Ciucă Ciu-Ciu Președinte

Nu apucă săptămâna să se termine, că liberalii se adunară în păr ca să îl vadă și să îl audă pe șeful lor ăl’ mare cum ”își asumă” rolul, statutul, intenția, dorința, rugămintea, lăcrămația în fața sorții și a electoratului, cum că ar vrea să fie numit de partid candidat la funcția de președinte al României.

Asta e după logica potrivit căreia cea mai înaltă funcție în stat trebuie să fie a liberalilor pe veci, pesediștilor rămânându-le guvernul, adică banii și gândind că dacă la Cotroceni avem un dulap, trebuie să avem în următorii ani și un tam’majur. Ei, nu chiar ”tam”, că fuse ditai generalul, dar sună mișto, nu-i așa? Ca în montajele literar-muzicale de pe vremuri:

”Un Tam’Majur la Cotroceni

Peste transilvăneni, munteni și moldoveni”

Asta, pentru mintea mea proastă, e ca un fel de consfințire a statutului de perene slugi post-decembriste al liberalilor, în fața a ce am putea numi construcția politică FSN-FDSN-PDSR-PSD și ce-o mai fi de capul și numele ei.

Argumente? Iată: În 1990, înainte de luna iunie (când am devenit redactor al revistei Expres condusă de Cornel Nistorescu), alături de poetul Adrian Gavrilă și de pictorul-scenograf Liviu Tăutu, fostul meu coleg de la Teatrul Mic, unde activasem ca Șef de producție, până la schimbarea regimului din decembrie 89, am înființat săptămânalul Mileniul III, adică, suplimentul pentru tineret al ziarului Dreptatea, oficiosul Partidului Național Țărănesc.

Redacția o aveam în clădirea mică de la sediul central al partidului, așa că aveam șansa să aud la prima mână fel de fel de informații. Așa s-a întâmplat ca, uneori, să îi aud pe Corneliu Coposu sau Ion Diaconescu întorcându-se nervoși de la întâlnirile pe care le aveau cu liberalii lui Radu Câmpeanu, Lăzărescu & Co. și  plângându-se că iar au fost trădați și că liberalii au făcut iar jocul feseniștilor.

De fapt, așa au făcut mereu. Tot timpul, după 1989, liberalii au mers cu ai lui Iliescu și cu urmașii lor. Să nu ne mai mințim cum că peneliștii au fost vârf de lance în lupta pentru democrație. La afirmația asta, ca să folosesc un termen academic pe deplin înțeles de ’telectualii din AUR, aș spune: ”Canci!” În fine.

Timpul a trecut, eu, cum vă spusei, trecui în iunie 90 la Expres, veni și anul 1991 și, profitând de faptul că redacția Expresului era la etajul doi din fostul bloc MICM, după ce ne terminam treaba, noi, jurnaliștii, dacă nu mergeam la barul liberalilor de la etajul 1 ca să bem sirop de căpșuni, atunci beam o limonadă la celebra cârciumă Podul Mogoșoaiei.

Așa s-a întâmplat în vara acelui an, când, stând la un suc pe terasa cârciumii împreună cu încă doi colegi, spre masa noastră a venit Crin Antonescu, speranță a liberalilor, acela care ne-a cerut voie să se așeze și el la taclale. Tot discutând, Crin Antonescu ne-a definit în câteva vorbe ideologia, doctrina, tactica, strategia și drumul viitor în istorie al Partidului Național Liberal: ”Stânga lucrează iar dreapta se așează”!

Din acel moment, nu m-a mai mirat nimic din partea liberalilor. Nu m-a mirat că pe vremea guvernului Văcăroiu, când eu eram șef al Secției de Investigații la Tinerama lui Max Bănuș, liberalii au făcut pace cu PDSR-ul, în ciuda faptului că se afișau opozanți și membri ai Convenției Democratice.

Cum, ați uitat de ”monstruoasa coaliție” post-decembristă, aia care a făcut ca în guvernul de atunci să fie la diferite niveluri ai lui Iliescu, peremiștii lui Vadim, ăia ai lui Funar din PUNR, agrarienii lui  Victor Surdu, iar la nivel de directori de minister câțiva udemeriști și câțiva liberali!!!??? Vaaaai, ați uitat? Eu n-am uitat. Însă, având bine în minte ce a spus Antonescu în 91, nici nu m-am mirat.

Nu m-am mirat nici când, în timpul guvernului CDR, la vremea la care eram publicist comentator la Evenimentul zilei de pe vremea directoratului aceluiași Cornel Nistorescu, liberalii au trădat din nou cât au putut, conlucrând pe brânci cu Victor Ciorbea, trădând programul Conveției și pe țărăniști, prăbușind sistemul bancar național și continuând devalizarea generalizată începută pe vremea guvernului Văcăroiu.

Dacă tot veni vorba, îmi permit să vă reamintesc că atunci s-a furat tot ce se putea fura ”in macro” și că, ulterior, străinii pe care mulți îi înjură acum și care au salvat România prin investițiile lor, au venit pe un teren economic aproape viran, făcut pârloagă de români, nu de alții. Nu credeți? V-am mai spus: Întrebați-l pe fostul șef de la FPS, Radu Sârbu.

Nu m-am mirat nici când, pe vremea guvernului Năstase, liberalii aprobau cu toate mâinile pe care le aveau prostiile legiferate la vremea aia, cum nu m-am mirat nici înainte de criza din 2008-2010, când, deși era avertizat să păstreze banii acolo unde sunt, că vor veni vremuri grele, Tăriceanu spunea că economia duduie și făcea praf bugetul țării, aruncând cu bani și pomeni în tot ce însemna funcționărime și posibil bazin electoral, în aplauzele pedeseriștilor.

Nici mai târziu nu m-am mirat, cum nici acum, când îi văd prin parlament cum se târăsc pe urmele PSD-ului nu mă mir, pierzându-și orice urmă de demnitate, călcând în picioare orice legătură cu marile acte politice ale liberalilor antebelici, totul pentru o ciosvârtă pe care să o mai apuce până în alegeri.

Nici când această nulitate politică, Nicolae Ciucă, a fost numită prim-ministru nu m-am mirat, cum nici acum nu mă mir, când îl văd că se dorește, se visează, se ”asumă”, cum spune el precum curviștinele din tabloide, viitor președinte.

Dar, să admitem că va câștiga alegerile. După cum știm, de președintele României depinde politica externă. (Apropo, s-o fi gândit Dulapul de la Cotroceni să dea vreun telefon după amărâții ăia de români din Gaza???). Îl vedeți negociind pe Ciucă dosare grele, politici internaționale de consistență maximă, cauze nobile ale planetei? Eu, nu.

Eu mi-l închipui doar dând comenzi pe platoul din fața Palatului Cotroceni:

”-Capu’ la stâââân-ga!

(trop-trop-trop-trop-trop.)

-Capu’ la dreaaaap-ta!

(trop-trop-trop-trop-trop.)

-Capu’ la miiiii-ne!

(trop-trop-trop-trop-trop.)

-Cu capu’ la mine, stângul pe tobă, bază la pesediștii din guvern, înainteeeee marș!”

(Trop-bum-trop-bum, trop-trop-trop!)

Drept pentru care, dacă mi-ar spune cineva: ”Ciucă președinte”, eu i-aș răspunde ”Ciucă Ciu-Ciu președinte!”