De dragul imaginii

Comportament incalificabil al ministresei: A umilit o profesoară în faţa elevilor

Un reportaj şocant, difuzat de ProTV, ne-a prezentat modul incalificabil în care ministrul Învăţămîntului, Monica Anisie, a jignit o învăţătoare din comuna Axintie, judeţul Ialomiţa, chiar în faţa elevilor săi de clasa I.

(https://www.youtube.com/watch?v=AZsUNm4RbW8&fbclid=IwAR0yBIFkSbudN6CzLlTA3jIklBqpXfKMv2wrzAKmS3a1Y7jc4MnLF2DiidQ)!

Aflată în inspecţie inopinată, dar însoţită de cameramanii de la ProTV, Monica Anisie asculta la uşa unei clase şi a auzit-o pe învăţătoare că vorbea pe un ton oarecum ridicat cu copiii. Pe înregistrare, se aude foarte clar că dominişoara învăţătoare nu le spunea copiilor altceva decît: „Gata, nu mai vorbeşte nimeni, nu mai tulbură nimeni, cine vrea, ridică mîna!”
Brusc, ministresa deschide uşa şi se repede la tînăra învăţătoare, fără să ţină cont că de faţă erau copiii: „Sînt Monica Anisie, ministrul Învăţămîntului, şi v-am auzit de pe hol cum urlaţi la copii. Aceasta este o atitudine pe care dumneavoastră trebuie s-o aveţi faţă de aşa copii frumoşi?”

Cadrele următoare ale reportajului o arată pe învăţătoare plîngînd, explicînd ministrului că nu ţipa, ci că aşa este vocea mai ei, mai autoritară. Un copil care este întrebat de reporter (!!!) de ce ţipă învăţătoarea, pare că înţelege mai bine ca ministresa ce s-a întîmplat: „Uneori, ţipă. Păi, dacă nu stăm cuminţi?”

Scena aceasta, de un grotesc inimaginabil, în care ministresa s-a dat în spectacol, ar trebui să ducă la sancţionarea sa, nu la incriminarea învăţătoarei, pentru că:
– este inadmisibil ca ministrul Învăţămîntului să intre inopinat peste un cadru didactic într-o clasă, însoţit de o armată de reporteri şi cameramani, tulburînd cu adevărat o lecţie
– este inadmisibil ca ministrul Învăţămîntului să umilească un cadru didactic în faţa elevilor. Dacă a constatat ceva în neregulă, putea să-i facă observaţii la sfîrşitul orei, în cancelarie, pentru a nu-i ştirbi autoritatea în faţa elevilor
– este inadmisibil ca ministrul Învăţămîntului să lase reporterii care o însoţeau s-o jignească pe învăţătoare cu întrebări de-a dreptul penibile, precum aceasta: „Dar dumneavoastră de ce nu purtaţi papuci?”

De vină pentru această situaţie nu este doar ministrul Învăţămîntului, ci, în primul rînd, directorul şcolii, cel care i-a permis accesul în clasă, el fiind cel care trebuia să-i atragă atenţia că nişte cursuri nu pot fi deranjate nici măcar dacă vine ministrul în inspecţie!

Culmea este că ministresa aceasta dornică de imagine, n-a fost sensibilizată de ceea ce a aflat de la profesori sau de la primarul cu care a stat de vorbă, adică problemele reale ale şcolii, de care şi guvernul din care face parte se face vinovat, precum:
– lipsa fondurilor repartizate pentru modernizarea şcolilor de la sate
– salarizarea mizerabilă a dascălilor, care trebuie să-şi plătească singuri naveta, căci nu sînt bani pentru decontare. Din fotoliul călduţ de la minister, Monica Anisie nu a aflat că învăţătoarea pe care, conform surselor noastre a şi dat-o afară din învăţămînt, avea salariul minim pe economie.
– ministresa a aflat de la primar că fondurile repartizate de Guvernul Orban abia au ajuns pentru salariile angajaţilor şi pentru amenajarea unui WC turcesc în curtea şcolii.

O asemenea atitudine hei-rupistă, demagogică, precum cea a ministrului Monica Anisie, subliniază faptul că, în preocupările sale contează mai mult imaginea pe care vrea să şi-o facă pe seama umilirii cadrelor didactice. Dacă ar fi interesată cu adevărat de domeniul educaţiei, pe care-l conduce temporar, ar fi trebuit să se lege cu lanţurile de gardul Guvernului dacă acesta nu va respecta prevederile „Legii educaţiei naţionale”, adică să aloce Învăţămîntului un procent de 6% din PIB:

Acest prim aliniat al art. 8 din „Legea educaţiei naţionale” spune clar: „Pentru finanţarea educaţiei naţionale se alocă anual din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv”.

În ciuda acestei prevederi legale, Monica Anisie se laudă pe site-ul ministerului Învăţămîntului că domeniul pe care-l conduce are alocat procentul de… 3,4% din PIB, adică puţin mai mult de jumătate din necesar!

Cu acest mod de a conduce ministerul Învăţămîntului, Monica Anisie riscă să devină doar un zbir care-i va face pe şi mai mulţi profesori să renunţe la catedră, ştiindu-se că acest domeniu vital al societăţii are încă un deficit important de cadre, mai ales în mediul rural, acolo unde abandonul şcolar este în continuă creştere.

Monica Anisie a fost consilier prezidenţial în mandatul lui Traian Băsescu (Noiembrie 2012 – Februarie 2014) şi Klaus Iohannis (Noiembrie 2017 – Ianuarie 2018), dar şi secretar de stat (Februarie 2016-ianuarie 2017) şi consilier la cabinetul unui parlamentar (din Februarie 2018 pînă cînd a devenit ministru).

Se pare că de aceea a cam uitat cum este la catedră, din moment ce are astfel de ieşiri faţă de colegii săi profesori, pe care-i umileşte cu satisfacţie în faţa elevilor doar de dragul imaginii de la ProTV.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 25
Ion Spânu 1818 Articole
Author

100 de Comentarii

  1. ministreasa asta sa-si de demisia, ca de prosti nu ducem lipsa!

    • Asa striga si Alina dindaratul usii la o fetita ce nu vroia sa-i deschida: sunt Alina, sefa de la PNL! Monica este Alina 2 dar mai cu tupeu. Alinutza macar a batut mai intai la usa, ha ha!

    • Fetița era de fapt băiețel, dar nu mai contează… nu ne mai împiedicăm de amănunte! Poate să-și schimbe sexul de câte ori dorește.

    • … mai conteaza cine la cine striga, umiliti sunteti toti de vreo 30 de ani, sau nu?

    • Da Ministru e ff ncaluficabil gestul dvd de a asculta la ușile sălilor de clasă…de a umili profesoara in fata elevilor…in prezenta ziariștilor (pentru a da bine imaginii de ministru exigent…) Nu Dna nu așa se procedează…curios că nici Dna director nu a intervenit pt a nu deranja orele…lisa de tact pedag ff trist dar adevarat

    • Cine sa renunte la catedra ma ????? profesorii? bai esti prost ? sa se duca ministra sa predea ea la 30 de copii care la prima ora spun ca le este foame si iarna vin in tenisi sau adidasi rupti la scoala. La clasa pregatitoare nu au dat suport de curs dar in schimb cer performanta si copii sa stie adunari scaderi, sa cunoasca numerele pana la 30, sa cunoasca toate literele alfabetului si sa le si scrie, sa scrie si sa citeasca cuvinte simple, etc. etc. Ministra asta daca contina asa va fi obligata sa-si dea demisia in cel mai scurt timp!

  2. O politruca imputit, unsa ministresa pentru servicii pe care le presteaza, nu putea sa se comporte altfel. Nu era capabila de alta conduita! Traiasca guvernul „MEU”!

  3. Probabil multi s-au simtit razbunati de atitudinea ministretei: au avut profesori care le vorbeau urat atunci cand nu stiau lectia sau nu isi faceau temele. Putini insa stiu ca ministreata a incalcat legea invatamantului tulburand ora deoarece in cazul de fata nu se auzeau cuvinte urate ci spuse cu un ton mai apasat pentru a fi luata in seamna. Nimeni nu a intrebat cati copii sunt in clasa: erau 25 (Art. 63. – c) învățământul primar: clasa cuprinde în medie 20 de elevi, dar nu mai puțin de 12 și nu mai mult de 25). Propun ministretei sa tina o ora model pentru cadrele didactice din preuniversitar si apoi sa verifice daca i-a fost respectat modelul: tema si disciplina in conformitate cu specialitatea dansei.

  4. In cazul asta si ministresa si trupa de la protv au incalcat legea. Invatatoarea ar trebui sa le faca plangere penala tuturor. Nici acceptul directorului nu este legal, fara acceptul invatatoarei. Din pacate nu se autosesizeaza organele si nici biata invatatoare nu o sa depuna plangere. De aia au ales o scoala din rural, sanse mici sa se revolte cei implicati.

  5. ministresa , o tzoapa parvenita ,tulburata si ametita de inaltimea functiei ! Oamenii inteligenti ,culti si educati isi pastreaza bunele ,,manere” si bunul simt indiferent de pozitii si imprejurari !

    • Are scoala facuta pe langa Petrov. Si ea a fost consiliera la Cotroceni pe vremea consumatorului, adica tot un fel de Pufulet care mai intai s-a uitat pe gaura cheii. Acum toate toapele parvenite (cum le zici tu} din PDL sunt liberale cu staif.

  6. Timp de trei ani pe vremea comunismului am fost profesor de la un liceu ca stagiar.
    Conflictele profesor elevi+parinti, erau rezolvate de directori.
    Profesorii erau mustrati, in cabinetul directorului – NICI MACAR IN CANCELARIE IN FATA PROFESORILOR.
    EXISTAU SANCTIUNI CARE SE ACORDAU GRADAT, URMARINDU-SE INDREPTAREA SITUATIEI !
    RUFELE NU SE PALAU IN PUBLIC.

    Doua concluzii:
    1. Clasa pregatitoare este un barem prea ridicst, pt niste copii care trebuie sa se joace si care sunt insuficient maturizati. NU ESTE PT TOTI COPIII DE VARSTA PRESCOLARA !
    2. Profesoara isi a silinta, dar situata o depaseste. Pt a impune ordinea ceruta de fisa postului, trebuie sa recurga la metode de constrangere.
    3. FORTAREA MAI IINAINTE DE VREME A ACESTOR COPII, NU VA DUCE DECAT LA CRESTEREA REBUTURILOR GENERATEA DE ACEST NOU SISTEM DE INVATAMANT SI LA CREAREA UNOR COPII CU TRAUME PSIHICE !

  7. Aceasta imbecila este politruca nemrnicului de la Cotroceni, alt politruc! Dar de ce va evervati, asta ati vrut, asta ati capatat! Asta-i „guvernul meu”!

    • O țață. Jalnica prestația acestei ministrese cu aspect de precupeață și comportament de mahala. Asta e tot ce poate PNL/dreapta? Rusine!

    • Pot să pariez, fără emoții, că învățătoarea vieții l-a votat pe „se eliminează”. Nu s-a lăsat păcălită de o analfabetă!

  8. Mi-au plăcut „măsurile de eliminare și măsurile de simplificare” ce vor duce la debirocratizare. Se propune eliminarea portofoliului dirigintelui. Minunat, dar urmează etapa firească: pentru ce să se mai suplimenteze venitul cu 10% din salariul de bază?
    Eu zic să se meargă și la next-level, să fie eliminate și gradațiile de merit și plata orelor suplimentare, „pentru o mai mare eficientizare a procesului de predare-învățare-evaluare”. Wallachia este pe mâini bune!
    Pot să pariez că majoritatea cadrelor didactice l-au votat pe intelectualul „se eliminează”, nu s-au lăsat păcălite de analfabeta „raza la pătrat” care încerca să le „cumpere” voturile cu măriri de salarii! Justiția divină funcționează, nu este subordonată politic.

  9. PS. Trebuie sa fac o precizare pentru lectia ministretei: sa fie copii de clasa I ca in situatia verificata. Sau nivel prescolar! Exista tari in care salariile educatorilor si invatatorilor (nivel prescolar si primar) sunt mai mari decat ale profesorilor universitari – este clara importanta sociala a acestei categorii profesionale. Si poate nu in ultimul rand, in mod sigur, acestei categorii profesionale ar trebui sa ii acordam pensii speciale. Rezultatelor muncii lor sunt vizibile si masurabile prim impact.

  10. Dar de cand ministrul face inspectii profesionale insotita de televiziuni? Este obligatoriu sa aflam cine i-a ordonat sa ia si televiziunea dupa ea. O fi Sica, o fi Verner ca doar guvernul este al lui? Ce facem, ne intoarcem pe timpurile analfabetei Codruta care facea arestarile trucate doar in prezenta televiziunilor securiste? Astept reactia lui Verner mai ales ca se lauda ca pe langa alte indeletniciri a fost si inspector scolar.

  11. O profesoară se bucura că „se eliminează” portofoliul dirigintelui. Când i s-a spus că „se eliminează” și cei 10% datorați dirigenției, s-a întristat! Tuta credea că „se eliminează” doar orele de dirigenție nu și 10% de pe fluturaș!

  12. Cele 2 politruce ongiste si reziste ajunse ministerese la invatamant si munca, nu au nici o legatura cu domeniile, pe care vor sa le distruga. Cel mai nou – prin interzicerea platei cu ore pt profii pensionari, in mijlocul anului scolar/universitar.
    Vor doar imagine -prin penibilul pro-tv – dar dovedesc doar ca sunt nepregatite si penibile in tot ce fac

    • N-am facut bine ca am eliminat ‘prostv’-ul din grila si daca vreau sa vad in mod expres ceva, il caut in cosul de gunoaie al rcs-rds?

  13. ati urlat 30 de ani, acum faceti pauza. Este plin invatamantul de profesori fara vocatie sau pusi pe pile. Aproape toti inspectorii sunt pesedisti iar ocuparea posturilor se face cu daruri sau cu recomandare.
    Ar fi bune niste concursuri, cu examinatori straini.
    Poate asa am avea si noi profesori de engleza, care cunosc…engleza, de exemplu.

    • @Ho ma: dar ti-ai pus intrebarea de ce nu se ocupa posturile din invatamant (titulari de catedra)? oare pentru ca erau salarii de batjocura in invatamant, pana acum cativa ani? cat priveste apelativul „ho”, poti sa-l folosesti cu incredere pt prietenii tai #rezist: li se potriveste la fix!

  14. Este nevoie de un „Indreptar” pt politicieni sau de instructaj periodic , unde sa li se indice si sa li se reaminteasca din cand in cand ca tactul este esential in rezolvarea problemelor. In plus, institutiile ar trebui depolitizate, iar posturile ocupate numai prin concursuri .Fonduri de 6% din PIB sunt insa exagerate, propunerea a fost populista(politicienii care au facut-o au vrut sa profite si sa castige voturi de pe urma ei, adica noi mandate care sa le aduca salarii ce le-ar permite sa duca o viata la standarde de lux, a fost un fel de:”dam, ca nu dam de la noi!” ).Fonduri de ordinul amintit ar insemna impozite si taxe mari pt cetateni si sectorul particular( la care costurile de productie sunt mari). Trebuie sa existe un echilibru intre costuri si beneficii, pentru politicieni costurile sunt mici, insa beneficiile sunt uriase. Apoi, salariile profesorilor sunt modeste in toat lumea, pe masura responsabilitatilor, iar informatiile si posibilitatile de instruire sunt azi disponibile din multe surse si fara costuri prea mari. Mai mult, problemele fiind in invatamantul superior(doctoratele alea controversate si chiar nivelul de pregatire ) masurile celor de la butoane ar trebui sa se indrepte in aceasta directie.

    • vad ca voi, leberalo-joianistii, refuzati isteric sa acceptati ca surse pentru educatie, sanatate si cultura renuntarea la cumpararea de armament inutil, impoziarea serioasa a multinationalelor (prin impozit pe cifra de afaceri), redevente mari pentru gazul din Marea Neagra, desfiintarea pensiilor speciale, confiscarea averilor nejustificabile samd

  15. D-na ministru (inteleg ca „la baza”a predat chiar limba si literatura romana la un liceu cunoscut din Bucuresti)n-a citit nici macar „Domnul Trandafir”(si acolo un ministru viziteaza o scoala „din rural”)? ma rog,o fi povstirea lui Sadoveanu o „vechitura”,dar daca „modernitatea”se intruchipeaza in comportamentul d-nei ministresse…

  16. Guvern mai imbecil ca GuWernerul nu exista! Parca a tunat si i-a adunat!

  17. Deși m-am străduit destul de mult, eu nu am găsit un CV corespunzător al acestei „ministrese”. În cel pe care l-am găsit pe net, scrie că este profesoară de română din 1994, dar a urmat Facultatea de Limbi și Literaturi Străine în perioada 1992-1996. Altă facultate nu apare în CV. Or, facultatea menționată de ea în document este, la București, în Pitar Moș, dar nu are secție de limba română. Secția de română este în Edgar Quinet. Aflăm, tot din CV, că este profesoară de română la un colegiu din București. În baza cărei calificări, întreb? CV-ul doamnei în cauză are multe alte pete albe, pe care ar trebui să le lămurească, înainte de se comporta ca un zbir în fața unei învățătoare de țară.

  18. e o concurenţă acerbă între pesedea şi penelea în ce priveşte promovarea celor mai detestabile specimene în funcţii publice de uriaşă importanţă pentru societate, pentru viitorul ei. Azi, câştigătoare detaşată este cotoarba penelicilor, ministreaţa învăţământului, asinie. Cu specimene subumane de genul ăsta, România se îndreaptă, cu paşi din ce în ce mai iuţi, spre comuna primitivă. Mulţumită acestei nenorocite şi altor dejecţii umane asemănătoare, în curând, copiii noştri vor folosi, în loc de creioane, bâte de import ( pădurile româneşti fiind deja istorie)…

    • Corect, locul doamnei ministru este in USR. Ar intregi de minune tabloul intelectualilor de la varful partidului.

  19. Asa cred ăștia de la PNL ca se face imagine. Cu trucuri ieftine, în concordanta cu mintea votanților. Aia de la Munca nu a rupt gura târgului constatând ca pensionarii stau la coada la ghișee și ca astea trebuie desființate fiindcă funcționarul nu are contact direct cu solicitantul!? Halal progres..

  20. bine ca a intervenit ministra inainte ca dra invatatoare sa ii ia un pic la bataie pe copii

    • Vizionati clipul !
      NU SE POATE TINE O LECTIE CU GALAGIA PE CARE O FACEAU COPIII INAINTE DE INTERVENTIA INVATATOAREI !

  21. Doua propuneri – dna vremelnic ministru al invatamantului sa predea un an la scoala si clasa vizitata si dna profesoara sa o dea in judecata pt. incalcarea cu buna stiinta a Legii invatamantului.Si eu care eram bucuroasa ca in sfarsit un profesor din invatamantul preuniversitar este ministru ( acolo sunt cei mai multi elevi ) si problemele grele…Dna ministru renunta la banii bugetului invatamantului fiindca este o politruca, nu om al sistemului de invatamant.

  22. Aceasta ministreasa,personaj obscur dornica de parvenire,lipsita de elocventa si cultura didactica a fost”recrutata” ca om
    poltic din tagma-„IDIOTS SANS FRONTIERES’!

  23. eu as fi sanctionat acea educatoare care nu avea deloc bun simt. Auzi la ea, că doar copiii să se descalte, ea are voie sa intre cu incaltamintea de afara ca ea e cadru didactic. Nesimtire

    • cum ziceam, este incredibil tupeul cu care voi, leberalo-joianistii, justificati absolut orice porcarie comisa de cancerul portocaliu!

  24. …Anisie..???comportament de „calugarita” stiam ca astea si devoreaza masculii ..cred ca inainte de inspectie..a ratat ..întâlnirea cvu organ .

  25. Unde e „deontologul intelectualul sas” de nu a dat-o afara inca pe nesimtita de ministreaza de doi lei??? Sau dansa se poate purta cat se poate de abuziv pentru ca este „a lui”? Klaus, Klaus, sag mir mit wem du umgehst, dann sag ich Dir wer du bist!
    (spune-mi cu cine te +nconjuri ca sa-ti spun cine esti!)

  26. Prostii pNL-eproasi incep sa fie vazuti de romani.Cred ca romanii sa inteleaga ce guvernare incompetenta cu idioti ne livreaza PNL-eprele lui Johannis!
    Votat romani in continuare idiotii PNL-eprosi,Johannis ,USR !

  27. Se adevereste zicala:”Fereasca Dumnezeu sa ajunga prostu imparat”!

  28. In curtea unei gradinite erau multi copii, erau atat de galagiosi incat m-am ingrozit gandindu-ma cum rezista o educatoare in fata unei grupe. Nu-i o meserie usoara. Ministrul sau un parinte face pe revoltatul. In schimb nu-si da seama de propria neputinta cand in mall nu-si poate stapani copilul galagios pt a obtine ce-si doreste. Ar trebui ca ministrul/parintele sa tina o clasa in liniste cateva zile, poate asa vor respecta, cadrele didactice aduse la disperare de lipsa de educatie din familie a copiiilor. Unii parinti se lauda cu ”desteptaciunea” copiiilor pt ca stiu sa injure, sunt fie agresivi cu adultii de la 3-5 ani.

  29. Este revoltator:
    -modul in care televiziunile au prezentat triumfalist „”inspectiile”‘ministrei:parca era „”Dinca te leaga””redivivus!
    -tacerea prea urlatorilor lideri sindicali fata de aceste situatii in care oamenii din invatamant sunt calcati in picioare
    -sa vezi diferenta intre tinuta „”textila”‘a ministrei si aspectul modest al femeilor din acele scoli prost dotate,prost incalzite;etc
    -ca nimeni nu a comentat ca elevii erau descaltati de ghetutele pline de noroiul ulitelor nepietruite/neasfaltate vreodata dar nici penibilele imagini cu prea modestele ghete ale invatatoarei !

  30. Și ce? La așa fost dascăl, actual Președinte, așa ministră la invâțământ. Domnilor lideri de sindicat ai învățământului și colegi ai domnișoarei învățătoare este de azi Grevă generală de solidaritate cu colega dumneavoastră până la demitetea sau demisia ministrei Monica Anisie? După ce este atât de greu să găsești persoane dispuse să facă apostolat de dascăli la țară îi umilește o închipuită și nesimțită? Și ne mirăm ca unii de vârsta ei părăsesc România să devină sclavi pe plantație în Spania, sau servitoare în Italia la bătrâni neputincioși! Domnule Orbán Ludovic ieșiți pe post și cereți-i iertare domnișoarei învățătoare în numele guvernului al cărui șef sunteți. Știu din familie că descălia înseamnă vocație adică perseverență multă răbdare și dragoste de copii. Severitatea nu le exculde ci le completează. Multe bumbăceli am luat de la mama până când, la liceu, a început să-mi fie dragă școala. Sper să-mi publicați revolta.

  31. Urât. Orce inseamnna actiini cu cameramanii dupa tine înseamnă figuratie si ipocrizie. Mai ales daca o faci cu o învățătoare amarata dintr-o localitate din provincie.

  32. Cei care nu iubesc copiii, cei incapabili la catedra se straduie din rasputeri sa parvina in functie de directori, inspectori si iata, ministri. Regula este: daca vrei sa decapitezi un profesor, mai intai ASTEPTI pauza si numai atunci iti poti face datoria, ma rog, ambitia, plata politelor, etc. Atentie, asadar, la profesorii carora nu le-a placut catedra…

  33. Doamne fereste!!!!
    Asa ceva! In guvenul orban sunt numai ”lautari” in posturile de ministrii!
    Cel mai slab guvern ever cu un presedinte mediocru fac toate jocurile celor puternici, numai pentru noi nu.

  34. COMPORTAMENT DE TARA DIN LUMEA A 3 a.

    SINDICATUL PROFESORILOR, CE ZICE ? CUM O APARA DE ACEST ABUZ ?

  35. guvernul sasului werner este o caruta cu paiate ! guvern de 2 bani numit de un POLITRUC ZERO BARAT !cloaca de la protv este aceea care NU si-a platit datoriile la STAT ca si ,,realitatea tv,, navetistul saptamanal ,excursionist cu consoarta pe banii sustrasi din BUGET ! alo? werner ? asta este ,,romania normala,, ? jalnic politruc!

  36. Ialomita ! Fieful ciumei rosii cumva ? Daca-i asa , asta-i `instaurarea guvernului popular in `45 si implementarea luptei de clasa asa cum clama tov. ul cu ceva timp in urma .Pina tara nu va fi in totalitate neo-comunista , nu vor avea liniste .

  37. Individa asta fara elementarii 7 ani de acasa, fara dragoste fata de elevi si profesori, dornica doar de imaginea proprie si cu dorinta de a distruge ceea ce a mai ramas din invatamant vrea sa implementeze Romania educata a liderului maximo ??:) 🙂 Buna gluma pndl! (PS Draq va mai voteaza!)

  38. Anisie= ANI+SIE: acest prsonaj este o strutocamila rezultata din incrucisarea Agentiei Nationale de Intergitate cu Serviciul de Informatii Externe, deci o securista infecta cu dubla legitimatie, plasat la agentie cu rolul de a se face rahta de oaie Turgana in conditii de infantilism neuronal accentuat.
    Obisnuita sa asculte telefoane, sa traga cu urechea la vecinii de scara, țața de la coltul ministerului face pe ascultatoare pe la uși, geamuri și toaletele scolilor patrie. Cat de țața poți sa fii ca sa te comporti asa? Cata incultura didactica si legislativa trebuie sa posezi ca sa dai buzna in scoala cu televiziuna dupa tine pentru a face senzatie de cea mai proasta calitate. Potrivit legii, directorul unitatii trebuia să-și instiinteze profesoara ca metressa urmeaza sa-i faca o vizita in sala de clasa. Daca invatatoare avea sange in instalatie, conform legii, o scotea afara din clasa. In atare situatie pasibili de pedeapsa sunt direcorul școlii, metress. Oare imaginea invatatoarei nu conteaza. Si pentru acest aspect trebuie actionata in judecata.
    Ps. Când țoaplele și fufele ajung în funcții de conducere, ele fac ce știu mai bine sa țopaie si sa se faca de tot rahatul. Asemenea ministru este o pate de cacao pe obrazul și asa patat al invatamantului. O demisie de onoare ar fi cea mai buna varianta. Dar poti cere unei țațofufe asa ceva?

  39. O toapa nenorocita cu palaria ministeriala cat umbrela pe capatana cat nuca, e timpul amoralilor, tupeistilor si parvenitilor. pentru acesti „demnitari” totu-i joc politic si de imagine, demnitatea e pentru maimute si rinoceri.

  40. Ii voteaza, pt ca multi n-au iubit cartea, chiar daca au trecut toate treptele pana la doctorat. Ura fata de scoala si dascali este generalizata, asa ca vor vota din…ura…cuvant cu dublu sens sau triplu daca ne gandim ca in afara ca uraste, ca este o exclamatie de victorie, mai este si radacina pt ur-masi. Nu stiu de am impresia ca radacina urii se trasmite ca o plaga prin urmasii incapabili sa asculte cuvantul Domnului de a iubi si de a sadi binele in Lume. Pana la urma constatam ca PD-L/PNL sunt anti…in Hristos. Adevaratii atei pe care-i credeam izvorati din materialismul dialectic pe care din ignoranta nu-l cunosc…

  41. Nodul gordian, @Spânule: Nici ministra, nici profa nefiind în rol. Ministreasa, înfoindu-se public fata de profa, si ultima, zbierând ca-n mahala. Dovada nepregatirii profesionale. Un copil întotdeauna asculta si-i cuminte, daca-i vorba de-o comunicare cu miez, daca-i interesat de subiect. Dezordinea din clasa datorându-i-se mediocritatii profei, lipsei de charisma, de pregatire a lectiei. Ori, o profa organizatoare a harmalaiei e de dat afara din învatamânt imediat. Pentru incompetenta.

    • Mai Consanzeano, ai fost tu in viata ta, zi de zi, cu 25 de copii intr-o clasa ca sa poti opina asupra competentelor invatatoarei (asa se numesc cei care se ocupa de clasele 1-4; profesorii apar mai incolo, la ani mai mari, dar daca n-ai prea trecut pe la scoala se intelege ca poti sa le mai incurci)?
      Un copil este dupa mintea ta un mielusel care face ceea ce-i spui?
      Pai uita-te in jurul tau si-i poti vedea ce „mielusei” sunt cand merg cu parintii lor, mai educati decat ei, prin oras.

  42. Atitudinea ministresei este tipica pentru cei care nu știu cu ce se mănâncă funcția pe care o dețin. Habar nu au despre ce este vorba si atunci recurg la acțiuni care fac spectacol, dara fără nicio utilitate practica. Iar când un ministru, in loc sa facă strategii, sa cerceteze care sunt marile probleme ale sectorului, sa găsească soluții pentru rezolvarea acestora, să urmărească aplicarea masurilor luate deja, asculta la uși, își da cu părerea într-o chestiune pentru care nu este calificata, ce de educatoare/învățătoare, de exemplu, arata cat de puțin calificați acești indivizi/de pentru funcția pe care o ocupa. Este ceva de genul ” Mircea fă-te că lucrezi ”.

  43. culturista din rezist isi incordeaza muschii hraniti cu stimulente sosrosiste aduse de peste ocean cu o amarata de invatatoare dintr-un sat sarac si uitat de lume in urletele de admiratie ale escai si a altor proteviste cu salarii de zeci de mii de euro; esca saliveaza si intra in orgasm cand amarata aia incepe sa planga in fata elevilor, insultata de ministra si operatorii protv- asta e noua „Romanie educata” pe care o fauresc pdlistii la dorinta regelui suprem (inclusiv prin umilirea profesorilor pensionari care nu mai pot tine plata cu ora pt cateva zeci/sute de lei – si aia amarati)

  44. „Înțeleg” vocile ce se pun în slujba politicienilor cercetați de DNA. Procurori sunt din același aluat și poate fi „explicabila” poziția domnului jurnalist, dar vizionând filmare pe YouTube și sa nu aperi copiii ce erau umiliți și în papuci e o grava lipsa de empatie, suflet și rațiune. Voi ce va poziționați în voci de aparare a celor ce abuzează sute de copii minut cu minut 5 zile pe săptămână greșiți profund. Este foarte grav sa te pui în spatele unui adult pentru a prejudicia sufletul unui copil abuzat emoțional intr-un mod atât de grav. Filmate e relevanta și în mare contradicție cu articolul. Trist și grav ca nu va opriți atunci când este vorba de copii.

    • Mai jorget, aici e vorba de scoala, nu de politica. Ai gresit intrarea.
      Hai totusi sa iti explic: nu cred ca invatatoarea decisese ca elevii sa mearga la toaleta in papuci, asa faceau probabil elevii de la toate clasele, si nici nu vad vreun abuz emotional in asta. Vad ca ai o problema cu empatia sau cu lipsa ei: cine isi considera copilul abuzat emotional la scoala are destule parghii sa intervina, ca si optiunea de a-si trimite copilul la scoli private ca sa inteleaga cam cat costa un invatamant pe placul sau.
      Cred ca invatamantul este singurul domeniu din aceasta tara in care se pretinde calitate premium pe cativa firfirei. Eu zic sa ziceti mersi cu ceea ce exista acum, fiindca la salariile mai mici decat ale angajatilor de la supermarket o sa vedeti in curand ce va fi.
      O societate primeste intotdeauna ceea ce merita, iar in materie de invatamant si educatie merita exact atat cat a investit. Stiu, nu suna placut, dar asta este capitalismul: putin platesti, putin primesti! Asa ca mai usor cu vaietele si intrebati-va cum sa faceti ca absolventii cei mai buni ai universitatilor sa fie din nou atrasi de invatamant. Altminteri in curand o sa empatizati doar cu pensionarii si suplinitorii.

  45. Ati uitat-o sau poate nu o stiti pe marea inspector general a ISJ Olt din anii ’80, Elena Barbulescu, sora stim noi cui, zisa si „Doamna”.
    Acelasi comportament mizer: „inspectii” neanuntate care constau in umilirea profesorilor.
    A ramas celebru cazul unei profesoare care luase cateva rosii de pe camp, sa le duca acasa, dupa o zi de stat in soare, la practica agricola. Aceasta a fost „prinsa” de catre sus-numita si palmuita de fata cu elevii, fapt ce i-a cauzat o teribila cadere psihica din care nu stiu daca si-a mai revenit vreodata.
    Asa si cu aceasta nesimtita tragatoare cu urechea, cu studii incerte si profesoara la liceul securistilor din Bucuresti, unde s-au adunat cei mai mizerabili dintre invartitii din invatamantul de dupa ’90.

  46. 1.nu are voie sa intre in timpul orei la clasa. 2. a incalcat protectia datelor personale filmand scena cu scandal.3. daca protectia datelor nu se sesiceazp sefa de la protectia datelor , oprea geanina trebuie demisdupa scandalul valiza cu project cand a dat amenda de 20 milioane.ce caitaăenaslii in fnctie ca sefa de la protectaia datelor care si-a izolat adjuncata si-i pedepseste pe subalternii ce intrain biroul sau??evenimentele de la caracal au facut-o insipida pe aceasta pesedista, incompatibila ca membra cricea rosire CNIntegritate de la Ani, fosta consiliera a lui geoan, ponta, dragnea. afara cu penalii si incompatibilii.

  47. Trebuia sa o dea afara pana la iesirea in pauza.Un dascal este angajat la o institutie nu sluga.

  48. Da Ministru e ff ncaluficabil gestul dvd de a asculta la ușile sălilor de clasă…de a umili profesoara in fata elevilor…in prezenta ziariștilor (pentru a da bine imaginii de ministru exigent…) Nu Dna nu așa se procedează…curios că nici Dna director nu a intervenit pt a nu deranja orele…lisa de tact pedag ff trist dar adevarat

  49. Umiliti au fost doar elevii nu invatatoarea nevrotica. Elevii recunosc ca invatatoarea tipa la ei, scrie si in articol, tipatul in lumea civilizata si in Codurile justitiei se numeste violenta verbala. In orice tara civilizata invatatoarea ar fi fost zburata de la catedra. Frustratii din Romania care isi dispretuiesc proprii copii si care sufera de sindromul post-traumatic netratat, ei insisi fiind victimele violentei verbale si fizice a parintilor si profesorilor au sarit in apararea invatatoarei impreuna cu domnul Spanu caruia ii acordam circumstante atenuate, dumnealui vine din Oltenia, Sicilia Romaniei unde violenta de toate felurile e la ordinea zilei sub protectia ciumei rosii care isi face mendrele pe acolo de 30 de ani. Ministrul Educatiei este seful ierarhic al profesorilor. El impreuna cu inspectorii au datoria sa faca vizite inopinate pentru a evalua calitatea actului didactic. Personalul didactic nu este de capul lui pe mosia parintilor.

  50. Eu ca proff am avut o singura deviza si pretentie=sa se auda musca-n clasa.
    Bunicul meu,cand aparea FALNIC in capul STRAZII MARI din Pitesti fugeau mancand pamantul= toti liceenii ce se aflau in zona.
    Piereau si parintii elevilor cu note slabe.

  51. ANISIE fatza de BABATIA pesedea care manca kkt ca ALEXANDRA e di vina
    ca s.a urcat in autostopul lu dinca cremenalu e o MONALISA la care te uiti cu placere.

  52. @Preda Buzescu : Da. Câtiva ani buni. Fara sa zbier si sa ma cert cu copiii, parintii lor sau colegii mei. Si-n privinta copiilor din clasele mici, întelegându-ma perfect, dar PERFECT cu ei. Aia de la liceu erau smecheri, numai c-am ramas în termeni buni cu unii din ei pâna astazi. Invitata la tot felul de aniversari. La care nu mai pot sa ma duc, fiindca nu mai stau în România. Corespondez, însa, si acuma, cu parinti ai fostilor mei elevi si cu unii din fostii mei elevi. Azi, la familiile lor. Stiu despre ce scriu. Ministra a avut dreptate s-o dea afara pe asa-zisa „profa”, si nepregatita, si cu mai putina minte decât proprii elevi. Nu trebuia s-o fi admonestat în fata lor, desi gestul deja era tardiv, ministra, sunt sigura, deja se hotarâse s-o concedieze pe „profa”. ps si tine minte de la mine, @… „Preda Buzescu”, si-anume ca zbieretele, adica violenta, mai rau agraveaza situatia. Niciodata n-o îmbunatatesc. Si bataia, la fel. Copilul trebuie încurajat si lasat sa cugete si exprime. Mic, nu-si concentreaza atentia, de-aia de grabeste sa se joace, se plictiseste. Are alte ritmuri decât un adult. Si „profa”, care n-a priceput nimica, din viata ei, inclusiv (ca vad ca n-are memoria a ce facea, asa c-o apuca zbieratul, istericalele), n-avea ce cauta-n învatamânt.

  53. Pai si de ce ai plecat Cosanzeano? Tara are nevoie de asemenea „valori” si tu pleci? Rusinica!
    Ia sa fi stat si tu fo 40 de ani in invatamant, cu un salariu de mizerie si sa auzi la TV despre „profesoara spagara”, „profesorul violator”, sa te confrunti zi de zi cu mizeriile unui sistem hulit de toti, de la presedintele Petrov pana la parintii care cred ca profesorii sunt babysitter si trebuie sa le educe odraslele despre care ei nu stiu nimic, fiindca de ani buni nu au mai trecut pe la scoala, fiind ocupați cu furatul.

  54. Voi de la ziarul acesta sunteți pesedisti dacă e asa sunteti niște dobitoci, excroci.

  55. @Preda Buzescu : am plecat fiindca am facut si-o a doua licenta, am gasit alt post si m-am si casatorit. Numai ca, repet, am raporturi bune c-o parte a fostilor mei elevi si parintilor lor. Corespondam. Ceea ce revine, pentru ei, la a nu ma fi mutat.

  56. Doamna Iulia Popovici a analizat Mesajul transmis de Ministrul Invatamantului de Ziua Culturii. Citez din articol/FB
    „Lansăm invitația ca în toate școlile din România, fiecare copil să citească 20 de minute pe zi” – a doua propoziție e atributivă, nu se pune virgulă între substantivul determinat și atribut sau atributivă; dacă fraza i se părea prea lungă, trebuia pusă o primă virgulă între „ca” și „în” (izolînd complementul de loc anteplasat; construcția conjunctivală e „ca să” și nu poate fi separată prin virgule).

    „Totodată, îi invit pe cei mari, fie că sunt părinți și bunici să se alăture copiilor și să citească împreună, încă 20 de minute acasă” – după „bunici” e nevoie de o virgulă, acest tip de structuri cu „fie” (nu toate) sînt în mod flagrant apoteze (explicație non-necesară a termenului anterior), care se izolează prin virgule.”

    restul il gasiti

    https://www.antena3.ro/actualitate/educatie/ministrul-educatiei-profesoara-de-romana-acuzata-ca-a-chinuit-limba-materna-chiar-de-ziua-culturii-554802.html

  57. „Ministresa ” a făcut un abuz grosolan,nepermis de regulamentul școlar si de legea invatamantului!
    Oare cat de neprofesionist si de nesimțit să fii ca sa faci așa-ceva?
    Orban ar trebui sa o trimită acasă urgent! Zice ceva Iohannis? Sa ramana cu zisul!
    Ce a făcut „ministresa” e de nivelul lui Gâga ajuns șef.
    Ce oameni mici si proști!
    E prea mare pălăria pt.ea!
    Când pălăria e prea mare cade peste ochi,nu mai vezi si dai in gropi!
    Ca orice prost!

  58. Da, dar atitudinea asta a ministresei, a gîdilat orgoliul părinților votanți, buni crescători de copii obraznici sau mă rog, cu personalitate, că toți părinții de copii prost crescuți au impresia că plozii lor au de fapt personalitate!!

  59. Daca intra peste mine la ora o pofteam frumos afara, pentru ca perturba procesul de invatamant. Oricum a dat-o afara pe amarata de invatatoare,care poate este devotata meseriei.(Daca face munca asta grea pentru salariul minim)

  60. Într-cuvânt : JEG ! Unde dracu a mai lucrat înainte ?! Auzi, ministru , ce nesimâită !

  61. De când sala de clasă, în care e desfășoară ora de curs, a devenit spațiu în care televiziunile sunt invitate să ancheteze minori? De când un educator poate fi admonestat in fața clasei? A trage cu urechea la uși e un gest de mahalagiu. La o femeie ajunsă din eroare demnitar e și mai rău. Comportament de țață penibilă. Asta e urmașa lui Spiru Haret? Mereu mă întreb cum reușim să ajungem tot mai jos? Parcă tot personajul ăsta ridicol afirma, cu parapon, că n-are nevoie de 6% din PIB pentru învățământ…Ar merita să fie detașată, pe durată nedeterminată, la școala unde a descins cu alai și ifose de vechil. Să i se dea mandat de la partid să construiască veceurile lipsă. Măcar ar rămâne ceva după ea. Ca să poți trage apa.

  62. Educatia a intrat pe mana unor NE EDUCATI , a unor badarani, a unor tupeisti, escroci ordinari ! Indiferent ce a gresit Doamna invatatoare nu se fac ebservatii in fata elevului ! Hei, escroaco , cine te-a numit acolo, Iosca ? Alt escroc ordinar !

  63. Politruci. Indiferent de culoarea politica. Prostia și nesimțirea este normalul.

  64. Știți vorba aia, dacă prostul …
    I se potrivește perfect ministresei!
    În politică, pardon, găști mafiote, nu ducem lipsă de nonvalori!

  65. Lipsa de tact a unei oficialitati nu inseamna ca invatatorii, educatorii sau profesorii de foarte multe ori nu sunt nici pregatiti, nici educati, nici la locul lor… asa ca, pentru a nu-i face de rusine pe cei buni, puneti mana pe carte..

  66. Ce bine trădeaza fața omului neomenia!!Dar no problemm, suntem cu puteri..așa ne arătam ce putem…

  67. M-a enervat la culme faptul ca aceasta dementa si-a permis sa umileasca un cadru didactic in fata elevilor. Acei copii nu vor mai avea niciodata (daca au avut vreodata) respect fata de acea profesoara si in general fata de un cadru didactic dupa aceasta maimutareala de ministra cu probleme de educatie !

  68. Din pacate după Mihai Şora, Andrei Marga, M. Miclea , D. Funeriu au apărut personaje ciudate în funcţia de ministru. Doamna pare „subţirică” din toate punctele de vedere. Tot ce spune este lipsit de substanţă, de viziune şi nu poate fi suspectată că ar avea o cultură de invidiat…prin acţiunea „în flagrant” se dovedeşte şi lipsită de un minim tact pedagogic, că diplomaţie este mult prea mult pentru ea. Suntem condamnați să fim conduși de oameni lipsiți de înțelepciune, profesionalism și respect.Spunea că nu știe dacă este nevoie de 6% din PIB pentru învățământ. Se vede că nu știe mai nimic despre bunul mers al educației într-o școală…oare într-o țară, o fi știind?

  69. Ȋn exercițiul pedagogic se ȋntâmplă ca profesorul să ridice uneori tonul, funcție de o anumită situație ivită ȋn clasă etc. Meseria de dascăl nu este una ușoară nici măcar pentru un profesor talentat, dedicat și cu experiență . Așadar se poate ȋntâmpla ca vocea să fie uneori mai sonoră și ea să fie auzită pe coridor. Din fericire pentru doamna ministru, aceasta a dat buzna peste un cadru didactic tânăr, nepregătit pentru o astfel de situație.
    Ȋn opinia mea, “acțiunea” pompieristică a demnitarului nu are nimic comun cu bunele practici ȋn educație și nici cu bunul simț elementar.
    Cum aș fi procedat eu dacă-mi intra la clasă? Foarte simplu : Mă prezentam și eu așa cum a făcut-o și dânsa, apoi , ȋn loc de răspuns la ȋntrebarea pusă (“ De ce țipați…”) , o pofteam respectuos pe doamna ministru să părăsească clasa spunându-i că o primesc oricând dacă vine anunțată și ȋnsoțită de directorul școlii. Iar dacă nu se conforma , aș fi chemat directorul școlii, la nevoie chemam și poliția. Un profesor poate să facă rabat de la multe chestii dar niciodată nu va admite să-i fie călcată ȋn picioare demnitatea!

  70. Urat de tot. Cum isi va aduna oamenii daca da cu batul in balta? Degeaba se clameaza ca educatia e este „centata pe elev”.Fara profesori nu se pate „centra”. De aceea e bine sa se stie din start ca oamenii de la clase fac diferenta. Fara ei nu iese NIMIC!

  71. Anisie da dovada ca este disperata sa câștige prin orice metode simpatia elevilor și a părinților, călcând peste cadrele didactice. A uitat cum este la catedra. Sau de la locul sau călduț de la Tudor Vianu, unde vin copii selecționați, cu dragoste de învățătura, nu se poate „coborî” la nivelul unei clase eterogene de elevi de gimnaziu sau de curs primar din România. În fiecare clasa sunt adhd-uri(pe vremuri se numea obrăznicie), ces-uri(care este musai sa fie integrați în colectivul de elevi cu aptitudini normale), exista elevi care au educație din familie și elevi în fata cărora părinții vorbesc disprețuitor despre cadrele didactice. CuM sa nu ridice învățătoarea tonul dacă în timp ce ea are misiunea sa conducă o ora de curs, sa le transmită elevilor cunoștințe, o parte din aceștia râd, canta și dansează(ca să ma exprim plastic), deranjandu-i și pe elevii care urmăresc lecția?
    Rusine, Anisie!
    Să-ți demisia, sa vina altul care urăște cadrele didactice, precum este Funieru. Ca numai oameni negri la suflet are PNL-ul.

  72. Ne răcorim si atat! Fâs!Nu credeți că ar trebui să ieșim în stradă în semn de solidaritate?

  73. Pentru mine, d-na Anisie a călcat pe bec din momentul in care a deschis gura sa vorbească prezentându-se ca fiind profesor de română și scoțând pe gură tot felul de greșeli nepermise unui român, darămite unui ministru. De atunci am știut că nu are cum să facă ceva bun. Realitățile învățământului românesc sunt dure și cu siguranța d-na n-ar rezista o ora intr-o clasa cu 30 de copii la țară. O invităm să ne demonstreze ca ea poate sa țină o lecție cu copii fără caiete, nemâncați de multe ori, maltratați de parinti , fără materialele potrivite( dar sa țină cont ca trebuie sa fie lecții moderne) , cu părinții care îți urla in ceafa și un ministru care te aștepți sa apară pe la ușa sa-ți pună lampa in ochi. Nici nu mai pomenesc salariul mizer, teancul de hârtii și directori nepregătiți. Astea sunt supliment.

  74. Inadmisibil este ca o armată de proști să se considere cadre didactice(vedeți rezultatele la evaluările cadrelor de anul trecut)care prin prostia lor își bat joc de viitorul acestor copii!Un copil te simte imediat când nu îi ești superior prin inteligență și pregătire,iar atunci reacția imediată este de a nu te băga în seamă,reacție la care un prost întotdeauna va urla!Doamna ministru a procedat corect,auzind urletele așa zisei profesoare,a încercat să vadă dacă poate rezolva ceva și să elimine cauza,în cazul de față profesoara!

  75. HEI TANTI CA NU POT SA VA SPUN DOAMNA,CINE TE CREZI AI AVUT UN COMPORTAMENT INCALIFICABIL,CINE ESTI CA TE DAI IN SPECTACOL SI UMILESTI PROFESORII IN FATA ELEVILOR.NU-TI DORESC ALTCEVA DECAT SA-TI PLATEASCA DUMNEZEU ASA CUM MERITI,SA FII UMILITA SI TU SI SA PLANGI LA FEL CUM A PLANS DOAMNA INVATATOARE !AI AVUT CEVA DE ZIS TREBUIA SA-I SPUI IN SALA PROFESORALA ,NU IN FATA ELEVILOR .RUSINE !!!

  76. Dna noastră se pare că a uitat ce înseamnă sa fii om. Iubești copiii, dar peste câțiva ani, când se maturizează, nu-i mai ai la inimă? Și dna învățătoare e un copil , dar mai mare. Se bucură când îi întinde mâna dna ministru. Se vede că o iubește prin toți porii, ca un copil. Sincer și dezinteresat.
    Nu știu cum este sa ai o funcție și să vrei sa faci ceva, să schimbi lucrurile. Un om, oricât de mic ar fi merită respectul de a fi om, creație a lui Dumnezeu. Nimeni nu are dreptul, in fata nimănui să știrbească in vreun fel demnitatea cuiva. Greșeli sunt peste tot și sper să învețe in vreun fel și Dna noastră că nu omul e de vină, ci comportamentul. Sper sa invete și domnii directori(mai autoritari, care zbiara la colegi), profesorii metodiști etc. că „Așa ceva nu se face!”. Exista cuvinte magice de genul ” Îmi pare rau”, „Mulțumesc!” etc. care trebuiesc spuse( personal, in cazul de față pentru a putea da bine la public) in situații de criză.
    Nu uitați să mulțumiti divinității pentru tot ce ați primit ! Multă dragoste de oameni aflați în subordine!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.