
Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, susține că primește zilnic amenințări cu moartea și că mesajele sunt explicite.
„Eu personal, primesc zilnic mesaje de amenințare cu moartea”, a declarat joi seara, la Antena 3, Sorin Cîmpeanu.
Întrebat dacă a sesizat Poliția, el a răspuns: „Mi-am asumat această responsabilitate de a schimba sistemul de educație din România prin aceste proiecte legislative care sunt rodul unor consultări de peste 5 ani și la care au participat peste 10.000 de persoane îndreptățite să se pronunțe. Este o misiune pe care mi-am asumat-o și pe cale de consecință n-am dreptul să mă las pradă emoțiilor firești pentru orice altă persoană atunci când primești zilnic, și mai ales noaptea, mesaje foarte explicite de amenințare cu moartea. Se precizează și felul, se precizează și momentul, se precizează tot felul de detalii”.
Întrebat dacă este vorba de rezistență la schimbare, Sorin Cîmpeanu a spus: „Este lipsa de educație manifestată pe mai multe planuri, este și rezistența sistemului la schimbare”.
Ministrul Educației susține că schimbarea este necesară în condițiile în care societatea percepe școala ca fiind învechită.
„Cea mai mare parte a societății consideră școala învechită, pe bună dreptate, din toate perspectivele, atunci când profesorii sunt nemulțumiți, atunci când elevii sunt nemulțumiți, când părinții sunt nemulțumiți, când angajatorii sunt nemulțumiți, când până și politicienii sunt nemulțumiți, toată societatea e nemulțumită, este momentul unei schimbără radicale, o schimbare radicală de reformă întâmpină o rezistență firească din partea unui sistem care este inerțial prin excelență, dar este un sistem care a reușit să țină pasul cu evoluția societății într-o schimbare foarte rapidă și mai ales cu evioluția tehnologic”, a adăugat Sorin Cîmpeanu.
Poste vres sa dea de lucru suplimentar colegilor (necnspirati) de la Interne.
Vezi sa nu-ți taie cineva a treia “cizma” (știam asta, dar nu facem discriminari)! Vorbind metaforic, sigur! “Cizma”, nu “cisma”! Învățați, tovarăși, învățați și iar învățați, a spus Marele Lenin! Acesta era nivelul politrucilor! Sărmanul!
CRED CA AI MERITA A TREIA CISMA(IN CUR) DE LA MINISTERUL INVATAMANTULUI.
Singura “amenintare” totala e din partea gramaticii romane la adresa lui și a “experților” legii noi a învățământului! Trebuie făcute cursuri de culturalizare pentru ei, cu experții, pun virgula intre subiect și predicat in textul de lege! Ca la clasa I, nu degeaba au scos romana de la examenul de bacalaureat! Se tem de ea precum dracul de tamaie!
Un lucru nu pricep : de ce urasc politicienii poporul roma asa de tare ? De ce toate actiunile lor sunt indreptate impotriva distrugerii poporului ? Nu cumva aveau dreptate comunistii cind i-au declarat dusmani ai poporului . In specal acesti Campeni, Fildermani …
mai neica, te fugaresc aia de-l fugareau pe Dragnea. Aveti si valoare!..
Poate sa omoare si ultima frimitura din invatamantul romanesc!
ASTA A INCURCAT LEGILE INVATAMANTULUI MAI RAU CA ABRAMBURICA.
Campeanu vrea sa ramana in istorie fie si cu titlu de tampit.Bine, bine, dar ce facem cu copii care, unii dintre ei,
vor genera la randul lor alti tampiti ?
Mult Stimate domnule Prof.univ.dr. fără nume, de ce nu vă spuneți numele? Cumva din modestie? Apoi, mă întreb (nu dau cu paru). Oare și doctoratul lu matale este obținut prin metoda descrisă de dvs? Nu domnul ministru Sorin Cîmpeanu a distrus Īnvățământul din România, ci sistemul politic de după 1989 și unii părinți (influienți), care vor ca Odraslele lui să fie „chinuite” cu învățătura, dorind să obțină diplome peste diplome. Bravos dle Prof.univ.dr. fără nume! Continuați să jigniți, să încurajați, corul celor care î-l jignesc pe domnul ministru al Educației.
Fii linistit d-le Campeanu. Esti atat de neinsemnat incat nici moartea nu te baga in seama
Trebuia …care vor ca odraslele lor să nu fie chinuite…
Mult Stimate domnule Prof.univ.dr. fără nume, de ce nu vă spuneți numele? Cumva din modestie? Apoi, mă întreb (nu dau cu paru). Oare și doctoratul lu matale este obținut prin metoda descrisă de dvs? Nu domnul ministru Sorin Cîmpeanu a distrus Īnvățământul din România, ci sistemul politic de după 1989 și unii părinți (influienți), care vor ca Odraslele lui să fie „chinuite” cu învățătura, dorind să obțină diplome peste diplome. Bravos dle Prof.univ.dr. fără nume! Continuați să jigniți, să încurajați, corul celor care î-l jignesc pe domnul ministru al Educației.
Na,. că m-ai impresionat,. Te descurci singur,.fără poliție, procuratură sau alte marafeturi inutile și păguboase.. dar asta nu inseamnă că de fapt faci ceva cât se poate de prost, neprofesionalist ??
Hotii te lauda si cinstitii te ameninta!
D-le Ministru
Ati permis, sub autonomia universitara, o alta forma de a ne bate joc de banul public, ca universitățile sa facă armate de conf.si prof., majoritar fără opera stiintifica. Ca ăștia au devenit și conducatori de doctorate, e și mai mare drama! Ați permis sa își asume toate aceste grupuri de interese diferite atitudini și manevre, ce au dus în cap ce mai rămăsese bun pe ici, pe colo, astfel încât aceasta tara face diplome și le dăruiește unor indivizi , de regula, inapți profesional. Norme fără număr sa avem!! Sfânta cifra de scolarizare, deci banul public pus la bătaie; noi sa conducem! Toate artificiile cu bacul și alte trepte de evaluare nu fac 2 bani, când în admitere la fac selecția se face după ureche. Separați strategiile din inv preuniversitar și scăpați de orbul găinii în sistemul universitar, și puneți lumea la învățat, ca deja suntem o natie de analfabeti funcțional, acum si licențiați. Din păcate pentru noi cei mai mulți, timpul a trecut și cu cine veți mai face ceva serios prin universități, nu vad.
Multă gargara, multa politica, experimente idioate și în fiecare an alte scamatorii, de luat ochii. Scădeți drastic numărul locurilor la admitere în toate centrele universitare și intariti concurenta și performanta!! Nu cu locuri neocupate și scoase peste tot în toamna veți stimula pregătirea profesionala a candidaților, ci cu standarde înalte și eficienta în aplicarea lor.
Cat despre evaluatorii dvs prin CNATDCU si ARACIS…pe ce criterii ii selectați, mare mister!
Vai de noi, popor talentat si destept, dar condus cum e condus!
noi nu sintem amenintati cu moartea in fiecare zi de catre guvern, parlament, presedinte, servicii, justitie, sanatate, educatia lui cimpeanu?
Minte ca un porc. E atacat ca mustaciosul cu cei 4 criminali de la hotel. Bolnav mintal
Saracu’ to’a’shu militian, iar bate campeanurile ! O fi de la caldura, o fi de la post-Covid, o fi congenital… ? In momentul cand declara ca un cetatean (oarecare, nu neaparat ministru) primeste amenintari cu moartea si Statul nu il poate apara, practic critica guvernul care nu e in stare sa conduca tara. Inseamna o palma la adresa primului-ministru, a lui Johannis, a CSAT-ului, a serviciilor …
Pai ce faci, to’a’shu ministru, dai in „fabrici si uzine” ?
Campeanu , daca nu e si fudul, parca nu e penelust destul.
sa ne rugam pt el ca-i asa de oropsit de soarta incat a facut praf invatamantul…
Ce gluma buna! Cine sa l amenințe că el apară pe toți plagiatorii și sistemul de conducere mafiot din invatamant
Asta nu e sanatos la cap ! Traseist …
Q da n-are nimic !
Singura amenintare la adresa lui Tampeanu, e prostia, ticalosia si pupincurismul lui fara margini, sa cream o Politie a Pupincurismului, asa o sa -i gaseasca
Da, bai! Îl amenință Nuțu Cămătaru că nu i-a dat banii pe doctorat. I-a spus că-l face chiftele pt leul din dormitor.