
update
Comisiile reunite juridică şi de sănătate au acordat, marţi, cu majoritate de voturi, raport de admitere cu amendamente la propunerea legislativă prin care angajatul este obligat să prezinte la locul de muncă certificatul digital privind COVID-19. Decizia finală aparține plenului Senatului.
Dispozițiile privind certificatul verde se aplică autorităților, instituțiilor publice și de interes public, de utilitate publică și celorlalte unități publice, centrale și locale, regiilor autonome, operatorilor economici care își desfășoară activitatea în clădiri de birouri private cu mai mult de 50 de persoane simultan.
Printre domeniile incluse în proiect sunt educația, sănătatea, dar și Parlamentul. Prevederile nu se aplică autorităților și instituțiilor din cadrul autorității judecătorești.
Pentru cei care refuză să arate certificatul verde se suspendă de drept contractul de muncă, fără plata drepturilor salariale, pentru o perioadă de 30 de zile. Dacă după cele 30 de zile, dacă angajatul nu prezintă certificatul verde, va fi dat afară.
O lege absolut necesara, pe care trebuie sa o sustina toti cetatenii culti si absolventi ai testelor din PISA.
Iata ca partidele au depasit micile diferente ideologice si s-au unit ptr binele superior al societatii.
Totusi, legea este incompleta ptr ca trebuie extinsa la ansamblul societatii, in domeniul public si privat.
Trebuie sa mergem mai departe pe sistemul feliilor consecutive, astfel incat pana si ultimii rezistenti sa fie obligati a accepta aceste grandioase transformari globaliste.
Domnule Nistorescu, am o rugaminte, am vazut pe youtube o suma de manifestatii in Italia, Franta etc contra pasaportului verde despre care nici Cotidianul nici alte organe absolut independente si private nu relateaza absolutissim deloc (nada).
Deci sunt acestea niste filme de trucaje sau cum?
Intreb ptr un prieten.
Multumesc mult de tot si anticipat ptr raspuns.
Și inga așa coronavirusul va deveni o boală profesională. O boală specifică sectorului bugetar, deja fiind mai mult decât clar statutul de super-răspânditori (super-spreaders) al celor vaccinați: SAR VIRUȘII DE PE VACCINAȚI MAI ABITIR DECÂT SAR PURICII DE PE UN CÂINE MAIDANEZ.
(nota: partea bună a acestei impuneri stă în faptul ineluctabil că va soluționa de la sine problema supradimensionării în personal a aparatului bugetar.
Mititelul, admirabilul și fascinantul Covi Nineteen va rezolva, așa cum știe el, problema ”obezității” organigramei administrative.
și să nu se bucure judecătorii, după ce vor fi folosiți, urmează înțeparea.
nimeni nu e mai presus de lege. nu pot exista excepții, ori vaccinați și judecătorii ori legea este neconstituțională. de fapt toată legea este neconstituțională, consimțământul este viciat prin șantaj, te vaccinezi sau mori de foame, tu și copiii tăi. au nevoie de judecători să ne respingă acțiunile în justiție și i au exceptat? nu merge așa domnilor. pentru polițiști și jandarmi, vă ajung blestemele celor pe care i ați amendat bătut jignit. credeați că dacă veți fi obedienți veți scăpa?
Constitutia Romaniei
ARTICOLUL 41
(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit.
Comentarii ?!
Interpretari ?!
# Ion
CORECT.Si babuta cu banii in batista este tot cetatean roman.Si de cele mai multe ori este mama,sotia sau bunica cuiva.Adica un om,care candva ajuta statul asta tampit,fiindca era obligata.Insa daca te uiti la tot filmul asta numit PANDEMIE,te face sa crezi ca intr-adevar,desi au trecut 10 ani de la criza economica,natiunile nu si-au revenit si guvernele s-au gandit cum sa mai scape cu acte in regula de cei care nu produc,dar mananca.Birkenau in varianta perfida.Aici placinta este atat de groasa,incat sefi de state mari (nu robotul nostru lingau) sunt mici copii.Sa-i intrebam pe cei din clanul Bilderberg …
L-am auzit azi la radio pe Bodog, o declarație dezlânată, fără logică și argumente. Deși era simplu. Ce zice Constituția României.Argumentul lui era că în situația actuală nu putem da afară oameni din sistemul de sănătate. Parțial adevărată, dar argumentul suprem este că se încalcă dreptul la muncă stipulat in Constituție și multe alte legi.Mă îngrozește faptul că asta ar fi alternativa la guvernare. Alți diletanți.
Pfizer a facut contracte de 4 miliarde de vaccinuri pentru 2022. Or sa vaccineze in nestire….Deja nu conteaza ca sunt femei gravide, oameni cu boli autoimune, cancere etc. O asemenea afacere anuala nu poate fi rarata! Si nici macar nu se mai obosesc sa update pt tulpina delta. Pai e de ajuns ca iti pierzi locul de munca se vaccineaza omul cu orice. In curand doza a treia obligatorie….
Dacă ai nevoie de un certificat pt libertate, înseamnă că nu ești liber!
TESTAREA este deosebit de importanta,intrucat scopul este sa alegi infectatii dintre neinfectati,ci nu vaccinatii dintre nevaccinati.DA,daca cei vaccinati nu ar mai fi NICIODATA pozitivi,atunci as fi de acord cu autoritatile.Insa intrucat si cei vaccinati pot deveni pozitivi si deci,culmea,un vaccinat pozitiv sa infecteze un nevaccinat negativ,concluzia este ca STATUL ROMAN ESTE TAMPIT.Anul trecut,in UK statul testa si 200.000 pe zi.Vorba unui oficial britanic din Min.Sanatatii: vom testa in masa,iar cei gasiti pozitivi,vor fi intrebati cu cine au intrat in contact in ultimele 24 h,si ne vom duce sa-i testam si pe aceia.Nu stiu cum drak,dar la noi autoritatile MEREU au reusit sa puna carul inaintea boilor si sa dea nastere doar la abuzuri,scandaluri si incalcarea legii.TESTAREA este sita care alege neghina din graul pandemiei,NU vaccinarea.Insa la noi,NU,NU ma,NU,fiindca asa sunt ei: CHIETROSI.Cand numesti disriminarea triere,ai o mare problema si normal ca deschizi cutia Pandorei a conspiratiilor de tot felul,intr-o lume plina de Big Brother si nanotehnologie.
De nu aș fi fost vaccinat puteam susține ideea următoare: Să iasă Werner și să recunoască în fața cetățenilor că a fost un dobitoc când a susținut că am învins pandemia. Apoi ma vaccinez. Dar eu, neavând încredere în ce ne-a spus el, și pudelul lui, Mîțu, am ales să ma vaccinez. Se pare ca nu am ales rău.
P.S. O întrebare așa, de formă că știu că puțini au curajul să o pună, SRI a înaintat rapoarte despre situația aprovizionări cu medicamente, paturi la ATI, etc, etc, că din câte știu cam ține de siguranța națională asta?
@Uriel
Gresesti GRAV !.
!2 milioane de nevaccinati(70% DIN POPULATIE) CUMPARA ACUM, EXCLUSIV, DIN PIETE SI DIN PRAVALIILE ROMANESTI.
DE CEILALTI SA SE ALEAGA PRAFUL SI SA SE MULTUMEASCA NUMAI CU 30% DIN PROFITUL DE PINA ACUM !!!
AFARA CU MULTINATIONALELE !!!
TRAIASCA PLANDEMIA !!!
Cam ipocrit și incoerent PSD. Opoziție PSD cel cu curul în două bărci scade constant în opțiunile alegătorilor din fiecare barcă.
Corect ! Aștia au ajuns să considere oamenii săntoși la cap și cur drept specimene defecte că functionează bine mersi fără vaxinul lor. Azi n-am putut să intru într-o instuție publică pt a opține o simplă adeverință … a trebuit sa stau afară in frig de 2C pe un scaun din plastic înghețat si să complectez formular de cerere. Cei de la pază se uitau la mine ca la un specimen extraterestru …”da’ nu sunteti vaccinat domnu’ ? Nu aveți pasaport verde ? Nu D-le ! Is sanatos tun și tot ce-mi trebuie e o adeverință ! ??
CERTIFICATUL VERDE ESTE FOLOSIT ABUZIV IN ROMANIA – Comisarul european pentru Justitie Didier Reynders avertizeaza tarile UE sa nu utilizeze certificatul verde pentru discriminarea nevaccinatilor:”Regulamentul 2021/953 al Parlamentului European si al Consiliului privind certificatul digital COVID al UE se bazeaza pe articolul 21 alineatul (2) din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene si urmareste sa faciliteze acest drept la libera circulatie in Uniunea Europeana.
Pentru a se asigura ca persoanele nevaccinate pot beneficia si de libera circulatie, regulamentul stabileste un cadru la nivelul UE pentru eliberarea, verificarea si acceptarea nu numai a certificatelor de vaccinare, ci si a certificatelor de testare si vindecare. Regulamentul afirma in mod clar ca vaccinarea nu este o conditie prealabila pentru exercitarea dreptului de libera circulatie.
Utilizarea pe plan intern a certificatelor COVID-19 in alte scopuri decat facilitarea liberei circulatii in UE nu intra in domeniul de aplicare a regulamentului. Intr-adevar, statele-membre pot utiliza certificatul digital COVID al UE in scopuri interne, dar li se cere sa furnizeze un temei juridic in legislatia nationala care trebuie sa respecte, printre altele, cerintele de protectie a datelor [cu caracter personal].
In cazul in care un stat-membru stabileste un sistem national de certificate COVID-19 in scopuri interne, ar trebui sa se asigure ca certificatul digital COVID al UE poate fi utilizat si in acest context. In acest mod, calatorii care merg intr-un alt stat-membru nu trebuie sa obtina un certificat national COVID-19 suplimentar pentru a avea acces, de exemplu, la baruri sau restaurante.
‘Pentru a se asigura ca testele sunt accesibile pentru toti cetatenii, Comisia a pus 100 de milioane de euro la dispozitia statelor-membre, pentru a le oferi cetatenilor teste care se califica pentru eliberarea unui certificat digital COVID UE. Cu toate acestea, este important de mentionat ca deciziile privind pretul testelor sunt de competenta statelor-membre’”
@acid – ce să mai zic caci ai dreptate. Acum se fac tot felul de manevre politice ca să ne ofere „stabilitate” pt a putea ieșii din iarnă, dupa care din nou la frecangeală care pe care. Singurii care înțeleg momentul altfel sunt cei de la AUR care își dau seama că nu prea mai este loc pt jumătăti de măsură si politici ala bunicuța ilici.
@tomlin
Oare tu nu ești cam prost si nedocumentat ? Oare baba aia cu banii in batista nu face parte din poporul român ? Sau te-ai născut în palatele din Franța și nu se știe cum ai aterizat în Ro.Nu va mai bateți joc de bătrânii acestui neam, care sunt defapt înaintașii voștri.
Angajatii din sanatate, mai ales medicii, sa intre in politica! Doar asa se unesc si lasa spitalele fara tratament de mor bolnavii pe banda rulanta! Din spitale se aud racnete disperate: NU AVEM TRATAMENT PENTRU BOLNAVI! Ce fac medicii din politica, tocmai ii doare la coccis!
Nea PSD, votați Contra certificatului! Așa cum ați votat ieri CONTRA anchetarii averii Plavanului! Când vreți se poate, cine să vă înțeleagă. De voturi, oricum v-ați lins pe bot!
Daca o sa stai de vorba (R.C) ,cu orice profesor universitar (care cunoste domeniul nanotehnologiei) , si o sa-l intrebi ce inseamna nanotehnologia introdusa in corpul uman , o sa-ti dea un singur raspuns : atac militar .
Cei care lucrati in domeniile IT (admini/programatori) , aveti obligatia sa explicati celor din jur ce conexiuni exista intre vaccin SI I.O.B aka Internet of Bodies
@tomlin:
Vad ca nici la ora de fata nu esti la curent cu „virusi penetrare aer oriunde si oricand”! Fiecare se protejeaza cum si cat poate, asta trebuie sa intelegem, si, NU sa dam vina unii pe altii ca asa vor javrele astea afurisite, imbuibate de ura! Sa testeze gratuit obligatoriu ca in tarile civilizate, au avut fonduri la dispozitie si nu au acceptat, dar tot pe cetateni dau vina! Presupun ca intelegeti actovitatea: FARA A AVEA UN REZULTAT LA ANALIZE, SAU, FARA A FI TESTAT, NIMENI NU POATE DA UN DIAGNOSTIC PENTRU UN TRATAMENT! Ca sa afli ca un cetatean este bolnav sau nu, neavand simptome, obligatoriu trebuie testat odata sau repetat! De ce nu vor sa testeze masiv in Romania? Pentru ca, caposii vor…vaccin obligatoriu? Nu este normal!
de ce nu-i lasa in pace pe nevaccinati, nu scapa de virus niciunul. Eu nu i-as lasa pe vaccinati sa circule 1 luna si nevaccinatii sa zburde 24 din 24. Iar babele sa aiba liber peste tot, sa plateasca cu banii mototoliti din batista.
Treziti-va in al 13 -lea ceas!
Falimentul sectorului comercial este IMINENT ! Balanta dintre Profit si Cheltuieli devine TOTAL dezechilibrata fara banii cheltuiti de cei neinjectati cu SERUL666 .
Antreprenorii si patronii pierd ma mult de 60-70% din volumul total al banilor adunati intr-o luna si vor ramane cu Profit ZERO , iar unii nu vor avea nici de unde sa plateasca impozitele, salariile si sa cumpere materia prima in zona de productie…. Totul este o MEGACONSPIRATIE securist-globalista cu scopul de a omora batranii si de a impinge poporul disperat la polonicul cu Laturi! Resetarea= Gulag, Foamete, Frig, Moarte, Experimente !