Bogatul Liviu Dragnea joacă acum cartea omului simplu, din popor. Domnul Dragnea vorbeşte despre mătuşile lui Codrin Ştefănescu, care, datorită politicii înţelepte a Guvernului pe care-l conduce, îşi permit să meargă frecvent la restaurant, fără să se mai teamă că nu le vor mai ajunge banii de medicamente.
Pentru oamenii simpli aduşi cu autobuzele pentru ca bogatul să poată face băi de mulţime şi selfiuri, acesta nu este nici domnul preşedinte al PSD, nici domnul preşedinte al Camerei Deputaţilor, nici domnul Liviu Dragnea, ci pur şi simplu Liviu. În timpul mitingului de la Craiova, bogatul care joacă rolul omului simplu, din popor, le-a spus celor aduşi cu autobuzele că cineva i-a transmis îndemnul: „Liviule, nu te lăsa!”. Şi că altcineva l-a îmbărbătat spunându-i că în cazul în care va fi aruncat în închisoare „vom veni şi te vom scoate”. De parcă, Liviu nu ar fi un poltician care a adunat pentru el şi pentru camarila lui, ci un traficant de droguri care din miliardele sale ar fi dat câteva milioane şi pentru casele şi spitalizările săracilor.
Liviu Dragnea face eforturi să fie luat drept Liviu, dar îi iese doar parţial. El este Liviu pentru oamenii simpli doar la mitingurile la care participanţi sînt aduşi cu autobuzele, în rest el fiind pentru aceştia domnul care apare la televizor ba ca lider al principalului partid de guvernământ, ba ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, ba ca adevăratul şef al Guvernului, ba ca un bugetar care a adunat o avere considerabilă, ba ca cel care se dă victimă a Statului Paralel, Stat cu care, însă, a tăiat porci de sărbători şi a participat la întâlniri de taină prin diferite vile.
Liviu Dragnea este Liviu doar pentru apropiaţii săi cu care împarte puterea şi bugetele, dar şi înjurăturile, dacă e să ne gândim la fostul său camarad politic Victor Ponta. Liviu Dragnea este Liviu pentru Olguţa, fost ministru în primele două cabinete Dragnea, pe care a rugat-o să-i fie naşă de cununie împreună cu proaspătul ei soţ, Claudiu, pe care Liviu l-a făcut şef de comisie parlamentară şi pe care l-a pus pe loc eligibil pe lista pentru europarlamentare.
Liviu este nedrept, pentru că ar fi trebuit să-i ceară şi Codruţei să-l cunune, pentru că aceasta a fost prezentă în viaţa lui înaintea Olguţei. Olguţa era cu treabă la Craiova în calitate de primar, în timp ce Liviu stătea la dreapta Codruţei şi trăgea îngândurat din ţigară, după cum o arată o celebră fotografie. Codruţa ar putea şi ea să fie naşa de cununie a lui Liviu, fiindcă acesta a tot spus în ultimii ani că procuroarea şi-a propus să-i fie naşă. Argumentul că Laura Codruţa nu poate să năşească pe motiv că nu e măritată nu stă în picioare, că doar ştim de la Liviu că aceasta este căsătorită cu Statul Paralel.
Ce art de tot rahatul ! Efectiv nu inteleg ce se intampla cu acest S.A., e la andropauza , e suferind , ca parca era mai cu mintea la el ? Pe el , sarmanul , nu-l deranjeaza dezvaluirile grave despre tortionari , despre vechii si noii securisti , el o trage cu M…PSD si pupat Iohanus ! Jalnic individ ! P.S. Cum am citit titlul , am intuit instantaneu , autorul , pot sa jur !