Ce zic ofițerii rezerviști despre campania lui Hellvig?

Am primit (pe surse) o copie după o sumedenie de poziții ale ofițerilor rezerviști exprimate direct sau în numele unor asociații sau filiale ale acestora, apărute pe o rețea de comunicare. Unul dintre ei a dorit ca eu să le cunosc. Mi se pare corect ca ele să fie cunoscute și cititorilor. Reproduc toate mesajele așa cum le-am primit, inițializînd niște nume acolo unde erau incluse în texte. Discuția abia începe ! (Cornel Nistorescu)

„Bună seara.  Declarația Domnului Director este din păcate total neadevărată. Manipulare și dezinformare. Nu numai pentru opinia publică, dar și pentru colegii tineri. Toată lumea știe că toți ofițerii de securitate au fost preluați de armată în ziua de 22 decembrie. De unde violențe, reprimarea revoluției? De câteva ore citesc la documente secretizate. Nu apare nicăieri scris despre ceea ce Domnul Director a afirmat. Dar prima informație aruncată PRINDE. Pe toate televiziunile este dată declarația Domnului Director. Ce se urmărește? Este mai mult ca oricând  nevoie să se clarifice adevărul de către conducerea Asociației! Dacă într-adevăr reprezintă cu adevărat interesele tuturor rezerviștilor. Și să cunoască și să respecte și alții realitatea asa cum a fost și cum este. O seară plăcută.

ACMRR BIHOR, Colonel rtg I P, activ până în 2010

ADEVĂRUL PRIMEAZĂ ÎNTOTDEAUNA!   Subscriem poziției colegilor din ACMRR-SRI, SUCURSALA VÂLCEA și, asemeni lor, facem apel la corectitudine în prezentarea evenimentelor din Decembrie 1989.
Să fie oare alte interese la mijloc?  Capital politic???

Bună dimineața! Suntem de acord cu poziția la cald din partea președintelui asociației noastre față de declarația nefondata a directorului SRI, calomnioase chiar, în absența unor dovezi în sensul că Securitatea a participat la reprimarea Revoluției române! Suntem cu toții indignați de ceea ce considerăm ca, cel puțin pentru cei care au avut acces la documente, deci și dl Hellvig, este clar ca lumina zilei ca Securitatea, în decembrie 1989, a fost supusă unei diversiuni orchestrate de forțe ostile României din exterior, cu sprijin interior, pentru distrugerea singurului organ imunitar viabil al țării. De ce se pretează directorul SRI la aceasta mizerie, cine îi dictează asta, cui servește aceasta nouă diversiune?
Consider că este necesară o luare de poziție ferma a conducerii noastre, un apel la corectitudine și respectarea adevărului istoric, mergându-se chiar la apel la instanțe judecătorești!

Poate socrul…
Eu înclin să cred că „Mister Hell”- cum îl alintă poporul SRI-  este , cum se zice, tot în poporul SRI, „dus de nas” . Dacă ar fi realizat ce conțin documentele, ar fi tăcut şi rămânea înțelept. Dacă  ştie  că înțeleptul tace când nu ştie.

Poate sunt mai multe reacții, mie mi-au transmis prietenii de la Vâlcea şi Bihor, cei obedienți lui Filip T.  şi Măgureanu mă ocolesc, dacă nu mă înjură. Nişte idioți au anonimizat numele directorului SRI, de parcă ar fi fost mai mulți în acelaşi timp!
Lipsesc documente esențiale, cum ar fi rapoartele a 15 ofițeri din Dir. a III-a, luați de Măgureanu din sediu, înarmați, şi duşi să „apere Televiziunea”, eufemism pentru teroriştii inventați de troica Brucan- Militaru-Iliescu.
Rapoartele ofițerilor au fost publicate de PMB în RL. Lipsesc documente şi mai importante. Vlad ne-a spus că Militaru i-a luat USLA din subordine în după-amiaza zilei de 22 Decembrie. De ce? Ce ordine a primit unitatea de la Militaru de a vrut să o extermine ? Ofițerii au raportat, după revenirea unității la SRI, în aprilie 1990.
Le-am văzut rapoartele!

Leagă un text, eu sunt ocupat cu sarmalele, dar ziariştilor serioşi şi presei responsabile nu le este îngăduit „să pună botul” sau „capul în nisip” la această „manoperă măgurenistă”

Dl. director Hellvig nu a aflat încă ce s-a întîmplat la acea „revoluție”? Păi, securitatea nu a omorât oameni dle director. Securitatea a pierdut oameni din rândul său pentru că a preferat să nu tragă în populație, prevenind astfel acea baie de sânge programată cu cei…64.000 de morți de la Timișoara. Dta. pe ce lume ești, de unde ai aterizat acum dle Hellvig?

Nu este solidaritate în luarea de poziție! Nume sonore, rezerviști care încă mai reprezintă ceva, alți președinți de asociații, conducerea  noastră centrală să facă apel la purul adevăr! Nu se dorește.  Fiecare așteaptă să acționeze altcineva! Adevărul istoric trebuie stabilit odată pentru totdeauna,  acum cât mai sunt rezerviști în viață și care cunosc purul adevăr! Mai târziu, o să fie prea târziu  pentru dovezi și adevăr!
Și în baza celor declarate de director, politicienii patrioți (!) vor propune și vota reducerea pensiilor securiștilor teroriști.

Doamne ferește! Avem numai conducători și politicieni trădători de neam și țară  @

Redau în continuare luări de poziții ale colegilor. Nu de altceva, dar acestea sunt cu adevărat frământările noastre. Așteptăm punctul de vedere al conducerii și rezultatul discuțiilor dintre aceasta și Domnul Director.

Și eu cred ca trebuie luată o poziție oficială cu privire la aceste declarații, mai ales ca dl. în cauză-nu pot să-l numesc director’ s-a pronunțat și cu privire la troița de la Ag. într-un jalnic mod.

Mă întreabă de ieri colegii ce poziție adoptăm?

Susținem punctul de vedere al domnului colonel G P și ne exprimăm nedumerirea cu privire la fraza nefericită rostită de domnul director. De ce spun nedumerire? Pentru că de 13 ani, din care 8 sub conducerea domnului Hellvig, asociația noastră publica revista Vitralii – Lumini și umbre, în paginile căreia o sumedenie de camarazi, dar și istorici și persoane din sfera civilă au publicat materiale, documente, mărturii etc. care atesta fără echivoc neimplicarea Securității în reprimarea demonstranților din decembrie 1989. Mai mult, s-au organizat în mai multe județe întâlniri cu societatea civilă în care colegi din conducerea asociației, istorici etc. au promovat acest adevăr. Asta în condițiile în care revista este editată cu sprijinul financiar, dar și cu „binecuvântarea” Serviciului, iar noi, președinții de sucursale avem misiunea de a o distribui gratuit la diverși potentați ai zilei din județele noastre, inclusiv la Parchete si Tribunale, plus mass-media.
Nu mai vorbesc despre eforturile d-lui general Rogojan și ale răposatului ministru Iulian Vlad de a demonta toata teoria cu securiștii-teroriști. Și acum, hodoronc-tronc, revine din partea cui nu te așteptai aceasta sintagmă criminală. În folosul cui? Poate că viitorul ne va lumina. Dar al României și al intereselor sale sigur nu.
O poziție oficială din partea conducerii asociației este nu numai necesară ci și obligatorie, altfel s-ar putea să se aleagă praful de toata această organizație!
Sărbători frumoase și binecuvântate tuturor!
Colonel (r) V Ș, presedinte filiala Satu Mare

De ce tocmai acum, românii trebuie să fie atenți, pentru a nu le rămâne sarmalele în gat la masa de Crăciun? De fapt, o explicație este relevantă, în sensul ca L .O .V ne-a servit preludiul, iar conducerea actuala a S.R.I savurează „orgasmul” manipulării populației la acte de învrăjbire fratricidă”! Cred că nu este suficient să luăm aminte și să ne minunăm, până când proiectul lor va deveni o realitate neoprogresista! Haideți la „drumul descătușarii”! T. G.

Reiterez necesitatea exprimării unei poziții clare și ferme din partea conducerii ANCMRR, care să spele parțial rușinea pentru atitudinea obedientă a unor membri ai conducerii, fac referire la dl. gral Mălureanu care, realmente, a pus pumnul în gura unor camarazi de arme ai sai, plictisit și agasat de întrebări normale pentru oameni păcăliți ani în șir și umiliți de politicieni vremelnici. Ar fi bine să facă un minim efort și să demonstreze, chiar și în al 13-lea ceas, că reprezintă interesele rezerviștilor!
Este rușinos că suntem batjocoriți în acest fel de oameni care sunt în slujba adevărului și dreptății (SRI), prin falsificarea conștientă și grosolană a adevărului istoric!
Dacă nu vor lua atitudine și se vor complace în tăcere complice, membrii conducerii ANCMRR ar fi bine să-și dea demisia, deoarece rezerviștii noștri nu sunt un  „sindicat” al SRI-ului.

Sunt de pe grupul președinților de sucursale!

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 27
Author

91 de Comentarii

  1. Presedinti de scursale , deci sefutzi mai mici decit hell vig , nici pe ei nu-i cred .Toti au bube la capatina .

  2. politrucul sorosist hell vig are un rol de jucat. nimic dificil de patruns sau ascuns in umbra.
    pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti… altoiti-l si gata! scoateti-l din viata publica pe usa din dos ca pe un caraghios, mincinos, ipocrit, tradator ce este! e simplu! niciodata agenda lui nu s-a suprapus cu cea a intereselor Romaniei!

    Tacerea costa si creeaza anomalii gen hell vig.

    • Individul este un servitor umil. Este recunoscator lui Johanis care l-a numit la ordinul securistilor de la Cluj ca capetenie la SRI pentru a face treburi murdare. Va primi si el a treia cizma in c_r cand va deveni nefolositor.

  3. Si potailor securistice filosovietice, ciorditori de pensii speciale, slugoi ai comunistilor.

  4. Asta’ i culmea adevarului, ca ei sa-si doreasca adevarul. Mai c-ai zice „sa mori de ras”, de n-ai sti ce-au patit adevaratii intelectuali, oameni politici interbelici, simpli anticomunisti mult inaintea lovilutiei. Sau inginerul Ursu, mai aproape-n timp.

  5. intrebare: este o coincidenta nefericita asocierea temporala intre ceea ce a spus hell vig, cartea lui morar si laudele lui mungiu-pipidi pntru viitorul fost presedinte?

    cin’ se joaca la butoane, tatuca Palpatine???? si cit de bine seamana… esenta raului pare sa aiba exact aceeasi fizionomie.
    pe bune, nu vi se pare ca soros l-a jucat pe palpatine? clasa politica traditionala alde pnl psd etc pare ca e in deep shit… sa vezi acum cumparari in viu de sclavi politici dispusi sa tradeze…

  6. mai cu fereala baieti, ca va arde necuratu… aceleasi teme sterile din minti bolnave: pensii, adevar, ursu… relax and enjoy! v-ati gresit cariera: puteati sa pictati dar ati ales sa stati cu nasu-n pampersi. misto!

    alo, nefericitule, adevarul este dincolo de minte si tine. EL ESTE! vorbesti ca sa te aflii in treaba, exact asa cum existi! daca existi.

    ha ha ha ha ha

  7. Daca securitatea nu-si trada tara si conducatorul, atunci Ceausescu ar fi fost inlaturat de forte militare straine ca in cazul Miloshevich. Condamnabil este ca acesti oameni ai securitatii (cu epoleti sau civili) care au tradat sunt cei care au preluat imediat si definitiv puterea. Sunt cei care au falimentat Romania. Cine tradeaza odata va trada mereu.

    • Observ că securității (Departamentului Securității Statului – denumirea de până în 1990) îi este convenabilă teoria cu așa-zisa conspirație a lui Iliescu și a altor trei amețiți, printre care generalul Ioniță, mort din 1987. Plus KGB (se putea!). Dacă această securitate era profesionistă, loială țării, cum de nu a putut identifica, izola, anihila grupul de complotiști? Cum de i-a lăsat să facă și să desfacă ițe și ghemuri? De ce și-au trădat comandantul suprem?
      Observ că securității îi este convenabilă teoria cu învinuirea armatei. Printre cei 1100 și ceva de morți la revoluție sunt și 200 și ceva de militari. Că a fost diversiune, că a fost prostie, că au tras unii în alții, asta e evident. Dar să iei poziție și să vorbești despre rolul benefic al Securității, deja e mistificare!
      Adică noi să credem teoria că gașca Iliescu avea interese, dar să nu credem teoria că gașca securității nu avea niciun interes.
      Evident că nu toată securitatea a fost vinovată pentru ceea ce s-a întâmplat după 21 decembrie 1989 (pentru că unii au intuit, alții au trădat, deci interese personale), ci o parte a securității, cea adânc conspirată și care a generat parte din diversiunea acelor zile.

  8. …si daca s-a mintit sau s-a manipulat in chestiuni importante nu se se (auto)sizeaza nimeni? „O poziție oficială din partea conducerii asociației este nu numai necesară ci și obligatorie, altfel s-ar putea să se aleagă praful de toata această organizație!O poziție oficială din partea conducerii asociației este nu numai necesară ci și obligatorie, altfel s-ar putea să se aleagă praful de toata această organizație!”si apoi cu totii la sorici si piftie, cred ca nu este suicient. Poate de data asta cineva trebuie corectat in mod oficial si poate se face mai multa lumina.

  9. De fapt, ce a fost Securitatea?
    Sunt atatea marturii de oameni terorizati pana la moarte de catre securisti vechi care au fost preluati de cei noi.
    Ce era Securitatea? Un instrument de infricosare a populatiei? Instrumentul in mana lui Ceausescu? Despre ce demnitate, vorbiti?

  10. Securistii au fost niste criminali ordinari si opresori iubitori de comunism,asa,in vazul lumii pina in dec.89.Incepind cu 1 dec.89 s-au transformat in ingeri democrati care si-au depus armele la rastel in magazie,ier ei au trecut la bucatarie in vederea pregatirii craciunului.Pentru crime,Putin a fost de vina,sau mai precis ai lui.Sunt citiva care au uitat de toate (si de mineriade),care lupta din toate puterile la albirea securitatii ceausiste.Imi pare rau sa o spun,Ion Cristoiu are 74 de ani si participa cu sîrg.A spus ca dupa savirsirea crimelor revolutiei GRU si-a pus mortii in porbagaj si au sters-o in Rusia natale.Mesajele sunt dovada ca de asemenea nerusinarea si tupeul nu au limite.

  11. este o minciuna ce sune acest colonel, in 23-25 au fost prinsi teroristi de catre populatie si armata care erau securisti, la doua dintre ele am asistat eu iar unul a fost recunoscut de un vecin de bloc de al lui. Trupe ale securitatii au facut tot prapadul inceput in dupa amiaza zilei de 22. A fost o diversiune securista 100% cu foarte multi morti iar scopul a fost categoric de preluare a puterii de catre securitatea care s-a restructurat incredibil de rapid si astfel a scapat de desfiintare si puscarie pentru majoritatea membrilor sai putind in acelasi timp sa puna mina pe puterea si banii lui Ceasca. Absolut tot ce spune acest colonel este celebra diversiune Securista ale vechilor structuri cum ca ei de fapt sint niste victime si eroi ai tarii in realitate niste criminali teroristi care au facut praf Romania alaturi de partenerii lor occidentali in frunte cu mafia corporatista. Atit vechii cit si noii securisti sint unul si acelasi lucru. SRI este fosta Securitate si inseamna cea mai cumplita organizatie criminal terorista antiromaneasca.

  12. In sfarsit, membrii fondatori ai ziarului ies din anonimat…

  13. Am citit cartea Trăgători și mistificatori (scrisă de Andrei Ursu și apărută în 2019, când autorul nu era director științific al Institutului Revoluției Române). Deci nicidecum ideea de albire a armatei, căci la vremea respectivă nu era războiul de lângă noi. Într-adevăr, în carte se generalizează rolul securității în evenimentele de după 1989, dar decupând obsesiile autorului, poți găsi dovezi că securitatea nu s-a subordonat automat armatei și poporului (mulți au fost omorâți cu armament deținut numai de securitate, similitudinea celor omorâți înainte de 22 decembrie și după, documente care atestă predarea armelor de către securiști chiar și după 25 decembrie).
    Observ firul conducător dintre cei care susțin cu tărie ideea complotului KGB și calitatea lor de proximitate cu securitatea (colaboratori, ofițeri, turnători).
    Oare să fie întâmplător?

    • Fraiere despre ce complot kaghebe vorbesti cand se stia limpede ca Romania nu ar mai fi avut nici o treaba nici cu Tratatul de la Varsovia si nici cu CAER-ul. Chiar asa fraier crezi ca era Gorbaciov, sa lupte pentru o cauza pierduta sau sa se razbune pe Ceausescu???!!! Gorbaciov avea mai multa minte decat toti cei care va bagati in seama pe-aici. Penibil!

  14. Adevărul este că se apropie anul de grație al alegerilor și babuinii trebuie recâștigați. Că au rămas doar habotnicii.
    Nu mai ține cu mumupesede, dracnialapuscarie sau ariacercului. Și softu’ s-a cam învechit…
    Trebuie inventați niște robinhuzi ai anticorupției, niște unii care să-i conteste, că acțiunea cu suveranitatea n-a prea avut succes.
    Nasol e că i-au deranjat pe băieți fix acum, când râgâiau mulțumiți după sarmalele ingurgitate, din pensiile lor speciale, obținute cu sudoarea frunții și a pumnului. Dar ei sunt obișnuiți cu alarmele de sărbători, că doar sunt societate (acum) civilă.

  15. doare la basca. Pensii mari, pensii speciale, pensii de revolutionari, firme peste firme, ii dau cu tifla. Seful SRI, nu misca in fata lor.

  16. Daca si scriitorii astia sunt cu „revolutia” in gura,m-am lamurit!
    Cum dreaku IMF si WB aveau informari pentru ” expertii” lor prin 90-92 cum ca in Romania a fost lovitura de stat militara prosovietica?
    Cum dreaku ca aeroportul Otopeni a fost plin de soldati inarmati ani buni dupa decembrie 1989?
    Dar basmele continua,avem in fata o culegere de texte,mai ramane sa credem in Biblie,ca si cum nu e tot o colectie de povesti de aiurit copiii
    E grea istoria adevarata,istoria falsificata e si mai grea

  17. Multi am fost!
    Foarte multi am ramas.
    Traiasca tovarasul Putin, idolul colegilor esentiali, comentatori temeinici pe site.

  18. pai toashu,toasha kiorvesi,toashu iohaos..toti romani de vita veche ..nu reprezinta un esemplu ca Romania i tara tuturor posibilitatilor..on care fiecare ruman se simte n largu lui….fara colac de salvare..

  19. Poate ar trebui să ne reamintim de coloanele de mașini Lada și Moskvici care în vara și toamna anului 1989 au intrat masiv în România pline cu turiști din țara vecină și prietenă de la Răsărit, turiști care în imensa lor majoritate erau bărbați cu alură foarte sportivă. Nu cred că trupele de securitate s-au coordonat cu posturile de radio și televiziune străine care numărau victimele împușcate de securitate sau armată din mie în mie pentru că după un foc de armă mureau cel puțin 1000 de revoluționari. Cel care vorbea despre „agenturili străine” a murit împănat cu gloanțe de Crăciun.

  20. Securitatea – cea mai importanta parte a aparatului represiv al mizerabilului regim comunist criminal. Securistii, cele mai scarboase animale din Romania. Criminalilor ! Va platim pensiile pentru crimele pe care le-ati facut si mai faceti si clontul mare. Tortionari imputiti – nu sunteti, nu ati fost altceva decat uneltele unui regim CRIMINAL ! In 1989 v-ati tradat intre voi iar castigatoare a fost acea parte din popor care vroia libertate, adica sa scape si de voi talharilor ! Nu ne intereseaza rafuielile dintre voi sau nationalismele voastre false ! Nu ati inventat voi hahalere scarboase nici patria nici patriotismul ! Ar trebui sa vi se ia casele, pensiile si toate cele obtinute pe spinarea poporului pe care l-ati terorizat ani de zile ! GURA !!!!!!!!!

  21. Mancati-va sarmalele linistiti si traiti cu multumirea ca ati terorizat oamenii si l-ati aparat pe Ceausescu. Ati fost cineva.

  22. Cum să participe securiștii la represiuni? Securitatea a fost întotdeauna în serviciul Țării și al Poporului Român. Chiar și cu prețul sacrificiului suprem!

  23. Coloanele alea sunt povesti de popa beat, cum se zice in popor. Dar fiind povestite de agentii de la Europa Libera au fost inghitite pe nemestecate de romani, cu totii lipsiti atunci de orice alte surse de informare. Este comic ca multi berbeci tineri mai pun botu’ la asa tain toxic.

  24. „…..singurului organ imunitar viabil al țării.” Ce glumă sinistră. Când e vorba de securiști și de ce scot pe gură merg pe prezumpția de VINOVĂȚIE!!!!! Mă mir că au curajul șobolanii să mai caște gura. Criminali ordinari cu pensii nesimțite!!!

  25. Gură-gură, cum ti-i căi tu odată, şi cum ți-i muşca limbocul ce rostește cuvânt de batjocură, şi mai ales, cum vei simți pe pielea ta goliciunea în care te-au crescut ai tăi! În cel mai greu moment al vieții tale să-ți aminteşti…îți vei striga neputința şi nu vă fi nimeni sa te audă şi nici să te aline, atât de singur vei fi…

  26. @Wolf Edmond: coloanele alea chiar au existat,numai propaganda sovietica poate spune ca nu au existat
    Am vazut cu ochii mei in zona Deva statia Peco la intrarea in oras Plus declaratia lui Roman la emisiunea lui Turcescu in care spunea ca in 1990,i-a cerut ambasadorului sovietic sa retraga cei 20.000 de turisti cazati in diverse locuri din Romania,nu mai insist pe unde erau cazati,ca nu va vine a crede
    Daca nu au existat trupetii sovietici, asa cum afirma propaganda occidentala cosmopolita si răuvoitoare,atunci de ce in 21.01.1990. Biroul Politic al CC al PCUS a aprobat in unanimitate raportul denumit „REZULTATELE INTERVENTIEI TRUPELOR SPETNAZ IN ROMANIA

  27. În absența unor răspunsuri concrete la aceste subiecte despre activitatea prezentă a SRI, eseurile dlui
    Hellvig sunt încercări ratate. Ele nu fac decât să arate că actualul director al SRI rămâne un biet epigon al
    vechii securități, pe care acum, la finalul ultimului său mandat, vrea s-o bage la apă.

  28. Aceasta este o tema derizorie, nici nu merita s-o comentam.
    Acest gogoman, gangav nu va ajunge nici sa candideze, necidecum sa castige.
    OBSERV CU SURPRINDERE CA DE PE ACEST SITE LIPSESC TEME ARZATOARE PRECUM „PRIVATIZAREA” MINTIA SAU JAFUL OMV…

  29. Multe minți luminate se exprimă pe aici, aşa că nu voi încerca să luminez pe nimeni cu nimic dar dacă un singur român va înțelege corect ce spun, voi considera că nu am scris în zadar. Necunoscutul face parte din viața reală, mult mai mult decât credem, nefiind o himeră, aşa cum credem uneori sau cum vor unii să ne convingă. Este suficient să te gândeşti doar la câteva situații din viață în care trăieşti consecințele unor fapte sau întâmplări comise de alții şi pe care, dacă le analizezi în profunzime, le poți desluşi sau coantifica. (Aş încadra aici, spre exemplu, cunoaşterea, respectiv necunoaşterea legilor sau a tuturor profesiilor.) Religia asemăna necunoscutul cu răul , necuratul sau întunericul pentrucă, de cele mai multe ori, necunoaşterea produce şi efecte negative, dar nu numai căci este determinată de formă, tip, dimensiune, etc. Nu este deloc întâmplător aşadar, că cel mai adesea o asociem cu prostia, dându-i astfel nume, formă, trup, minte şi chip. ( Secretul nu face diferență. ) Pomul cunoaşterii binelui şi răului este mult mai mare decât îşi poate explica sau imagina mintea unui om aşa că el nu creşte la voia întâmplării şi nici în mintea oricui. Cine are ochi să vadă, să vadă iar cine are urechi de auzit, să audă.

  30. @Wolf „ar trebui să ne reamintim de coloanele de mașini Lada și Moskvici care în vara și toamna anului 1989 au intrat masiv în România pline cu turiști din țara vecină și prietenă de la Răsărit” ASTA E O PROPAGANDA TEMBELA SCOASA CHIAR DE SECURITATE prin anii 90-91 ca sa-si acopere crimele facute prin contrarevolutia securista declansata in dupa amiaza zilei de 22. Sa-i intrebi pe securistii tai cu cine au impartit prada dupa ce au pus mina pe putere de la Ceasca, cu rusii sau cu pretenii corporatisti din occident???!!!

  31. saizesi de mii de morti cu lasere rusesti din alea butucanoase cu diode si lampi, va amintiti

  32. Domnule Hellvig, cine poate fi mai interesată , decât Moscova, de culpabilizarea Securităţii, ca să-şi acopere Operaţiunea specială Nistru ? Moscova nu iartă!

  33. …si totusi…in 89, cu moarte securistilor, s-a anihilat sistemul imunitar al statului…scurta rememorare sau informare pt necunoscatori: la conducerea armatei, militaru, dovedit agent al rusilor, cel care chiar a dispus consemnarea efectivelor securitatii-inclusiv pmc-istii- in unitati…inlocuirea lui vlad cu magureanu asztalos, agent al serviciilor secrete ungare…in prezent, un alt alogen-printre multi altii-aflat-crede el-la conducerea serviciului de contrainformatii al tarii…acum, de cand a izbucnit scandalul cu omv, observatorul obiectiv poate intelege un lucru simplu:lucratorul operativ isi face treaba ca la carte-cu certitudine declar faptul ca serviciile de informatii nationale sunt,daca nu cele mai bune, in top trei cele mai bune de pe mapamond-transmite informatia, care informatie este transmisa mai departe, de dep analiza, catre factorul decident, adica politic…cat despre cat rau a facut fosta securitate-aici trebuie sa distingem pe perioade, pana in 1968 si dupa-eu zic sa o lase mai moale trolii actualei puteri…in afara de inginerul ursu, daca-mi amintesc bine, dupa 68 nu am avut condamnati politic…nici macar pt tradare-desigur, au fost pacepa, rauta, atanasie,dumitrachescu, marcu, vulpe etc- nu au fost condamnati la moarte decat in lipsa, altfel iliescu, magureanu, militaru etc nu ar fi ajuns in fruntea bucatelor…si, daca intereseaza adevarul despre teroristii pe care unii de aici sustin ca i-au vazut cu ochii lor-pleonasm-va pot spune adevarul, care este mai simplu decat ati crede…

  34. @Victor: nu mai manca cu lingura propaganda rusa ,citeste „La mort des Ceausescu: la vérité sur un coup d’état communiste „de Catherine Durandin
    Convine astazi neamului de „matiri si revoltionari” putinisti sa scoata KGB din ecuatia 1989 dar nu tine!
    Gorbaciov a fost pionul otravit. el a distrus comunismul,pentru ca nu mai asculta de PCUS

  35. Am sa va povestesc un episod :
    dupa revolutie merg la ambasada Romaniei din Washington si surpriza ,portarii fusesera schimbati cu revolutionari(cei apartinand CIE actual SIE fusesra retrasi din ordinul lui CARAMAN MIHAI ,radus in activitate de PETRE ROMAN) ,observand atitudinea si comportamentul lor total deplasat mi-am permis s port o discutie cu ei, si mi-au povestit cum au ajuns pe acesata functie si ce activitati au desfasurat la evenimentele din decembrie ; raspunsul a fost halucinant ,au primit arme(AK 47) si cum auzeau o rafala de arma se aruncau pe burta si trageau si ei fara sa aiba o tinta identificata; erau fosti ospatari la Restaurantul Dunarea

  36. Când e „păpică” puțină, diversele „aripi” securice se înțeapă între ele. Mai ales INTERNII cu EXTERNII. Când e „păpică” destulă, se aliază și jefuiesc în haită.
    Colonia Eșuată de azi e rodul IUBIRII ȘI AL LOIALITĂȚII LOR pentru România ! ?

  37. E adevarat: dupa sinuciderea lui Milea, generalul Iulian vlad a inceput sa transmita telefonic personal catre securitatile din judete ordinul ca securitatea sa nu opuna rezistanta la actiunile revolutionarilor; multe documente recent desecretizate dovedesc asta.
    Dar: a facut asta dupa ce NC il certase pe Milea pentru ca „a tras in muncitori” in seara de 21 decembrie in Bucuresti. Desigur, NC cauta un tap ispasitor, dar Vlad si-a dat seama ca va fi si el un tap ispasitor si asta l-a determinat sa dea acel ordin, nu atasamentul fata de popor.

  38. UE nu primeste Romania nici in EURO, nici in SCHENGEN, din cauza escrocheriei nationale cu CERTIFICATELE DE REVOLUTIONAR cuplate la Bugetul public – pensii necontributive, gratuitati la tot, imobile comerciale si locuinte, terenuri, care au secat Bugetul de 33 ani non-stop, si, continua sa creasca (de la 1000 capete in 89′) lunar si anual, s-au impaduchiat cca. 2 milioane „rivolutionari”pana in 2022, patalamale date ex-militienilor, ex-securistilor, ex-ofiteri MAN, iar in ultimii 20 ani, CERTIFICATELE DE RIVOLUTIONARI date si la: membri din partide, neamuri, amante, neveste, progenituri, amici de invarteli, oricui are o pila la Secretariatul ala cu „rivolutionarii”. Parlamentul se face ca ploua, sunt interese de „rivolutionari”, in loc sa modifice Legea, sa ramana cu beneficii numai urmasii directi ai celor 1000 ucisi, restul, ONORIFICI, daca le convine.

  39. „preluata de armata dupa 22” …chiar si cadrele loiale dictatorului?

    „preluata de armata dupa 22” …si pana atunci?

    „preluata de armata dupa 22″… securitatea constanta isi exprima sutinerea revolutiei pe 26 (DOUA ZECI SI SASE) Decembrie si donau (la misto) niste „bani pentru victime”, restul si-au exprimat „trecerea de partea Revolutiei” pe 25 fara bani
    „Securitatea, în decembrie 1989, a fost supusă unei diversiuni”….diversiune de la ce? de la „actiunile de temperare” a romanilor flamanzi si infrigurati care cereau caldura si mancare ? (apropo, mai exact cum tempera securitatea un om flamand si infrigurat? prin ce metode?)

    sau de la confiscarea poeziilor cu caracter „necorespunzator” si „tendentios” la adresa „organizarii socialiste a statului nostru si a partidului”?

    cel mai probabil de la impiedicarea evadarilor din „paradisul socialist multilateral dezvoltat”

    „turistii straini” …… au participat la lupte? erau doar observatori? sau erau varful de lance al „eliberarii”in caz ca armata esua in a combate securitatea?

    cf tratatelor internationale la care RSR era parte atunci, „pastorul” si garantul de ultima instanta al regimului era „fratele eliberator de la est”. cand „fratele eliberator” iti zice sa reformezi tu ce faci? te pui contra ca un mandru si „independent” dacogetocostoboc rupt in torpedou ce esti? chiar asa, trebuie sa trimita armata sa-ti bage mintile in cap?

    „reducerea pensiilor securiștilor teroriști.”…..pedeapsa pt terorism si genocid la data evenimentelor era MOARTEA. Iar terorismul si genocidul nu se prescriu. cred ca va reduce ceva mai mult decat pensia

  40. iar ii arde pe rusi la ficati… scrieti baieti, nu mai scrieti ….

    hilare postari!

    ha ha ha ha ha ha ha

    adevarul traieste dincolo de voi si e la vedere!

  41. ar fi interesant de urmarit firul rosu care-l leaga pe papa-lapte hell vig de anumite puteri straine la care se inchina mai abitir ca-n biserica. eu stiu 3. cine da mai mult?

  42. Înainte de sinuciderea lui Milea, Vlad a ridicat dispozitivele concentrice de blocare totală a accesului în Piaţa Palatului, realizate cu efectivele unităţilor speciale ale Trupelor de Securitate şi Şcolii Militare de Ofiţeri a M.I. Altfel nu era posibilă afluirea coloanelor de muncitori de pe marile platforme industriale ale Capitalei, exemplar mobilizate pentru a-l obliga pe Ceauşescu să cedeze puterea.
    Vlad a ordonat să se permită accesul la Televiziune şi la Radio. Nota bene : Din Studioul Radio-TV din Sediul C.C., Securitatea putea întrerupe transmisiile. Nu a făcut-o !
    Vlad a ordonat să se permită accesul în sediul Comitetului Central.

  43. …pt obadia si nu numai…prietene-cu ghilimelele de rigoare-nu stiu de unde ai tras concluzia ca as fi filorus…daca tu tragi concluzii din carti, eu am trait…intens si implicat …acele momente…mai degraba tu pari nostalgic, ai obida pe gorbaciov…acum, ce vrei sa-ti spun?…da, au fost extrem de multi turisti, nu numai rusi-au fost intrecuti, ca numar, de cei maghiari dar nu se pune-dar scopul acestora a fost de ocupare a resurselor securitatii-nici nu aveam atatia agenti de teren pt a-i supraveghea pe toti…nu au fost inarmati, nu au creat diversiuni in intelesul strict, doar s-au plimbat prin tara tinand cozile ocupate…

  44. Bine, bine…securitatea de pana in 1990. Dar in anul 2005 !!!! UN CADRU AL S.R.I. coleg si subordonat al lui Coldea, ceva mai tarziu, a pus mana si a participat la o inscenare impotriva unei apropiate a familiei sale, iar pentru ca a impins-o in puscarie, a capatat postul de sef al sri tulcea…asadar, daca pana in 90 erau javrele lui Ceausescu, dupa 1991, tineri sereisti, iesiti din scolile securitatii, au devenit javre penale, tortionari moderni si jefuitori in haina statului, nu se mai numeau securisti, ci javrele lui Coldea. Stiti ce face lepra de atunci? Afaceri in Delta Dunarii, vamuind oamenii de afaceri de astazi. Este vreo deosebire dintre pomanagii securitatii si pensionarii ciorditori ai sereiului?! Vitriol in ochi la lepre!! Statul mafiot este bazat pe carpele astea securiste de dupa 1990, mult mai abitir ca pe bosorogii crimei lui Iulian Vlad!

  45. Ce-au sărit măi frate! Unul, de-i vinde evzul lui Curea proștilor care au tot buline roșii în cap , a scris și-o carte. Cică rușii și degringolada. Dacă-i lăsa armata pe ei… ieșea mult mai bine. Bă deghizatilor, știți după ce vă recunoșteam când vă frecați de copaci pe la vizitele lui Ceaușescu și pe lângă cozile de la alimentara? După privirea aia ticăloasă de prima generație încălțată. Proști ați fost proști ați rămas. Maimuțele lui Darwin care s-au transformat în boi, vorba unui francez.

  46. numai operatori de adevaruri…

    ha ha ha ha ha ha ha

    amuzanta natura umana strimba…

    @subi(bi)ectiv: esti in stare sa detaliezi sau faci doar afirmatii fara acoperire? ” ci o parte a securității, cea adânc conspirată și care a generat parte din diversiunea acelor zile.” hai dragule, detaliza. altfel frectii… fie ce o fi asuma-te pe tine insuti! esti in stare?

  47. @Victor
    Nu Radio Erevan anunța 65.000 de victime în decembrie 1989 ci posturile radio-tv occidentale. Eu n-am spus nimic despre turiștii intrați dinspre Vest căci și aceștia au existat dar în număr mult mai mic. Nimic nu a fost planificat în România ci în alte sfere mult mai înalte. Că au existat și cozi de topor în țară nu este de negat. Și e bine să privim cu atenție la oamenii care au confiscat puterea după Crăciun. Aproape toți au fost școliți mai în est și foarte puțini în vest. Analizând compoziția nucleului FSN format înțelegem de unde a venit greutatea loviturii și faptul că unii, fideli vechiului regim s-au opus ori s-au aflat în locul neinspirat.

  48. ZICE UN FOST SEKU-RICA, CA DEPARTAMENTUL SECURITATII STATULUI, ,,A FOST SINGURUL ORGAN IMUN AL TARII”!!!!!!!!!!!!!! MA, SECURISTILOR, VOI CHIAR NU AVETI RUSINE? ATI FOST CEI MAI MARI DUSMANI AI POPRULUI ROMAN!! AFILIATI TOTAL mosckovei si ideilor mosckovite, APARATORI AI FUNDURILOR CEAUSISTE SI ALTE ORATANII OLIGOFRENO-ANALFABETE, ATI BATJOCORIT IMENS NEAMUL ROMAANESC..ATI FOST DE ACORD SI MANA IN MANA CU COMUNISTII, CEI MAI MARI CRIMINALI AI UNIVERSULUI!!!!!!!!!!! MA RUSOFILILOR, MA DISTRUGATORILOR DE TARA!!!!!!

  49. Datorita voua, oamenii au indurat nu numai frigul, foamea dar si teroarea.
    Ati slujit cu devotament doi analfabeti cocotati pe Tara.

  50. Vechea securitate erea de 2 feluri.
    Securitate politica si securitate a statului roman . Securitatea politica apara ideologia comunista …ceva negativ’ asupreau poporul.
    Securitatea sratului roman asigura securitatea granitelor si averea poporului’ ceva pozitiv in interesul popirului. Trebuie analuzati’ om cu om ce rol aveau in securitate. Cei politici sa fie retrogradati si sa le ia pensia.

  51. @Obadia & Avidie, fara invidie + @Wolf Edmond; diversiunea cu „trupele sovietice” trimise pe post de turisti a fost facuta de Securitate pe la sfrisitul anului 1990 si inceputul lui 1991, prin doua cotidiene de mare insucces de pe vremea aceea si scrise articolele de catre un ofiter de securitate si un colaborator al Securitatii. Nu au prins pentru ca cei din acea vremea stiam ca este o imbecilitate absoluta (nici pasarea cerului nu trecea granita fara acordul Securitatii si inregistrarea in acte) dar a inceput sa prinda abia incepind cu anu anii 2000 cind gerenratiile de tineri coca-cola deveneau oameni mari iar parintii lor saraciti si furati la singe de Securitate nu au mai putut sa fie atenti la propaganda. Acum are destui adepti incit Securitatea sa poata posta in victima cind in realitatea ei au fost criminalii si beneficiarii contrarevolutiei din 22-25 decembrie. Este o absurditate de neimaginat idiotenia cu miile de turisti kgbisti care treceau granita in Romania. Numai cine nu a trait in acea perioada poate sa creada asemenea prostie. Granitele pe vremea lui Ceasca erau exact cum sint cele din Corea de Nord acum, nici ta-su lui Scaraotchi nu putea sa treaca granita pazita de trupele Securitatii (pe vremea aia trupele de frontiera erau ale Securitatii !!!) cu atit mai putini turisti care nu exista in nici un document. O PROSTIE TOTALA… asta cu masinile Lada care intrau in Romania e de categoria Bula deja si nu nici macar un comentariu nu se poate face

  52. Care este scopul? Micsorarea pensiilor pe motiv de compromitere. Si asa sunt vai de capul lor pensiile. Lasa ca merge o alta banita de miciuni in continua politica de dezinformare a poporului roman. Rezervistii sunt periculosi pentru ca stiu sa manuiasca o arma si sunt disciplinati. In SUA sunt trecuti pe lista de teroristi si supravegheati. A venit amerilocul in tara si noi repede adoptam politica satanista. Gretos.

  53. nu mai inteleg nimic: trebuia sau nu trebuia ceuasescu tradat??? ba e crimnal, ba nu e. ba a condus cel mai terorist regim, ba n-a fost terorist.

    va hotariti si voi si vorbiti aceeasi limba? ca n-au facut, sint criminali. ca au facut, sint criminali…
    sincer, nu pot sa nu ma intreb de ce s-au sacrificat altii pentru asa mindreata de panarame.

    ce e si mai haios e ca intreg spectrul a fost ocupat cu defavorabil! ha ha ha ha ha iar asta spune atit de multe.

    toti facuti de aceeasi mama…

  54. MULTI INDIVIZI, UNII INTERESATI SA ASCUNDA ADEVARUL, ISI DAU CU PAREREA IN ACESTE COMENTARII. MAJORITATEA SUNTETI CEI CARE MANIPULATI DE UNII DIN TARA SI DE ALTII DE AFARA, ATI TRAS IN POPOR SI DUPA ATI OBTINUT DOCUMENTE DE REVOLUTIONARI CU MERITE SAU ATI OCUPAT POSTURI PE CARE NU LE-ATI MERITAT.ADEVARUL VA IESI LA IVEALA. CEI CARE AU FACUT CERCETARI DESPRE IMPLICARILE IN REVOLUTIE ERAU TOCMAI CEI CARE AU ORGANIZAT DIVERSIUNILE SI AU UCIS OAMENI NEVINOVATI.NU REALIZATI CA INTENTIA CELOR CARE AU PUS LA CALE DIVERSIUNEA DUPA 21 DECEMBRIE ERA SCHIMBAREA REGIMULUI POLITIC, SCOATEREA PCR IN AFARA LEGII SI DISTRUGEREA TARII PRIN TRECEREA LA O SOCIETATE CAPITALISTA SALBATICA,DISTRUGEREA ECONOMIEI NATIONALE SI PREDAREA IN MANA STRAINILOR A BOGATIILOR SOLULUI SI SUBSOLULUI .DE ACEIA TREBUIA SA MOARA CATI MAI MULTI OAMENI CA SA JUSTIFICE IN FATA POPORULUI ACEASTA SCHIMBARE.GORBACIOV NU A FOST UN REFORMATOR . EL A FOST OMUL GLOBALISTILOR CARE A PUS PE BUTUCI SISTEMUL ASA ZIS COMUNIST, LOVIND IN PRIMUL RAND TARILE DIN ESTUL EUROPEI SI APOI DISTRUGAND SI URSS. TOTUL A FOST UN PARCURS PRESTABILIT DE OCULTA MONDIALA CARE NE-A DUS IN ZILELE NOASTRE SI CARE DORESTE SUPUNEREA INTREGII POPULATII A PLANETEI.APROAPE AU REUSIT DEOARECE AU ADUS LA PUTERE SEFI DE STATE SI GUVERNE PRIN FALSIFICAREA ALEGERILOR DIN INTREAGA LUME SI CARE EXECUTA INTOCMAI CEEA CE LI SE CERE.NOI , ROMANII NE DISTRUGEM TARA FARA SA REALIZAM CA UNII SUNT INTERESATI IN ACEST SENS, UNII DIN INTERIOR SI ALTII DIN EXTERIOR.

  55. Banuiesc ca tu ai aparat granita si averea. M-ai convins, scrie mai departe, poate ai si un jurnal si ajungi erou anticeausist !

  56. Multe suzete securiste ramolite, mancatoare de maro si preafacatoare de bine.
    Bine pe care-l dorim si lor cu ajutorul cui se ofera. De sus, de jos…
    Ati imputit Cotidianul cu scrierile si laturile intelectuale ale tovarasului vostru, indiferent ca e Ceausescu, Putin sau alte javre asenenea.
    Da-le, ala care esti darnic si dai, dupa binele pe care l-au facut familiei mele, in tara asta vesnic maro si puternic mirositoare.
    Va doresc multa clantza si frigideru plin.

  57. repetitia e mama invataturii:

    Post-adevărul defineşte o perioadă de timp sau o situaţie în care faptele reale devin mai puţin importante decât ceea ce crede o anumită persoană care reacţionează emoţional într-un context al nesiguranţei şi neîncrederii.

    Succesuri!

    Victoras, sa ai grija de copiii mei… Adica omul lui GRU hi hi… nume predestinat tradarii si minciunii??? pai si de ce faci comentarii? adica vrei sa arati ca esti in plus si degeaba?

  58. Lui Eugen Cristescu: Ești bolnav rău! Ai fierea neagră de ură! O să-ti crape! Securiștii nu au tras gloante in popor in timpul Revolutiei. Au făcut altceva, dar nu au ucis oameni! Aici, dl.Hellvig a fost indus on eroare. Mai bine nu comenta nimic!

  59. ” Rezervistii ” astia trebuiau lichidati din `89, cu tot cu neamuri. A avut dreptate Doru Braia.

  60. @Zalmoxis
    Câteva indicii ale implicării unei părți a securității în evenimentele de după 21 decembrie:
    – din Situația armamentului și muniției din dotarea unității UM0672 – Unitatea specială F(filaj) reiese că între 20 decembrie și 1 ianuarie există o diferență de 16563 de gloanțe; oare la ce au fost folosite acele gloanțe?;
    – declarația lui Iulian Vlad din 29 ianuarie 1990 în care identifică posibilele elemente teroriste din cadrul securității: elementele din Direcția a V-a, USLA, CTS și din alte unități de securitate, inclusiv speciale; elemente din cadrul unității speciale de luptă antiteroriste; elementele din trupele de securitate care asigurau paza obiectivelor speciale; unele cadre în rezervă ale securității, miliției și armatei;
    – pistoalele Makarov și Stechkin (aflate în arsenalul securității) folosite la Timișoara au fost regăsite după 22 decembrie la București (sursa: ANCSAS, fond neoperativ, dosar 93, 94);
    – multiplele cazuri în care ofițeri ai securității purtau haine de militari, inclusiv Trosca care purta la data morții uniforma de locotenent-colonel de armată;
    – securitatea trece în subordinea armatei abia pe 26 decembrie (decretul nr. 4 al cfsn).

  61. Mda ! „Ieșirea” lui Helwig, ce cam aduce cu una după un purgativ puternic pe care l-a pus cineva străin în mâncarea ce trebuia servită la cazanul popotei, dar după reacția/ieșirea lui Helwig, ceilalți se pregătesc să arunce întreaga compoziție, dacă nu cumva cu tot cu Helwig !
    Cea mai bună interpretare a acestui act de acuzare a unei părți a aparatului represiv ceușist rămâne cea dezvăluită într-un alt editorial al lui Cornel Nistorescu , cea cu privire la „spălarea „ de păcate a armatei, devenită partener oficial al NATO nu doar pe fronturile de luptă, ci și pe cele ale afacerilor dubioase cu câștig împărțit nu frățește, adică juma-juma, ci americănește, adică un cal și-un pui !
    Ei și una-i să zică lumea ( că tot se va prinde până la urmă 😉 ) că ești asociat, tu ditamai jandarmul mondial, cu un găinar și alta cu un criminal, care a tras în propriul popor.
    Deși nu cred nici în totala nevinovăție a securității, am avut o cunoștință care stătea în același bloc, cu unul dintre șefii securității județene, nu ușă-n ușă, dar deasupra apartamentului și a auzit toate manifestările panicarde ale lui, convins că vor veni peste el revoluționarii !
    Nici în vinovăția armatei nu cred căci amândouă structurile, inclusiv cele de miliție și partid au fost controlate de la început de câțiva „revoluționari”, ccoordonați din cei veniți din afară.
    Nu-mi vine să cred cifra de două milioane de „revoluționari”( e incredibilă!), dar știu că un secretar de primărie care se ascunsese sub birou de furia oamenilor din stradă, are certificat și a primit nu ce merita neaparat, că era un politruc moderat, dar cele cuvenite ( teren gratuit, scutire de impozite și îndemnizație )!!!

  62. Apropos, știți câte imobile s-au restituit după 1990 și încă cu despăgubiri pentru neglijența întreținerii lor până-n ziua de azi, celor care și-au vândut acele proprietăți atunci ( după 1960)când au plecat în Palestina ?
    Și nu prigoniți, ci de bună voie, pentru că și-au dat seama că regimul pe care tot ei și ai lor l-au adus la putere nu mai permitea cămătăria, specula și alte practici asemănătoare, dar resimțeau și lipsa unor obiecte și alimente de lux deoarece comunitatea internațională nu le putea trimite chiar tot ce pofteau ei….

  63. Cea mai bună dovadă că politica națională a regimului Ceaușescu a fost una suveranistă, independentă și naționalistă, adică patriotică a fost aceea că la înlăturarea lui din funcția Statului Român, mai ales prin acea ucidere ritualică în Sfânta sărbătoare a Crăciunului au convenit și au colaborat atât rușii , cât și Occidentul , mai ales prin „Europa Liberă” ( pe dracu 😉 ), dar și SUA ( „Vocea Americii” captivă deja).
    Cineva îmi reproșa că am reușit, eu nefiind nici măcar membru de partid, să salvez de la distrugere „Omagiul” … Am făcut-o convins că avea o valoare, nu neaparat ideologică, ci de document.
    Ca să nu mai amintesc de excepționala realizare tipografică.
    Cam cu cât credeți că am vândut-o ? 😉
    Și dacă aș mai avea câteva, n-ar rămâne niciuna ….

  64. VI SE PARE NUMELE HELVING SI Iohannis nume NEAOS romanestii ………….II F-T IN GURA PE AMANDOI SI MULTI ALTII CA EI….CARE BATJOCORESC POPORUL ROMAN…………….

  65. Vechea securitate trebuie pedepsita pentru atitudinea PATRIOTICA de non-combat din 89.
    In planul initial extern trebuiau sa simuleze fidelitatea fata de dictator. Si cuplata cu 2-3 mari unitati ale armatei sa instrumenteze razboiul civil, PRETEXT PENTRU INTERVENTIA EXTERNA CONVENITA.
    ‘Tradarea’ securitatii s-a tradus in primul rand in represalii minimale (designul original pretindea zeci de mii de victime). Si mai ales IN EVACUAREA LUI CEAUSESCU, lipsind brusc scenariul de ‘mobilul crimei’.
    CUM O SA APERI CU FEROCITATE UN DICTATOR CARE NU STII UNDE ESTE ?!? Nu te mai crede nici macar cnn-ul.
    Indiscutabil patrunderea multimii in cc – LEGITIMAREA CLASICA A REVOLUTIILOR – e meritul lui vlad.
    In plus, COMPARATI IN TANDEM COMUNICATELE DE PRESA VEST-EST!
    CINE VREA INTERVENTIE EXTERNA, ZI DE ZI? SI CINE REFUZA CU OBSTINATIE ? refuzand pana si o intalnire informala a ministrilor de externe ai tratatului dela varsovia.
    Cine vorbeste de O DIVIZIE INTERNATIONALA DE VOLUNTARI (probabil legiunea straina care astepta la debretin)?
    Si cine spune ca interventia NU SE JUSTIFICA pentru ca informatiile (ie zecile de mii de morti) sunt contradictorii?
    Acum vechea garda de rezervisti (in media e ROMANIA TV) trebuie desfiintata. Idem ascensiunea aur trebuie oprita, furtul electoral va deveni altfel dificil.
    Si kagemusha patriotismului trebuie personalizata de noul coldea, naparlitul hellvig, gata sa invie putrezitul pnl.
    Toata operatiunea (design cia) e de fapt creearea unui CULOAR DE OPORTUNITATE POLITICA. Delegitimare intr-o parte, salvatorism dincolo.

  66. Ce-au sărit măi frate! Unul a scris și-o carte. Cică rușii și degringolada. Dacă-i lăsa armata pe ei, mergea revoluția strună, o țineam numai în șampanie. Dacă nu ieșeam noi în stradă vă omora Ceaușescu unul câte unul, mama voastră de prima generație încălțată, golani, proști și ticăloși.

  67. Mai încerc. Cineva spunea pe aici ca pomul cunoașterii e atat de mare încât e dificil sa-l cuprinzi intr-o „sama de cuvinte”.
    PS. Indiferent ca au tras sau ca nu au tras, securiștii au făcut și fac parte din coloana asasinilor economici ai tarii. După diversiunea Tg. Mureș au revenit în forță. Ii regăsim la mineriade, la alegeri, în Parlament, în privatizări dubioase, în parteneriate cu licuriciul sau alte servicii, in protocoale, în marile tunuri imobiliare, în afaceri, intr-un cuvânt peste tot. Asa ca scrisoarea lor e doar o pista falsa.
    Ex. După închiderea unui mare combinat din Zlatna, cine credeți ca e cel care câștigă licitația de decongestionarea a suprafeței, cu utilaje cu tot? Firește un securist. Un cap de pot. Suficient ca sa-si achiziționeze o casa, sa si-o aranjeze cum se cuvine și sa lase ceva apartamente moștenire ficelor. Cineva l-a intrebat: de ce tu și nu eu? A răspuns ironic: fiindcă tu nu ai avut acces la informații. După o perioada a plecat sa muncească!!! în Elveția. Firește în agricultura.
    Când ai susținut 50 de ani o ideologie si ai contribuit decisiv la reusita ei, trădarea și trecerea în barca trădătorilor e floare la ureche. Ascunși în spatele anonimatului fac ce știu mai bine. Creează diversiuni care, în marea lor majoritate au fost un succes. Și mai fac ceva. Se simt lezați. Iar noi, cei care am traversat tot acest haos post comunist ar trebui, potrivit lor, sa fim alături de ei și sa le dam crezare. Dacă erau fiii acestei tari și țineau la viitorul ei sunt convins ca eram în alta situație. Asa suntem exact acolo unde alții au dorit sa fim. Și suntem aici cu ajutorul, cu sprijinul și cu întreaga lor competenta. Când ti-ai trădat conducătorul, trădarea tarii e floare la ureche.

  68. Un ofiter conel din noua securitate a afirmat la tv ca: La revolutie au fost agenti francezi’ olandezi’ belgueni’ rusi’ unguri’ sarbi. Dar omite sa spuna agentii evvreii si amerucani. Oare dece??? Pentru ca astia au ramas si acum la carma securitatii???

  69. Romania a fost cucerita in 89 de securistii prorusi ,, infiltrati peste tot in structurile tarii ,, inclusiv in armata !!
    Dupa ce au fost vanati ani de zile de securitate nationalista ,, acestia si-au luat lumea in cap ,, in 89 ,, cu sprijinul si al rusilor ( in special) si al americanilor si al eufopenilor !!
    Astfel ,, Romania si structurile conducatoare de la acea vreme ,, au fost infrante si au plstit amarnic !!

    Up !!

  70. Categoric, Directiva NKVD din 1947 a fost aplicată la sânge în România, iar efectele sunt palpabile în zilele noastre.
    nimic nu estecceea ce pare,se lucreazăiintens la dezbinarea societății.
    Manipulare de tip Maskirovka, moștenire preluată de Noua Burghezie Proletară, moștenitoare „de drept” a securității corcite cu activiștii ce vor devalizs România,.
    Orice „poză” a evenimentelor din 89 este mișcata și suspectă de ștergere a urmelor.

  71. @marius. În text era vorba despre pomul cunoaşterii binelui şi răului şi cum te intuiesc foarte isteț, sunt convins că ai realizat că nu-i unu
    şi acelaşi lucru cu pomul cunoaşterii. Acesta din urmă, creşte sau, teoretic, POATE creşte peste tot, oricând, oricum şi în orice condiții, cu o singură excepție. Dacă îmi spui care este aceasta, îți predau ştafeta.

  72. Superior de regiune Huniedoara are o rezonanta cu frica de adevar. Stai linistit, e doar o chestiune de timp si cenzura nu este scut. Adica scuturi ola !

  73. Vechea securitate erea de 2 feluri.
    Securitatea politica si securitatea statului roman . Securitatea politica apara ideologia comunista … ceva negativ’si asupreau ideologic poporul. Securitatea statului roman asigura securitatea granitelor si resursele si averea poporului’ ceva pozitiv in interesul poporului. Trebuie analizati’ om cu om ce rol aveau in securitate. Cei politici sa fie retrogradati si sa le ia pensia.
    Acolo ii doare cel mai tare la bani.

  74. @gmbplay
    Esti analfabet functional !
    Oamenii acestia conduc fara vreo remuneratie filiale ale asociatiei cadrelor in rezerva si retragere, nu ditamai colosul ca tradatorul alogen helvig.
    Acesti oameni sint alesi de colegii lor(cadre in rezerva si retragere) , iar nu numiti de alogenul werner, ca alogenul helvig.

  75. Crudul adevar este ca cei mai multi dintre romani, desi sunt, poate, curiosi din fire, considera ca este un efort mult prea mare si nefolositor pentru ei sa puna mana pe carte, sa invete lb engleza si sa inceapa sa studieze tonele de documente, inclusiv din cele declasificate, care probeaza din belsug modalitatile in care CIA a intreprins sute de lovituri prin care au fost daramate guverne, au fost distruse tari, au fost asasinate personalitati incomode pentru imperiu, au fost masacrate milioane de oameni. Si astfel, curiosii mai harnici care isi folosesc creierul ar putea vedea asemanarea izbitoare intre modul cum a fost infaptuita lovitura fascista din decembrie 1989 (care a insemnat inceputul desfiintarii Romaniei) si modul in care a lucrat CIA in alte sute de cazuri. Nici macar o proba nu a fost adusa in sprijinul a tot felul de narative fantasmagorice privind implicarea sovietica / ruseasca, sau participarea unor cadre ale organelor de securitate in crimele soldate cu victime comise in perioada asa-zisei revolutii. Dar este foarte posibil sa existe (sau sa apara in anii urmatori) probe solide conform carora elemente cu pozitii importante din armata, securitate si P.C.R. au fost recrutate de C.I.A. si au fost folosite cu multa iscusinta in lovitura mortala data Romaniei in decembrie 1989. Deocamdata, trebuie sa fii extrem de naiv, sau ignorant sau idiot sa crezi aburelile tradatorilor, gangsterilor si agentilor unor puteri straine aflati la putere in RO de 33 de ani, plus slugile lor din „justitie”, „servicii”, „mainstream media” etc. …

  76. @Romulus
    Si milita a fost garnisita cu o multime de golani care-si ziceau ”revolutionari”.
    Cind au vazut ce salariu urma sa primeasca au dat bir cu fugitii !!

  77. Au iesit pe coverta copiii secoristilor de pana in 1990 sa ne spuna ca erau secoristi rai (altii) si secoristi buni (ei si parintii lor). Nu realizeaza ca ei nu se fac bine vreodata, copii facuti la betie care pazeau frontierele (!?) si pazeau banii statului … la ei. Bey, nefericitilor, secoritatea a fost inima PCR care bate, bate, bate ! Va doresc la multi ani de … chin.

  78. Dinamoviada de la Constanta a fost mutata la Iași. Fiindca nici acolo nu se reusea, revolutiunea a fost mutata sa inceapa la Timisoara.
    Pai degeaba au avut loc proteste in fata ambasadei Romaniei din Moscova in 15 noiembrie?
    Toti din DSS, stiau ca va muri Ceausescu, inca din iulie ’89. Au incercat, o parte dintre ei sa-si faca datoria, dar dupa vizitele medicale obligatorii dupa ’90, au sucombat. Restul, dupa ce aflam cine a impuscat maimuta peste balta.

  79. @costin – eu vorbesc de TOATE crimele pe care le-ati facut voi securistii si militienii, precum si teroarea generala in care ne-ati tinut pe noi, parintii si bunicii nostri in perioada 1947-1989. Si da, am fierea neagra de scarba pentru toata tagma mizerabila a animalelor din securitate, care nici dupa 33 de ani nu stiu sa-si ceara scuze, mai aveti tupeu sa ridicati si nasul din kktul in care traiti. Dupa cum am mai spus: GURA criminalilor !!!! Nu ati aparat nimic in afara de un regim imputit si criminal…nu ati aparat tara de nimeni si de nimic, nu sunteti patrioti …nu va aparati decat pe voi si scursurile carora ati incercat sa le lasati mostenire puterea….numai ca, incet, incet, dispareti in groapa din care v-au scos bolsevicii si v-au pus sa reeducati poporul roman.

  80. @Costin & Cristescu si altii: Aici nu discutam cine a tras in strada, militari, securisti sau militieni (teroristii straini sunt in povestile de doi bani ale SECURITATII). Cei din strada indiferent carei structuri au apartinut au executat ordinul cum era si normal. Legal nu au nici o vina. Doar pros ta laii nu pot vedea mai departe de cei din strada considerandu-i vinovati sau faptuitorii revolutiei (de rahat) care a fost de fapt o veritabila lovitura de stat organizata de securistii tradatori si civilii colaboratori (se stiu care). Numai SECURITATEA avea capacitatea si logistica sa organizeze inlaturarea lui Ceausescu impreuna cu cei din vest cu care era de mult in contact. Curierii ei care asigurau legatura cu serviciile de afara erau functionarii acoperiti aflati in functii in institutiile statului: ministerul de externe, cel de comert exterior etc. Armata era foarte departe de aceste posibilitati. Ceausescu a realizat prea tarziu tradarea. A fost tradat si apoi asasinat de cativa din cei in care a avut incredere. Acestia au preluat puterea iar securitatea a fost imediat epurata de toti cei cunoscuti ca fideli lui Ceausescu, adica cei care nu au tradat.

  81. Din cate imi amintesc .Dosarul Revolutiei’partea integrala a fost secretizata pe 90 de ani.Probabil prin 2087 vor aparea si datele de politica internationala.Dar daca s-au desecretizat niste aspecte,propun sa se posteze pe net fotocopii ale acestor dosare

  82. …multi postaci sunt inca la nivelul la care mai cred ca exista Mos Craciun…au citit ei undeva!…

  83. Coordonare perfecta intre conducerea SRI si proiectul de lege pe care Drula, USR, l-a depus la Parlament pentru eliminarea pensiilor militare pentru securisti. Publicarea sintezei despre discuțiile private de pe grupurile ACMRR din SRI serveste aceluiasi scop. Opinia publica trebuie pregatita mediatic, nu-i asa? Dupa cu se vede, se gasesc si comentatori la comanda, unii interesati sa-si ascunda propriile complicitati in diversiunea cu teroristii de dupa 22 decembrie 1989, altii habarnisti, dar propagandisti de moda noua post decembrista.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.