Comemorare la Săvârșin: Cinci ani de la decesul Reginei Ana

Majestatea Sa Custodele Coroanei organizează, duminică, o liturghie cu Recviem la Parohia Romano-Catolică din Săvârșin, județul Arad

De (G.D.)
Comemorare la Săvârșin: Cinci ani de la decesul Reginei Ana

Majestatea Sa Custodele Coroanei organizează, duminică, o liturghie cu Recviem la Parohia Romano-Catolică din Săvârșin, județul Arad

Familia Regală a comemorat duminică cinci ani de când Regina Ana a României a trecut la cele veșnice.
Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și ASR Principele Radu au luat parte la Liturghia cu Recviem oficiată la biserica catolică din Săvârșin de către părintele paroh Petru Muțiu.
La slujbă au luat parte primarul comunei, Ioan Vodicean, și credincioși catolici din diverse localități din Banat.
Funeraliile Reginei Ana au avut loc pe 13 august 2016, iar regina a fost înmormântată în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș.

Majestatea Sa Regina Ana a României, soţia Regelui Mihai I al României, a murit pe 1 august în 2016, la vârsta de 92 de ani, la Spitalul din Morges, în Elveţia.

Regele Mihai I şi Regina Ana au format cel mai longeviv cuplu regal din istoria României.

Regele şi Regina s-au cunoscut pentru prima dată în Londra în 1947, cu ocazia căsătoriei principesei Elizabeth a II-a a Marii Britanii cu principele Philip, duce de Edinburgh.

Regele Mihai I i-a cerut mâna principesei Ana de Bourbon-Parma la numai o săptămână de la prima lor întâlnire. Devotamentul faţă de ţară, simţul datoriei şi sprijinul logodnicei sale l-au determinat pe rege să se întoarcă în România după încoronarea reginei Elisabeta.

A urmat abdicarea forţată din 30 decembrie 1947, astfel încât Regina Ana a călcat pe pământ românesc abia la sărbătoarea de Paşti din 1992.

Distribuie articolul pe:

29 comentarii

  1. @Asa si? Ai deviat de la subiect. Nici regi de vaza nu prea a avut. Singurul cap incoronat din perioada moderna, care merita toata stima romanilor, exceptindu-l pe Cuza, este regina Maria, dar ea nu era o Hohenzollern, adica nu se tragea din niste vamesi de sus capatuiti cine stie cum …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate