Un medic sibian a fost acuzat de mai mulţi colegi că „se prezintă şi tratează pacienţi sub influenţa băuturilor alcoolice”.
Aceștia au adresat o sesizare conducerii spitalului sibian în care menționează că „începând cu luna ianuarie dr. Făgeţan Iulian se prezintă şi tratează pacienţi sub influenţa băuturilor alcoolice. Suntem un grup de medici primari, specialişti şi rezidenţi intrigaţi şi revoltaţi de situaţia la care ne supunem cu toţii în cadrul acestui spital. Dorim să se efectueze de urgenţă o anchetă şi să luaţi atitudine în acest sens.”
Managerul SCJU Sibiu, medicul Daniel Chelcea, a confirmat marţi, pentru AGERPRES, că a primit această sesizare „săptămâna trecută”. Potrivit managerului, această sesizare este semnată de şapte medici, „care nu sunt în totalitate” din Compartimentul Clinic Chirurgie OMF, unde lucrează medicul acuzat, Iulian Făgeţan. Daniel Chelcea susţine că până în prezent nu a primit informaţii de la cadre medicale sau pacienţi, aparţinători, că Iulian Făgeţan ar trata bolnavii, în stare de ebrietate.
Solicitat de AGERPRES pentru o reacţie, prin intermediul conducerii spitalului sibian, chirurgul Iulian Făgeţan a refuzat să comenteze acuzele care i se aduc.
Iulian Făgeţan conduce Compartimentul Clinic de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu.
miroase a o bisericutza formata de niste „cadre” sa-l dea afara pe respectivul medic/chirurg… atat timp cat nu opereaza beat, sa dispuna un tratament sub efectul unei palinci nu miroase a ceva grav… DACA era sa se intample ceva reclamau pacientii, apartinatorii, etc. Maine, poimaine cu asa „specialisti” si „cadre” o sa ajungem sa punem fiola si aluia de vina sa citeasca apa sau sa desfunde WC-ul