost aliata Rusiei. Odata ce URSS nu mai exista, nici Tratatul de Pace nu mai poate fi o baza juridica. ‘Republica Moldova’ este azi subiect de drept international, fiind libera sa-si decida soarta, daca nu ar fi impiedicata de Rusia, asa cum aceasta face cu Ucraina, Georgia si nu numai.

  22. bă ardelene, Rusia + China amana momentul decuplarii la acordul de la Bretton Woods, ceea ce va duce la sucombarea Occidentului bazat de 100 ani pe $falsi. Si pt. a se evita prabusirea brusca a Occidentului, SUA in special, cele doua puteri asiatice dilueaza si amana prabusirea $$$ falsi. Deja America resimte puternic reducerea cam cu o treime a cererii de $ ca moneda de schimb, asa ca ceea ce spui tu e maimuțăreala lui Bideu cu eliminarea Rusiei din sist. Swift.

  23. @Anonim: faptul c-asa zisii „strategi” SUA-NATO (= tot una) refuza propunerile Rusiei (si chiar pe terenul ei, adica la granitele tarii) = Rusia-si va întari si extinde arsenalul militar. Pe Molotov te poftesc sa-l lasi în pace, Paktul semnandu-se, spera Stalin, pentru evitarea unui razboi. Si n-a fost asa. + ca Basarabia, dupa WW2, e-n mod oficial pierduta de România, prin Tratatele de Pace (daca n-ar fi fost aliata 3 ani de zile-a Germaniei naziste, situatia ar fi fost diferita. Numai ca ti-am mai scris de povestea asta de câteva ori, tu nefiind în stare sa-ti înveti lectia). Rubla = vezi ca-i pe cale de-a deveni moneda de rezerva bancara mondiala, la fel yuanului. Când îti spun ca dai în strachini si pierzi, te superi. + China, din ce-n ce mai aliata Rusiei, are deja câteva flote (la Pacific). Tembelii tai de americani încapatânându-se pe doua fronturi, al fel lui Hitler, si tot ca tipul, fara aliati de-ncredere sau deloc, or sa si termine. SUA, dupa criza financiara mondiala spre care-ndreapta lumea orbeste, or sa iasa-n ultimul hal: fara $, însa cu alte zeci de milioane de saraci, si-o revolutie marxista pe cap (pune-te la punct cu extremismul woke, sa vezi ce-i asteapta pe chiorii surzi de la Pentagon si Casa Alba).

  24. @IR: Putin nu a cistigat nimic, deocamdata cel putin, caci nu exclud blatul, existind in acest sens o distinsa traditie. Nu renuntarea la invadarea Ucrainei, pe care cred ca nici nu a avut-o in mod real in vedere, este indiciul ci faptul ca nu i s-a acceptat nici una din cererile ultimative, formulate cu insolenta, precum Molotov la Berlin in noiembrie 1940. Cu restul de aiureli, de care nu esti satula ca de bors, am sa te iau in serios cind ai sa-ti tii economiile in ruble. Pofta buna la bors deci…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.