Surse: CE, amenințări cu „opțiunea nucleară”

Frans Timmermans a respins pledoaria Poloniei în favoarea reformei justiţiei

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a transmis o scrisoare autorităților române în care avertizează cu un mecanism mai dur decât Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), dacă modificările aduse codurilor penale intră in vigoare.
Frans Timmermans precizează că reprezentanții Comisiei Europene au fost nevoiți să revină în ultimele luni, la intervale frecvente, la chestiunea evoluțiilor privind statul de drept în România.
„În fiecare dintre aceste ocazii, Comisia a subliniat că anularea progreselor înregistrate în ultimii ani a continuat. Problemele pe care le-am identificat și recomandările emise pentru atenuarea acestor preocupări nu sunt abordate. (…) Din nefericire, evoluțiile recente din România au agravat și mai mult problemele existente privind respectarea statului de drept. (…) Amendamentele adoptate de Parlamentul României la 24 aprilie 2019 la Codul penal român, Codul de procedură penală și Legea specială privind corupția adaugă la aceste preocupări. Aceste prevederi riscă să creeze o situație de impunitate de facto pentru infracțiuni, inclusiv infracțiuni de corupție, în timp ce, așa cum subliniază Comisia de la Veneția, România, ca și celelalte state, are obligația pozitivă de a se asigura că sistemul său penal este eficient în lupta împotriva formelor grave de infracțiuni”, se arată în scrisoarea transmisă de prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, au transmis pentru Mediafax surse politice.
Scrisoarea este adresată președintelui Klaus Iohannis, președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, președintelui Camerei Deputaților Liviu Dragnea și premierului Viorica Dăncilă.
Potrivit sursei citate, Comisia Europeană va declanșa „Rule of law Framework”, proces care va înlocui pentru un timp MCV, dacă țara noastră adoptă alți pași negativi în domeniul judiciar, precum promulgarea ultimelor modificări aduse codurilor penale.
„Având în vedere aceste preocupări majore și dacă îmbunătățirile necesare nu sunt făcute în timp scurt, ori dacă alți pași negativi sunt făcuți, precum promulgarea ultimelor modificări la codurile penale, Comisia va declanșa Rule of law Framework (Cadrul privind Statul de Drept) fără întârziere. Acest proces – care prevede un dialog pentru a corecta preocupările și a evita activarea Articolului 7 din Tratatul Uniunii Europene – va înlocui pentru un timp procesul MCV. Criteriile și recomandările relevante din MCV vor fi analizate în cadrul Rule of law Framework. Desigur, România rămâne obligată să respecte angajamentele asumate în momentul aderării, iar criteriile MCV rămân deschise până când acestea sunt îndeplinite pe deplin și într-un mod satisfăcător”, se mai arată în scrisoare.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

27 de Comentarii

  1. Mai bine ar fi spus:daca nu ne dati porturile de la Marea Neagra va ia mama dracului, sa stiti!

  2. Se pregătește terenul pentru tăierea drastică sau chiar suprimarea fondurilor de coeziune. Dacă nu se modifică nimis iar sar la beregata guvernanților că nu pun în acord legislația cu directivele europene. Orice vom face un lucru este sigur. Fonduri de coeziune mai de vară.

  3. Johanis spune ca vom fi primiti in Schengen si ca nu vom mai avea mcv iar asta ne arata ciomagul.Azi e luni.

  4. monstrul timărman este un duşman deosebit de înrăit al țării noastre . un aplaudaci şi un susținător abject al crimelor comise de statul ilegal şi paralel . scopul lui fățiş este distrucția României şi sclavagizarea întregului popor .

  5. pentru potăile reziste jegul timărman e zeu şi dumnezeu . e mai presus decât cristos-înviatul . de aceea-l adulează-n ode şi în târâturi în patru labe . şi se închină-n fața lui ca la biserici , ca la moaşte înnecate-n putregăi . ca la paraschiuve zăcaşe în coşciugi !!!

  6. Cine e BOLSEVICUL asta?!? E nepotul lui STALIN? Homosexual, sau drogat?

  7. „Avertismentte” peste „avertismente”, „ingrijorari”, „scrisori”, ce naiba mai trebuie sa FACA PSD+ALDE cu Legile Jusdtitiei ca sa FACTI ceva ?!
    O sa vina Veorica la Brussels si o sa se ratoiasca la voi, in Plenul Parlamentului European si o sa va spuna „Nu am venit sa dau socoteala”, „Romanii ne iubesc si ne huiduie peste tot”!!!
    Asta o sa fie, o sa citeasca dupa biletelele scrise la dictarea lui Dragnea si a consultantilor evrei bine platiti si rasplatiti!
    O sa vina alte si alte „avertismente” si „ingrijorari” si „scrisori”, Dragnea e disperat, in delir total, credeti voi ca el mai asculta „avertimentele” voastre, cand oricum PSD si ALDE sunt izolate in grupurile politice din PE!!??

  8. toti sefii actuali de la „briuksal”-vorba kiorului- nu sunt socialisti, populari – ci doar slugi sorosiste plecate, ii doaqre-n kot de statu de drept, vor sa aiba la randul lor sa aiba slugi plecate in romania si gasca ciolanis, organ,csolosh sunt servitorii perfecti. in plus timermanu e dusman pe fata al Romaniei

  9. Astia cand nu gasesc subiecte electorale, hop pe Romanic! Ne-am lamurit cum e cu exigentele la adresa Statului de Drept: ce nu ne face placere e de kakao.

  10. Haha, vorba filmului de mare umor si voie buna: uite cine ameninta acum Un pedofil etilisto sifilitic, fara umor. Vax baboi!

  11. TIMMERMARS SA ÎSI IA MCVEUL SA SI-L BAGE UNDEVA,PE DANCILA NU O SUPUNE IEL ,CUM O FOST SUPUS MYKY MAUS.

  12. Ce-i cu tipu’? l-au apucat amenintarile din sicriu, în prag de-nmormântare? gângaveste cu gura plina de pamânt, la rugamintea aluilalt vampir, Johannis-penalu’? BULETIN ALB la alegerile europene! Fiindca tembelul de Timmermans e SOCIALIST! Ori, si socialistii (Barroso transfugul, începând ca socialist, Nastase Adrian, Ponta…), si actuala dreapta (de tip Constantinescu Emil-Basescu-Johannis) au distrus România, si-n general, Europa!COMISIA EUROPEANA = ORGANISM TOTALITAR, NAZISM! si vesticii sunt împotriva ei, nu numai esticii! platiti din banul public, pentru bataie de joc la nivel continental ! Hârtia aia pe care scrii, vampiru’ de Timmermans = distrugerea padurilor continentului, agonia planetei ! asta faci, criminal ordinar!

  13. Toti golanii mesteca, molfaie si rumega acest STAT DE DREPT.Da’ ce mama dreak e statul asta de drept? Poate cineva sa-l defineasca ?!

  14. Ce este constituțional și bun pentru România nu are cum sa fie bun si pentru tinermems.Olanda vrea portul Constanta si acest domn nu are nici o jena și niciun scrupul sa-si atingă scopul chiar și cu amenințări neargumentate.

  15. Este clar si evident ca demult, acest individ si „elita”UE ,la instigarea securistilor Ro din UE cu diferite functii comandati de comandoul de fier Macovei-Gherghinescu si compania-gen Siegfried Muresan adica liftele unite sub steagul strain Soros, de care sunt alimentati si il slujesc spre distrugerea rasei albe, a natiunilor si cu predilectie Romania,taram traditional ce nu miroase scarnaviile de nonvalori europene, are obsesie pe tara noastra.
    Coruptul coruptilor,ei, coruptii coruptilor, indraznesc sa vorbeasca dupa ce UE ne-a adus la sapa de lemn si emblema tradariir Macovei cu tartorul basescu au instituti MCV- caduc, abrogat din 2010!
    castigul nostru este ca stim ACUm cine sunt astia in realitate ,circari cu pretentii si ifose sa „conduca”Europa! Iohannis ,sluga, va cadea odata cu ei .

  16. Pentru ca cineva să vorbească de maniera acestui Timmermans trebuie ca cei cărora li se adresează să aibă o mare obligație față de el. Aș vrea să știu ce obligație au unii sau toți „puliticieni(i)” români, de acceptă un astfel de ton din partea individului. Limbajul lui la adresa românilor este inadmisibil. Am impresia că bolșevicul ăsta încrezut se crede buricul pământului… Oare nu există niciun politician care să i-o spună de la obraz? Așa de umili au devenit demnitarii români încât nu-și permit să-l pună la punct pe individ? Sunt foarte curios să aflu cât au costat pe români aderarea la UE și ce mari beneficii avem pentru ca să suportăm un astfel de limbaj și o astfel de atitudine… Eu ca român mă simt extrem de lezat de un astfel de limbaj și o astfel de atitudine la adresa României. Oare a calculat cineva cât au costat „reformele” făcute de români pentru a intra în UE? Oare a calculat cineva cât și care sunt costurile apartenenței la UE? Doar pentru dreptul de liberă circulație a forței de muncă în spațiul UE? Adică dreptul românilor de a deveni sclavi în țările din vestul Europei? Știu că unii dintre ei nu au atâta conștiință națională pentru a realiza în ce cursă am fost atrași… Ar fi bine ca cineva să calculeze șî costurile continuării acestui proiect dement care se numește UE… Românii ar trebui să înțeleagă că dacă nu vor face nimic ca să impună respect ăstora din afară ăștia vor continua să ne ia drept proștii Europei. Și cu cât vom fi mai îngăduitori cu atât mai mult se vor urca în capul nostru. Nu mă aștept ca toți să înțeleagă ce spun eu dar autoritățile și persoanele avizate ar trebui să înțeleagă și să ia măsurile de cuviință, adică să le-o spună de la obraz că așa numai merge.

  17. Da am devenit COLONIA EUROPEI de cand am intrat in U.E. Toti ne dicteaza ce sa facem,cum sa ne comportam si au invatat aceasta fraza STAT DE DREPT pe care o arunca in eter de cate ori au ocazia.Oare acest domn,caruia nu vreau sa-i mai scriu numele in OLANDA vede STAT DE DREPT?Acolo unde consumul de droguri este in floare,unde homosexualitatea se practica la scare mare,unde fraudele bancare sunt de miliarde de euro,etc.,etc.Vor PORTUL CONSTANTA si atunci suntem STAT DE DREPT.Din cate stiu eu politica interna si-o face fiecare stat prin institutiile sale,NU STAPANII DIN VEST.Am avut politicieni de paie care ne-au reprezentat in C E.Au votat impotriva statului care te-a trimis acolo.Ex.EUROPARLAMENTARII PNL,PE CARE VA ROG SA-I VOTATI IAR.

  18. Vreau afara din UE.Cat mai repede posibil.
    Poate asa vom scapa de 3-4 milioane de idioti, care vor muri de foame.
    Sa plece Bancile,Sa plece multinationalele.Sa ramana numai patriotii Pisdonei.
    Maine ma duc la CEC Bank (de stat) si am sa cer un credit cu 2%.Ca asa vrea Viorica.
    Daca nu-l primesc am sa urinez pe tot guvernul.
    Inseamna ca totul e o minciuna pisdoneza

  19. Puneti mana la munca bai cocalarilor.
    Toti sant de vina numai noi suntem the first.
    Ce sa vezi,toti ne vor raul.Noi stim mai bine.
    Nu putem sa muncim ca am avut pojar cand am fost mici.

  20. Cu sau fara reprezentantii nostri in PE, Bruxelles-ul se infoaie si vrea sa arate ca EL este „stapanul”, strategia nu tine de alegerile europarlantare, ci, este una conceputa inca de la accceptarea noastra in Uniune si suporta „imbunatatiri” dim mers; ca orice ” lucru bun ” aceasta Uniune, candva, va crapa de la sine asa cum ne arata istoria.

  21. Cu sau fara reprezentantii nostri in PE, Bruxelles-ul se infoaie si vrea sa arate ca EL este „stapanul”, strategia nu tine de alegerile europarlantare, ci, este una conceputa inca de la accceptarea noastra in Uniune si suporta „imbunatatiri” din mers; ca orice ” lucru bun ” aceasta Uniune, candva, va crapa de la sine asa cum ne arata istoria.

  22. @ vasile&un romin -ce-ar fi sa cereți azil in coreea lui kim?

  23. Bolșevicul zburător nici nu-și dă seama că astfel de declarații se contabilizează în voturi pentru PSD!

  24. Poate ne ajuta Dumnezeu sa sacapam pe 26 mai de aceasta lichea bolsevico-sorosista si de multi alti ca el care sugruma Europa

  25. CE ARE TIMARMARS,MAI SINT POLITICIENI CARE NU SINT DE ACORD SA SE VINDA TARA CU TOTU,NU CA NU AR FI VINDUTA DIN IA,DAR VINE SICA MANDOLINA SI CU MARTAFOIU DE BOGDAN RARES CU PARII,APROPO SI EU AM PARI DAE ÎMI TREBUIE LA ROSII,.SI PUN EI TARA LA CALE .CA CIUMETI ASTIA NU SINT BUNI,NU SÎNT PE PLACUL LOR,ÎMPREUNA CUBARNA,CYLANAS,CIOLOS,CÎND ÎI AUZI CA CIUMETI NU OR FACUT NIMIC NUMA OR FURAT,VANDALIZAT.DAR HAHAHAHAILA.CE O FACUT,UNDEI,UDREA CU BANI LUATI,VIDEANU,BLAGA,DE LA ORADEA.APROPO STITI CA ARE PAZA LA VILOIU DIN ORADEA.ACUMA BALAGA,BULDOGU NU ÎI MAI PDLIST,ÎI PNDLIST,JOVENUS ,CU CASELE,LISTA POATE CONTINUA.ASTIA NU AU RUSINE DE LOC,DAR DE LOC,PAI FRATILOR.HOTI STRIGA DIN TOTI BOJOCII,LA ORA ACTUALA.CA SA CE????NEOMARXISMU ÎI INSTAURAT GATA,PUTEM MULTUMI LA JOVERNER.BINE CA FACU SAMIT LA SIBIU,PENTRU CE NUMA IEL STIE,A,BA DA,SA SE PUPACEASCA PE GURA CU SCIATICA,ASTIA NE SFIDEAZA PE FATA.NU VOTEZ REFERENDUM.

  26. PAI NUMA DACA PUNEM MÎNA DE LA MÎNA.SA NU NE LASAM,CA NU MAI CONTEAZA VOTU NOSTRU,.NU RIDICATI BULETINU DE REFERENDUM,.VOTATI CIUMA ROSIE,SA SATURE JOVENU,DE ACESTI PESEDISTICA SA PARAFRAZEZ.PE WERMUR.SA PLACE LA IEL,CA NU VOTAT CUIEL,ORI CUM SI EU MERE CU CIUMA ROSIE.

  27. CHIND AUD NUMA..DRACNIA,DRACNIA,DRACNIA CE DRACU ARE OMU ASTA DEAS DE URASTE TOATA LUMEA.DOAMNE NU MA LASA .EU NU L-AM VOTAT PE DRACNIA,AM VOTAT PSD.DAR VA ROG SA MA CREDETI.CA AM FOST ÎNDOIT PE URMA,.DAR ACUMA CHIND AM VAZUT,CE CAMPANIE SE FACE BAZATA PE URA,DEZBINARE,CE MAI OR REUSIT SA INSTAUREZE USOR USOR NEOMARXISMU,.NU AM VRUT SA MAI MERG LA VOT.DARDROGATII ,HULIGANII ASTIA,SI EXTREMISTI ASTIA DE.USERISTI.IOHANISTI M-AU FACUT SI CONVINS SA MERG LA VOT.NU VOTEZ REFERENDUMU NU RIDIC BULETINU.DAR VOTEZ..!!PSD!!..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.